Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

"Taina" spovedaniei şi tehnica psihanalizei

Formele religioase de marturisire si metoda psihanalizei se suprapun initial ca apoi sa devina foarte distincte. Confesiunea si terapia psihanalitica au in comun elemente prin care se incurajeaza verbalizarea tensiunilor sufletesti (talking-cure), de aici rezultand catharsisul. De asemenea, cele doua demersuri propun un cadru intim in care interactioneaza doua sisteme psihice. Totodata, functia continerii este evidenta in ambele proceduri, atat pacatosul cat si pacientul reusesc sa se simta intelesi, intr-un caz sensul este transcendental, iar in celalalt tine de dinamica psihica proprie functionarii umane.

Inainte de metoda psihanalitica, exista in crestinism confesiunea religioasa care dadea un sens exterior suferintei provenite dintr-un plan divin. Psihanaliza a fost cea care a mutat sensul in interior – ceea ce se intampla omului se afla in el si depindea, mai ales, de om.

Religia crestina propavaduieste liberul arbitru.

Psihanaliza postuleaza determinismul psihic (nu esti stapan in propria casa, decat daca reusesti sa-ti intelegi motivatiile inconstiente si astfel sa alegi ce este mai bine pentru tine).

Taina spovedaniei se concentreaza pe analiza Supraeului folosindu-se de aceasta instanta psihica in vederea indreptarii morale prin mecanisme cum ar fi: teama de pedeapsa, culpabilizare, rusine etc., cu promisiunea salvarii in viata de apoi.

Metoda psihanalitica se ocupa de analiza continuturilor tuturor celor trei instante psihice. Totodata, se stabileste o alianta cu Eul pacientului. Psihanalistul isi centreaza intreaga pozitie pe o valoare majora, Viata actuala, si in primul rand viata psihica, care este cea mai frumoasa forma a acestui miracol.

Marturisirea religioasa este limitata la continuturile constiente.

Terapia freudiana se bazeaza pe constientizarea miscarilor sufletesti la care pacientul nu are acces imediat.

Morala religioasa este impusa din exterior ca un cod imuabil, infailibil si obligatoriu (porunci).

Etica psihanalizei se bazeaza pe sustinerea vietii si a regulii provenite din trairea empatica.

Amenintarea cu pedeapsa iadului a celui care pacatuieste chiar cu gandul (fantasma), negandu-se astfel natura umana.

Absenta judecarii morale a actiunilor, sentimentelor si gandurilor pacientului.

Religia propavaduieste vindecarea prin purificarea spirituala prin gesturi magice bazate pe gandirea omnipotenta (canon, rugaciune, semnul crucii, etc.).

Terapia psihanalitica invita la acceptare de sine prin afirmarea libertatii interioare.

Spovedania este calea divinitatii.

In metoda psihanalitica pacientul este lasat sa-si caute si sa-si aleaga singur calea cea mai potrivita.

Preotul da sfaturi implicandu-se activ in viata morala a credinciosului.

Psihanalistul se abtine in a ghida sau sugera in vreun fel.

Confesiunea religioasa se foloseste de transferul de autoritate cu care este investit preotul.
Psihanaliza interpreteaza transferul.

Dezavantajul evident al confesiunii religioase fata de metoda psihanalitica este ignorarea naturii umane, prin faptul ca – secretele cele mai periculoase sunt cele pe care nu ti le poti spune tie insuti/insati.

Psihanalistul englez Ronald Fairbairn spunea:
Omul prefera un D-zeu despotic decat un diavol interior impredictibil. 
Adica pericolul exterior este mai usor de controlat decat angoasa venita din interior de care nu te poti apara prin evitare.

Parintele Galeriu afirma intr-o discutie televizata ca boala psihica este generata de ruperea legaturii cu D-zeu.

Ma intreb oare la ce tratament se gandea duhovnicul, la calugarire? La spovedanie? La exorcizare?

93 de comentarii

  1. "Tehnica"...psihanalizei,a manipularii ordinare a psihicului uman,"incarcat" cu ura infinita,mintit, indoctrinat cu toate mizeriile vietii, "sadite", pastrate..., o smecherie de doi lei (pardon,extrem de profitabila pentru psihanalisti, practica ilegala si periculoasa pentru individ, famile si societate)...

    Ce consum urias de energie pe tine, Georgiana...Si cand te gandesti ca te-ai postat...altul, poate oi fi fost intr-o fantasma prelunga...,din femeie in barbat,
    mama?!

    Daca insa postarea asta e rezultatul...,daca doar asta ai produs [fie ca e a ta postarea, fie ca ti-a fost dictata,fie ca...o fi dintr-un vis erotic prelung (invidia de penis?)...],atunci...Linistita nu as putea sa spun,pentru ca nu imi e indiferent ca sunt atatia nepastuiti, atatea suflete distruse.

    Dar poate ca tu sau alta persoana de pe acest blogg cu care am mai dialogat sau care a vazut ce discutam, analizand serios propria viata,propriile trairi,propriile amintiri (amintirea unui copil de 5 ani...,mai e tot ca la 30 sau 40 sau 50?...Treziti-va!),va medita. Macar atat si tot ar fi ceva. Speranta...moare ultima!!!

    Mai sa fie,uite ca...ai umblat disperata dupa vreun ajutor...,ai postat trei articole in care ai jelit cu lacrimi de crocodil, ai cersit sa zica cineva ceva...,ai incercat la disperare sa tot...cauti un raspuns cu care "sa inchizi tu gura..." asteia ce indraznaste sa-mi "atace" mandria,"soclul"...,"iubirea mea neclintita de psihanaliza"...,"ura mea de la ficati pentru cine a indraznit...".

    Si tot "doi"...simultan,Georgiana,
    "la reducere",iar...?Ca o cifra fatidica,mama...Mai ieri ziceai ca "e si psihanalistul pacient
    ...,cand asa...,cand asa...".
    Lumea...larga!

    Ce sa inteleaga niste oameni fara de Dumnezeu despre TAINA SPOVEDANIEI si tehnica periculoasa si paguboasa a psihanalizei?
    Ce sa exprime...cineva din apanajul diavolului despre Dumnezeu?

    "Libertate"...in terapia necuratului, a "indoctrinarii"...( "tehnica" psihanalizei), in "ura de clasa", in ura de aproape...etc?
    Saracia de tine!Si de altele si de altii...
    Dar,crede,mama,crede...tu.Sa fie acolo,la tine!

    "Psihanalistul se abtine in a ghida sau sugera in vreun fel."...Mai mare nesimtire,mai mare grozavie…o exista?
    "Fericito"...S-a atins cineva de "drogul" tau, s-a contestat
    "drogarea..." si, la disperare,dai din colt in colt...

    E...,tot e ceva,Georgiana,ai strigat...cam in pustiu "veniti sa ma ajutati...,ca nu mai am ce spune,ma descalifica asta...etc" si, uite ca, de bine de rau,a avut cineva mila de tine si...ti-a dat,ca de la anti-Dumnezeu la anti-Dumnezeu, de la ateu la ateu,o rasuflata si penibila incercare de a mai zugravi in "roz" ceva ce pute de peste…100 de ani , o incercare de a pune…batista pe tzambal, cand…”omenirea va dori sa uite de psihanaliza in cativa ani”.

    Remember : Atunci când omul se duce la psihanalist, pleacã de acolo convins cã-l urãste pe tatãl lui si trebuie sã-l omoare ca sã fie fericit (complexul Oedip), iar când se duce la duhovnic (dupã ce l-a omorât pe tatãl lui), pleacã cu sufletul usurat si cu nãdejde. Aceasta este diferenta dintre psihanalizã si Bisericã. Însã sunt încercãri ale bietilor oameni bolnavi…si, cum toti oamenii au în ei darul lui Dumnezeu din nastere, din creatie, si lucreazã în ei Duhul, uneori, chiar si în afara Bisericii, s-ar putea ca multe sã fie bune. Nu dispretuim psihanaliza, dar o considerãm foarte periculoasã.

    Amin! (Dan…). Deh,uneori si “gura pacatosului adevar graieste” .
    Valabil pentru Dan, daca nu e suparare si daca Dan e aceeasi persoana caruia Cristian Burcos i-a recomandat a intelege macar a mia parte din Biblie pentru a fi…”alt om”.

    RăspundețiȘtergere
  2. inteleg ca-s diferite...dar ca din punctul dvs. de vedere au aceeasi zona de actiune? de aceea una ar trebui s-o elimine pe cealalta?
    suna ca un fel de disputa teritoriala...

    Intrebare:
    inseamna ca religia si psihanaliza ar trata oamenii cu aceeasi categorie de efecte? discutabil deoarece ar insemna sa-i uniformizati relativ ca si-n religie...

    Unde ar fi limita? pentru ca in felul in care a-ti pus problema , faceti din psihanaliza un alt fel de religie (ea psihanaliza poate tot, face tot..daca nu poti esti truli)... (dar tot vanzatoare de iluzii...in sensul ca omul ca si in religie nu are nici un fel de garantii...de la nimeni....i se promite o viata mai buna...optim imbunatatita...(cu ceva concepte mai bine sau mai prost insusite)...
    in ce scop?

    dezideratul libertatii interioare suna ok la nivel individual dar la nivel social? eludati normele sociale pentru ca sunt constrangatoare? Natura, instinctul oricui, oricum, oricand?... realist?

    RăspundețiȘtergere
  3. Zici:

    Psihanalistul englez Ronald Fairbairn spunea: “Omul prefera un D-zeu despotic decat un diavol interior impredictibil”.

    Dane,
    Am impresia ca acest articol se potriveste "psihanalitic" de bine..., doar cu "dumnezeul" la care te-ai gandit...

    Ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  4. psiheea, multumesc de intrebari.

    Nu este o disputa teritoriala, cel putin din partea psihanalizei...
    Sunt oameni si oameni, cu tipuri diferite de functionare, cu structuri de personalitate diverse, cu patologii variate si nevoi deosebite...
    Este cunoscut faptul ca recomandarea terapiei psihanalitice nu se aplica tuturor.

    Psihanaliza nu promite iluzii ca sa le poata vinde, mai degraba dezvrajeste de acestea...

    Nu cunosc afirmatii din partea persoanelor practicante si avizate, cum ca psihanaliza ar fi un panaceu.

    Ca sa fie o religie psihanaliza ar avea nevoie de o dogma. Ea este neincetat supusa revizuirilor teoretice, ajustarilor tehnice si clinice. Totodata, analiza formuleaza ipoteze care se pot sau nu confirma in practica clinica.

    Deasemenea, Freud ar trebui considerat o fiinta transcedentala si nu un om supus greselii.

    Bergasse 19 nu e un loc de pelerinaj, ci este doar un muzeu.

    Statuia lui Freud din Universitatea vieneza nu este considerata un obiect de cult.

    "Dezideratul libertatii interioare" - in sensul ca psihanaliza se ocupa in principal de realitatea psihica, dar poate ajuta Eul pacientului sa se adapteze mai potrivit la principiul realitatii (exterioare) si la relatiile cu ceilalti.

    "Eludarea normelor sociale" - pare a fi o fantasma des auzita la adresa efectelor unei analize. Adesea oamenii isi imagineaza ca o cura analitica ar duce la dezinhibare pulsionala masiva care ar veni in conflict cu normele sociale.

    Este de remarcat ca referitor la psihanaliza circula cele mai multe fantasme si clisee de acest gen, ceea ce este de inteles...
    Nu se poate spune acelasi lucru despre alte psihoterapii (cognitiv-comportamentala, gestalt, experientiala etc.) care nu lezeaza laturi atat de profunde ale psihismului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, si eu cred ca fantasmele cu privire la psihanaliza au drept cauza faptul ca aceasta forma de interventie se ocupa de straturi profunde ale psihicului, incontrolabile altfel. De aici si transferurile negative uneori aproape delirante asupra acestei asa zise "puteri" care este psihanaliza...

    Si totusi, pare ca ideea articolului tau ar fi ca cele doua domenii se exclud...

    RăspundețiȘtergere
  6. Georgiana,

    Prima ta interventie pare un pic provocatoare, as putea raspunde mai potrivit daca ai dezvolta mai mult ce vrei sa spui.

    Referitor la excluderea reciproca, consider ca exista trei posibilitati:

    -in ceea ce priveste functionarea psihica, cele doua demersuri au o baza comuna dar si multe divergente
    -din perspectiva pacientului poate exista o completare, acesta poate apela la confesiunea spirituala la fel cum poate merge la astrolog sau bioenergetician
    -din punctul de vedere al practicii psihanalistului cele doua domenii se exclud, IPA nu accepta formarea celor care provin doar din domeniul teologic.

