Responsive Ad Slot

Ultima ora

In actualitate

Showroom

Stiri & carti

Evenimente

Revista presei

Rubrici

Psihanaliza unui general de securitate

Posted on miercuri, 31 octombrie 2007 Niciun comentariu

miercuri, 31 octombrie 2007

A apărut (recent, cred) cartea editată sub egida Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Pseudomemoriile unui general de securitate (Editura Humanitas, 2007), cu două studii introductive semnate de Cristina Anisescu şi Silviu B. Moldovan. De semnalat aici este primul dintre ele, întrucât uzează - firesc, dar inedit la noi - de un aparat conceptual psihanalitic pentru a pătrunde psihologia "pseudomemoriilor". Studiul Cristinei Anisescu este în mod declarat psihanalitic şi face pe parcurs trimiteri lacaniene, (anna)freudiene, kleiniene, bioniene, ogdeniene, kafkiene, kristeviene ş.a., discutând despre "funcţia maternă a Securităţii", conţinere şi castrare, "obiectul dorinţei mamei" şi "tatăl omnipotent", Numele-Tatălui, mecanismele de apărare ale eului etc. - toate situate în contextul relaţiilor generalului de securitate Tănase Evghenie cu partidul comunist şi cu Securitatea în perioada 1945-1968.

Nu am citit încă cele 59 de pagini ale studiului, descoperind cartea doar ieri, dar în sine încercarea Cristinei Anisescu mi se pare lăudabilă şi, cum spuneam, în mare măsură inedită la noi (mai există, fireşte, contribuţiile unui Vasile Dem. Zamfirescu ori Radu Clit). La prima vedere, scriitura autoarei pare întrucâtva atacată de stilul academic al unei lucrări preelaborate, didactică şi uşor preţioasă. O impresie care trebuie verificată la o lectură atentă. De remarcat însă, mai întâi de toate, curajul autoarei de a se aplica psihanalitic şi de a uza de un lexic (castrare, aspectele oedipiene etc.) care îi mai face încă să dea înapoi sau să ricaneze - pe cât de vehement, pe atât de ridicol - pe foarte mulţi intelectuali autohtoni. De altfel, pe lângă calitatea sa de consilier la Direcţia Cercetare a CNSAS, Cristina Anisescu are studii româneşti şi britanice în psihanaliză şi psihoterapie - se află, prin urmare, în domeniu.

Parfumul, un mod de iubire

Posted on luni, 29 octombrie 2007 40 de comentarii

luni, 29 octombrie 2007


Fotografii din filmul Parfumul, r. Tom Tykwer, cu Ben Whishaw (Grenouille), Dustin Hoffman, Alan Rickman, Rachel Hurd-Wood (Laura), Karoline Herfurth (fata cu corcoduşe) ş.a.

Cartea de succes scrisă de Patrick Süskind, Parfumul, pune în discuţie simţul olfactiv, care în cazul omului modern şi-a pierdut din acuitate. Freud ne explică această atrofiere prin evoluţia pe care au înregistrat-o mamiferele antropoide atunci când s-au poziţionat vertical. Astfel, mersul biped a îndepărtat de pământ şi în consecinţă a diminuat rolul adulmecării stimulilor olfactivi. O dată cu poziţia ridicată a corpului, organele genitale au devenit vizibile şi au transferat sexualitatea asupra stimulilor vizuali; până atunci, simţul mirosului avea, după Freud, în principal o funcţie sexuală. Totodată, simţul auditiv a câştigat în importanţă datorită dezvoltării limbajului articulat pe o bază culturală şi prin îndepărtarea concomitentă a fiinţei umane de natură.

Aceeaşi idee este susţinută şi dintr-o perspectivă neurologică, prin faptul că centrul olfacţiei se află localizat în paleocortex, aparţinând sistemului limbic. Hipotalamusul sau aşa-zisul “creier reptilian” este răspunzător de sexualitate şi afecte, cât şi de interpretarea odorifică, spre deosebire de conexiunile neuronale ale văzului şi auzului care ţin de neocortex ca sediu al gândirii abstracte şi al facultăţilor analitice.

Freud se sprijinea adesea în argumentările sale, în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică, pe ideea că ontogeneza vine să repete filogeneza. S-a dovedit că primele animale acvatice au dobândit calitatea de a interacţiona mai adaptat cu mediul prin dezvoltarea capacităţii de a analiza moleculele substanţelor dizolvate în apă, capacitate care avea rolul de semnalizare a hranei sau a prezenţei partenerului. De asemenea, studiul embriogenezei confirmă originea comună a celor doi analizatori (olfactiv şi gustativ). Se poate spune că mirosul este, alături de gust, cel mai arhaic simţ dobândit de regnul animal. La om se pot observa cavităţile sinusurilor ca organe vestigiale specializate in captarea feromonilor, o mărturie a unor timpuri când olfacţia era de importanţă vitală pentru specie.

Din punctul de vedere al ontogeniei psihice, în activitatea clinică s-a putut constata că mirosul este un simţ arhaic cu o mare putere de evocare a memoriei afective şi adesea a acelei perioade de dezvoltare preverbală a subiectului, în care nu este constituită percepţia de sine a individualităţii. Activitatea terapeutică ne arată că mirosurile pot regresa un subiect dincolo de începutul conştiinţei de sine, adică înainte ca Eul să se formeze ca o instanţă psihică bine conturată. Totodată, se poate spune că pentru bebeluş, persoana care-l îngrijeşte nu este percepută ca atare, ca un întreg, ci este o compoziţie din fragmente de senzaţii neintegrate ce au aceeaşi sursă comună. Adesea, mama este pentru copilul său percepută ca miros, ca gust al laptelui, ca temperatură a corpului, textură a sânului, ca intonaţie a vocii, etc. Caracteristica principală a obiectului parţial pe care-l percepe subiectul este că întregul nu este constituit încă, el fiind redus doar la parte. Importanţa analizatorului olfactiv în perioada timpurie a vieţii nu este deloc neglijabilă. Acesta se constituie, alături de mucoasa bucală, în ceea ce mai mulţi filosofi au numit “simţul oral”. Aceştia au definit mirosul ca un “gust preliminar” (Vorgeschmack) sau ca un “gust în depărtare”. În antichitate, “pneuma” era asociată cu suflarea / aerul / sufletul. Teoretic, simţul oral înseamnă o unitate indisolubilă între miros şi gust, deoarece aceste procese presupun “încorporare intimă” (innigste Einnehmung). Kant vorbea, de altfel, despre ideea de a bea aer pe nas. Au putut fi observaţi de altfel pacienţi foarte regresaţi psihic, cu tulburări din sfera autistă, care obişnuiesc literalmente să bea diferite lichide pe nas. Din punct de vedere fiziologic, aceste două simţuri, gustul şi mirosul sunt dezvoltate pe specializarea mucoaselor de a capta şi analiza chimic diferite molecule de substanţe (chemoreceptie). Putem conchide că mirosul este în strânsă legătură cu stadiul de dezvoltare psihosexual oral, aşa cum este teoretizat de psihanaliză, ca mod principal de cunoaştere a lumii de către nou-născut.

În limbajul comun, se păstrează într-un mod manifest relaţia mirosului cu procesele inconştiente, prin expresii referitoare la intuiţie – care scurtcircuitează gândirea raţional-conştientă: a mirosi o situaţie, a avea nas pentru ceva, a adulmeca – a presimţi. Astfel de mişcări sufleteşti construite pe funcţiile corporale / fiziologice orale cum sunt înghiţirea, gustul, mirosul, voma, scuipatul sau devorarea hranei etc., au rol în formarea unor echivalenţi psihici ca încorporarea, introiecţia, proiecţia, identificarea primară, consumul obiectului. Plinul şi golul sunt resimţite literalmente şi în cazul mirosului ca şi în cazul gustului: ne putem umple plămânii şi sufletul cu o mireasmă plăcută sau putem simţi nevoia să expulzăm şi să ne golim cât mai repede de mirosul pestilenţial înghiţit.

Patrick Süskind începe descrierea eroului său cu circumstanţele naşterii acestuia. Jean-Baptiste Grenouille apare pe lume în secolul al XVII-lea, într-o piaţă publică din Parisul invadat de mirosuri pestilenţiale. Mama lui Grenouille aproape că-l avortează sub tejgheaua unde despica peştele pentru vânzare. Primul act al copilului pe această lume a fost urletul prin care-şi trăda existenţa şi dorinţa de a trăi, dar care echivala în acelaşi timp cu un matricid.

