Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Despre comportamentul pasiv-agresiv

miercuri, 4 iulie 2007

În numărul din această săptămână al revistei Cultura a apărut lucrarea Comportamentul pasiv-agresiv - abordare psihanalitică a Georgianei Brănişteanu, din seria celor prezentate la Conferinţa "Psihanaliză şi societate" din 2 iunie. Redau mai jos un fragment:

M-am oprit asupra acestui subiect datorita caracterului bizar pe care constatam ca il are o anumita atitudine – pasiv-agresivitatea – in relatiile dintre oameni. Iata o combinatie ciudata: atitudine in acelasi timp pasiva, adica defensiva, de aparare, si agresiva, ofensiva. Este de fapt vorba despre o anumita forma de exprimare a agresivitatii si anume, manifestarea agresivitatii sub o forma pasiva. Persoana are o reactie interioara agresiva pe care nu si-o permite fie la nivel constient, fie doar la nivel manifest, atitudinal.

Am incercat sa-mi explic acest comportament mergand pentru inceput pe o schema psihanalitica simpla, pe care inca de la Freud o avem mostenire si anume: “continut manifest” versus “continut latent”. Daca la nivel manifest, comportamentul “se vede” ca fiind pasiv, la nivel latent, comunicarea inconstienta il resimte ca fiind “agresiv”. Observam deseori in relatiile dintre oameni ca, in contextul unui conflict, acestia nu se infrunta intotdeauna in mod direct. Exista reactii aparent pasive, dar care agreseaza pentru ca ostilitatea transpare in plan secundar, adica neobservabil “la prima vedere”.

Sa luam un exemplu din mediul scolar! Sunt parinti care vin sa se planga uneori profesorilor ca fiul este nedreptatit in ceea ce priveste evaluarea. Indiferent de contactul cu realitatea al parintelui respectiv, unii profesori nu pot contine psihic cererea si o resimt ca fiind agresiva (mai mult sau mai putin indreptatit). Astfel, profesorul raspunde uneori printr-un comportament pasiv-agresiv manifestat prin faptul ca asculta si neaga verbal acuzatiile intr-o atitudine asa-zis neutra, ignorand complet cererea inconstienta a celuilalt care are nevoie de a fi linistit de catre el. Aceasta lipsa de continere afectiva a nevoii celuilalt de a fi linistit este receptata ca agresiune, raspunsul verbal neutru al profesorului respectiv nefiind satisfacator pentru parinte. Acesta din urma, neprimind raspuns la cererea sa latenta (care suna astfel: “linisteste-ma si convinge-ma ca nu este asa”), isi confirma temerea, chiar daca aceasta temere tine doar de o fantasma a sa persecutorie, din cauza faptului ca profesorul caruia i s-a adresat nu i-a putut contine cererea. Profesorul s-a aparat printr-un comportament pasiv-agresiv. De ce anume s-a aparat el? In cazul in care parintele a sesizat o realitate, este usor de inteles faptul ca s-a aparat de vinovatia venita atat din partea solicitantului cat si din instantele psihice proprii. Exista totusi situatii, dupa cum am mentionat mai sus, in care, profesorul se apara el insusi de o fantasma persecutorie percepandu-l pe celalalt ca agresor, iar pe sine ca victima, ca nedreptatit. Raspunsul latent al sau este: “Ceea ce-mi reprosezi este neadevarat si ma nedreptatesti”. Atunci nu va mai putea contine nelinistea celuilalt si se va apara, posibil, pasiv-agresiv resimtind ca umilitor a se justifica, ca si cum ar trebui acceptata varianta ca ar putea fi vinovat.

Un alt exemplu, observat de data aceasta in grupurile de munca, se refera la situatiile in care apare un conflict intre colegi. Comportamentul pasiv-agresiv este intalnit in momentul in care cel putin unul dintre ei nu isi asuma ostilitatea fata de celalalt pentru ca acesta ar putea, de exemplu, sa fie protejat de catre sef si isi ascunde aceasta ostilitate sub masca neutralitatii. Celalalt simte inconstient dezaprobarea, ca stabilire de limite ce ar fi periculos a fi incalcate. Relatia se afla intr-o zona in care, fie conflictul va fi tinut la distanta, in cazul in care aceste limite impuse de catre cel pasiv-agresiv vor fi acceptate, fie va fi declansat in situatia in care celalalt raspunde la comportamentul pasiv-agresiv printr-o atitudine ce reflecta o insistenta cerere de gratificari.