    RăspundețiȘtergere
  7. "Parintele Galeriu afirma intr-o discutie televizata ca boala psihica este generata de ruperea legaturii cu D-zeu."
    :) Deci "sanatosii" atei ori sunt bolnavi psihic ori sunt credinciosi de fapt. Dar daca se declara atei sunt alienati, deci nici un ateu nu e sanatos :)). Logica de cls a 9a...si de ars eretici pe rug.
    E bine totusi k suferinta non-credintei e si ispasirea pentru ea. Oricum ai da-o tot te-ai scos dupa moarte. Dar asta numai in ortodoxism. Alte religii cer mai mult.
    Incercam eu sa inteleg pe la 7-8 ani, knd eram credincioasa, de ce nu trebuie sa faci pacate daca pana la urma tot in Rai ajungi. Ok, daca faci pacate te duci in Iad, unde le ispasesti si ajungi in Rai. Daca nu faci deloc pacate ajungi direct in Rai...neee, mai bine traiesc placeri pacatoase si sufar un timp in Iad...vad eu cum ma descurc acolo.
    Scuze dc e putin offtopic.

    RăspundețiȘtergere
  8. "Disputa...teritoriala"...
    "Cele doua domenii se exclud"...
    S.a.m.d.

    Pretentia de a se "compara" cu Dumnezeu denota mult rudimentarism,
    obtuzitate, dar si...disperare
    curiozitate...

    "Daca Dumnezeu nu e, nu este nici o problema. Dar daca e, ce va faceti?"...

    E un semn, totusi..., invocarea lui Dumnezeu poate fi, pentru cine...poate, un motiv de meditatie (cel putin); pentru mai mult, trebuie mai mult(e).

    Sa iti dai seama ca nu ai nimic, decat pe tine..., ce sarac esti, ce disperat esti ,cand te-ai trezit din "beatitudinea" starii "EU, totul; restul e nimic"! "Ura, ura, ura!"...,"traiasca psihanaliza" !

    Ura? "Sunt fericit ca urasc" (Baldovin). De-ai sti ce te-asteapta cand ai sa te trezesti...

    Psihanaliza nu are nici o legatura cu Dumnezeu. E periculoasa pentru individ, familie si societate,in general.

    RăspundețiȘtergere
  9. religia are o parte sanatoasa ...pentru ca
    1 omul este o fiinta sociala (se aduna in grupuri pe baza acelorasi interese, trairi etc.).La diferite varste omul este integrat in diverse structuri ce-i dau iluzia "facerii in comun a ceva"(gradinita scoala etc)- Oamenii batrani cel putin in societatea romaneasca nu prea au alternative si atunci biserica ii aduna, fac lucruri impreuna ce-i fac sa se simta utili

    2. Religia E un construct uman ce marcheaza trecerea (dintr-o etapa in alta)mai exista si altele care nu starnesc critici atat de virulente- trecerea dintre ani anul nou-, aniversarea zilelor de nastere in fiecare an, martisor, si alte ritualuri ce presupun adunarea si trairea in comun)

    3. faptul ca regreseaza oamenii- e normal deoarece intre prieteni te poti prosti, iti poti permite(sa te imbeti, plangi, razi) adica sa imparti trairea cu... ei batranii o fac in acest fel si nu e nimic in neregula...pentru ca nu au alta alternativa.

    4. psihanaliza si religia ofera regresia, continerea... pt. ca oamenii au nevoie de leagan pt. a trece mai departe (regresia presupune si impartirea unui anumit moment cu cineva care poate intelege o astfel de traire si o valideaza)

    5. exista oameni orientati mai mult spre sine si altii mai mult spre altii (impreuna sunt complementari... personal nu cred in mununata nivelare a tuturor prin psihanaliza sau orice altceva pt. ca nu lasa loc alegerii. Interzicerea unui lucru atrage adepti..? (S-a intamplat asa su alcoolul , comunismul..etc )Dinamica grupului poarta in sine fermentul reatiei ( al altor alternativa, constructe)

    si apoi toti psihanalisti? o societate alc. numai dina asa ceva? bah! imi place mie psihanaliza dar daca s-ar da un decret as fi prima care ar fugi .

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru Ada:

    Parintele Galeriu :

    "Iadul (raul) este lipsa binelui", este lipsa Dragostei, Credintei, Sperantei.

    "Zidirea noastra din launtru incepe. 'Omul cel bun din co­moara lui cea buna (launtrica) scoate afara cele bune', zice Domnul (Matei 12, 35). Inca si inteleptul Vechiului Testament graieste luminat de Duhul Sfant: 'Pazeste-ti inima ta mai mult decat orice, caci din ea tasneste viata' (Pilde 4, 23).

    Daca traiesti in ura, daca produci suferinta, daca faci rau , cu siguranta ca , daca ai inteles ca ajungi in Iad, e corect.
    Ce n-ai inteles ca, odata ce sufletul tau e-n Iad, e inchinat necuratului, nu ai reusit sa te debarasezi de focarul urii, al dusmaniei, al neiertarii si ai intrat in Iad, esti...al diavolului, Ada.
    Cat traiesti, rupe-te de ura, de dorinta asta, invata ce-i iertarea, invata sa fii buna. Toate astea nu au cum sa ti se intample in terapie/ cura psihanalitica.

    Dumnezeu te iarta, insa daca nu ai primit pe Dumnezeu in sufletul tau, nu ai cum sa speri sa se inatample asta. Pe Dumnezeu nu-l poti minti, ca pe...parinte tau in clasa a 7-a,cum zici...

    Mai gandeste-te. E un efort benefic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce toti traiti cu impresia ca ateii sunt rai , diabolici, uraciosi si dusmanosi si ca singura modalitate de a fi bun este o credinta intr-un prieten imaginar? Bunatatea este o caracteristica umana, nu religioasa. Nu ai nevoie de dogme ca sa arati bunatate, nimic mai fals ca doar religia te face bun. Btw ati citit biblia? Rautate, crima , dusmanie, razbunare , incest , pornografie , homofobie si misoginsm ca acolo eu nu am mai gasit in nicio carte citita pana in prezent si am citit sute.

      Ștergere
  11. Pentru psiheea:

    "imi place mie psihanaliza dar daca s-ar da un decret as fi prima care ar fugi".

    Ma bucur pentru tine. Candva...,si eu asteptam "decretul". Dar, din pacate pentru mine, am inteles mai tarziu ,dupa ce am pierdut...mult timp si am produs multa suferinta. Solutia e in tine: nu astepta un "decret",nu iti va da nimeni asa ceva.E mult mai simplu: deschideti sufletul, primeste pe Domnul in el si...vei vedea! Cu cat insa te trezesti mai repede, cu atat mai bine pentru tine si cei ce te iubesc sau pe care tu ii iubesti.

    Numai cu ajutorul lui Dumnezeu vei putea sa faci asta, o revolutie in sufletul tau.

    Nu se va da nici un decret. EU mi-am dat decretul, mie insami ! Cum ? Cu ajutorul lui Dumnezeu ! Cand vei intelege ca nu ai nevoie sa urasti mama ta pentru..., nu e nevoie sa faci rau frateului tau...,prietenului tau...,sotului tau...,copilului ta...DOAR ca sa te simti (?!) tu "bine" (!?), cand te vei privi din exterior, te vei ingrozi ! Primeste-l pe Dumnezeu in sufletul tau, invata sa ierti, invata sa iubesti, invata sa dai altuia ce nu are, invata sa daruiesti bucurii! Dumnezeu e iubire, nu ura !

    RăspundețiȘtergere
  12. Continuturile psihice, indiferent de cat de profunde ar fi nu sunt atemporale cum credea Freud. Si ele se uita. Numai ca pe o periada mai mare. Uneori e nevoie de generatii. (Pe de alta parte ceea ce "scoate la lumina" psihanaliza nu se uita neaparat.)
    Datele memoriei profunde se arhiveaza si se catalizeaza (condenseaza) si mostenesc in ele netraitul si nemarturisitul. Retelele mnezice profunde sunt asemenea drumurilor parasite, invadate de vegetatie. Psihanaliza reface aceste drumuri, readuce la viata ruinele varstelor si generatiilor trecute. In felul acesta energia blocata in aceste ruine si drumuri distruse se elibereaza.

    Chiar daca discursul preotului poate fi inhibant uneori totusi si el poate curati astfel de drumuri. Sa nu uitam ca la catolici preotul si cel acre se spovedeste sunt despartiti de un panou si nu se pot vedea unul pe altul. Abia la sfarsit poate si el adauga ceva. Totusi nu putem stii daca absolut toti preotii din trecut luau pozitia supraeului. POe langa faptul ca pacientul proiecteaza supraeul in psihanalistul insusi...

    Pentru mine psihanaliza

    RăspundețiȘtergere
  13. Pentru Baldovin:

    Carevasazica,
    "pacientul proiecteaza supraeul in psihanalistul insusi..." ,iar

    "Psihanaliza... readuce la viata ruinele varstelor si generatiilor trecute".


    Bieti oameni bolnavi...

    ..."Mare e gradina Domnului!"

    RăspundețiȘtergere
  14. pt. dan

    am observat ca ai scris morala religioasa versus etica psihanalitica...

    intrebare:
    1. prin ce sa deosebeste morala de etica?
    apoi
    2.pentru ca si religia si psihanaliza au avut ratiuni cat se poate de pragmatice, au ajuns institutii formatoare... se intretin singure si se reproduc ca orice alta structura...intreb de ce una se numeste morala iar cealalta etica? presupun ca a-ti folosit cuvinte diferite pentru ca fac trimitere la continuturi diferite . Care?

    Referitor la cele postate anterior "dezideratul libertatii interioare...nivelul individual / nivel social.. Natura, instinctul oricui, oricum, oricand?... realist?"

    ... nu m-am referit asa cum poate gresit s-a inteles la omul instinctual, la o societate anomica ci la o societate fara morala religioasa . O astfel de societate ar trebui sa functioneze pe baza legii, a autoritatii. Deci: autoritate exterioara? nu te mai vede unul omnipotent, ci mai multi omniprezenti. Iti dai seama de implicatii si posibilele abuzuri de autoritate? si apoi ar fi o societate prea nivelata ,cam cum sunt casutele pe macheta frumos colorate dar goale. (Nu pt. ca religia le-ar umple ci pt. ca diversitatea le poate umple).

    RăspundețiȘtergere
  15. Morala religioasa si biserica e folosita in societatea de acum ca instrument de manipulare de catre autoritati. Se face abuz de autoritate prin asta, si daca biserica ar disparea(not) s-ar face prin alte mijloace.
    Una e beneficiul personal al credinciosului, care sigur ca are nevoie de credinta lui... cu totul altceva efectele religiei la nivel social...si iarasi altceva biserica cu autoritatea ei.
    Probabil unele pozitii ale bisericii jeneaza niste intentii ale autoritatii dar chiar nu vad o situatie in care ar putea impiedica un abuz. Ai un exemplu?

    RăspundețiȘtergere
  16. In prima mea interventie am vrut sa spun ca tu ai dat un citat care se refera la preferinta omului pentru un anumit tip de D-zeu., despotic, ca fiind "mai bun" decat un diavol interior (dorintele noastre inconstiente) impredictibil.
    Si am spus apoi ca intregul articol mi se pare "dedicat"... acestui tip de D-zeu..
    Acum este clar?

    RăspundețiȘtergere
  17. Mi-a placut foarte mult imaginea artistica plastica:) pe care a construit-o Gabriel referitor la psihanaliza.:) Si imi vine in minte acum ca, pacientul plimbandu-se printre ruinele interioare, este intocmai lui Fat Frumos care incepe sa lustruiasca hainele ponosite si armele ruginite pe care le-a folosit tatal sau in tinerete...:)

    RăspundețiȘtergere
  18. Tot tu ai mai spus parca un lucru pe care sper sa-l fi remarcat si Dan: Supraeul poate fi proiectat oriunde, nu numai in D-zeu. ci, poate mai ales in psihanalist... As mai adauga si eu ca, de asemenea, D-zeu. nu este intotdeauna Supraeu (am mai spus intr-un alt comentariu ca poate fi Ideal al Eului) si mai mult decat atat, Supraeul nu este intotdeauna feroce.:)

    RăspundețiȘtergere
  19. Vise...,vise...,vise...
    Vi se pare.