Refuzul numeroaselor doici de a-l creşte era din cauza poftei cu care le devora laptele. Acestea se plângeau că e prea lacom, că le suge cât doi, că fură celorlalţi fraţi laptele ce li se cuvine sau că s-a umflat înfulecând din mine, m-a stors, mi-a golit şi oasele din măduvă. Nou-născutul este acuzat de o formă de canibalism prin faptul că-şi consuma / devora toate doicile şi de a înfuleca tot.

Din mila bisericii copilul a fost botezat Jean-Baptiste Grenouille (adică Jean-Botezat Broască). Numele este semnificativ pentru destinul său psihic, pentru faptul de a fi respins aproape întotdeauna de semenii săi.

Aceste prime evenimente din copilăria timpurie au jucat un rol hotărâtor în structurarea personalităţii lui Jean-Baptiste şi în modalitatea de relaţionare cu obiectele. Sensibilitatea olfactivă înnăscută datorită predispoziţiei factorilor constituţionali a fost amplificată şi de împrejurările naşterii sale. Libidoul nu s-a localizat în zona bucală, copilul neavând şansa unei mame “suficient de bune” care să-l îngrijească fizic şi afectiv. În aceste condiţii, libidoul şi-a păstrat intensitatea / pofta bucală, dar a fost nevoit să migreze la un alt organ, în proximitate, unde să-şi fixeze voracitatea, în timp ce mucoasa nazală era pe deplin stimulată de mirosurile intense ale epocii în care trăia.

La majoritatea copiilor de aceeaşi vârstă, modalitatea predilectă de cunoaştere a lumii este gura. Aceştia duc la gură tot felul de lucruri ca să le exploreze. Odată cu laptele, este sorbită şi afecţiunea necesară creşterii psihice. Astfel, libidoul prin anaclisis are capacitatea de a se localiza la mucoasa bucală (buze, limbă, gust, înghiţire, ţesutul palatin) datorită sprijinului pe nevoile fiziologice de hrănire şi îngrijire. Conform psihanalistei Françoise Dolto, stadiul oral reprezintă zona de întretăiere aerodigestivă (apucare cu buzele, cu dinţii, gustare, miros, deglutiţie, emitere de sunete, aspiraţie şi expiraţie a aerului). În cazul lui J. B. Grenouille, mijlocul senzorial de relaţie cu mediul este aproape exclusiv olfacţia. El începe de la cea mai fragedă vârstă să recompună olfactiv lumea înconjurătoare în detrimentul altor simţuri. Lipsa investirii afective din partea adulţilor care-l aveau în grijă a făcut ca Grenouille să fie fixat într-un mod rigid în stadiul psihosexual oral. Toate figurile parentale (materne: mama, doicile, Madame; dar şi cele paterne: preot, tăbăcar, parfumier, marchiz, Richis) i-au fost ostile. Adulţii cu care a interacţionat l-au respins. Eşecul repetat al unui ataşament reuşit-securizant a făcut ca dezintricarea pulsională să fie din ce în ce mai acută. Aceste circumstanţe l-au transformat pe “copilul broască” mai mult într-un copil sălbatic (l'enfant sauvage), cu un comportament primitiv, care se baza pe miros în principal ca să se orienteze şi fiind incapabil să evolueze spre stadiile superioare de dezvoltare psihică (vezi relatarea pedagogului Itard despre cazul lui Victor din Aveyron care obişnuia să-i adulmece pe toţi pe care-i întâlnea, chiar şi corpurile la care noi ne raportăm ca fiind inodore: crengi, pietre, scaune etc.). Grenouille nu ajunge decât târziu să facă o diferenţiere între miresme şi duhori. Refularea şi formaţiunea reacţională specifice stadiului anal nu au apucat să intre pe scena psihică. Se ştie că un copil, în primii 2-3 ani de viaţă, nu are nici o repulsie faţă de excremente. Dezgustul în plan odorific nu există iniţial, acesta apare odată cu intrarea individului în cultură şi cu impunerea normelor sociale. Când a fost găsit, Victor din Aveyron recepta cu aceeaşi indiferenţă mirosul parfumurilor scumpe, dar şi exhalările fetide.

Grenouille nu are constituit un sistem etic bazat pe cenzuri interioare (Supraeu):
Nu avea preferinţe. Nu făcea deosebiri, încă nu făcea, între ceea ce era numit în mod curent la faţa locului miros bun sau rău. Era lacom. Ţelul vânătorilor sale era să stăpânească, pur şi simplu, tot ce-i putea oferi lumea mirosurilor, singura condiţie fiind noutatea. Izul unui cal asudat ori delicata, cruda mireasmă de boboci de trandafiri îi erau totuna, duhoarea înţepătoare de ploşniţă nefiind cu nimic mai prejos decât aburul unei fripturi împănate de viţel, aşa cum se revărsa el în valuri din bucătăriile de vază. Înfuleca totul, sorbea, înglobând totul în sine. Şi nici măcar în sintetizatoarea bucătărie de mirosuri a închipuirii sale, unde obişnuia să alcătuiască întruna noi amestecuri, nu domnea încă vreun principiu estetic. Ceea ce crea şi apoi curând dărâma era bizar, ca în jocul de cuburi al unui copil: inventiv şi distructiv, fără vreun principiu creator recognoscibil.
Cu prima ocazie, Jean-Baptiste doreşte să se perfecţioneze în arta de parfumier. De fapt, dorinţa ascunsă este să devină stăpânul tuturor mirosurilor: începe diferite experimente prin care vrea să obţină întregul univers odorifer la modul solipsist, prin interiorizarea în Sine. Întâlnirea fetei cu corcoduşe devine de o importanţă majoră:

Grenouille se chinuia. Îşi simţea pentru prima oară rănită nu numai lacoma sa fire, ci însăşi inima. În mod ciudat, întrezărea în aceea mireasmă cheia tuturor miresmelor, fără de care nimeni n-ar putea pricepe ceva din parfumuri, şi fără de care el, dacă n-ar fi izbutit s-o stăpânească, şi-ar fi ratat viaţa. Trebuie s-o aibă: nu pur şi simplu ca s-o posede, ci pentru liniştea inimii sale.
Încercarea de intrare în stadiul anal de dezvoltare, în care halucinarea dorinţei nu mai este suficientă, este descrisă astfel:
Lui Grenouille îi era limpede că viaţa sa nu mai putea să aibă vreun sens dacă nu va poseda acel parfum. Trebuie să-l cunoască până la cel mai mic amănunt, până la ultima, cea mai suavă înmărmurire; doar amintirea lui, oricât de complexă, nu-i ajungea.
Comiterea crimei reprezintă devorarea obiectului pe care-l bea în totalitate (obiectul trebuind să fie luat în sine precum laptele introiectat, până la punctul de a-l face să dispară prin consum):

Îi sorbi mirosul din creştet până-n talpă, adună ultimile rămăşiţe ale parfumului ei din bărbie, buric şi din cutele braţelor.
Obţine astfel marea satisfacţie orală ce urmează după devorarea obiectului:
După ce-o ofili mirosind-o… era prea plin de ea. Voia să nu piardă nimic din mireasma ei. Trebuia să-şi închidă bine la loc stăvilarele lăuntrice.
Experimentarea satisfacerii depline pentru prima dată:
Nu ştiuse până atunci ce e fericirea. Cel mult avusese stări când era amorf-mulţumit. Acum vibra de fericire… I se părea că s-a născut a doua oară, ba nu a doua, ci prima oară, fiindcă până atunci vegetase doar animalic, într-o cu totul nebuloasă necunoaştere de sine.
Angoasa pierderii obiectului în care celălalt dispare imediat ce dorinţa este îndeplinită:
…de fiecare dată îl copleşea îngrozitoarea teamă că s-a pierdut pentru totdeauna.
Fata cu corcoduşe era frumuseţea pură. Prin idealizare, Grenouille păstrase, îşi însuşise ce avusese ea mai bun: principiul miresmei sale.