Intalnim pasiv-agresivitate si in relatiile de cuplu, atunci cand se incearca evitarea declansarii unui conflict, rezultatul fiind, insa, sporirea situatiei tensionate din cauza faptului ca pasiv-agresivul blocheaza comunicarea transmitand mesaje ambivalente. El nu este capabil de a-si exprima o cerere, fie chiar si sub forma unui repros, de teama pierderii controlului intr-o situatie confruntativa.

Dar cea mai ingrijoratoare situatie este aceea cand intalnim comportamente pasiv-agresive ale parintilor fata de copii. S-ar putea spune ca evitarea parintelui de a-si exprima furia protejaza copilul, dar de fapt, il expune imposibilitatii de a reactiona la aceasta furie a parintelui pe care oricum o simte. La randul sau, copilul nu va fi capabil a invata sa-si gestioneze propria furie.

Se impune distinctia intre pasiv-agresivitatea constienta si cea inconstienta. Indiferent de contextul relational in care se produce confruntarea, comportamentul pasiv-agresiv apare atunci cand persoana are o reactie interioara agresiva pe care nu si-o permite: fie nu si-o permite la nivel constient (adica nu-si constientizeaza agresivitatea) – comportament pasiv-agresiv inconstient, fie nu si-o permite la nivel manifest, comportamental (constientizeaza ceea ce simte, dar nu-si da voie a pune in act) – comportament pasiv-agresiv constient. De fapt, si intr-un caz si in celalalt avem de-a face cu o non-integrare psihica a agresivitatii care este transmisa intr-un fel sau altul celuilalt. Auzim deseori expresii de genul “Ma enerveaza foarte tare, dar ma abtin.” E vorba despre pasiv-agresivitate constienta. Sau, “A, nu, nu ma enervez deloc cand imi spune asta.”; pasiv-agresivitate inconstienta exprimata printr-o denegare.

Exista numeroase modalitati prin care Eul, confruntat cu agresivitatea sa, incearca sa ii faca fata in contextul in care este nevoit sa tina cont si de Principiul Realitatii.

Ne intrebam pe buna dreptate: daca oamenii au tendinta de a fi agresivi, iar aceasta tendinta se simte oricum in comunicare, de ce se mai straduiesc sa-si cosmetizeze comportamentul in asa fel incat sa para pasivi la o prima vedere? Cand simte nevoia o persoana a-si camufla agresivitatea sub forma pasivitatii?

Un prim raspuns ar fi faptul ca persoana nu isi permite o confruntare directa din cauza fricii de a nu pierde “lupta”, scenariu tipic oedipian in care “al treilea” este reprezentat de obiectul intern a carui lezare a declansat reactia agresiva. Eul pasiv-agresiv oscileaza intre identificarea cu o varsta infantila in care nu-si permite o confruntare directa cu cel mai puternic (si atunci se manifesta pasiv) si asumarea unei varste mai mature, in care raportul de forte este resimtit ca egal in conflict (permitandu-si sa fie agresiv). Astfel, relatia Eului pasiv-agresiv cu obiectul este o relatie puternic marcata de ambivalenta.
De asemenea, o persoana care simte nevoia de a reactiona agresiv fata de celalalt si nu isi permite acest comportament va incerca sa fie pasiva in sensul de afisare a unei asa-zise neutralitati din care sa nu transpara agresivitatea sa, dar, nici sa nu fie nevoita sa se cliveze in asa fel incat sa arate pe dos ceea ce simte, ca in formatiunea reactionala in care, excesiva amabilitate manifesta are rolul de a camufla tendinte ostile inaceptabile. Comparand cele doua situatii, putem spune ca pasiv-agresivitatea functioneaza ca un mecanism de aparare al Eului. Care ar fi miza lui? Protejaza limitele autentice ale Eului, adica evita ruptura, falsificarea Eului, prezenta in formatiunea reactionala. In acest din urma mecanism de aparare, Eul agresiv se arata celuilalt ca fiind exagerat de amabil, agresivitatea fiind destul de departe de zona constienta; la fel este expectat a fi situata si in aparatul psihic al obiectului receptor, punand astfel Eul la adapost de reactia obiectului.