    "...ruinele varstelor si generatiilor trecute".
    "Si imi vine in minte acum ca, pacientul plimbandu-se printre ruinele interioare, este intocmai lui Fat Frumos care ..."("ruinele"
    tale,mai treca-mearga,desi cu dracul doar treci parleazul,desi si asta e o iluzie in psihanaliza.
    Insa...sa crezi ca si pe ale
    "generatiilor trecute",asta nu mai e "plastica",...e "elastica").

    Uaaau!...,ce mai exaltare...,ce mirificitate...,ce beatitudine...

    Mama,daca iti iei "coada maturii" pe care te plimbi pe..."sus"
    (...incotro?),...unde pici?

    RăspundețiȘtergere
  20. Pentru Ada:

    ..."biserica e folosita in societatea de acum ca instrument de manipulare de catre autoritati. Se face abuz "...

    Asa ti s-a inoculat,asa esti manipulata, asa "scoti" pe gura.
    Esti in eroare,totala.

    La Dumnezeu nu vii pentru ca te obliga cineva, ca te manipuleaza cineva. Vii doar daca ai credinta, daca esti inzestrat cu darul iubirii de semeni "ca pe tine insuti", nu te iubesti diavoleste pe tine,doar pe tine...!

    'Fiindca niciodata ca azi "lumea" nu a oferit atatea surogate care sunt introduse prin simturi si manipularea psihicului in sufletul care-si desarta dorurile sau frustrarile in aceste surogate (Sa nu ne referim la cele ce se adreseaza simturilor inferioare. Acestea se pot combate usor, ca unele ce sunt clar animalice.) Dar ce pot fi cu greu combatute, ca fenomene ce tin de civilizatie, sunt cele care se refera la desfatarea ochilor, a auzului si gandirii, care subordoneaza categoriile esteticii,
    filosofiei, psihanalizei. Si ele sunt cu atat mai periculoase cu cat sub masca unei inalte civilizatii fascineaza mai adanc si mai extins sufletele'

    RăspundețiȘtergere
  21. Incepand cu o sesizare mai de suprafata, si in incompletitudine logica, a celor doua instincte de baza: al conservarii insului si speciei, Freud si Adler au explorat inconstientul, atragandu-ne atentia asupra acestui univers launtric uman, mai putin cunoscut si asupra energiilor care pulseaza in el. Dar, totodata, definind psihologic drept principii placerea (mai ales sub forma libidoului) si vointa de putere, au prilejuit un impuls tragic manifestarilor de erotism si violenta; au cautionat spectacolul degradant pe care-l ofera adeseori mass-media astazi (prin filme, prin presa scrisa, audio si video (mai nou, prin Internet) si au provocat acest proces degenerativ in relatiile interumane - fie aberatii sexuale, fie atrocitati, crime abominabile -care surprind si ne uluiesc spiritul.Psihanaliza nu pune in cumpana "principiile" proclamate cu fenomenele pe care le-a declansat, cu proliferarea focarelor de infectie si autodistrugere nu datatoare ci, paradoxal, daunatoare, demolatoare de sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  22. intrebare:
    1. prin ce sa deosebeste morala de etica?
    apoi

    Nu exista morala decat in interiorul unei etici. Asadar, intrebarea nu este bine formulata, ci intelegerea tine de intelegerea raportului dintre morala si etica. Pentru asta, vezi eventual Minima Moralia a lui Andrei Plesu. Nu as putea explica mai bine ca dansul.

    RăspundețiȘtergere
  23. Psiheea,

    Referitor la partile sanatoase si utile ale religiei:

    1. Omul este fiinta sociala si nu are ca scop direct al satisfacerii acestei nevoi asocierea in comunitati religioase.

    Intr-adevar, oamenii batrani din Romania fac lucruri inutile ca sa se simta utili (vezi rugaciunile care invoca ploaia, in loc sa ajute la construirea irigatiilor).

    2.Dupa cum bine spui, nu este nevoie de religie pt ca oamenii sa aiba sarbatori, ceremonii, comemorari, ritualuri de trecere, manifestari ale travaliului de doliu, etc.

    3.De acord, in unele situatii regresia poate aduce si o stare de confort psihic.
    Winnicott: "Gods are children's blankets that carried over into adulthood"

    Batranii au alternative, poate cea mai importanta ar fi sa transmita experienta celor mai tineri.

    4. Cadrul psihanalitic inlesneste regresia pt a reconstrui ceea ce s-a cladit rau, pt a avea acces la ce n-a fost inteles, pt a intra in posesia istoriei personale, etc.
    Psihanaliza nu te mentine permanent intr-o stare regresiva asa cum o face religia.
    Intr-o cura reusita regresia este urmata intotdeauna de reconstructie si maturizare.

    (Pana acum ati afirmat doar ca religia este utila batranilor si persoanelor carora le place sa regreseze...)

    5. Psihanaliza nu niveleaza, uniformizeaza, etc. Din contra, amplifica individualizarea personalitatii, poate elibera potentialul creativ (sublimare) sau capacitatea de munca si iubire.

    Psihanaliza nu interzice nimic, dar are reglementari dupa care functioneaza si formeaza psihanalistii.
    Teoretic poate exista cineva cu dubla formare (ex:teologica si medicala) care sa fie acceptat de IPA fara probleme. Eu am specificat ca nu sunt acceptati cei care au doar (exclusiv) facultatea de teologie.

    Cei doi termeni se suprapun in aparenta (sinonimie),dar cu o nuanta:

    Morala- are mai mult o conotatie religioasa si sociala
    Etica- are un sens mai profan, de reglementare in domeniul profesional (deontologie).

    Religia nu are ratiuni pragmatice declarate, ea se ocupa cu cele "nevazute" si care vor veni in alta viata...

    Stiu, ideea unor societati fara morala religioasa poate speria...
    Statele scandinave au cel mai mare numar de necredinciosi si sunt considerate avanposturi ale civilizatiei, tolerantei si prosperitatii.
    Suedia (cu pana la 85% atei) si alte state din top (Danemerca, Norvegia, Cehia,Finlanda, Franta, Japonia, Coreea de Sud, Estonia) - nu stiu nici o tara in care sa fie dictatura sau condusa autoritar.

    RăspundețiȘtergere
  24. Psiheea,

    La un moment spuneti: "Religia E un construct uman" - exact acelasi lucru il afirma cercetarea psihanalitica.

    RăspundețiȘtergere
  25. Pt Dan (& alte persoane ce ,inca...,mai "cred" in astfel de ineptii si ademeniri perciluloase ,tipic escrocizante) :

    Afirmi ca "Psihanaliza nu te mentine permanent intr-o stare regresiva asa cum o face religia."...

    Un adevar: "psihanaliza nu te mentine permanent intr-o stare regresiva". Ci te distruge complet,ca om. Ura de om, ura de aproape,paranoica in sine...

    O minciuna : ..."asa cum o face religia". Religia sa te mentina in stare regresiva?!Tu, daca esti
    ateu, poti bate campii...cat vrei. Dar asa...,din prostie in prostie...?! Stiu ca oamenii fara de Dumnzeu, asa cum sunt psihanalistii, au aceasta tendinta de a spune de toate si...nimic, de a face orice spre a-si apara "teritoriul", psihanaliza.
    E greu sa accepti ca practici o meserie ce nu are nici o tangenta cu valorile umane, cu iubirea de oameni,ci cu ura lor. Ca esti fericit pentru asta...,si tu!, sa fii sanatos! (!?)...

    "Statele scandinave au cel mai mare numar de necredinciosi...", alta aberatie...!!!

    E idealul pentru tine,sa ajungi sa traiesti printre "pana la 85% atei"...,pai, ce de "clienti" ai avea...! Un bonav neuropsihic sa trateze un alt bolnav neuropsihic?!
    Nu este asa nicaieri si nici nu va fi niciodata, nici (macar) in Romania. :)

    Societatea ce o idealizezi ca fiind "prospera"...(Pai,de Sodoma ai auzit? Ce mai "prosperitate"!
    ...) ,"toleranta" (mai acum cateva zile se arata la un festival Gay cum..."parintii" adoptivi erau cu copii "lor" de 10-15 ani si se manifestau ca atare! ,e idealul tau de "toleranta ?"),...sa fie la tine,acolo!...:)

    In rest, habar nu ai..., nu stii ce vorbesti.

    Finlanda, Danemarca ,Franta...tari atee?! Exact ce face psihanaliza, ca terapie anti-om, periculoasa pentru individ, familie si societate, asta faci si tu: manipulezi si minti.

    Ca sunt mai putin credinciosi vesticii e una, dar sa spui ca...sunt tari cu "85% atei" e chestie de...reclama la Altex -spitalul 9!

    Studiu, realizat de grupul GfK împreună cu Wall Street Journal :

    Românii sunt cel mai religios popor european. Întrebaţi dacă se identifică cu o anumită religie, 97% dintre respondeţii din România au răspuns afirmativ. Procentul este comparabil doar cu cel obţinut de la respondenţii turci la aceeaşi întrebare – 95% dintre ei declarând că aparţin unei religii.

    Dincolo de diferenţele dintre Europa Occidentală şi cea Centrală şi de Est la nivelul apartenenţei religioase, europenii sunt in marea majoritate religiosi.
    Astfel, dacă în Europa Centrală 80% se identifică cu o religie, vecinii lor vestici au răspuns asemănător in proportie de peste 68% ( in Statele Unite ,70%).

    În România,in Capitala, 88% dintre bucureşteni au declarat că se simt aparţinând unei anumite religii.

    În România, cele mai raspândite religii sunt cea ortodoxă (88%), urmată de cea catolică (6%) şi de cea protestantă (2%).

    La nivelul Europei, diferenţele dintre Est şi Vest se rezumă doar la protestantism (mai răspândit în Europa de Vest) şi ortodoxism (întâlnit cu precădere printre estici). Ţările cu cele mai omogene populaţii din punct de vedere religios, în care, dintre cei care s-au declarat ca aparţinând religii, mai mult de 90% s-au identificat cu o anumită religie, sunt Turcia (religia musulmană), Grecia şi Rusia (religia ortodoxă), Italia, Polonia, Slovenia, Spania şi Belgia (religia catolica), Danemarca şi Finlanda (religia protestantă).

    Asadar, lasa-te de prosteala!
    Din pacate, inca sunt destui ce merg la astfel de terapii ca aceea pe care o prestezi si tu. Cati escroci si manipulatori au ajuns cu astfel de puteri…!

    Personal, cum am mai spus-o pe blogg, nu pot fi indiferenta. Acesta e si motivul principal pentru care sunt pe blogg-ul "vostru", "spun,pentru ca nu pot sa nu spun"...

    Perspectiva crestina localizeaza identitatea de sine in cadrul naratiunii mai largi a legamintelor lui Dumnezeu cu lumea. Istoria pe care o prezinta Biblia subliniaza degradarea omului iesit de sub autoritatea lui Dumnezeu, dar in acelasi timp este istoria vorbirii, a iubirii lui Dumnezeu, a implicarii Lui pentru a regenera omul si a-i oferi identitate autentica.

    Autentica!

    RăspundețiȘtergere
  26. Georgiana,

    Este evident ca articolul meu se refera la comparatia intre doua demersuri, una psihologica si alta asa-zis "spirituala".

    Citatul din Fairbairn cred ca este despre genul proxim, adica d-zeul celor patru religii monoteiste si patriarhale.
    Interpretarea citatului este legata de capacitatea de a controla mai facil angoasa proiectata in afara, adica fobia fata de un d-zeu despotic este mai mica decat cea provocata de diavolul interior impredictibil.
    Psihanaliza a demonstrat ca diavolul este personificarea pulsiunilor noastre nepermise.

    Zeul religiilor monoteiste combina cel mai bine perechile de contrarii in ambivalente: admiratie-frica, iubire-ura.

    Cred ca inteleg ce vrei sa spui, ca la unii oameni este vorba mai mult de obiectul bun decat de cel rau, ca acestia il simt pe d-zeu ca pe o mare iubire si o stare de beatitudine... - de acord. Dar asta nu are nici o legatura cu litera bibliei.

    Mai degraba Iisus poate reprezenta expresia proiectiei Eului Ideal (imagini eroice cu care se identifica o persoana- Laplanche & Pontalis), decat Idealul de Eu care este o parte pozitiva si nepericuloasa din Supraeu. Cu toate ca si Fiul ameninta in NT cu focul Gheenei si taierea capetelor la greu!

    Cu alte cuvinte biblia ne spune:
    "Daca incalci cele 10 porunci, D-zeu are un loc special plin de fum si foc, unde arzi chinuit si esti torturat, unde te trimite sa traiesti, sa suferi, sa arzi, sa te sufoci, sa tipi si sa plangi pentru totdeauna pana la sfarsitul veacurilor - dar El te iubeste!!!"