Ca într-o revelaţie, Grenouille îşi descoperise sensul: Găsise compasul vieţii viitoare. Fantasma că, odinioară, a existat o satisfacţie completă îl împinge pe Jean-Baptiste ca o motivaţie profundă spre o căutare permanentă. Idealizarea obiectului parţial devine, aşadar, o proprietate structurală care-i influenţează întreaga viaţă ca o axă organizatoare a psihismului. Jean-Baptiste a pornit astfel în căutarea metodei prin care să reţină într-un mod identic parfumul pe care şi-l dorea atât de mult. A aflat de la maître Baldini că există procedeul enfleurage a l’ huile care echivala cu un fel de îmbălsămare a obiectului în grăsime, ca o încapsulare pentru a i se extrage esenţa odorifică (obiect parţial). Ucenicul Grenouille purcede spre oraşul Grasse, unde este folosită această tehnică. Pe drum, la un moment dat, Jean-Baptiste este încercat de nostalgia unei stări de autosuficienţă în care să nu mai fie nevoit să relaţioneze cu vreun seamăn. Evita interacţiunea cu Celălalt, ca relaţie de obiect:
Se ferea de toate turmele, nu pentru a scăpa de mirosul oilor, ci de cel al păstorilor. Grenouille nu mai voia să meargă undeva anume, ci numai departe, departe de oameni.
Euforia se instalase când
scăpase de izul mult urât! Era într-adevăr singur, de tot singur! Era singurul om de pe lume!
În acest fel are loc o regresie profundă la un stadiu anterior care a fost resimţit de către Grenouille ca fiind mai securizant afectiv, dar şi mai gratificant. Replierea pe sine se produce prin dezinvestirea masivă a principiului realităţii şi prin retragerea personajului într-o peşteră. Această retragere din lume este o autentică regresum ad uterum (M. Eliade) şi în sensul fantasmei universale descrise de psihanaliză. Principiul plăcerii primează în timp ce Jean-Baptiste se mulţumeşte cu satisfacerea halucinatorie a experienţelor olfactive într-o stare apropiată de Nirvana. Acest stadiu primordial de autosuficienţă a fiinţei umane îşi are originea în perioada intrauterină, atunci când nevoile fătului erau îndeplinite în mod automat. Narcisismul primar care se construieşte pe această experienţă primitivă stă la baza reîntoarcerii către sine pe care o trăieşte protagonistul:
Se retrăsese pur şi simplu pentru propria plăcere, numai pentru a-şi fi sieşi aproape. Se scălda în propria, de acum nimic derutata sa existenţă şi o găsea minunată.
Lipsa poftei de a trăi, ca manifestare a instinctului morţii (Thanatos), este prezentă în gândurile sale:
O instinctivă rezervă îl ţinea întotdeauna treaz faţă de tot ce venea din afară, spre a-l pătrunde. Toată viaţa, chiar şi în puţinele clipe când trăise ecouri de ceea ce s-ar putea numi împăcare, mulţumire, poate chiar fericire, expirase mai cu plăcere decât inspirase; după cum nici viaţa nu şi-o începuse cu o plină nădejde de inspirare, ci cu un strigăt ucigător. Zăcea în grota de stânci ca însuşi cadavrul său, abia respirând, cu inima parcă fără bătaie.
Extazul este atins prin fantasma de întoarcere în burta mamei, ceea ce implică scăderea la minimum a tensiunii (conform pulsiunii de moarte):

Se simţea dumnezeieşte. Pe cel mai pustiu munte al Franţei zăcea la cincizeci de metri sub pământ în propria criptă. Niciodată în viaţă nu se simţise atât de singur – în pântecul mamei cu atât mai puţin. Nici nu ştia cui să-i mulţumească pentru asta.
Trăsăturile gândirii magice apar în cazul în care Marele Grenouille îşi creează propriul Univers. Jocul dintre introiecţie şi proiecţie face posibil ca lumea să fie înghiţită şi invadată, apoi exprimandu-se prin modul megalomanic şi solipsist de construire a realităţii interne / externe. Fantasmele omnipotente işi fac simţită prezenţa prin atotputernicia gândirii:

Da! Acesta era Imperiul său! Imperiul cel fără seamăn a lui Grenouille! Creat şi stăpânit de el, de Grenouille cel fără-de-seamăn, pustiit de el dacă astfel îi era voia, recreat, lărgit de el întru nemăsură cu paloş de flăcări apărat împotriva oricărui intrus. Aici nu stăpânea decât voinţa sa, voinţa marelui, strălucitului, neasemuitului Grenouille.
Raportul său cu mediul în aceste condiţii nu poate fi decât unul egocentric. Marea satisfacţie orală ce urmează devorării obiectului este trăită de Grenouille cel Mare care decretează ca un demiurg mulţumit:
Iată, am făptuit o măreaţă operă, şi îmi este pe plac.
Din această stare de profundă amorţire fizică şi psihică, este scos de intervenţia unui eveniment care poate fi înţeles prin prisma instinctului vieţii (Eros):
Şi ar fi rămas acolo până la moarte (căci nu-i lipsea nimic), dacă n-ar fi intervenit o catastrofă care să-l alunge din munte, scuipându-l înapoi în lume.
Această catastrofă echivalează cu o naştere prin care Grenouille este expulzat din nou printre oameni. Angoasa primară este resimţită ca o teribilă negură, înăuntru, afară, peste tot… Incapacitatea de a se mirosi este ceva îngrozitor:
Nici dacă s-ar fi înecat în sine, n-ar fi simţit pentru nimic în lume vreun miros!
Dorinţa de a mirosi a om şi de a avea propriul miros îl scoate din grotă:
gheara groazei se desfăcu treptat şi Grenouille începu să se simtă mai sigur
ca o nevoie a libidoului de a reinvesti realitatea externă, dar mai ales, de a stabili relaţii de obiect sub semnul lui Eros.

Putem analiza lipsa mirosului personal din două perspective: una subiectivă şi alta legată de Celălalt, ca obiect şi alteritate. Imposibilitatea lui Jean-Baptiste de a-şi mirosi propriul trup devine inteligibilă prin prisma psihopatologiei. Manifestările anumitor cazuri de psihoză, dar şi a unor disfuncţii neurologice, implică tulburări în plan olfactiv. Sunt descrise hiperosmiile sau hiposmia. Anosmia faţă de sine poate funcţiona ca o halucinaţie olfactivă negativă. Aşa cum este descrisă de clinica psihiatrică: absenţa percepţiei unui obiect aflat în câmpul perceptiv al subiectului. Henry Ey descrie cazuri în care pacienţii sunt în imposibilitatea de a-şi percepe propria imagine în oglindă. Psihanaliza explică acest fenomen ca fiind în strânsă legătură cu o fixaţie în stadiul narcisismului primar, în timpul căruia Eul primitiv al subiectului nu este conturat. Dacă graniţele acestuia ar fi deja trasate, atunci am avea indicatori ai existenţei prin distingerea care se face de mediul înconjurător (interior-exterior sau afară-înăuntru). Se poate spune că într-o astfel de etapă de dezvoltare, bebeluşul nu se percepe pe sine ca individualitate, el nu se poate diferenţia. La fel, Jean-Baptiste nu se poate distinge prin miros în oceanul olfactiv în care se află scufundat. Mirosul propriu înseamnă o relaţie de comunicare cu lumea / Celălalt / obiectul prin prelungirea Eului în mediu ca o formă de expresie a existenţei şi implicit a identităţii subiectului. Totodată, conceptul de “stadiu al oglinzii” e definit ca operaţie psihică prin care fiinţa umană se constituie într-o identificare cu semenul. Această descriere întăreşte ideea că Grenouille este incapabil de trăirea unor stări mai elaborate, cum ar fi empatia. Copilul anticipează controlarea unităţii corporale prin identificarea cu imaginea asemănătorului şi prin perceperea propriei imagini în oglindă.

Teoria psihanalitică vorbeşte despre faptul că un copil nu se poate iubi, la început, decât în numele altuia: copilul mic nu se vede niciodată cu proprii lui ochi, ci doar cu ochii persoanei care îl îngrijeşte. În cazul lui Grenouille imaginea reflectată de mamă este total absentă. El nu se poate iubi decât aşa cum a fost iubit de către aceasta, de unde rezultă o tulburare narcisică gravă prin incapacitatea de recunoaştere în oglinda ochilor materni. El nu se regăseşte, nu se vede olfactiv şi nu se poate percepe pentru că nu i-a fost validată existenţa de către altul.