Asadar, un alt motiv pentru care Eul recurge la pasiv-agresivitate este protejarea autenticitatii sale, adica a ceea ce Winnicott a numit “Adevaratul Self”. De asemenea, combinatia celor doua componente opuse - “pasivitate” si “agresivitate” – aglutinate, ne duce cu gandul la o caracteristica pulsionala specifica stadiului anal. Potrivit lui Freud, copilul, in jurul varstei de trei ani, investeste pulsional sfincterul anal al carui control reprezinta un pas catre dobandirea autonomiei in relatie cu celalalt.. Astfel, copilul va “controla” relatiile prin alternanta retentie (ca atitudine opozanta) – expulzare (ca atitudine complianta). Atitudinea opozanta este exprimata printr-o retentie pasiva. Varianta firesc consecutiva este colaborarea prin expulzarea in relatie a continutului… Pasiv-agresivul tocmai acestei puneri in relatie i se opune.

Georgiana Brănişteanu

este candidat - Societatea Română de Psihanaliză.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

31 de comentarii

  1. Georgiana, nu am inteles prea bine ce ai vrut sa spui cand ai amintit de "situatia oedipiana" si mecanismul pasiv-agresiv. Vrei sa elaborezi un pic ideea? Suna interesant...

    cu stima

    RăspundețiȘtergere
  2. Am vorbit la un moment dat despre originile sadic-anale ale coportamentului pasiv-agresiv, iar in pasajul de care pomenesti tu, despre manifestarile oedipiene. Stim ca in acest din urma stadiu, baiatul se teme de o confruntare cu tatal din cauza fricii de castrare. Am spus ca pasiv-agresivul “nu isi permite o confruntare directa din cauza fricii de a nu pierde “lupta”, scenariu tipic oedipian” gandindu-ma la posibila castrare suferita ulterior de catre subiect. Un exemplu, a pro pos de psihanaliza aplicata la social, ar fi persoanele care dau mesaje agresive intr-un dialog pe internet pe care le semneaza ca “anonim” pentru a nu-si asuma posibilele castrari...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Aham... deci e un fel de a spune "vreau sa te pedepsesc pentru ceea ce ma faci sa simt, dar evit lupta cu tine de frica sa nu ies jupuit"
    Am inteles corect?

    RăspundețiȘtergere
  4. Exact. “Nu-mi permit sa ma confrunt cu obiectul pentru ca ma va distruge”, spune Eul pasiv-agresiv. Acest mecanism nu este doar un comportament manifest al Eului fata de obiectul de relatie. Eu m-am gandit la vehicularea acestui mesaj latent, de care spui tu, de-a lungul stadiilor de dezvoltare freudiene pomenind insa in aceasta lucrare doar de stadiul anal si cel falic (este clar ca subiectul trebuie dezvoltat in continuare). Trecerea Eului dintr-un stadiu in altul este rezultat a doua forte: pe de-o parte nevoile investirilor pulsionale proprii se modifica, iar pe de alta parte, obiectul de relatie (adultul) sprijina, intervine, solicita daca nu chiar forteaza… acest demers. Eul se opune intotdeauna parasirii unui stadiu in care a functionat o perioada si intrarii in stadiul superior chiar daca isi doreste aceasta trecere fiind si coautor al ei in mod natual. Cumva este vorba despre o forma prin care Eul se opune propriei sale dezvoltari caracterizata masiv de pasiv-agresivitate, o tendinta catre o retragere protectoare, catre o regresie protectoare, mai corect spus. Si castrarea oedipiana si cea anala, ca si intarcarea sunt ceea ce Francoise Dolto numeste “castrari simboligene”. Tendinta Eului este de a se opune unei castrari cel putin pana in momentul in care va reusi sa faca doliul vechilor obiecte de investire pulsionala inlocuindu-le in noul stadiu. Pasiv-agresivitatea este o predominanta consecinta pe parcursul acestui travaliu…

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu as zice ca nu e doar frica de afiu jupuit cat teama de a pierde realmente ceva. De exemplu un sef se poate ratoi la un angajat sa fie mai eficient si sa dea randament mai bun; insa angajatul se pote satura si isi poate da demisia ceea ce il poate face sa piarda mai mult decat in cazul in care ar fi lucrat mai neproductiv...