    RăspundețiȘtergere
  27. Saracul de tine, esti demn de mila!...
    Boala...

    RăspundețiȘtergere
  28. Pt. Dan Niculescu, cu respect: stiam ca intre psihanalist si candidat IPA este o diferenta de la cer la pamant. Nu cumva este un abuz sa folosesti titulatura de psihanilist cata vreme esti doar candidat? Eu stiu ca psihanalist acreditat IPA ajungi dupa o multime de ani, nu din timpul candidaturii. Ma gandesc ca este jignitor in primul rand la adresa formatorilor, iar in al doilea rand, poate mai important ca primul, ca nu deontologic fata de pacienti. Dar, pana la urma, nu e treaba mea.

    RăspundețiȘtergere
  29. Bella,

    Aveti dreptate... si eu sunt destul de reticent la a ma autoriza cu aceasta titulatura.
    Cu toate acestea este foarte discutabil...pt ca ceea ce practic se numeste psihanaliza si este creditat de catre SRP si Sposoring Comitee (IPA).

    N-as vrea sa par defensiv, dar postarea titulaturii nu-mi apartine. Cu toate acestea mi-o asum si asa...

    RăspundețiȘtergere
  30. Ar fi fost un abuz si o sarlatanie daca apaream ca psihanalist formator sau psihanalist membru direct IPA.

    Cineva format in gestalt sau cognitiva nu are probleme in a se intitula gestaltist sau cognitivist, dar pt ca meseria aceasta este una de elita (dar nu elitista), care cere o pregatire mai indelungata decat la alte psihoterapii,atunci apar astfel de delimitari.

    RăspundețiȘtergere
  31. dan,

    ceea ce spuneti are acoperire ... in sensul ca tot ce are conotatie valorica reprezinta construct uman. remarcam doar ca in aceasta categorie intra si psihanaliza ...

    si-atunci alegerea ar fi dictata de nevoi/disponibilitati/limite proprii. Nu putem spune orbului "de ce nu vezi? sau schiopului de ce nu mergi?" cu atat mai mult nu putem face judecati de valoare asupra nevoilor altora.

    RăspundețiȘtergere
  32. "stiam ca intre psihanalist si candidat IPA este o diferenta de la cer la pamant."
    RASPUNS:
    Eu am postat titulatura d-lui. Dan Niculescu. Dvs. faceti o confuzie. Unii psihanalisti sunt formatori, iar altii sunt candidati I.P.A..

    RăspundețiȘtergere
  33. psiheea,

    sunt de acord cu ce spuneti, dar ar mai fi si manipularea de care vorbea Ada, nu numai limitele si nevoile psihologice...

    N.Bonaparte: "Religia este ceea ce ii retine pe saraci sa-i ucida pe bogati" "Religia este un material excelent pt a-i mentine linistiti pe oamenii comuni "
    Stia Napoleon ce stia...

    RăspundețiȘtergere
  34. Dane,
    daca tot esti pe blog, zi-mi si mie cum iti explici ca unii oameni cred intr-un D-zeu. bun?
    Sa fie o denegare?:)

    RăspundețiȘtergere
  35. Referitor la alte orientari psihoterapeutice...

    Atat Aaron T. Beck cat si Albert Ellis, fondatorii terapiilor cognitiv-comportamentala si respectiv rational-emotiva, au scris lucrari ample despre religie pe care au demontat-o cu mijloace psihologice.

    De ce numai despre psihanaliza se aude ca ar fi o religie?
    Sa fie resimtit inconstientul mult mai periculos decat capacitatea de control prin vointa?

    RăspundețiȘtergere
  36. Dracul,oricat de negru ar fi, nicicand nu va putea sa doboare pe Dumnezeu!

    Ce are sorginte in iubire niciodata nu va fi infrant de ceva ce isi are originea in ura!

    RăspundețiȘtergere
  37. Dan,
    ..."De la sublim la ridicol,nu e decat un pas" (Louis -Napoleon Bonaparte).
    Tu-l faci cam des."Abstinenta..." ,
    poate ar trebui s-o aplici si altfel...

    Ce ar retine un bogat sa ucida un sarac? Trebuie sa fii, pe un statut social inalt sau mai jos ca sa ai educatia de a nu ucide? Daca si ateii isi asuma una din cele 10 porunci ,"sa nu ucizi"...,e bine.

    "Fa religie, adica fara teama si respectul de Dumnezeu, unde ar ajunge omenirea ?"( Napoleon I )

    "Două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească, şi încă nu sunt sigur de primul." (Albert Einstein)

    RăspundețiȘtergere
  38. Imi iertati per tu/ul, daca deranjeaza pe cineva, voi folosi reverenta.

    Pt. Georgiana: da, uniii psihanalisti sunt formatori, altii, candidati. Tocmai aici sta diferenta. Care nu e mica. Atata vreme cat esti candidat IPA, esti DOAR un presupus viitor psihanalist. A fi candidat IPA inseamna a face parte din programul de formare teoretica SI a-ti face supervizarea, prin urmare, asta echivaleaza cu a fi IN TIMPUL formarii si nicidecum cu a fi psihanalist. Apoi, dupa incheierea programului de formare, urmeaza evaluarea finala, in urma careia, de pe INCA pozitia de candidat, poti fi respins, partial respins (cu drept de re-evaluare) sau acceptat drept membru IPA. Asa ca sa nu ne imbatam cu apa rece, a fi candidat IPA nu inseamna altceva decat garantia inceperii formarii teoretice si, eventual, a supervizarii. Nici macar garantia incheierii analizei personale nu o confera titulatura de candidat. Toate acestea fac ca diferenta dintre psihanalist formator/supervizor si candidat sa fie ata de mare, incat este efectiv un abuz ca, atata vreme cat esti candidat, sa te (auto)numesti psihanalist. Aici sunt ceva codite narcisice. Ia mai gandeste-te... Pentru ca, pana la urma, nu facem decat sa ne autoflatam cand ne denumim psihanalisti cata vreme nu suntem. Pe pacient il doare fix in motul de la basca daca ala de pe fotoliu e candidat sau psihanalist, pe el il intereseaza daca are sau nu beneficii de pe urma terapiei.

    RăspundețiȘtergere
  39. alpha spunea: "Ce are sorginte in iubire niciodata nu va fi infrant de ceva ce isi are originea in ura!"

    Vai, alpha, de unde dumnezeu ai scos asta? Inseamna ca nu cunosti forta oceanica a urii de vreme ce poti enunta asa ceva. Ba deseori tocmai ura este cea care nimiceste tottul.

    RăspundețiȘtergere
  40. dan,

    "manipularea" presupune ca in interlocutor sa gasesti un clenci emotional la nivel individual cel putin. La nivel de grup presupune si contagiune/ sugestie/identificari... bla, bla.. o multime de concepte valoroase din punct de vedere psihanalitc dar care dau seama tocmai de acele nevoi, dorinte inconstiente de care vorbesti care nu pot fi etichetate ca bune sau rele decat in masura in care iei atitudine fata de ele.

    Faptul ca religia eticheteaza "pacat" sexualitatea e o treaba dar faptul ca psihanaliza arata cu degetul religia mi se pare o alta in sensul ca pare scuza-mi vulgarizarea extremista dar pare doar formatiune reactionala. Psihanaliza nu-si gaseste sensul decat condamnand religia?

    Fizica se desprinde singura, biologia la fel, oamenii opteza singuri in functie de ceea ce sunt pregatiti sa vada (pt. ca nu pot creste mari fortati stiti mai bine ca oricine ca si interpretarea vine DOAR atunci cand o poti primi).

    Oamenii au varste mentale diferite nu-i un motiv de etichetare cel putin nu din partea psihanalizei. Exacerbandu-i printr-un tur de forta beneficiile naste aparare. Reminiscente inconstiente- afect neanalizabil -tributar gandirii magice ...inca de la Freud.

    Imi vine in minte o comparatie auzita si anume ca psihicul fiecaruia se aseamana unei cepe sau verze. Intr-o analiza fiecare stabileste singur cotorul. De ce i-am forta pe unii sa "vada"? pare mai degraba atingerea unui obiectiv si nevoia analistului.....

    RăspundețiȘtergere
  41. psiheea,

    Psihanaliza nu eticheteaza , ci vorbeste in termeni de functionare a dinamicii pshihice, prin asta deosebindu-se de psihiatrie care vede omul printr-o schema diagnostic.

    Psihanaliza nu arata cu degetul in sens peiorativ, ci arata uratenia dar si frumusetea vietii psihice asa cum este ea. Adica, se poate spune ca eticheteaza cand numeste copilul un potential "pervers polimorf"? Sau ca exista sexualitate infantila organizata pe stadii de dezvoltare?

    In ceea ce priveste fortarea cuiva de a vedea o realitate fizica sau psihica, acest fapt se poate produce numai in astfel de exercitii intelectuale cum este psihanaliza aplicata la o anumita tema, in acest caz religia care este deocamdata si cel mai consistent subiect de psihanaliza culturala de pe blog. In nici un caz nu s-ar intampla la fel intr-o cura analitica, acolo se tine seama de rezistentele pacientului si de multe altele...

    RăspundețiȘtergere
  42. bella,

    Cand spuneti ca a fi candidat IPA presupune inceperea formarii teoretice si a inceperea supervizarii, este absolut corect. Dar nu inseamna asta si debutul functionarii legitime ca psihanalist?

    Dupa cum probabil stiti, conditiile impuse drastic de IPA pt supervizare sunt in masura sa forteze acesta legitimare. Adica, supervizarea conteaza numai cand ai un caz de psihanaliza, cu tot cadrul respectiv (frecventa, pozitie, atitudine, etc)

    Din spusele dvs reiese ca psihanalistii formatori ar fi lezati mai mult decat pacientii. Dimpotriva, eu am observat un sprijin din partea lor si nu cred ca se simte nici macar unul amenintat chiar si de cei care sunt sarlatani.

    Aveti dreptate, un candidat este inca in timpul formarii, dar sa stiti ca in aceasta profesie pana si cei care sunt veterani considera ca se afla intr-o formare permanenta. Am asistat de curand la o discutie pe aceasta tema si reiesea ca problema principala a psihanalistilor romani este ca sunt prea putini supervizori (doar 4) si ca si ei ar dori sa fie supervizati uneori cu anumite cazuri mai dificile.

    In ceea ce priveste coditele narcisice, imi amintesc ca eram la inceputurile candidaturii cand unul din cei de la Sponsoring m-a intrebat despre ceea ce se intampla in cabinet. Acesta a observat ca ezit in a numi psihanaliza ce se petrecea acolo si a devenit brusc interesat. Se punea intrebarea de ce nu ma simt sigur, ce-mi imaginez ca as face, daca psihanaliza atunci ce???
    Asadar, doza de narcisism optima este uneori dificil de atins...

    In nici un caz nu se intampla la IPA ce se petrece la lacanieni. Acestia se autorizeaza singuri cand se simt pregatiti, uneori la modul cel mai solipsist. Acest mod de legitimare provine, probabil, din rivalitatea lui Lacan cu IPA.

    RăspundețiȘtergere
  43. dan,

    faptul ca pe blog se discuta in termeni de avantaje/limite/daunator si altele e ok. generalitatile nu lezeaza personal dar nu pot ingloba totul. In biblie se spune "sa nu ucizi, sa nu faci...nu stiu ce.. tatal spune copilului sa nu bagi degetele in priza, in fizica se explica de ce este periculos ... Dar a invata pe cineva este o atitudine de profesor. El vine cu dovezi, el explica, da exemple. Dar un psihanalist nu face asta. El accepta stadiul copilului, mersul dezlanat, handicapul de orice fel

    Daca te "formezi" in psihanaliza dobandesti concepte pentru a intelege nu pt. a invata la randul tau sau a avea adepti. Nu poti fi un bun psihanalist de pe pozitia DL PROFESOR. Poti sa faci cercetari sa vezi impactul oricarui fenomen inclusiv cel religios fata de cei nonreligiosi dar ar trebui sa iei in calcul multe variabile ( cum este perceputa religia este blamata sau doar indiferenta in acea familie si de ce)...
    Altfel orice generalizari devin vulgarizari nepermise.

    Un copil (daca aveti) nu-l protejati nevorbindu-i despre ceva sau vorbindu-i in termeni interdictivi, pentru ca riscati sa se indentifice sau contraidentifice, dar nu-l incurajati sa gandeasca liber, sa faca propriile alegeri de teama.