Lipsa mirosului pentru ceilalţi este o metaforă a indiferenţei din partea acestora. Grenouille trecea adesea neobservat, un fel de non-existenţă care exprimă absenţa investirii afective / a iubirii. Mulţimea nu este capabilă să-l observe decât atunci când miroase. După ce îşi fabrică o amprentă odorifică, care îl face acceptat de semenii săi, Grenouille îşi promite ca el, omul fără miros, să devină stăpânul absolut al mirosurilor. Cu toate că reuşeşte să creeze în mod artificial orice parfum, este neputincios în ceea ce priveşte parfumul iubirii tandre. Astfel, Grenouille devine un idealist care începe să caute parfumul ideal, iar în funcţie de structura sa psihică, parfumul nu poate fi decât mirosul iubirii care-i lipseşte atât de mult. Îl găseşte, cum altfel, la fecioarele frumoase şi imaculate pe care le ucide doar în dorinţa de a avea mirosul sufletului lor, a acelor fapturi care inspiră iubire. În fantasmă, acestea reprezintă esenţa iubirii ideale, după care tânjeşte Grenouille, reuşind să o capteze din trupurile idealizate ale virginelor. De fiecare dată le ucide împins de iubirea pregenitală ambivalentă şi puternic încărcată de ură din cauza dezintricării pulsionale. El nu este capabil decât de o iubire mortiferă faţă de un obiect parţial şi ţinut prizonier în scopul de a fi consumat. Obţinerea mirosului nu poate fi făcută decât omorând obiectul total. În acest fel, Jean-Baptiste Grenouille reuşeşte să absoarbă parfumul fetelor / flori prin tehnica enfleurage. Totodată, actul de a ucide poate fi înţeles prin prisma inconştientului ca o formă simbolică de luare în posesie a obiectului. Se observă acest fapt aproape de fiecare dată în crimele pasionale: “Te omor ca să fii numai a mea / al meu!” Acest act agresiv derivă dintr-o modalitate primitivă de relaţionare cu obiectul, specifică poziţiei schizoid-paranoide. Jean-Baptiste nu are conceptul de moarte al obiectului întreg reprezentat ca finitudine a existenţei. Ceea ce reiese din faptul că, pentru el, fetele ucise sunt chiar mai vii decât înainte.

Grenouille reuşeşte să-şi întregească miresmele umane pe care apoi le combină într-un parfum suprem. Frumoasa Laure devine miezul consistent al acestui parfum ideal.

Mozaicul alcătuit din asemenea preţioase pietre ar fi imaginea frumuseţii însăşi, ba, prea puţin spus, farmecul pe care-l va răspândi n-ar fi omenesc, ci divin.

Angoasa specifică stadiului oral în care obiectul ar putea sa dispară imediat ce nevoia se va satisface este exprimată după cum urmează:
Grenouille se înspăimânta. « Ce-ar fi, îşi spuse el, ce-ar fi să se termine parfumul pe care-l voi avea? Nu poate fi ca în amintire, unde miresmele sunt toate nemuritoare. Cel adevărat se consumă, pe viu. Se evaporă. Şi când va fi folosit, nu va mai exista nici izvorul din care l-am luat. Voi fi ca inainte, gol, ajutându-mă doar de surogat, ca până acum.
Îl înfricoşa fără margini ideea că se va pierde, inevitabil… Se şi văzu scuturând din sticlă ultimul strop, limpezind flaconul cu spirt, ca să nu piardă nici cea mai măruntă picătură – apoi văzu, mirosi cum iubita-i aromă se evaporă pentru totdeauna, de nereadus.
După ce este capturat, Grenouille urmează să fie executat în piaţa publică. El se foloseşte de parfum şi emană mirosul inefabil al iubirii peste toţi cei care au venit să asiste la supliciul lui. Ura acestora este dizolvată ca printr-un miracol şi cei prezenţi sunt îmbătaţi de mirosul Erosului, totul culminând cu o orgie generală.

Jean-Baptiste este perceput ca un înger. Inocenţa care i se atribuie de către mulţime este dată de identificarea cu Idealul Eului. Umbra idealizată a fecioarelor se prelungeşte peste Grenouille, pe care până şi tatăl Laurei Richis îl substituie ficei sale şi vrea să-l adopte. Dar toate acestea nu sunt suficiente:
Ce fusese el cândva doar în fantasmagoriile-i îndrăgostite de sine devenise acum realitate. Trăia în această clipă triumful vieţii. Şi i se păru îngrozitor.
Dezbinarea dintre pulsiunea de viaţă şi cea de moarte se produce iremediabil în interiorul lui Grenouille: ura începe să ia locul dorinţei de iubire:
I se păru îngrozitor, căci nu putea să-l guste [mirosul] nici o secundă. În clipa în care coborâse din trăsură în însorita piaţă, înmiresmat cu parfumul care aducea iubirea oamenilor, parfumul la care lucrase doi ani, parfumul la care tânjise o viaţă întreagă să-l posede… în clipa în care văzu şi adulmecă irezistibilul efect ce se răspîndea cu iuţeala vîntului şi lua în stăpânirea lui oamenii – în aceeaşi clipă îi urcă iar în gâltej toată sila de lume şi îi amărî atât de profund triumful, că nu mai simţi bucurie, ba nici măcar cea mai măruntă mulţumire. Ceea ce îşi dorise dintotdeauna, să fie iubit de ceilalţi, îi deveni în acel moment al succesului un lucru insuportabil, fiindcă el însuşi nu îl iubea, îl ura. Dintr-o dată ştiu că nu-şi va găsi niciodată mulţumirea în iubire, ci numai în ură – în a urî şi a fi urât.
Ca o urmare inevitabilă a ambivalenţei afective apare distructivitatea virulentă:
Ar fi vrut mai degrabă să-i calce pe toţi în picioare, pe aceşti indivizi stupizi, rău-mirositori, erotizaţi, aşa cum distrusese cândva în ţinutul sufletului său negru ca smoala miresmele străine. Voia ca ei să observe cât de mult îi ura, voia ca ei să răspundă acestui unic sentiment pe care şi-l îngăduise cu adevărat, să răspundă cu aceeaşi ură şi să-l distrugă la rândul lor, aşa cum avuseseră de gând la început. Măcar o dată în viaţă vroia să-şi arate adevăratul chip. Măcar o dată să fie şi el ca alţii şi să se dezvăluie: aşa cum ei iubirea şi prosteasca lor adoraţie, el să-şi arate ura. Voia să fie o dată, o singură dată perceput în reala sa formă de existenţă şi să primească de la altcineva răspuns pentru singurul său real sentiment, ura.
Reacţia la adevăratele lui trăiri eşuează şi de această dată pentru că Grenouille era mascat cu cel mai bun parfum din lume şi sub mască nu-şi purta chipul, ci o totală lipsă de miros. Aceasta situaţie ii generează protagonistului o stare conflictuala şi dureroasă (Fals Self). Fiind frustrat de imposibilitatea de a obţine mult-tânjita dragoste în mod autentic pentru el, Jean-Baptiste face un ultim gest (autodistructiv) prin care se oferă ca obiect al dorinţei spre devorarea canibalică a unei mulţimi. Oamenii se reped să-l încorporeze şi prin identificare primară să simtă dragostea emanată de el. Acest mod arhaic de iubire echivalează în inconştient cu dorinţa orală: “Mânca-te-aş!”

În concluzie, putem spune că Jean-Baptiste Grenouille nu se desprinde nici o clipă de fixaţia nazală, aceasta predominând în raportarea la obiectele interne sau externe, iar relaţiile cu acestea sunt resimţite ca fiind puternic ambivalente. În cazul său este evidentă importanţa rolului privirii mamei în formarea narcisismului şi a identităţii sale. Printre altele, el nu a avut şansa de a se constitui ca identitate, ca unitate, prin intermediul privirii celuilalt. Ceea ce este specific pentru pasiunea lui Grenouille, e nevoia disperată de a repara o veche lipsă narcisică prin intermediul idealizării unui obiect parţial. A căuta un ideal în exterior, a căuta cea mai frumoasă privire a unei femei, cel mai frumos parfum, cea mai frumoasă voce, semnifică o nevoie de a impulsiona reapariţia a ceva ce a lipsit în copilărie: privirea indispensabilă a unei mame iubitoare, mângâierea ei, “mirosul tandreţei”, o privire care iubea, care seducea sau calma; prin urmare, investirea afectivă a unei mame îndeajuns de bune care să-i asigure homeostazia narcisică.

În final, pentru Jean-Baptiste Grenouille, intricarea pulsională sucombă în dimensiunea ei esenţială, aceea de a conserva viaţa.

Dan Niculescu

 
Am inserat acest interesant eseu pe care mi l-a trimis Dan Niculescu, publicat în premieră aici, întrucât mi s-a părut un excelent şi foarte minuţios exemplu de psihanaliză culturală. Desigur, ideile autorului ne pot părea juste ori, dimpotrivă, de combătut. Sunt foarte curios să citesc comentarii la acest eseu.