    Pot fi identificate fireste cele 2 frici si diferentiate prin procentul de satisfactie a obiectului pierdut.

    Oricum o societate deschisa are ca indice de relationare intre oameni acest tip de autoanaliza asupra tendintelor agresive. La noi aceasta calitate lipseste cu desavarsire...
    Poate ca e de inteles tinand cont de cursa contracronometru pentru ajungerea economica din urma a occidentalilor.
    Insa trebuie sa avem in vedere si aceasta latura a civilizatiei.

    Inca ceva: pentru mine originea agresivittii sta in complexul traumatic de forma agresiva:
    http://www.members.lycos.co.uk/gabald/texte/soft.htm

    RăspundețiȘtergere
  6. Ok, cred ca m-am lamurit, cel putin pentru moment. Multumesc pentru precizari.

    RăspundețiȘtergere
  7. Am intrat pe blogul asta si sunt dezamagita...Subtire!
    De ce credeti ca eu,intrand acia,sunt agresiva dca dau acest mesaj prin care probabil suferiti?E problema voastra,nu a celui ce intra anonim!Peste tot majoritatea oamenilor doresc sa-si fereasca identitatea de indiscreti,indiscretii si alte probleme.Nu am vazut la voi nici agresivitate pe blog,nici combativitate.Mai uitati-va si voi la altii si vedeti.Poate suferiti de mania persecutiei daca pozati ca agresati.Daca sunteti asa singuri pe acest blog...

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna ziua si bine ati venit pe blog!
    Nu credem ca daca dati acest mesaj sunteti agresiva si nici nu suferim din cauza acestui mesaj, dar ne pare rau ca sunteti dezamagita, asa cum spuneti. Ne bucuram ca ne-ati scris si speram sa corespondam in continuare!
    Pentru mine personal, este pentru prima data cand scriu pe un blog, fapt ce ma face sa fiu foarte interesata de toate sugestiile. Vreti sa spuneti ca ar trebui sa mai intram si pe alte bloguri ca sa invatam sa fim mai agresivi si mai combativi?
    Nu mi-am dat seama ca suntem singuri pe blog… Dar nu suntem cu dumneavoastra?

    RăspundețiȘtergere
  9. nu, eu cred ca zice ca el nu vrea sa agreseze pe nimeni si sa nu suferiti de mania persecutiei.
    asta e proiectie, nu?

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna ziua. Am un sot pasiv-agresiv. Multa vreme nu am stiut de ce se comporta asa, dar am cautat, am citit si m-am lamurit. Comportamentul devine din ce in ce mai grav si mai de nesuportat. Cum si cu cine as putea sta de vorba, sa ma ajute sa gasesc o solutie, pt ca nu mai suport. Precizez ca sotul are 57 de ani, iar eu 53.
    Am incercat sa ii vorbesc despre ce am citit, fara sa il acuz, dar explicandu-i ca raneste ingrozitor cu aceasta atitudine. I-am explicat ca ii stau alturi daca ar vrea sa consulte un medic. Refuza. Iar eu nu mai stiu cum sa rabd.
    Va multumesc anticipat,
    Cu stima,
    serpil

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga doamna, eu nu pot spune aici decat chestiuni generale, fara sa ma refer in particular la anumite persoane. Prin urmare, nu pot sa-mi dau cu parerea cu privire la situatia destul de intima pe care o descrieti... Puteti sa-mi scrieti aceasta problema si sa vorbim despre ea pe adresa de e.mail: e_psihanaliza@yahoo.com!
    Asa cum spuneam si mai sus, persoanele pasiv-agresive doresc sa transmita un mesaj cu continut opozant pe care nu-si permit sa il exprime alt fel din teama fata de propria agresivitate.
    Cineva spunea ca nu indrazneste sa ii spuna unei anumite persoane cutare lucru pentru ca isi da seama ca nu ar fi in stare sa ii spuna pe un ton acceptabil.
    In cazul pasiv-agresivului, de regula, acesta nu isi constientizeaza propria agresivitate: continutul manifest este cooperant iar cel latent este agresiv.
    Un barbat divortat, cand se supara pe fiul sau din casnicia anterioara, ii spunea acestuia: "Esti la fel de destept ca si mama ta!", exemplu de pasiv-agresivitate care produce rani mai mari decat agresivitatea manifesta...