    S-o luam asa :exista saracie in lume dar atitudinea fata de ea inseamna o anumita pozitie fata de ....Ceilalti pot lua in deradere sau aplauda un astfel de comportament dar un psihanalist invita la reflectie... atat.

    RăspundețiȘtergere
  44. Cate discutii psihanaliza vs ortodoxism&religii! Nu m-am gandit niciodata, inainte sa citesc aici la o rivalitate sau contradictie intre ele. Mai degraba auzisem de preoti care foloseau abordari psihanalitice in spovedanie.
    Din tema postului multi au inteles ca psihanaliza ataca religia, cam asha si suna. Dar nu e vorba de miscari politice intre ele:). Daca era sa fie vreun Papa cu decretul psihanalitic avea 100 de ani sa apara, acuma nu mai sunt sanse.
    Ei na, vine unu Freud sau unu Zamfirescu;)) sa se ia de credintza mea in Dzeu. Duca-se la dracu, sunt multzi nebuni pe lumea asta, doar n-o sa-i iau in seama, sa-i las sa-mi strice viatza :D. E loc pentru toata lumea, don't worry.
    Am fost cu cateva luni in urma la un curs-cerc de psihanaliza la fac de filosofie. Venise o psihanalista care explica studentilor ce-i cu domeniul asta. Ei, pushtimea, tare rebela in rest, inghitzea foarte multe din postulatele psihanalizei. Eu ma asteptam sa se indigneze, sa puna intrebari, sa se inflameze pe cand atmosfera era - da, wow, asha e? asha trebuie sa fie. Tare de la scoala...Cum sa nu te inflamezi knd cineva iti spune ca stie mai multe despre tine si cine esti tu si de ce faci ce faci! Ei na, ia sa vedem!

    RăspundețiȘtergere
  45. Pt bella:

    Din pacate, stiu...
    Am fost "acolo"...

    Zici: "...deseori tocmai ura este cea care nimiceste totul."

    Ai perfecta dreptate. Sunt de acord cu tine.

    NIMICESTE !
    NU creeaza, nu ridica..., doar distruge, nu face nimic bun.Asta face si psihanaliza, plus doar
    "iluzia"...si sadirea "iubirii de sine", sursa a multor rele, extrem de periculoasa.

    Ura este un fel de sinucidere. (Johann Christoph Friederich Von Schiller).
    ...de ce sa te "sinucizi" prin a permite prihanalizei sa...?


    NU VOI PERMITE NIMANUI SA-MI DISPRETUIASCA SUFLETUL FACANDU-MA SA URASC ! (Booker Washington)

    ...intelegi?
    Tu, voi..., de ce sa permiteti aceasta samavolnicie?
    Iti zic si tie, si altora ce sunteti pe blogg:

    Ura si neincrederea te vor orbi. (William Watson)

    Iesiti din orbire! Sau, macar incercati...
    Merita !

    Oamenii au fost facuti pentru a functiona cu dragoste si nu functioneaza bine cu nimic altceva. (Cicero)

    RăspundețiȘtergere
  46. Atunci, sa trecem la reverenta.

    Dan,

    a functiona CA psihanalist nu inseamna implicit A FI psihanalist. Recunoasterea aceasta este data de IPA la finele formarii, deocamdata, candidatul, in cabinet, invata sa functioneze analitic, deprinde instrumentele meseriei sub atenta supervizare a celui cu care face aceasta treaba. E ca si cum ai spune ca un tanar chirurg care asista la o operatie pe cord, pt faptul ca se uita si stie teoretic ce se face, stie si sa opereze. Poate nu e exemplu cel mai potrivit, dar intelegeti unde bat. Nici macar conditiile supervizarii (obligativitatea candidatului de a respecta cererile de frecventa, setting etc cu pacientul sau) nu fac din acesta un psihanalist. A respecta dispozitivul si atata tot nu inseamna deloc a (si) fi psihanalist.

    Ciudata perceptia dvoastra cum ca as fi vrut sa spun ca formatorii s-ar simti lezati. Foarte ciudata.

    Da, sunt de acord, atata vreme cat simti ca inca mai ai ceva de invatat, atata vreme cat exista in tine samburele acela de incertitudine ca ai fi putut proceda si altfel sau poate mai bine, atata vreme cat reusesti sa-ti pui intrebari si sa te uimesti de ceea ce vezi, da, astea sunt, dupa mine, semne de... sanatate psihanalitica, sa zic asa.

    RăspundețiȘtergere
  47. Daca tanarul medic/chirurg ar opera concret sub atenta privire a unui supervizor, se poate numi ca este chirurg?

    RăspundețiȘtergere
  48. dan,

    inteleg ca a-ti formulat undeva cam asa: "psihanaliza nu poate fi exercitata corect decat de pe pozitie ateista..."

    si ma intreb stiind ca exista mai multe categorii de pacienti... cum ar trebui sa-si formuleze pacientul discursul? DOAR in acord cu terapeutul? inserarea conceptului "corect", alaturat "decatului..." suna ca o definitie... ca o cerinta a cadrului...

    RăspundețiȘtergere
  49. Apropos de ce scrie psiheea "Ceilalti pot lua in deradere sau aplauda un astfel de comportament dar un psihanalist invita la reflectie"
    Si mie imi pare un pic imoral sa postezi un topic anti-religios pe un blog de psihanaliza, semnandu-te ca psihanalist. Daca semnatura era fara functie era mai corect.

    RăspundețiȘtergere
  50. bella,

    "jignitor la adresa psihanalistilor formatori" am luat-o ca ceea ce face cel mai adesea o jignire = lezeaza narcisismul

    RăspundețiȘtergere
  51. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  52. ada,

    Articolul postat nu se vrea anti-religios, ci doar unul comparativ si explicativ d. p. d. v. al functionarii psihice.
    Poate singura sintagma care poate fi interpretata ca o judecata de valoare este "dezavantajul evident al confesiunii religioase". Am spus dezavantaj numai in raport cu faptul ca cea mai mare parte a psihicului ramane neexplorata.

    Regret confuzia... ar fi fost mai potrivit sa zic "diferenta" in loc de "dezavantaj".

    Invitatia la reflectie si dezbatere este si dorinta mea... insa, stiu cat este de dificil cu un astfel de subiect...poate cel mai dificil...

    Optiunea religioasa nu este doar o alegere valorica simpla, cum ar fi genul de muzica preferat, preferinta politica, etc.

    Credinta religioasa absoarbe foarte mult din energia psihica a unei persoane (vezi cazul fundamentalistilor), ea influenteaza mai toate activitatile, aspiratiile, determina raspunsurile emotionale, defineste viziunea asupra vietii, structureaza in functie de morala religioasa, etc.

    Din aceste cauze am afirmat ca psihanaliza se poate practica optim de pe pozitia ateista.
    Pacientul nu trebuie sa-si formuleze discursul in vreun fel anume...doar in felul lui propriu si nu sa faca pe plac analistului.

    RăspundețiȘtergere
  53. ada,

    Cand spun ca e "corect - decat" de pe pozitia neutra a ateismului, ma refer strict la pacient.

    Sa ne imaginam ca psihanalistul este musulman si pacientul crestin, ar putea aparea contradictii...
    Deasemenea, imaginati-va terapia unui analist foarte credincios cu un pacient homosexual...

    RăspundețiȘtergere
  54. orice optiune valorica asumata presupune adoptarea anumitor comportamente cumva diriguitaore (si-n muzica, si-n moda exemplele sunt multiple). Ceea ce se intampla vis-a-vis de reactiile celorlati la autoritatea pe care v-a-ti asumat-o e simpatica si a fost descrisa chiar de freud in totem si tabu. Agresivitatea celorlati face din cel investit cu autoritate, tapul ispasitor in multime...

    RăspundețiȘtergere
  55. psiheea,

    aveti dreptate...

    Nu-mi sta in fire sa fac apel la autoritate, cu atat mai putin la a mea...
    In afara de acest accident de pe blog, semnatura mea in diferite publicatii era insotita de maximum titulatura de psiholog.

    Se poate verifica asta si la cele mai recente articole scrise. Adaugam "psiholog" pt ca erau dezbateri despre o anumita tema, iar acolo scriau din perspectivele lor si altii (sociologi, antropologi, artisti, jurnalisti, etc.)

    RăspundețiȘtergere
  56. Dan,
    Intradevar ce ai scris e comparatie si explicatie a fctionarii psihice. Atitudinea, cred k mai mult dintr-un post anterior decat de aici, am perceput-o anti-religioasa. Eu nu te pot imagina in mom asta respectand o persoana religioasa. Poate e mai degraba un ton superior, usor sarcastic decat anti. De asta am zis k nu-i ok semnatura psihanalist. Pozitia ta e una foarte personala indiferent de teoria care o sustine.
    Pe cealalta mana:) tu te-ai referit doar la religia oficiala. Cum imi imaginez eu un psihanalist credincios fatza de pacient homo? In multe feluri. Credinta lui poate sa nu fie din scripte, sa nu blameze homo/sexualitatea. N-am prea cunoscut credinciosi total conformisti fata de dogma. Unul zice Dzeu e ok cu sexul in grup, insa nu ne lasa sa furam si sa mintim, altul zice dzeu nu se supara daca fur de la servici, insa o sa ma pedepseasca daca imi insel nevasta. Unii se spovedesc, altii nu sunt de acord cu practica asta...fiecare cu Dzeul lui, iau ce le convine din religia la care adera. Cred ca ar trebui facute distinctii aici, intre dogma religioasa si adaptarea personala.
    Nu poti spune k psihanalistul nu are supraeu, nu are o morala. E nevoie doar sa fie suficient de flexibila.
    Eu sunt de acord cu parerea ta insa nu si cu generalizarea ei. Cine stie ce poate insemna un Dzeu si o religie pentru cineva diferit de mine...doar nu e un subiect incheiat pentru cercetare, nu?

    RăspundețiȘtergere
  57. Despre "Faptul ca religia eticheteaza "pacat" sexualitatea e o treaba ..."(Psyheea).

    Contextul expresiei "din pacat ne-am nascut"...nu stiu daca e cazul a fi discutat. E pacatul originar. Cred ca nu e cazul sa discutam, e elementar.
    Despre "etichetarea" ca pacat a sexualitatii.. Eu am mai intervenit si am postat deja inclusiv referitor la sexualitate si ateism , chiar si refertor aberatiile "dlui profesor" Dan, laudate de Georgiana [in fapt, postarea asta s-a facut "la cerere":), cu agresivitate si disperare, "ti-o trag eu, ia...sa scriu eu aci 'psihanalist', mama ei de detractoare a psihanalize!"].

    S-a sesizat si smecheria,
    "ingamfarea"..."profesorului" (?!)...,cu minciunile aferente, inclusiv: “deontologic fata de pacienti"? (Bella) sau diferentele intre dorinte si realitate vis a vis de ateism / sex ("cale atat de lunga"!) sau despre ce "e"...("candidat"...si "psihanalist", Psyheea, Ada). Nu mai revin.

    Revenind insa, eu reiterez ca nu e vorba de considerarea sexului ca fiind ceva “incorect”,
    ”ilegal”,”pacat”,”condamnabil”. Nici vorba. Ar trebui sa se inteleaga corect. In societatea moderna, a globalizarii, se vede usor tragedia (de)caderii familiei în necredinta, neascultare de Dumnezeu, imbratisarea de diferite pseudofilosofii si invataturi ratacitoare si periculoase pentru individ, familie si societate, gen psihanaliza, de a se realiza si implini complet pe alte cai, în afara Credintei în Dumnezeu, în loc sa primeasca învataturile crestine in suflet.

    “Sexul” (azi) a ajuns sa fie cea mai mare industrie financiara, ca urmare a pacatului pervertirii sexuale.
    Despre asta e vorba, Psyheea.

    Raspandirea imoralitatii, a pornografiei, propagate pe majoritatea canalelor media, este producatoare de multe boli incurabile care duc la moartea spirituala si fizica a oamenilor. Este adevarat ca în toate timpurile
    a existat pacatul sexului, dar
    nu la un grad intr-atat de degradant pentru om, de periculos.

    Despre asta e vorba, Psyheea, cand se spune despre “sex” ca e pacatos! In plus, rezultatul
    vietii conjugale a generatiei de azi (din “sex”) fiind copilul, fie e avortat, intr-un caz fericit e nascut. Parintii fiind tineri si neuniti sincer in fata Domnului, nu prea realizeaza responsabilitatea care o au în cresterea si educarea copilului. Viata asta, in asa-zisa familie de „boyfriend and girlfriend”, unde a venit copilul se destrama devreme, deoarece la baza impreunarii lor nu a stat educatia crestina despre familie, ci pseudoeducatia despre sex etc.