Freudism soft

Posted on duminică, 28 octombrie 2007 Niciun comentariu

duminică, 28 octombrie 2007

...foarte bine conceput şi spectaculos servit de excelentele condiţii grafice poate fi aflat în volumul Freud, de la tragedie la psihanaliză de Pierre Babin, cu ilustraţii de Ralph Steadman, apărut luni, 22 octombrie, în "Colecţiile Cotidianul. Enciclopedica" (mai poate fi găsit la chioşcurile de ziare). Popularizarea şi explicarea către neiniţiaţi a ideilor lui Freud, eventual într-o modalitate ludică, nu este o miză minoră şi nici un lucru facil, ci, de fapt, o sarcină pentru cei cu o nuanţată cultură a domeniului. Cartea lui Babin este un exemplu în acest sens.

A apărut nr. 2 al revistei "Psychologies"

Posted on Niciun comentariu
Printre altele, pot fi citite: (o micuţă) casetă intitulată "Un test pentru adulţi" de Matei Georgescu; o (foarte scurtă) notiţă cu opinia lui Jung despre intuiţie; o discuţie (mai amplă) cu Alfred Dumitrescu şi cu fiica acestuia, Ana Maria Dumitrescu; un interviu cu Augustin Cambosie despre partenerul potrivit; un articol despre psihanaliză în general, despre cum poţi deveni psihanalist, despre transfer şi despre ideile preconcepute despre psihanaliză; (foarte concise) semnale la volumul despre agresivitatea pasivă şi la tratatul de psihotraumatologie, volume apărute la Editura Trei. Desigur, în acord cu proiectul revistei, toate aceste articole sunt redactate, mai mult sau mai puţin, la un nivel de popularizare.

Conferinta Nationala de Psihologie Editia a IV-a

Posted on vineri, 26 octombrie 2007 Niciun comentariu

vineri, 26 octombrie 2007

Reteaua de Stiri a Asociatiei Psihologilor din Romania anunta:
Conferinta Nationala de Psihologie Editia a IV-a
Asociatia Psihologilor din Romania (A.P.R.) si Catedra de Psihologie din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara va invita sa participati la cea de-a IV-a editie a Conferintei Nationale de Psihologie
Tema: Dialog pentru diversitate
Perioada: 21-24 mai 2008
Locatie: Timisoara.
Conferinta Nationala de Psihologie este un eveniment organizat o data la doi ani, in cadrul caruia sunt prezentate si dezbatute noi rezultate, studii si cercetari, produse si aplicatii practice relevante pentru activitatea psihologilor romani.
Detalii cu privire la taxele Conferintei si formularele de inscriere a lucrarilor si workshop-urilor sunt disponibile la adresa http://www.psihologietm.ro/.
Detalii suplimentare privind organizarea conferintei precum si privind posibilitatea de a sponsoriza acest eveniment pot fi obtinute la conferinta2008@gmail.com .

Grup de crestere si dezvoltare personala in psihodrama

Posted on miercuri, 24 octombrie 2007 Niciun comentariu

miercuri, 24 octombrie 2007

Grupul se adreseaza absolventilor unei facultati de profil (Psihologie, Psihopedagogie, Pedagogie, Asistenta Sociala, Medicina) si studentilor, incepand cu anul II.
Scopul grupului - cresterea si dezvoltarea personala, cu urmatoarele optiuni de specializare: a) psihodrama clasica moreniana; b) terapie psihanalitica familiala.
Structura: 1. modul de crestere si dezvoltare personala; 2. modul de fundamente tehnice; 3. optiune de specializare.
Durata: 2 ani
Mod de desfasurare: 8 ore / luna (duminica)
Numar de locuri: 4
Cost: 100 lei / persoana
Loc: Sediul CPAP din str. Nicolae Filipescu 61, sector 2 (zona Scala)
Pentru inscriere este necesara intocmirea unui dosar care contina: CV; copie dupa diploma de licenta (sau adeverinta pentru studenti); copie dupa CI; scrisoare de intentie privind motivatia intrarii in acest grup.
Inscrierea se face in urma unui interviu preliminar sustinut cu coordonatorul grupului.
Taxa de inscriere este de 80 lei.
Programari interviu: 317 40 43 / 0729 752 145; centrupsihologie@gmail.com
Adresa Centrului de Psihologie de Actiune si Psihoterapie Bucuresti (CPAP): Str. Nicolae Filipescu 61, corp B; Bd. Dacia 81 A, ap. 1.
Programari psihoterapie CPAP: 021 317 40 43; 031 417 08 06; 0722 453 906; 0729 752 145; centrupsihologie@gmail.com

Din nou despre "Dans şi psihanaliză"

Posted on joi, 18 octombrie 2007 2 comentarii

joi, 18 octombrie 2007

De această dată, pentru că a apărut, în suplimentul celui mai recent număr (137 / 18-24 octombrie 2007) al revistei Observator cultural - intitulat "The Dance in the Mirror / Dansul în oglindă" (II) - o expunere sintetică de patru pagini a ceea ce s-a discutat la întâlnirea de acum cunoscută.

Formare in psihoterapie integrativa la Timisoara

Posted on miercuri, 17 octombrie 2007 Niciun comentariu

miercuri, 17 octombrie 2007

...sub egida Asociatiei Europene de Psihoterapii Integrative. Primul grup: 5-8 noiembrie 2007
Formarea in psihoterapie integrativa este acreditata de Colegiul Psihologilor din Romania si de Asociatia Europeana de Psihoterapie Integrativa - Anglia.
Formatori in psihoterapie integrativa: Andre Moreau, Gina Chiriac, Mara Priceputu
Formatori in alte tipuri de psihoterapie care vor tine cursuri: Daniel David, Augustin Cambosie, Turcu Iustin, Virginia Braescu.
Formarea dureaza 4 ani - 900 ore: formare teoretica de baza - 500 ore; dezvoltare personala - 200 ore; supervizare - 200 ore.

Programa de formare in psihoterapie integrativa
Obiectiv general: Obtinerea competentei in practicarea psihoterapiei integrative in acord cu reglementarile Asociatiei Europene de Psihoterapie si Colegiul Psihologilor din Romania.
Obiective specifice - La sfarsitul formarii, cursantii vor putea:
  1. Sa practice psihoterapia in acord cu codul etic al Federatiei Romane de
    Psihoterapie si Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativa;
  2. Sa evalueze psihologic pacientii utilizand criteriile DSM;
  3. Sa utilizeze tehnicile si metodele parcurse in terapia tulburarilor psihice.
I. FORMAREA TEORETICA DE BAZA: 500 ore

Modul 1: Introducere in psihoterapia integrativa
Modul 2: Terapia cognitiv-comportamentala
Modul 3: Gestalt terapie
Modul 4: Programarea neurolingvistica
Modul 5: Psihoterapia familiei
Modul 6: Psiho-somatoterapie
Modul 7: Hipnoterapie
Modul 8: Psihanaliza
Modul 9: Socioterapie
Modul 10: Psihopatologie - DSM
Modul 11: Integrarea psihoterapiilor
II. DEZVOLTARE PERSONALA: 200 ore
Obiective:
  1. Achizitionarea unor competente si atitudini necesare dezvoltarii personale;
  2. Intelegerea schimbarii ca parte a cresterii si dezvoltarii;
  3. Formarea atitudinilor, achizitionarea cunostintelor si abilitatilor interpersonale.
Teme şi conţinuturi:
  1. Imaginea de sine, stima de sine si increderea în sine;
  2. Inteligenta emoţionala;
  3. Stresul si managementul stresului;
  4. Comunicarea si abilitatile sociale;
  5. Rezolvarea creativa a problemelor;
  6. Terapie personala si de grup;
  7. Tehnici de dezvoltare personala;
  8. Managementul relatiei terapeutice;
Nota: Sedintele de dezvoltare personala se vor desfasura concomitent cu formarea de baza.
III. SUPERVIZARE - 200 ore: Au loc seminarii de supervizare de grup si supervizare individuala.

Inscrierea la curs: Se pot inscrie la formarea in psihoterapie integrativa absolventi de psihologie, psihosociologie, sociopsihologie, pedagogie, medicina, psihopedagogie speciala, asistenta sociala.
Dosarul de inscriere trebuie sa cuprinda diploma studii (copie); CV; 2 poze.
Contact: psih. Cosmina Pacurar, tel. 0788763033, e-mail: office@sistempsi.ro; dr. Oana Maria
Popescu, tel. 0730591771, e-mail: cabinet@psihoterapia.eu.

Noi precizări...