    RăspundețiȘtergere
  12. O modalitate interesanta de a discuta cu un pasiv agresiv: "Am impresia ca esti suparat pe mine". El va incerca sa isi ascunda agresivitatea.

    RăspundețiȘtergere
  13. ma bucura faptul ca cineva s-a gandit la acest fapt

    RăspundețiȘtergere
  14. scuzati limbajul, dar din cauza finalului, sa inteleg ca pasiv-agresivii sunt ca un cur? :))

    RăspundețiȘtergere
  15. yoo, tu nu înțelegi nimic. :)) Știi versul ăla de la Paraziții? ”Pentru diversitate, citește o carte.” De psihanaliză, adaug eu, ca să nu te mai scuzi atâta.

    RăspundețiȘtergere
  16. Subiectul este interesant mai ales ca am descoperit de curand ca manifest un comportament pasiv agresiv. Am incercat sa imi explic de unde provine si usor usor imi dau seama ca vine din copilarie - mama era overprotective si nu prea suporta comentarii , nedreptati. Desi eu simteam ca trebuie sa ma exprim cumva nu reuseam pentru ca ma simteam coplesit de forta ei. Comportamentul s-a perpetuat in viata de adult in relatia cu sefii pe care ii criticam pe la spate , nu indeplineam la timp sarcinile, etc. Daca eram intrebat daca am o problema spuneam sa sunt 100% ok desi evident nu eram. As dori sa aflu care este terapia pentru astfel de comportament.
    Oricum cred ca acest comportament este cumva tipic romanilor - revolta impotriva autoritatii , spun ca tine fac ca mine etc.

    RăspundețiȘtergere
  17. Draga Cristian,
    Cred ca intr-o masura mai mica sau mai mare, toti ne descoperim momente cand reactionam pasiv-agresiv.
    Observatiile asupra acestor situatii pe care le-ai trait precum si explicatiile pe care ti le-ai gasit (foarte plauzibile) dovedesc o mare capacitate de autoreflectie din partea ta.
    In DSM exista chiar un tablou clinic specific, denumit "tulburare de personalitate pasiv-agresiva" dar parerea mea este sa nu iei prea mult in considerare acest lucru. :) Nu exista o terapie specifica pentru asa ceva. De aceea m-au si interesat resorturile emotionale ale acestui comportament privite din perspectiva psihanalitica.
    Expresia "spun ca tine, fac ca mine" nu as zice ca da seama de un comportament pasiv-agresiv ci mai degraba de unul submisiv (in ciuda lui "fac ca mine"... dar care este o actiune ulterioara si nu este un mesaj transmis celuilalt in momentul interactiunii). Mesajele pasiv-agresive sunt transmise ca lovituri "sub centura" in chiar momentul comunicarii sau, daca vrei, ca agresivitate non verbala dar perceputa de celalalt care nu poate sa riposteze nici el intr-un mod asumat. De exemplu, pasiv-agresiv poate sa fie un vanzator plictisit care intreaba scurt "Da, spuneti!" sau cand cineva spune "Nu ma enerveaza ce-a spus Xulescu, pur si simplu nu ma intereseaza." Si in relatia cu autoritatea, intr-adevar, sunt cele mai frecvente exemple...