    Bietul “plod” …”al Adei” (referire la o discutie ce-am purtat-o cu ea anterior) ajunge nefericit sa creasca fara parinti, pe la "casa de copii" sau crescut de un parinte sau de o ruda, cu drepturi de a-l vedea celalalt parinte conform datelor stabilite de lege. Odata ce a crescut mai mare, se afla pe calea nefericita, de suferinta, de vizitare a parintilor unde locuiesc, se ajunge inevitabil la afectarea dezvoltarii sale, in afara cadrului armonios al familiei, inclusiv poate cadea prada ispitei drogurilor si a vietii sexuale în afara legilor morale, iar casatoria lui si viata de familie poate sa fie tot ca a parintilor lui.

    Intre barbatul si femeia care se casatoresc in afara iubirii de Dumnezeu, in afara moralitatii crestine, a iubirii de aproape, a iertarii, a tolerantei, actul de la starea civila (daca exista) e valabil pâna la niste contradictii în viitor, apropiate sau îndepartate, care se termina printr-un divort...

    Infidelitatea intre cei doi casatoriti se întampla cu usurinta, cand intre cei doi nu exista responsabilitate, sfintenia iubirii, sinceritate etc, pentru ca nu cunosc pe Dumnezeu si morala
    crestina. Astea conduc la crearea de "ziduri“ între cei doi soti, nu de "poduri“ care conduc la tinerea iubirii declarate la inceput si la restaurarea ei în cazuri de furtuni.

    Toate astea, Psyheea, exacerbarea sexuala pe canalele media, pornografia, pedofilia etc, duc la degradarea familiei. Iar cand apar state ce legalizeaza familia Sodomei si Gomorei, casatoria între barbati si între femei, chiar cu dreptul de a înfia si copii, nu poti doar sa asisti.

    Dumnezeu a binecuvântat prima Familie, Adam si Eva, si dupa aceea le-a zis: "cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul" . Pacatul nu e sexul, ci sexul in afara familiei, pacat al desfrânarii este viata sexuala a sotilor în afara casatoriei si pacatul adulterului pentru cei care au divortat si traiesc viata conjugala cu alt barbat si femeie.
    Despre asta e vorba, Psyheea, de restaurare si binecuvântarea de la Dumnezeu a vietii raportului conjugal dintre barbat si femeie.
    Cine crede alfel, treaba sa. Dumnezeu nu forteaza pe nimeni. Oamenii au fost facuti pentru a functiona cu dragoste si nu functioneaza bine cu nimic altceva. (Cicero) . Nici voi.

    RăspundețiȘtergere
  58. dan,
    Cred ca a avut loc o confuzie.Nu m-am referit la cum a-ti semnat si acel gen de autoritate... ci la cum a-ti inteles sa tratati subiectul postat. Puteati semna oricum deoarece continutul e mai imortant. Avand in vedere ca e un blog acestea sunt greseli pardonabile. subiectul a fost incitant, replicile celorlalti deasemeni, pana si rolul pe care vi l-a-ti asumat a fost simpatic...

    RăspundețiȘtergere
  59. Ada :
    "O psihanalista care explica studentilor ce-i cu domeniul asta.
    Cum sa nu te inflamezi knd cineva iti spune ca stie mai multe despre tine si cine esti tu si de ce faci ce faci!"

    ...???!!!

    "Psihanalista...stie?" Problema nu e nici macar asta, daca stie sau nu. Problema e...,intelege? Poate?

    Ce sa caute Dumnezeu in locul in care se seamana ura, psihanaliza?
    Daca insa vrei, poti. Sa scapi. Nu poti sa fii si "al dracului" si al lui Dumnezeu.

    E corect ce spui, Ada, ca nu exista credinciosi perfecti. Nu exista om perfect. Avem limitele noastre.

    ...Insa, referitor la persoana care spui ca ai cunoscut-o si spunea ca e OK cu practica
    "sexului in grup", dar ea..."crede"
    in Dumnezeu, e bine sa stii ca
    "Sa facem sex în numele Domnului", asa isi striga cele mai multe secte cu orientare sexuala credinta, asa isi aduna adeptii.

    Omul la care faci referire nu are nici o legatura cu credinta in Dumnezeu, e doar bolnav...Cel putin de inchipuire. Va 'sari', probabil, cineva cu "etichetarea
    ..." etc. Daca insa crede, doreste cineva ca omul sa fie...animal, sa si-o "traga" in haita, dar sa fie
    ...sanatos, pai...sa fie "sanatos"
    (cel care sustine asta) ! Sa afirmi insa ca "Dzeu e OK" cu asa ceva, e una. Sa crezi, e altceva.

    Iti dau exemplul unei sex-secte ce are extindere si in Romania, incercand acapararea adeptilor prin manipulare psiho-voluntara (desi diferit ca adresabilitate si scop, imprumuta multe din psihanaliza...), cu un accentuat
    "voluntariat in slujba comunitatii
    ..." etc. E vorba de secta
    "Bisericii unificarii" ("Moonies"),
    autodeclarată "The Holy Spirit Association for the Unification of World Christianity".

    A fondat-o Sun Myung Moon (în traducere combinată engleză/
    coreeană "Soarele luminând Luna"), după ce a avut o "viziune",in 1954 in Coreea de Sud.

    Moon este unul din cei peste 100 de coreeni autoproclamati "Hristos"
    în secolul trecut. Azi, moonistii au peste 2 milioane de membri în 120 de ţări (si in Romania). Vand flori, desene, produse de artizanat...,organizeaza "conferinte pentru pace", aduna fonduri si sectari, ajungand la 200 milioane de dolari saptamanal pentru
    "zeul" Moon şi imperiului sau. Mooniştii sustin aberatia ca Hristos s-ar fi nascut dintr-o relatie extraconjugala a Mariei si a reusit sa se salveze spiritual (nu si fizic).

    Dupa ei, "salvarea" vine pe trei directii :
    1. fetele să facă sex cu Moon;
    2. barbatii să faca sex cu o fata care a făcut sex cu Moon;
    3. sa lucrezi pentru Moon (cea mai la indemana metodă) si sa bei din sangele lui (se pregateste o bautură cu doua picaturi de sange in o suta de butoaie de lichid preparat special...).

    Dar secta cu cel mai virulent caracter prozelit e cea a mormonilor (si pe astia ii vedem pe strazi din Romania...,cu parpalace negre si "fresh"), autodenumita "Latter Day Saints". Desi nemul­tumirile de ordin ideologic nu erau neaparat sexuale, interpretarea inventata cum ca Hristos ar fi fost
    "casatorit cu doua femei" (Maria şi Marta), a fost usa deschisa catre poligamie. Smith, creatorul sectei, a avut 132 de "revelatii divine", afirmand ca Dumnezeu i-a "transmis" sa-si ia mai multe neveste. Tipul s-a conformat, s-a cununat oficial cu 27 de femei (a avut si alte 60 de amante).La fel, Brigham Young, al doilea mare lider
    mormon, a avut 25 de neveste, a decretat doctrina poligamiei, condamnand pe cei nu se vor supune.
    Al treilea "cap" al mormonilor, Fielding, a abolit oficial in 1904 obiceiul multiplelor neveste. Practica persista insa si azi in statul american Utah, acolo unde traiesc multi adepti ai ei, in
    "familii" poligame.

    Nu puteam sa nu avem si noi
    "falitii" nostri (!?), o secta autohtona pe aceasta "nisa", cea mai cunoscută secta cu aptitudini sexuale fiind MISA.
    Bivolaru le spune prozelitilor lui ca "fiintele trebuie să treaca peste gelozie, posesivitate si meschinarie. Participantii trebuie sa stapaneasca continenta,..sa-si sincronizeze orgasmele sa traiasca ulterior orgasme cosmice, stari de extaz amoros, care pot dura saptamani în sir".

    Asadar, Ada, orice secta sau indoctrinare ce aduce "eliberari" ("psihanalize" etc), gasind
    "nisa"...

    "Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori." (Matei 7, 15)

    RăspundețiȘtergere
  60. ma intreb dan
    de ce ai apelat la georgiana sa-ti scrie

    dorin nu te primeste?

    RăspundețiȘtergere
  61. Alpha draga mea, am grave dificultati in a intelege de ce "propovaduiesti" aici. Poate ca posturile legate de religia crestina ar fi mai eficient de plasat pe bloguri de... religie. Eventual de religie crestina. Care este scopul demersurilor tale? Te-ai gandit la asta? Si... daca da... te-ai gandit la unde este mai roditor sa plasezi semintele intelepciunii tale?

    RăspundețiȘtergere
  62. Eu nu cred k alpha o sa se mute pe siteurile de religie. Aici e nucleul raului, cum a scris pe undeva, de aici trebuie salvatzi oamenii. Iar raul, daca nu te lupti cu el sa-l stavilesti tinde sa invadeze lumea, cauta sa distruga ordinea lui Dzeu.

    Altceva. Stie cineva ce e cu AROPA, grupul/societatea/ce o fi de psihanaliza din Ro? Stiu ca e cu vehementza impotriva SRP si IPA dar nu stiu ce-i cu ei.

    RăspundețiȘtergere
  63. aropa e un mare fis cu aere elitiste. chiriac ala e un la fel de mare escroc care asociatia pe care o conduce si din care nu face parte mai nimeni. se da psihanalist in conditiile in care nu a facut in viata lui macar o bucatica de transa de analiza. este respind de toate societatile la care a incercats a adere, nimeni nu ii recunoaste vreo calitate in acest spatiu.

    RăspundețiȘtergere
  64. ultima parte a comentariului scris de afpha imi aminteste de o discutie apriga intre doi copii la care am asistat, cearta era despre a cui prieten imaginar este cel mai tare...

    RăspundețiȘtergere
  65. Pentru dodos:


    Esti sigur ca...'iti aminteste'..? Poate erai tu copilul...Sau poate amintirea ta ai (psih)analizat-o...cu prea multa ura ,din viscere, si ti-a iesit "pe nas" .Pardon, "pe gura".

    "Respect dreptul tau la opinie si ma voi lupta pana la moarte pentru a nu ti se ingradi, pentru a ma contrazice".

    Esti desigur, atat de "beat(a) de fericire"...,urla ura in tine !

    Sa fii sanatos (sanatoasa)!

    RăspundețiȘtergere
  66. Anamaria,

    Stai linistita, nu am de gand sa iti tulbur...,sa se intample o "furtuna in paradis"!...

    Nici sa "salvez oamenii" (Ada).

    Decid ei daca se salveaza de la a-si oferi sufletul urii.

    Daca "ai serioase dificultati"...,
    hai...,stiam din interventiile noastre ca intre femei (de la dra la dna) ca esti o persoana inteligenta, ce naiba!

    Eu nu am stiu ce e , ce inseamna sa traiesti cu Dumnezeu in suflet, in armonie familiara, sa ierti, sa fii bun, sa ajuti, sa traiesti in dragoste de aproape. Ci doar ce traiesti si tu: cu ura in "vene", urand parintele, urand barbatul, urand..., iubindu-ma pe mine, iluzoriu crezand ca "imi face bine" si "eu imi fac bine, nu conteaza ca fac altui om rau".

    Azi, stiu. Si realizez.

    Tu ai aceasta frustrare, nu stii. Analizeazati-o. Chiar daca nu ai cum sa realizezi, actualmente. Si nici nu stiu de o sa poti vreodata. Nici tu.

    S-ar putea, candva..., sa iti pui intrebari (cel putin), dincolo de
    "serioasele dificultati".

    Iti doresc sa ti le rezolvi, Anamaria.

    RăspundețiȘtergere
  67. Alpha... presupunerile tale despre mine iti apartin. Exista un concept numit "testarea realitatii". Suna util, pentru anumite persoane.


    Ada... din cate am reusit eu sa imi dau seama participand temporar la "viata online" AROPA, ei sunt niste indivizi care pur si simplu incearca sa faca corp separat de IPA si ARPP pentru ca sunt interesati de psihanaliza, dar au anumite probleme legate de institutiile astea doua. Dupa mine... trateaza-i cel putin cu scepticism. Au anumite cunostinte in domeniu, dar maniera in care se manifesta ei legat de multe aspecte ale psihanalizei, cu precadere institutionale mi-au trezit un scepticism legat de calitatea lor pe planul asta profesional. Intoleranta, incercarea de a prejudicia imaginea psihanalistilor acreditati din romania si a institutiilor care ii acrediteaza arata ca sunt cel putin neanalizati, ceea ce face ca relatia lor autentica cu domeniul psihanalizei sa stea sub un semn maaaare de intrebare. Ei sunt un fel de "noi suntem cei mai buni, restul sunt niste idioti, raportati-va la noi pentru ca numai noi stim ce si cum". Adica lor le-au murit laudatorii, si, prin urmare se lauda singuri, si mai mult decat atat, incearca (in zadar) sa minimizeze valoarea "concurentei" daca pot sa ma exprim asa... Aruncarea unui ochi in ograda lor nu poate sa faca rau nimanui, dar... cam atat ar fi suficient. Valoarea este in alta parte.