Posted on 17 comentarii
...despre Conferinţa "România fără Freud?" a dr. Ion Vianu - în comunicatul şi pe site-ul Institutului Cultural Român:


Miercuri, 24 octombrie 2007, de la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), Dr. Ion Vianu va susţine conferinţa „România fără Freud?”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Editura Trei, face parte din seria „Întâlniri şi (re)întâlniri la ICR”.
Marginalitatea psihanalizei în cultura autohtonă şi efectele acestei situări vor fi abordate de pe poziţiile unui cunoscător în profunzime al universului psihoterapeutic din ţară:
„...Psihanaliza a exercitat o influenţă minoră în România, în ciuda zelului unor mereu înnoiţi pionieri. Cum se recunoaşte această absenţă într-o cultură europeană, care are, totuşi, atributele unei culturi vaste, ramificate, pluraliste? Răspunsul este că psihanaliza contribuie la practica introspecţiei. În literatura română introspecţia este destul de puţin prezentă.
Alături de alţi factori posibili, slăbiciunea psihanalizei a contat în această privinţă. Din punct de vedere medical, lipsa unei şcoli psihanalitice a sărăcit gândirea psihopatologică şi psihoterapeutică. Chiar pentru oponenţii psihanalizei, este important dacă lucrează într-un context în care există sau a existat psihanaliza, sau nu a existat. Se poate spune că, în România, acest dialog a fost ratat.” Ion Vianu.

Născut în 1934 la Bucureşti, Ion Vianu a început studii de filologie clasică, apoi a trecut la medicină. În 1977 a emigrat în Elveţia. Autor a numeroase articole şi studii privind istoria şi filozofia psihiatriei, s-a distins, de asemenea, ca unul dintre colaboratorii constanţi ai postului Radio Europa Liberă. Volume publicate: Introducere în psihoterapie (1975), Stil şi persoană (1975, Premiul Uniunii Scriitorilor), Amintiri în dialog (în colaborare cu Matei Călinescu, volum ajuns la ediţia a 3-a, Editura Polirom), romanele Paramnezii (Editura Trei, 2005), Caietele lui Ozias (Polirom, 2004) şi Vasiliu, foi volante (2006) – ultimele două, parte din trilogia Arhiva trădării şi a mâniei.

Accesul publicului la conferinţă este liber, în limita locurilor disponibile.
Biroul de presă al ICR, biroul.presa@icr.ro, tel: 031 7100 625

Un punct de vedere

Posted on marți, 16 octombrie 2007 3 comentarii

marți, 16 octombrie 2007

...vehement cu privire la întâlnirea de la Centrul Naţional al Dansului şi unele consideraţii personale antropologice, estetice şi psihanalitice despre dans expune dl Valentin Protopopescu în articolul "Psihanaliză şi dans" din cel mai recent număr (41 / 18 octombrie 2007) al revistei Cultura.

O noua sesiune de inscrieri in Grupul de Dezbateri Teoretice in Psihanaliza

Posted on luni, 15 octombrie 2007 Niciun comentariu

luni, 15 octombrie 2007

Grupul de Dezbateri Teoretice in Psihanaliza, proiect organizat de Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata (A.I.Ps.A.) , inscrie acum noi membri.
Cei interesati (cel putin studenti) pot trimite C.V. si scrisoare de intenţie pana la data de 19 octombrie 2007, la e-mail: georgiana_branisteanu@yahoo.com
Sustinere interviuri: 20-28 octombrie 2007
Inceperea activitatilor: 3 noiembrie 2007, orele 15-19.
Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata (A.I.Ps.A.) este o organizatie cu caracter cultural ce are ca principal scop promovarea psihanalizei in Romania si insusirea principiilor si lexicului necesare interpretarii psihanalitice a fenomenului cultural, politic, social etc.
Grupul de Dezbateri Teoretice în Psihanaliza este un proiect de activitate ce desfasoara seminarii pe teme de teorie psihanalitica, saptamânal (în fiecare sâmbata), fiecare seminar având o durata de patru ore. Activitatea este organizata anual din luna noiembrie pana in luna mai, iar temele abordate sunt de metapsihologie, psihopatologie, clinica psihanalitica si psihanaliza aplicata. In fiecare an, Grupul primeste membri noi, studenti si licentiati din diferite domenii, interesati de psihanaliza. Principalul scop al activitatilor este familiarizarea participantilor cu conceptele de baza si modul de gândire specifice acestui domeniu. De asemenea, organizand Conferinta “Psihanaliza si Societate”, membrii Grupului de Dezbateri îsi propun sa ofere publicului larg, prin intermediul lucrarilor de psihanaliza aplicata realizate, o posibilitate de a întelege si de a interpreta psihanalitic diferite aspecte ale vietii sociale.

România fără Freud?

Posted on Niciun comentariu
...este titlul conferinţei pe care o va susţine dr. Ion Vianu, miercuri, 24 octombrie a. c., ora 18, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti). Organizatorii sunt ICR şi Editura Trei.

Psihoterapie şi consiliere pe probleme de cuplu şi sexualitate (psihologie clinică)

Posted on Niciun comentariu
Catedra de psihologie şi psihoterapie din cadrul Facultăţii de psihologie a Universităţii "Titu Maiorescu", în colaborare cu Asociaţia de hipnoterapie şi terapii cognitiv-comportamentale organizează module de formare în Psihoterapie şi consiliere pe probleme de cuplu şi sexualitate (psihologie clinică).

Obiective: Prezentarea teoriilor psihologice diferenţiate cu privire la cuplu şi sexualitate, oferirea de soluţii terapeutice eficiente, discuţii pe studii de caz, schimburi de experienţă, exemplificări din practica terapeutică şi împărtăşirea rezultatelor obţinute.
Beneficii pentru participanţi: Descoperirea de soluţii şi modalităţi de aplicare a lor în problemele întâlnite în practica terapeutică; deschiderea de noi perspective în terapia de cuplu şi a sexualităţii printr-o abordare complexă, din mai multe perspective teoretice; 80 de ore de formare profesională continuă pentru psihologii clinicieni şi psihoterapeuţi; 20 de credite acordate prin Colegiul Psihologilor din Romania (COPSI); 5 credite pentru fiecare modul) acordate prin Colegiul Psihologilor din Romania denumit in continuare COPSI.
Durata & date: 4-5 workshop-uri / modul. Fiecare workshop durează între două şi patru ore, 2 / 3 workshop-uri / zi. Modulele sunt programate în zilele de sâmbătă şi duminică, în următoarele date: 17-18 noiembrie 2007, 15-16 decembrie 2007, 2-3 februarie 2008, 8-9 martie 2008.
Criterii de participare: Masteranzi în psihologie clinică, psihologi şi psihoterapeuţi.
Număr de participanţi: Max. 30 persoane / workshop.
Prezenţa: Participanţii se pot înscrie la oricâte module doresc, participarea la unul dintre module nefiind condiţionată de prezenţa la cele anterioare/viitoare. Creditele se acordă pe modul.
Finalizare: Cursanţii vor primi o diplomă de participare si acordarea creditelor de formare continuă la finalul fiecarui modul.
Taxă de participare: Echivalentul în lei a 70 € / modul / participant, la cursul BNR din ziua în care s-a efectuat plata.
Loc: Universitatea "Titu Maiorescu", Facultatea de Psihologie, Calea Văcăreşti nr.187, sector IV, Bucureşti.
Coordonator: Conf. univ. dr. Margareta Dincă.
Relaţii şi înscrieri: Psih. Madalina Sandu - tel: 0724.804.901; email: madalina_sandu2004@yahoo.com.
Data limită de înscriere şi plată: 3 noiembrie 2007, pentru modulul I, respectiv din 17-18 noiembrie 2007.
*Cei care doresc să participe la toate modulele pot plăti în avans.

Program

Modul I
Perspective diferenţiate asupra cuplului şi a sexualităţii
Durata: 17-18 noiembrie 2007
Lectori:
Margareta Dincă, "Mituri şi perceptii (credinţe şi cutume) care influenţează percepţia şi trăirea sexualităţii".
Dr. Irina Roman, "Tulburări de dinamică sexuală".
Alfred Dumitrescu, "Scenarii inconştiente ale cuplului sau adevaratele legături periculoase".
Bogdan Lucaciu, "Perspectiva dramatică a individului în cuplu: raportul dintre identitatea trăită şi personajul jucat (I)".
Valentina Neacşu, "Pattern-uri cognitive disfuncţionale în cuplu – evaluare şi terapie".