    RăspundețiȘtergere
  18. Da, poate e tarziu pentru un nou comentariu, insa consider ca ce e scris, ramane scris...asadar pot spune dupa ce am citit aici ca: cate bordee atatea obicee.. gandirea oamenilor este rationala insa fiecare om in parte are capacitati mai mari sau mai mici de rationament, de aici pleaca judecata fiecaruia dintre noi di o vedem fiecare in felul nostru, niciodata nu vor putea doi oameni sa aiba acelasi rationament.. chiar daca acestia fiind gemeni. Asadar, doamna Georgiana, nu fac atac la persoana(specific pentru a nu se interpreta la mana, adica asa cum vrem noi) ci la felul si modul in care
    vorbiti, eu vad ca l-ati citit pe Freud si vorbiti in cunostiinta de cauza, dar daca tot ne aratam muschii atunci hai sa ii aratam la toata lumea, nu numai la o anumita categorie de muritori si anume la aceeia care nu prea au studiat despre ceea ce vorbiti dumneavoastra; daca se vrea a se da dovada de inteligenta, nu consider slobodarea de cuvinte elaborate pe un blog public o dovada de intelepciune, mai degraba o consider o tenta de superioritate din partea celui care o face, de asemenea am sa va spun ca este mai important intr-o discutie sa fii capabil sa iti dai seama daca ai fost inteles asa cum ai vrut tu si daca ai transmis mesajul asa cum ai vrut tu, nu sa ai pretentia sa fii inteles oricum , pentru ca in opinia ta tu ai explicat asa cum trebuia.... respectiv in cazul de fata aceaata teorie
    este doar o placa pe care o aveti, nici macar nu a-ti
    mulat-o la profilul oricarui cititor. Consider ca aveti nevoie de un program care sa va ajute sa reusiti sa va adaptati la toate categoriile de clase ierarhice si sociale ale omenirii.
    Totusi, va dau o sansa, avandu-ma la indemana si cunoscandu-ma prin ceea ce am scris, va rog catalogati-ma si dati-mi o functie, asta ca sa vedem daca chiar aveti cunostiinte de psihanaliza.
    Ca urmare...toate cele bune si succes in ceea ce faceti, aveti nevoie de el.
    Bogusica

    RăspundețiȘtergere
  19. @Bogusica: Puneti-mi intrebari, poate lucrurile se vor mai simplifica.

    RăspundețiȘtergere
  20. M-ati facut sa rad de dimineata, cat de blegut ma credeti atata timp cat ma provocati sa va pun intrebari aici, totodata dumneavoastra stand ascunsa in spatele unui desktop care are minunata capacitate de a da raspunsuri in cateva sutimi de secunda la intrebari care nici nu visam??? Oare sa atrag atentia din nou ca iarasi aveti tendinta de a va considera superioara?

    RăspundețiȘtergere
  21. @Bogusica: Nu va pot face "promisiuni" de raspunsuri ci doar ma gandeam ca putem incerca sa mai simplificam ceea ce pare complicat, limbajul de specialitate, pentru ca este, intr-adevar, complicat pentru cineva care are formare de alt domeniu. Si recunosc ca lucrarea am prezentat-o in cadrul conferintei de la Universitatea Hyperion.

    RăspundețiȘtergere
  22. Mda, aici aveti 10 puncte, prin faptul ca recunoaste-ti ca a-ti avut o placa, si alte 10 puncte ca in chintesenta acestui ultim mesaj m-ati pus in aceeasi tabara....aceea de ai ajuta pe cititori sa inteleaga mai usor aceste mesaje......deci, sa asteptam intrebari!

    RăspundețiȘtergere
  23. Doamna Georgiana Branisteanu,

    va multumesc pentru ca ati publicat acesta lucrare despre comportamentul pasiv-agresiv; acum imi dau seama cat de frecvent se intampla sa intalnim in jurul nostru persoane cu acest tip de comportament. Mi-a facut placere sa citesc materialul, intr-o mare masura m-a ajutat sa inteleg ce se petrece cu o astfel de persoana -gandindu-ma la cineva apropriat mie- si de ce anume iau nastere anumite comportamente pe care pana acum refuzam sa le accept si imi produceau o mare neliniste.

    RăspundețiȘtergere
  24. Multumesc si eu pentru apreciere si ma bucur ca v-a folosit! Daca simtiti nevoia, ne puteti impartasi din experientele dvs.!