    RăspundețiȘtergere
  68. Asa e, Anamaria. "Valoarea e in alta parte".

    Nu in psihanaliza, nu in terapia urii de parinti, de semeni.

    Unde nu e Dumnezeu, unde e doar..."lauda de sine, iubire de sine". E raul.

    NU VOI PERMITE NIMANUI SA-MI DISPRETUIASCA SUFLETUL FACANDU-MA SA URASC ! (Booker Washington)

    Staaaaai Anamaria si contempla "beneficiile" psihanalizei pana la adanci batraneti. Fiecare pasare pe limba ei moare,nu? Totusi, umilinta de a ti se terfeli sufletul, de a ti se disopretui sufletul, de a fi batjocorita intr-atat incat sa-ti urasti parintii, aproapele, sa urasti..., nu e o povara prea mare? Daca nu, du-o. Esti om..."mare"!

    Valoarea unui om nu e in iubirea de sine, e in iubirea de semeni.

    RăspundețiȘtergere
  69. Merci pt raspunsuri despre aropa. M-am contrazis in cateva mailuri cu adminul siteului lor si cica psihanalist, mai demult, si mi-a lasat senzatia de prefacut, arogant, incuiat si fara scrupule. Contrazicandu-ne, mi-a aruncat parerile lui malitzioase despre "patologia" mea si knd i-am zis voalat sa se duca la dracu mi-a raspuns k ar trebui sa-i fiu recunoscatoare pentru fragmentul de analiza gratis:)). De atunci sunt cel putin sceptica:).

    RăspundețiȘtergere
  70. Da, "psihanalistul" care modereaza forumurile aropa se foloseste de cunostinte ca sa taxeze indivizii incomozii care il incomodeaza pe el. Se ia la harta cu aproape toata lumea, sa te fereasca sfantul sa aduci vorba despre IPA sau despre orice altceva in afara lor ca sare "de cur in sus". Parerea mea este ca participarea la forumurile lor este o cheltuiala emotionala inutila, atunci cand participa si el. Proiecteaza la greu si mai e si revoltat pentru situatia "acreditarilor" incat... mneaaah... Daca ar fi dupa el, toata lumea ar fi capabila sa faca psihanaliza indiferent de orice si cu oricine. Ceea ce este exact ce trebuie evitat. Deh... psihanaliza comporta riscuri. La un moment dat, intr-un mesaj, cand cineva i-a contestat autoritatea cu o intrebare de genul "nu va suparat, suntei psihanalist? si daca da, cati pacienti aveti", nu s-a jenat sa dea de inteles cel putin ca are pacienti. La cum isi modereaza forumurile ma intreb cu gravitate ce-or fi facand pacientii aia sub "aripa" lui.

    RăspundețiȘtergere
  71. Nu cred ca autoritatea religiei a scazut din cauza psihanalizei. Pur si simplu asta este pretul specializarii mintii umane si a vietii moderne. Omul modern nu mai are asa nevoie de God cum avea in trecut. Tehnologia l-a ajutat sa inlocuiasca rugaciunea cu actiunea directa. La ce bun sa te mai rogi sa ploua daca ai irigatii?

    Si totusi iata ca irigatiile necontrolate seaca mari si lacuri.Poate ca intoarcerea la religie si la restrictiile sale e binevenita.
    Psihanaliza nu trebuie sa loveasca in religie. In fond nici nu prea are cum. Nucleul religiei ramane existenta lui D-zeu (zeilor ) si nemurirea (continuarea dupa moarte a)sufletului. Indiferent daca psihanaliza gaseste cauze eminamente organice, psihice pentru aceste credinte asta nu inseamna ca D-zeu sau nemurirea sufletului nu ar exista.

    Structurile culturale abisale pastrate de secole si milenii in sufletul omului nu pot fi rejectate asa usor. Psihanaliza s-ar insela profund daca ar incerca asa ceva. Nu asta e scopul ei. Mai curand ea incearca sa impace profunzimile clasice si primitive ale sufletului cu cele ale specializarii superioare (limitate spatial) ale epocii moderne. Fireste ca teme ca "sexualitatea e un pacat" etc. ce intra in conflict cu natura instinctuala (si mai profunda) trebuie rejectate. Insa credinta ca luna se afla intr-un spatiu diferit de cel pamantean asa cum exista in evul mediu, sau ca sexul e un pacat sunt adaugiri specifice unor epoci oarecare ce pot fi respinse fara sa fie respins nucleun fundamental al religiilor.

    RăspundețiȘtergere
  72. Felul in care v-a replicat, Ada, cadorisindu-va o "patologie", e destul pentru a va lamuri cu privire la competentele dlui de la asociatia amintita. Ideea acestei asociatii de a trimite cursuri de psihanaliza prin e-mail este, pe de alta parte, inegalabila. Am răsfoit culegerea tiparita a cursurilor platite: lectia introductiva, de o pagina sau doua, trateaza despre artele martiale si dervisii zburatori - sau asa ceva. Seful asociatiei (cu sau fara membri?) nutreste complexul pionierului, respectiv naivitatea delicioasa de a crede ca el e cel care l-a descoperit pe Freud si singurul care il intelege. De unde sentimentul de legatar al magistrului - si istoria de un veac a psihanalizei, inclusiv freudiana, pusa intre paranteze drepte.

    RăspundețiȘtergere
  73. La ce bun sa te mai rogi sa ploua daca ai irigatii?

    Ai? Ai irigatii? Poate ai...vedenii!

    Unde nu e cap, unde nu e Dumnezeu...

    "Ce nevoie mai au oamenii de Dumnezeu?", "indoctrinarea"...ta suprema!

    „Cine bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta niciodată”. Cunoasterea Lui ne implineste, setea pe care nimic altceva nu o poate astampara.

    Uneori, oamenii incearcă sa-si implineasca nevoile spirituale cu lucruri care nu sunt spirituale, cum ar fi banii, popularitatea, aspectul fizic plăcut, deţinerea unor lucruri etc.

    Alteori, ei apuca pe drumul nefast al incearcarii de a-si implini nevoile sufletesti / existentiale
    printr-o forma sau alta de spiritualitate, care nu implica iubirea de Dumnezeu, de aproape, perceptele crestine, inclusiv prin apartenenta la unele curente degradante "la moda" (cu rezultate de genul unor fete de gimnaziu, carora le era rusine sa mai spuna ca sunt virgine, desi sunt, pentru ca "par anormale") sau secte sau practici gen psihanaliza, hipnoza, vrajitorie etc (unele, mai
    "stiintifice" decat altele...).
    Asta este o „fantana” infestata.

    Hristos este sigura „fantana” sigura. El este singurul care poate da „apa vie”. Iar apa pe care ne-o oferă El este un dar.
    Iata invitatia lui Hristos: „Iata, Eu stau la usa si bat. Dacă aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine."
    Nu te forteaza nimeni, poti ramane indiferent sau nu.

    "Vietile noastre incep sa se sfarseasca in ziua in care devenim indiferenti si tacuti fata de lucrurile care conteaza cu adevarat" - Martin Luther King

    Conteaza. Sau nu conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  74. Anamaria,

    Si tie ti s-au pus intrebari de acel tip..., pe langa altele, despre cat de "binefacatoare..." etc este psihanaliza asupra ta, familial, profesional, uman etc (despre stari "feerico-drog" descrise de ce traieste Georgiana
    ...si alte cateva postari antologice, nu mai revin).

    Esti "psihanalist? si daca da, cati pacienti" ai?
    Bella a avut singura care a avut bunavointa, nu zic decenta, sa spuna si altcuiva decat
    "profesorului" si celor ce o cunosc...ce a vrut ea, "ceva".
    Daca nu e la secret,
    (sub)constientul "(ne)ascuns"...

    Asta nu inseamna ca nu putem dialoga (cine stie, poate chiar
    "fuzional", candva, iar...), indiferent ca ai sau nu timp si placere sa spui despre tine...
    "ceva".

    RăspundețiȘtergere
  75. Alpha... cu sinceritate recunosc, nu sunt psihanalist. Sunt acum curioasa ce alta rafala de presupuneri si vorbe in pustiu o sa mai arunci crezand ca spui ceva cuiva.

    In legatura cu ceea ce spui despre relgie... este bine pentru tine ca ti-ai gasit "calea". Foarte bine. Ai misiunea de a-i aduce pe calea cea buna pe pacatosi? Daca da, fa-ti un bine si propovaduieste acolo unde cineva te aude. A spune acelasi lucru de doua mii de ori (a se citi simultan si "ani") si a fi ignorat ar trebui sa iti arate ca... poate ar trebui sa adopti o alta strategie.
    In fine... este doar o recomandare. Nefiind psihanalist, nu am cum sa stiu ce ar trebui tu sa faci ca sa iti fie bine si sa duci la indeplinire ceea ce trebuie tu sa faci in viata ;). Poate ca esti a doua venire a lui Moise, cine stie... Dar, te asigur, azi "poporul" este mult mai greu de indrumat decat atunci. Nu de alta, dar in ziua de azi, atat de aproape de apocalipsa, nu ne limitam la un simplu vitel cand ne facem chip cioplit.

    RăspundețiȘtergere
  76. "rafala de presupuneri"... :)
    "si vorbe in pustiu"... :)
    "sa mai arunci crezand ca spui"...
    :)
    "ceva cuiva"... Ceva, sigur am spus, ca nu discutam acum. Cuiva, sigur am spus.
    Tu nu esti nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  77. despre aropa.
    Am intrat si eu acum cativa ani pe forumul lor si m-au dat afara imediat ce am inceput sa pun intrebari mai dificile. Au crezut ca vreau sa demolez psihologia abisala.
    Nu recunosc IPA si, fireste, nici organizatia din Romania.
    Totusi e interesant ca au reusit sa scoata o revista si sa se organizeze cat de cat. Pacat ca sunt atat de intransigenti.

    RăspundețiȘtergere
  78. Cum adica te-au dat afara de pe un forum? Tzi-au dat ban sau te-au invitat sa pleci?
    Oricum, eu am observat ca moderatorul isi facea clone de cate ori avea de-a face cu cineva care il contrazicea, clone cu care il ataca mai agresiv decat cu identitatea "oficiala". Am obs asta fiindca clonele foloseau niste expresii si cuvinte pe care le-a folosit si mailurile pt mine si erau destul de particulare. Puteau sa te umileasca clonele in loc sa te dea afara:).
    Probabil ca intemeietorul ( descalecatorul :) ) are adepti care ii admira genialitatea, cum era si acest moderator, plus ca, citez un taximetrist independent "fraierul si aerul nu dispar niciodata":).
    Eu nu inteleg de ce genul asta de oameni nu-si fac o trupa sau de ce nu se fac scriitori 2000isti sau altceva cool, unde se potriveste sa te crezi buricul pamantului si urmasul de drept al lui..Leonid Dimov sau al lui Morrison. Strangi o gramada de admiratori si de femei. Psihanaliza si restul domeniilor care au de-a face cu oamenii nu se potrivesc deloc cu genul asta de personalitate.

    RăspundețiȘtergere
  79. Erata: expresii si cuvinte pe care le-a folosit si IN mailurile pt mine

    RăspundețiȘtergere
  80. @ ada


    Nu.
    Pur si simplu m-au dat afara de pe forum.
    ... De fapt parca era o lista de discutii.
    Oricum, dupa cate imi aduc aminte mesajele apareau si la ei in site. Nu stiu acum ce forum au dar daca se poate inscire pe el fara sa fiu "fraier" si sa le platesc cursurile am sa intru si acolo.

    sunt cativa ani buni de atunci, nu mai tin minte amanunte

    RăspundețiȘtergere
  81. Nu se poate intra fara sa platesti. Am vrut sa vad si eu ce info au dar trebuie sa te abonezi la revista lor pe urmatorul cincinal sau ceva asemanator.