Modulul II
Comunicare în cuplu
Durata: 15-16 decembrie 2007
Lectori:
Alfred Dumitrescu, "Sexualitate si "sexualitati" : mode sau maladii ale modernitatii?"
Mihaela Minulescu, "Relaţia de cuplu şi consecinţe asupra condiţiei copilului".
Augustin Cambosie, "Aspecte psihologice şi psihoterapeutice ale cuplului şi sexualităţii (I)".
Oltea Joja, "Percepţia şi evaluarea cuplului în terapiile interpersonală versus cognitiv-comportamentală".
Radu Clit, "Sexualitatea colectivă" / Ilie Puiu Vasilescu, "Terapia pentru realitate în prevenirea şi tratarea dificultăţilor în cuplu".

Modul III
Evaluare şi consiliere în cuplu şi sexualitate
Durata: 2-3 februarie 2008
Lectori:
Daniel David, "Cuplu şi sexualitate – abordare cognitiv-comportamentală".
Mihaela Minulescu, "Tehnici de evaluare ale condiţiei cuplului şi copilului".
Augustin Cambosie, "Aspecte psihologice şi psihoterapeutice ale cuplului şi sexualităţii (II)".
Aurora Frunză, "Dismorfismul sexual al vârstei a treia".
Ruxandra Răşcanu, "Disfuncţii sexuale – abordare psihologică".

Modul IV
Sexualitatea şi dinamica libidoului
Durata: 8-9 martie 2008
Lectori:
Drina Candilis, "Malaise dans la procréation, malaise dans la sexualité?".
Iolanda Mitrofan, "Cuplu şi familie din perspectiva transgeneraţională".
Oltea Joja, "Comprehensiunea cuplului de la teoria ataşamentului la abordarea interpersonală".
Bogdan Lucaciu, "Perspectiva dramatică a individului în cuplu: raportul dintre identitatea trăită şi personajul jucat (II)".
Irina Holdevici, "Terapia cognitiv-comportamental în disfuncţiile sexuale psihogene".

Cei care se pricep la toate

Posted on miercuri, 10 octombrie 2007 Niciun comentariu

miercuri, 10 octombrie 2007

...este titlul celui mai recent articol al lui Valentin Protopopescu din săptămânalul Cultura nr. 40 (144) / joi, 11 octombrie 2007, în care ca exemplu figurează, după toate probabilităţile (autorul nu e numit), cele două eseuri despre psihanaliză ale dlui Lucian Delescu apărute cu ceva vreme în urmă în aceeaşi publicaţie. Redau aici un fragment din articolul lui Valentin Protopopescu (ultima parte, de referinţă psihanalitică, trecând peste consideraţiile de deschidere), ce exprimă un alt punct de vedere în discuţia deschisă de curând pe blog:


În această logică [a "diletantismului" şi a "omniscienţei" ca "maladie culturală"], am fost martorul unor eseuri simptomatice pentru asemenea maladie spirituală publicate destul de recent în revista Cultura. Textele cu pricina abordau chestiunea limitelor psihanalizei. Nu numele celui care le-a scris şi le-a (ne-)gândit mă interesează, nu persoana tipului e în chestie - ci suficienţa, ignoranţa şi trufia de a executa un domeniu despre care nu ştie mai nimic. Venind dinspre fenomenologie, un onorabil curent filosofic, dar centrat, aşa după cum imaginase (matematicianul) Husserl domeniul, pe conceptul de ego, de conştiinţă, de raţiune, omniscientul nostru amic "culturnic" pricepuse "din prima", după ce aşezase realitatea gnoseologică a freudismelor şi postfreudismelor între parantezele propriei ignoranţe, cu ce se mănâncă şi de ce e perimată psihanaliza...
Discuţia este infinită şi astuţioasă, aşa că n-am să vă plictisesc comiţând acum un ditamai tratatul despre ce este şi nu este psihanaliza - în cele cinci dimensiuni domeniale ale sale. Nu rentează şi nu e locul. Important este însă că un filosof (sau un absolvent de filosofie, mai degrabă), adică un adept al raţionalităţii discursive şi al cunoaşterii prin intermediul exercitării critice a conştiinţei, îşi îngăduie să judece o zonă a spiritului care şi-a stabilit drept temă a cercetării exact opusul conştiinţei - inconştientul, sinele. Nu trebuie să fii un mare logician ca să accepţi că ambele orizonturi, cel filosofic şi cel psihanalitic, sunt nu complementare, nu înrudite, nu diferite, ci radical opuse, reciproc exclusive, căci afirmaţiile unora devin negaţiile celuilalt. În plus, ca să deţii o vagă competenţă în materie de, să zicem, fenomenologie husserliană sau heideggeriană, e suficient să parcurgi textele reprezentative ale celor doi gânditori, în vreme ce ca să emiţi aprecieri decente despre Freud ori Klein, nu e deloc deajuns să le citeşti textele, ci este esenţial (şi fatal) să trăieşti experienţa analizei personale aşa cum se practică aceasta în cele două viziuni psihoterapeutice.

Mă întreb pe divanul cărui psi a şezut ultracriticul fenomenolog? Care este achiziţia empirică pe baza căreia formulează el decisive amendări ale perspectivei analitice? Sau o face pentru că, român verde fiind, "se pricepe la toate", din oficiu? Cred că, mai degrabă, această tristă şi ultimă variantă este cea corectă. Şi mă apucă o jale...

"Pas in doi"

Posted on marți, 9 octombrie 2007 Niciun comentariu

marți, 9 octombrie 2007

Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie anunta derularea in aceasta toamna a campaniei "Pas in doi", o invitatie la autocunoastere si autoevaluare adresata cuplurilor. In cadrul unui interviu terapeutic, pe parcursul a 5 sedinte cu durata de 1.15, cuplurile vor avea ocazia alaturi de un psihoterapeut sa analizeze si sa redescopere relatia lor.
Costul unei sedinte este 100 lei sau 460 lei / set 5 sedinte.
Sedintele vor avea loc sambata.
Participarea se realizeaza in baza unei programari la telefon:
021 317 40 43 / 0729 752 145, sau pe mail: centrupsihologie@gmail.com
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie Bucuresti
Str. Nicolae Filipescu nr. 61, corp B
B-dul. Dacia nr. 81 A, ap.1.
Programari psihoterapie C.P.A.P.
021 317 40 43, 031 417 08 06, 0722 453 906, 0729 752 145,
centrupsihologie@gmail.com

Nimic despre psihanaliză?

Posted on Niciun comentariu
...de această dată, ci despre blogosferă, mediul în care comunicăm: Mai puteţi completa până la data de 13 octombrie chestionarul celei de-a doua ediţii a RoBloggersSurvey, exprimându-vă astfel sugestiile şi opiniile despre lumea bloggerilor români şi tendinţele ei. Chestionarul a fost conceput de Carmen Holotescu şi Cristian Manafu. Cine ştie, s-ar putea ca rezultatele acestui chestionar, publicabile săptămâna viitoare, să devină o sursă utilă şi pentru elaborarea anumitor teme sau lucrări psihanalitice, precum nu demult lucrarea despre spaţiul virtual semnată de Anamaria Ivan - aşa cum s-a văzut, de mare interes chiar printre bloggeri consacraţi.

Dans şi psihanaliză

Posted on vineri, 5 octombrie 2007 4 comentarii

vineri, 5 octombrie 2007


Imagine din spectacolul Self Unfinished de Xavier LeRoy - unul dintre exemplele concrete discutate

...a fost tema dezbaterii publice care s-a desfăşurat ieri la Centrul Naţional al Dansului, în organizarea revistei Observator cultural, a CND şi a Asociaţiei Interdisciplinare de Psihanaliză Aplicată.

Au susţinut lucrări: Daniela Luca (psihoterapeut şi membră AIPsA), Dansul improvizat sau despre a te simţi bine în propriul corp; Irina Ştefănescu Legrand (Belgia - psihoterapeut), Inimaginabil şi nespus în dans şi psihanaliză; şi Izabella Ghiţă (de formaţie filosofică, membră AIPsA), Balans despre ambivalenţe, clivaje şi dualităţi. Întâlnirea a fost moderată de Dorin-Liviu Bîtfoi, scriitor, publicist şi preşedinte al Asociaţiei Interdisciplinare de Psihanaliză Aplicată. Invitaţi speciali: Ion Vianu şi Valentin Protopopescu. De remarcat prezenţa în sală - bineînţeles - a numeroşi şi talentaţi coregrafi şi, cu deosebire, a dnei Adina Cezar.