    RăspundețiȘtergere
  25. buna tot eu sunt asta e prea lung de citit asa ca ma las de citit pa

    RăspundețiȘtergere
  26. Alexandra29/6/12 01:17

    Doamna Georgiana Branisteanu, as vrea sa va intreb un lucru.
    Sa presupunem ca o adolescenta a adoptat “toata viata” aceasta forma de manifestare, pasiv-agresivitatea constienta, ca forma de a raspunde, de a face fata situatiilor tensionate. Aceasta a dat “replici inteligente”, a facut tot posibilul sa evite confruntarile din n motive, nu a reactionat violent, nu l-a jignit pe celalalt. In acelasi timp a fost sigura pe ea sau a incercat sa fie cat mai sigura (pentru ca mai apoi, dupa ce situatia tensionata a trecut, sa analizeze cat mai obiectiv ce s-a intamplat, sa inteleaga lucrurile nu sa bata cu pumnii in piept “eu am dreptate”). Si chiar daca pentru ceilalti fata parea calma (inauntrul ei stia de fiecare data cand este nervoasa, cand trista, cand are dreptate si cand este acuzata pe nedrept), a lasat sa se inteleaga ca este oarecum supusa si ca ii da celuilalt dreptate. La toate acestea mai putem adauga si emotivitatea, care influenteaza totul intr-o oarecare masura.
    Acest tip de manifestare in situatiile tensionate, de a alege sa nu-ti dai frau liber sentimentelor, dar mai important de a nu simti nevoia sa fii violent, este o forma mai accentuata de “pasiv-agresivitate constienta” sau este vorba de altceva?

    RăspundețiȘtergere
  27. @Alexandra: Din ceea ce mi-ati descris, eu nu as trage concluzia ca ea nu a simtit nevoia sa fie violenta ci mai degraba ca si-a inhibat cumva aceasta nevoie, nu? Pentru ca spuneti ca pentru ceilalti parea calma dar ea stia cand e de fapt nervoasa...
    Este posibil ca in confruntari sa fi avut fie o atitudine evitanta (renuntand la lupta, adica iesind din lupta, renuntand la obiectul pentru care se dadea lupa ca si cum nu l-ar mai dori), fie submisiva (dandu-se batuta, adica recunoscand victoria celuilalt si implicit pierderea obiectului), fie pasiv-agresiva (luptandu-se mascat, sub o forma aparent pasiva, adica nu agresiva in mod explicit).

    RăspundețiȘtergere
  28. Foarte interesant subiectul. De ceva vreme am observat ca m-a acaparat si pe mine aceasta febra a pasiv agresivitatii. Am inceput de la un timp sa dau tot felul de raspunsuri dure (in opinia mea) celor care fac greseli fata de mine, desi nu e nevoie, simple greseli pe care in general le accept. In orice caz, toate aceste raspunsuri le constientizez deabea dupa ce le-am spus. Probabil e vorba de act ratat. In orice caz nu sunt constiente fiind in contradictie cu atitudinea pozitiva pe care incerc sa o adopt fata de ceilalti. Incerc sa nu provoc reactii, caut sa inteleg oamenii. Cu toate acestea se intampla sa spun ce nu vreau si nu-mi dau seama daca raspunsul meu a afectat persoana respectiva, dar stiu sigur ca pe mine m-ar afecta daca as fi in pozitia sa. Am incercat sa inteleg mai bine fenomenul, de unde pleaca aceste porniri inconstiente. 1. Ar putea fi situatia mea actuala, una de frustrare, in care nu-mi gasesc locul sau sa zicem scopul si in felul acesta. Sau 2. De la mama mea, inca de mic trebuia sa am grija ce spun ca interpreta cum dorea si iesea scandal.

    RăspundețiȘtergere
  29. @anonimul din 7 iulie: Mi se pare ca aveti insight-uri foarte bune si cred ca ele sunt o premisa optimista pentru dezvoltarea dvs.!

    RăspundețiȘtergere
  30. Imi cer scuze pentru ca m-am semnat cu anonim si de faptul ca nu am precizat ca am terminat facultatea de psihologie. Am cautat un fel de confirmare incercand sa evit "subiectivismul". Pe viitor sper sa reusesc sa incep formarea profesionala avand in vedere ca in facultate se invata mai mult lucrurile generale. Va multumesc pentru reply.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!