    RăspundețiȘtergere
  82. @ Ada

    Ahaa. Pai probabil din cauza asta nu sunt eu pe forumul lor acum.
    Dar, ti-am zis, am fost pe o lista de discutii (altceva decat au acum) unde nu trebuia sa platesc nimic.
    Atunci aveam ceva mai mult timp la dispozitie. Probabil ca as plati abonamentul daca asa avea ceva mai mult timp sa stau de vb cu ei.
    Au trafic? Sunt destui abonati?

    RăspundețiȘtergere
  83. @ ada

    Initial forumul era gratuit, pana cand i s-a ofticat "sublimul moderator" (dupa cum nu m-am jenat sa ma adresez lui pe un ton sarcastic care... a ajuns pana la el, din moment ce are toate motivele din lume sa fie paranoic) ca un tip care scria mesaje mai de doamne ajuta a pus o intrebare despre UTM la care nu s-a sinchisit nimeni sa raspunda. Adevarul e ca... nici nu prea stiai ce sa spui acolo fara sa ii trezesti lui instinctele agresiv-defensive, pentru ca... este evident ca are o problema cu institutiile. Mie chiar mi-a fost "jena" sa ma bag in conversatii despre scoli, pentru ca il stiu cum reactioneaza. El e genul care, cu prima ocazie striga din toti ranunchii ca nu e nevoie de nici o scoala ca sa faci psihanaliza. Ei bine, la tacerea noastra perfect justificata si care se caracteriza prin atributul de mâlc, sublimul moderator a gasit motiv de cearta, si ne+a reprosat ca nu ne implicam suficient in forum, drept pentru care, ca sa ne motiveze a gasit solutia minunata de a pune taxa pe forum. Eu atunci am renuntat, nu de alta dar... daca pot obtine cunoastere gratis mama soacra, gratis... de ce as plati? Mai ales ca... avand in vedere ce fel de cunoastere oferea el si forumul lui moderat in halul in care era moderat... nu am simtit ca am ceva de obtinut platindu-i taxa. Cam asta... de faza cu clonele nu stiam, l-am ginit pe un grup la care m-am inscris recent, sub un nume englezit, si avand aceeasi atitudine si afisand aceleasi traume. Nu m-am obosit niciodata sa-i citesc mesajele, mai ales ca aveam un filtru pe ele sa intre in alt director, asa ca nu i-am intrezarit emanatiile decat prin diverse reply-uri lasate de altii care trimeteau pe acelasi forum. Oricum... tipul e varza... mai multe nu am ce spune despre el. Este un simplu... revoltat.

    @alpha...
    da, ai dreptate, te-am auzit. De aceea nu e cazul sa repeti acelasi lucru de mai multe ori. Cine are urechi de auzit sa auda, nu? Sau... spus altfel... popa nu bate toaca de mai multe ori pentru o baba surda, nu? Salveaza-ti energia, investete-o cum trebuie. Daca nu se aude de prima data, ridicarea tonului si repetitia intomai a ceea ce ai spus nu aduce beneficii pe masura cheltuielii. Stii... vorba aia: nu aud ceea ce spui, pentru ca ceea ce esti striga mai tare. Deci... daca nu esti auzit, poti mai degraba sa... fii un model.

    RăspundețiȘtergere
  84. Si eu am vazut ca e un pic irascibil si cu aere vedetiste. Asta ar putea face un mare deserviciu psihanalizei. Insa cred ca un om ca el poate fi modelat in sensul de a-i face servicii totusi. In mod cert este si foarte incapatanat si e putin probabil sa ajunga vreaodata sa faca analiza didactica. Treaba lui. Daca are timp sa le descopere singur...
    Macar sa stie know-how-ul si sa o ia pe "calea buna" fara sa o dea in astrologie si yoga. Poate ca cei mai experimentati dintre voi puteti sa-i mai trimiteti niste sfaturi sa nu o ia total pe aratura. Eu sunt decis sa-i scriu cat mai repede poate reusesc sa-l mai incalzesc. Psihanaliza ar avea de castigat, repet.

    RăspundețiȘtergere
  85. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  86. In legatura cu aceasta comparatie intre Spovedanie si Tehnica Psihanalitica as formula cateva idei:

    1. E un semn de mare simplitate teoretica sau cunoastere interioara in a pune in opozitie Spovedania cu Tehnica Psihanalitica, intr-o maniera dihotomica de genul Bine/Rau.

    De ce ?

    Pai in primul rand, as spune ca prin ceea ce numim Interiorul Omului nu delimitam ceva ce tine de domeniul strict al Psihanalizei.
    Interiorul omului are campuri de energie ( convenim sa le spunem asa), sau se pot dezvolta campuri de energie care nu fac obiectul cartografierii psihanalitice.

    De ce Tehnica Psihanalitica poate dobandi un ascendent asupra Spovedaniei in epoca noastra ?

    Pai, e foarte simplu:
    - Tehnica Psihanalitica reprezinta un progres Uman in planul dezvoltarii Tehnologiilor/Cunoasterii despre Interiorul Omului, sau Tehnologiile Sufletului.

    In secolul 20, chiar daca a fost secolul Tehnologiilor Fizice, as spune ca Omul a facut un salt cuantic in cartografierea si dezvoltarea unei Tehnici care sa spuna ceva despre o anumita zona din Om si anume viata psihica.

    Cu alte cuvinte, acea zona din Spovedanie care tinea de viata Psihica poate fi abordata cu o mai mare coerenta de catre Psihanaliza, iar Biserica n-ar trebui sa se poticneasca de acest lucru, ci sa-l integreze.

    As cred ! :)

    Ca sa fiu mai precis, as reformula astfel:
    Biserica si Preotii ar trebui sa detina cunostinte psihologice/psihanalitice si sa stie cand boala omului e predominant Psihica mai degraba decat Spirituala.

    Cand si cum putem face diferenta intre aceste doua lucruri ?

    Asta e un subiect care merita discutat alta data.

    RăspundețiȘtergere
  87. continuare...

    2. Despre Spovedanie ar merita citat dintr-un autor care mi se pare ca aformulat extrem de precis in legatura cu acest subiect.

    Cartea se numeste " Anatomia Spiritului" si e scrisa d ecatre Caroline Myss.

    Ce spune Caroline Myss in aceasta carte ?
    Pai ea face o analiza comparativ/integrativa intre 3 traditii spirituale: Crestinism, Iudaism si Sistemul Indian al Chakrelor.

    Si ajungem la Spovedanie.
    Iata ce scrie Caroline:

    " Taina Crestina a Confesiunii/Spovedaniei: a primi si a darui gratia pentru curatarea sufletului de acte negative ale vointei. "

    RăspundețiȘtergere
  88. voi continua tot cu un extras din Caroline, dupa care putem comenta psihanalitic :)

    Sper sa nu va plictisesc !

    " Toate cele trei traditii sustin ca, eliberanduti spiritul in lumea fizica prin frica si negativitate este un act de necredinta al unei vointe personale care a ales peste vointa cerurilor.
    In termeni spirituali orientali, fiecare actiune creeaza karma.
    Actele de constienta, de trezire, creeaza karma buna; actele de frica sau negativitate creeaza karma rea, caz in care persoana trebuie sa-si "retraga" spiritul din frica ce a motivat actiunea negativa."

    " In traditia crestina, Taina Confesiunii este actul de a retrage spiritul din locurile negative pentru a intra complet in ceruri."

    " In limbajul iudaic, o teama care are atata putere asupra unui om este un "fals dumnezeu" .

    In termeni Shamanici, sa zicem, ... cineva isi cheama Spiritul din ratacirile sale astfel incat sa poate merge pe calea cea dreapta.

    Si uite asa...ne intoarcem la ideile legate de Recapitulare si Psihanaliza :)

    RăspundețiȘtergere
  89. Prea interesant sa nu comentez,
    Pentru mine este relativ simpla diferenta, prin psihanaliza ajung sa inteleg, reflectez asupra a ceea ce simt, ce ma deranjeaza, ce ma bucura, si primesc insightul.
    Prin religie "crede si nu cerceta" suna undeva in mintea mea, religia este o creatie umana plina de greseli din pacate nu le poate corecta pentru ca Dumnezeu nu greseste asa ca le accepta si merge mai departe.
    Vin dintr-un mediu in care am avut islamu intr-o parte si crestinismul in cealalta... bleah, reguli peste reguli si habar nu am care este rostu lor... nu manca porc, tine post nu stiu cum nu stiu cat timp, nu lasa o femeie sa mearga descoperita sau sa intre in biserica cu capu dezgolit, lista poate continua si daca un teolog are explicatie pentru majoritatea regulilor toate au la baza omul invizibil.
    Sa nu inteleaga cineva ca am ceva cu persoanele religioase, sunt in general oamnei foarte draguti.
    Am avut inspiratie divina cand am scris randurile astea ... probabil

    RăspundețiȘtergere
  90. Dan Niculescu12/10/11 11:37

    Mi se pare extrem de straniu faptul ca noul statut al Societatii Romane de Psihanaliza a adoptat alaturi de formarile umaniste deja cunoscute pe cea teologica!?!

    (2) The Associate Members and Full Members may be graduates of psychology faculties, medicine faculties, or – provided that such had taken specialty courses and seminars according to the Bylaws of SRP –of faculties for philosophy, pedagogy, social assistance, special psycho-pedagogy, sociology,theology .

    Dupa cum am scris si mai sus, mi se par domenii total antagoniste.
    Teologia este un domeniu care contrazice orice filosofie umanista si are o viziune dualista (materie si spirit) asupra naturii umane.
    Psihanaliza postuleaza alaturi de existenta incostientului si a instantelor psihice, o perspectiva monista prin faptul ca mintea si corpul se afla intr-o continuitate (vezi tulburarile psihosomatice).
    De asemenea, teoria psihanalitica asupra aparatului psihic este una profund materialista (adica, atunci cand vorbim despre minte, de fapt, ne referim la fenomenul generat de creier si sistemul nervos). In timp ce teologia isi bazeaza intreaga retorica pe existenta vietii psihice in afara suportului organic/fiziologic (ex:spirit,viata dupa moarte).
    In concluzie, nu ma gandesc ca psihanaliza din Romania va fi neaparat invadata de absolventi de teologie sau calugari (cu toate ca stiu personal vreo doua cazuri de aspiranti), dar este dificil sa intelegi ceva coerent din asta.
    Daca ne gandim ca o persoana care investeste ani buni din viata sa in aceasta formare teologica o face cu buna credinta, adica, el chiar crede cu tarie in ceea ce i se preda acolo (geocentrism, creationism, pacatul originar, adevar revelat,rai-iad,entitati supranaturale,etc), da seama de o problema grava legata de principiul realitatii. Continuturile religioase sunt un obstacol serios pentru dobandirea unei gandiri psihanalitice prin incarcatura moralizatoare asupra placerii, prin deplasarea locus of control in exterior, prin infantilizarea fata de figurile parentale idealizate (zei), prin viziunea total diferita asupra psihopatologiei (posedari demoniace), etc.
    Totusi, am inteles ca au fost luari de pozitie ferme si din partea psihanalistilor supervizori impotriva acceptarii celor proveniti din teologie. Cu toate acestea a scapat inexplicabil...

    In discutiile pe care le-am avut cu colegii candidati acestia au sugerat mai multe explicatii:
    - nu conteaza cu ce fel de patologie intra omul intr-o analiza, poate fi si psihotic, mai important este cum iese dupa aceasta experienta. Perfect adevarat, dar atunci ce rost mai are aceasta conditie stipulata clar in statutul SRP? Poate ca mai potrivit ar fi sa nu se faca nicio selectie in ceea ce priveste formarea de baza. In acest fel eu as fi de acord ca cei care studiaza in facultatile tehnice sa fie acceptati pentru ca ar putea avea o gandire mai apropiata de psihodinamica decat cei care provin din teologie;
    -statutul a fost executat copy-paste dupa cel al Colegiului Psihologilor pentru obtinerea competentei psihoterapeutice. Pare o explicatie plauzibila prin care se vede dorinta SRP de ajustare masiva la normele CP.

    Oricum, toata povestea asta cu teologii in SRP imi aduce in minte vorba de duh a unui scriitor englez, Evelyn Waugh: ”De cand ma duc la biserica, am observat de multe ori ca interesul laic fata de chestiunile ecleziastice este adeseori primul pas spre pierderea mintilor”.

    RăspundețiȘtergere
  91. Aprinse discutii...Ce scandal in templu!
    Am o intrebare si o rugaminte la voi, celor care au facut deja o alegere clara: e oare posibil sa fii si credincios si analist in acelasi timp? Eu cred ca da. Va rog sa-mi ingaduiti "dualitatea"

    RăspundețiȘtergere
  92. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!