Întâlnirea a fost interesantă şi întru totul imprevizibilă, arătând riscurile unei abordări interdisciplinare care poate lua uneori aspectele unei confruntări. De asemenea, au fost evidente dificultăţile stabilirii unui dialog cu un vocabular şi o cheie de interpretare comune, precum şi necesitatea decupării unor subiecte particulare din temele mari, globale ale psihanalizei culturale. Cu deosebire interesantă s-a dovedit familiarizarea treptată a publicului participativ, de formare şi practică în special coregrafică, cu exigenţele interpretării psihanalitice, astfel încât, de la un punct, s-a putut vorbi despre un interes comun, sau, aşa cum s-a exprimat dl Sergiu Anghel, prezent la întâlnire - o punte a fost aruncată între cele două "tabere". Acesta a fost principalul câştig, mare, al întâlnirii, care a transformat-o în cea de-a doua parte a ei dintr-un previzibil eşec într-un succes cu consecinţe. Fără a trage concluzii, a fost exprimată "de ambele părţi" dorinţa ca discuţiile acestei întâlniri să fie continuate în cadrul unei întâlniri viitoare.

Rămâne de reflectat, pe viitor, şi în urma acestei experienţe, la modalităţile - uneori pătimaşe - în care psihanaliza interpretativă, aplicată, culturală poate stabili contacte cu alte discipline şi, dezirabil, un vocabular şi interese comune.

Freud a găsit un al doilea Moise

Posted on joi, 4 octombrie 2007 Niciun comentariu

joi, 4 octombrie 2007

Este titlul unui articol semnat de Cosmin Popan în Cotidianul de ieri. Un articol banal, dar prezentat, cam oscilant, nehotărât, în cheie... livresc-senzaţionalistă; oricum, neacoperit de titlu, după părerea mea.

Michel Schneider vine în România

Posted on miercuri, 3 octombrie 2007 Niciun comentariu

miercuri, 3 octombrie 2007


În perioada 18-20 octombrie, Michel Schneider se va afla la Bucureşti, răspunzând unei invitaţii a Editurii Trei. Prilejul îl constituie apariţia în limba română a cărţii sale Marilyn, les dernières séances, pentru care a primit Premiul Interallié 2006, unul dintre cele mai importante în plan literar din Franţa.

Din programul vizitei:
joi, 18 octombrie, orele 19, la Institutul Francez: Lectură bilingvă din cartea Marilyn pe divan (titlul ediţiei române) - cu Michel Schneider, Adriana Butoi (actriţă) şi Mihai Iordache (saxofon). Lectura va fi urmata de o şedinţă de autografe şi de un cocktail.

vineri 19 octombrie:

  • la Universitatea "Titu Maiorescu", orele 17: Conferinţa "Marilyn pe divan" susţinută de Michel Schneider.
  • la Sala "Elvira Popesco" a Institutului Francez, orele 19: Proiecţia filmului The Misfits (1961), r.: John Huston, sc.: Arthur Miller, cu Marilyn Monroe şi Clark Gable. Intro: Michel Schneider, Alex Leo Şerban.

Date biografice minimale despre scriitorul Michel Schneider.
Recenzie de Philip Sollers la cartea Marilyn, les dernières séances.

Cât de populari sunt psihanaliştii în România? (rezultatele chestionarului)

Posted on luni, 1 octombrie 2007 29 de comentarii

luni, 1 octombrie 2007

Rezultatele sondajului iniţiat în urmă cu trei luni printre cititorii blogului Cafe Gradiva ne arată, la 30 septembrie 2007, că numărul celor care sunt interesaţi să urmeze ori care urmează deja o psihanaliză este covârşitor în raport cu cei care nu creditează psihanaliza ca terapie ori care au rezerve de for interior în a proceda la un atare demers.

Situaţia răspunsurilor (în număr total de 128) la întrebarea "Aţi merge / mergeţi la un psihanalist?" este următoarea: 102 persoane (80% din opţiuni) au răspuns cu "da", în timp ce 19 (15%) s-au pronunţat cu "nu". 7 respondenţi (5%) au optat pentru "nu ştiu" (o opţiune pe care o apreciez întotdeauna pentru luciditate, după învăţătura socratică ce stă la începutul oricărei cunoaşteri: ştiu că nu ştiu).

Ce ar fi de înţeles de aici, mai mult decât situaţia însăşi, zugrăvită neechivoc de aceste cifre?

Personal, pot spune că un atare scor categoric în favoarea psihanalizei mă bucură şi totodată mă surprinde. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât întrebarea sondajului a fost directă şi personală, prin urmare în cea mai mare măsură angajantă pentru fiecare dintre respondenţi, iar răspunsurile cu atât mai atent cântărite într-o balanţă proprie. Sunt surprins de caracterul tranşant al rezultatelor la nivel statistic (nu judec motivaţiile individuale) pentru că, în general – şi din observaţiile privind lumea noastră culturală, deşi deschisă în principiu la "noutăţi" vechi ca psihanaliza, şi prin prisma unor constatări empirice şi aleatorii, ale mele şi ale altora, şi din ecourile mediilor profesionale dedicate şi, nu în ultimul rând, din comentariile de pe acest blog, unele având aerul unor cruciade personale – din toate acestea impresia însumată era cea a unei mult mai mari rezistenţe la psihanaliză a publicului român cu oarecare habar de domeniu – chiar dacă adesea foarte aproximativ, acesta. Nu, rezistenţa la psihanaliză nu m-ar fi mirat mai mult ca aceste rezultate. Rezistenţă firească pentru că, aşa cum spunea psihanalista Janine Chasseguet-Smirgel: "treaba publicului este să reziste".

Pentru nuanţarea rezultatelor şi extrapolarea lor la un nivel mai larg, cred că ar trebui aplicate câteva "filtre". În primul rând, nu pot ignora faptul că vizitatorii unui blog de psihanaliză aplicată au cunoştinţe şi interese de psihanaliză peste "media naţională". Unii sunt poate în domeniu şi în ramurile conexe, ori urmează, chiar, o analiză personală. Evident, numai cine este interesat trece pe aici şi, eventual, rămâne suficient pentru a răspunde unui sondaj. În al doilea rând, generalizarea rezultatelor depinde direct proporţional de popularitatea blogului, pe care o putem aprecia în acest moment ca fiind la cote onorabile, dar totodată modeste în raport cu cadrul larg şi foarte divers al opiniei publice autohtone.

Chiar şi astfel decantate, rezultatele sondajului merită să ne reţină atenţia – mai ales că, după câte ştiu eu, o atare întreprindere este unică la noi. Ca o verificare, aş remarca faptul că ele se suprapun grosso modo peste cele obţinute la întrebarea cu privire la actualitatea lui Freud – ceea ce aşează totul în limitele probabilului, dacă ne gândim că simbolul şi blazonul principal psihanalizei îl reprezintă magistrul vienez şi că între domeniu şi întemeietor există pentru cei mai mulţi un semn de egalitate, oricât de discutabil pentru ceilalţi.

Dintre comentariile celor care au răspuns la sondaj, le citez pe următoarele:
[psihanaliza] este o terapie care dureaza mult timp.

consider ca fiecare persoana ar trebui sa viziteze un psihanalist ,indiferent de varsta dar in felul acesta ar fi inevitabil fenomenul inflatiei psihanalitice...

nu-mi place modul cum abordeaza broblemele aceasta terapie, are o durata prea lunga si cel mai mult ma deranjeaza ca multe aspecte sunt abordate prin prisma sexualitatii.

Nu am nevoie sa merg la un psihanalist. Sunt multumit de viata mea.

cred ca este de mare ajutor in anumite momente ale vietii consultarea unui specialist in domeniu
niciodata nu te cunosti suficient de bine, si nimeni nu este 100% sanatos, toti mai avem conflicte inconstiente de rezolvat

nu cred ca in interiorul spatiului psihanalitic ideea de terapie este binevenita.As merge la un psihanalist care sa isi propuna sa nu ma "vindece" de nimic.

dar sa fie un psihanalist bun!!

de ce nu?

as merge, pt ca poate m-ar ajuta

sunt mai nebuni,decat noi

e cam de lunga durata [unei analize personale] si suferi mult timpul ei

orice gospodar, oricat de priceput, are nevoie de meseriasi

eu as merge ...since,nu am unde
Cu deosebire, găsesc interesantă următoarea idee: "Aş merge la un psihanalist care să îşi propună să nu mă «vindece» de nimic." Mi se pare aceasta o bună intuiţie a ceea ce poate fi o bună psihanaliză, aceea care nu îşi "propune" făcând abstracţie de pacient, ca în cazul psihanalizei sălbatice.

Întrebarea pe care v-o propun în continuare, pornind de la unul dintre comentariile de mai sus, este: "Ştiţi unde să vă adresaţi pentru a urma o psihanaliză sau o terapie psihanalitică?".
Atentie, se interpreteaza!