Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Psihoterapie şi durere existenţială



Imaginaţi-vă următoarea scenă: trei sute de oameni care nu se cunosc între ei sunt împărţiţi în grupuri de câte doi şi fiecare îi pune neîncetat partenerului întrebarea: “Ce îţi doreşti?”
   
După nici câteva minute, sala va fremăta de emoţie. Tulburaţi, oameni cu succes în viaţă, care se îmbracă bine şi care nu par să aibă motive să se plângă încep să freamăte dorind să întoarcă timpul înapoi: 
Vreau să ştiu că sunteţi mândri de mine, 
se adresează o persoană părinţilor ajunşi în lumea cealaltă. 
Vreau să fiu sănătos, vreau să mai fiu tânăr încă o dată!, 
spune un altul. 
Te vreau înapoi, mă simt atât de singur, 
reacţionează cel ce şi-a pierdut partenerul. Autorul experimentului imaginar, psihiatrul american Irvin Yalom, comentează: 
Cât dor, câtă suferinţă! O durere care e acolo, zumzăie neîntrerupt sub membrana subţire a existenţei. 
Cu aceste gânduri, deloc vesele, îşi începe Yalom volumul Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie, tradus în acest an la Editura Trei. Pe Irvin Yalom îl cunoaşteţi deja cu ineditul său roman Plânsul lui Nietzsche, care istoriseşte neverosimila poveste a întâlnirii dintre nihilistul aflat la maturitate şi tânărul doctor Sigmund Freud. Acum trei ani, terapeutul american a mai scris o proză, netradusă la noi, intitulată Cura lui Schopenhauer
Literatura pe care o scriu, mărturisea autorul, se inspiră foarte mult din filosofie, din anumite forme de gândire, din religie. Eu cred că suntem singuri în Univers şi trebuie să descoperim noi înşine un sens în viaţă, 
spunea Yalom într-un interviu publicat de ediţia română a revistei Psychologies.

Prin urmare, nu ne va mira că psihiatrul american, provenit dintr-o familie evreiască emigrată din Rusia, citează în treacă din vorbele unor Spinoza
(totul caută să dăinuie în felul în care există) 
sau Sartre, pentru care a fi responsabil înseamnă
a fi autorul a ceva. 
Dar, atenţie, nu e vorba aici despre o paradă de erudiţie. Filosofia, în speţă cea existenţialistă, este tocmai sursa de inspiraţie a tehnicilor şi premiselor teoretice ale genului de terapie practicat de Irvin Yalom. Cunoscut lider al psihoterapiei existenţiale, profesorul de psihiatrie de la Stanford University vede în spatele majorităţii simptomelor cotidiene o angoasă, o căutare încrâncenată a unui sens în viaţă, care se traduce prin ceea ce autorul numeşte "durerea existenţială". Criticând implicit psihanaliza, Yalom spune în prologul cărţii Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie:
Eu cred că materia primordială de care se ocupă psihoterapia este întotdeauna durerea existenţială şi nu pornirile instinctuale refulate sau cioburile imperfect îngropate în trecutul personal tragic. 
Cu alte cuvinte, în spatele micilor dezechilibrări cotidiene (singurătate, migrene, impotenţă, obezitate, deprimare sau dragoste obsesivă) se află una şi aceeaşi durere existenţială. Lucru dovedit de autor în cele zece cazuri aşezate în capitole cu titluri sugestive: "Călăul dragostei", "Grasă", "A murit cine nu trebuia", "Monogamie terapeutică", "Nu credeam s-o păţesc şi eu" etc.

Dacă nici traumele şi nici refulările timpurii nu stau la originea neliniştilor noastre sufleteşti, atunci ce-ar putea cauza această "durere existenţială"?

În Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie, Yalom nu rămâne la nivelul generalizărilor filosofice. El decelează patru realităţi relevante pentru psihoterapie.

Acestea sunt 
faptul că moartea este inevitabilă pentru fiecare dintre noi, faptul că suntem liberi să ne facem viaţa aşa cum dorim, faptul că, în ultimă instanţă, suntem cu toţii singuri şi, în sfârşit, faptul că viaţa nu are nici un sens sau scop final evident.

Aceasta este grila de interpretare folosită de terapia existenţială, orientare ce mizează foarte mult pe relaţia "aici şi acum" dintre terapeut şi client şi se foloseşte de aşa-zisul "apel la voinţă" – dincolo de interpretările nesfârşite ale terapeutului, e nevoie şi de o impulsionare, de o intervenţie activă, crede psihiatrul american.
S-ar putea – recunoaşte Yalom – să dau sfaturi, să mă cert, să devin un pisălog, să momesc, să incit, să implor sau pur şi simplu să îndur cu stoicism, în speranţa că optica nevrotică de viaţă a pacientului meu se va prăbuşi singură la un moment dat din pură oboseală.

Închei, îndemnându-vă să descoperiţi singuri cele zece cazuri terapeutice deloc line, cu suişuri şi căderi, cu piste false, cu reacţii neaşteptate ale pacienţilor. Cartea Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie merită citită nu doar pentru alternativele terapeutice, dar şi de dragul poveştilor neaşteptate, cu o tensiune bine dozată, la fel ca într-o intrigă de roman poliţist.

Victor Popescu

Despre cartea Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie, v. şi articolul "Descoperind oameni printre rânduri" de Anamaria Ivan.

Citeste despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Atentie, se interpreteaza!