Ultima ora

Viata lumii

Video

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Psihanaliză şi (sau?) psihoterapie cognitiv comportamentală



Lumea specialiştilor în psihoterapie este polarizată de două curente dominante: psihanaliza şi terapiile cognitiv-comportamentale. La o primă vedere, nimic n-ar putea reconcilia aceste bisericuţe terapeutice. Psihanaliştii, formaţi într-o paradigmă umanistă, îi acuză pe cognitivişti că descalifică persoana umană privind-o ca pe un simplu obiect, că nu vindecă individul, ci se concentrează doar pe ameliorarea simptomului şi mai ales că privilegiază terapiile scurte, ideale pentru asigurările medicale. Pe de cealaltă parte, comportamentaliştii acuză psihanaliza că foloseşte concepte neştiinţifice, cum sunt inconştientul sau pulsiunea, dar şi că nu e în stare să-şi dovedească eficienţa.

Terapeutul german Ralf Vogel pare să fi găsit o cale de împăcare. O dovedeşte volumul recent tradus la Editura Trei, intitulat Psihoterapie cognitiv-comportamentală şi psihanaliză. Format în ambele orientări, specialistul german nu doreşte nicidecum să împace aceste orientări, aşa cum ar putea sugera titlul românesc. Într-o tălmăcire mai fidelă, titlul original al cărţii ar fi: Terapia comportamentală în cadrul terapiei psihodinamice. Prin urmare,

nu este vorba despre o neutralizare a celor două orientări, ci despre o integrare a câtorva tehnici comportamentale în cadrul psihoterapiilor psihodinamice.

Să spunem că prin ultima titulatură, autorul înţelege toate procedeele terapeutice derivate din psihanaliză, având metode mai apropiate sau mai depărtate faţă de teoria iniţială a lui Freud. Miza volumului este deci să arate cum pot fi integrate tehnici comportamentale în interiorul orientării psihanalitice, chiar şi fără o formare prealabilă în terapiile cognitiv-comportamentale.

Citeste despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger

Cartea lui Ralf Vogel caută să legitimeze această intenţie recuperând câteva sugestii oferite de însuşi fondatorul psihanalizei.
Freud descrie indicaţii primare pentru integrarea terapiei comportamentale cu privire la tulburările anxioase şi compulsive, ca şi la tulburările severe de personalitate,
aminteşte Vogel. Or, se pare că teoreticienii oficiali ai psihanalizei nu au concretizat ideile lui Freud. Dimpotrivă, observă autorul, avem impresia că ideile lui Freud au căzut pradă unui mecanism de apărare care acţionează la nivel colectiv, că au fost aproape refulate. Pentru a-şi susţine ideea, Vogel aminteşte de modul în care Freud îşi îndemna pacienţii ce sufereau de agorafobie să coboare în stradă şi să lupte cu angoasa. În terapiile cognitiv-comportamentale, această tehnică este binecunoscută. E vorba despre confruntarea cu stimulul in vivo, adică în condiţii reale.

Aşa cum precizam din start, volumul Psihoterapie cognitiv-comportamentală şi psihanaliză nu caută să concilieze două orientări cu opţiuni teoretice complet diferite, ci descrie doar tehnicile comportamentale care pot ajuta, în unele momente, terapia psihodinamică. Sunt, astfel, descrise tehnici referitoare la creşterea asertivităţii, la tolerenţa la stres sau la jurnalul terapeutic şi temele de casă. Spuneam că fiecare dintre tehnicile comportamentale intervin în momente precise. Iată un exemplu oferit de terapeutul german Ralf Vogel.
Pentru ca unii pacienţi să fie capabili să intre într-o psihoterapie psihodinamică, este necesară o ameliorare rapidă prin terapie comportamentală sau psihofarmacologică. Altminteri, ar fi în pericol, de exemplu din cauza tendinţelor fobice tot mai mari, să nu mai poată intra în tratament cu colegii de orientare psihodinamică,
se spune în volumul Psihoterapie cognitiv-comportamentală şi psihanaliză. Ralf Vogel nu uită să amintească nici subiectele fierbinţi ce nasc diferende între cele două orientări. Mai întâi, ar fi reticenţa cognitiviştilor faţă de inconştient. Chiar dacă teoriile cognitive vorbesc despre aşa-zisele gânduri automate devenite obişnuinţă, scopul ultim al terapiei comportamentale constă doar în a birui acest iraţional cu forţa logicii şi a reînvăţării.
Ar mai fi apoi ignorarea proceselor de transfer şi contratransfer, esenţiale în interpretarea psihanalistului. Or, în cealaltă orientare, în terapia comportamentală, Vogel observă că
a fost postulată şi idealizată o relaţie terapeutică ideală, cât se poate de colegială, o relaţie asemănătoare celei dintre antrenor şi sportiv.
În concluzie, Ralf Vogel este pentru integrarea tehnicilor cognitiv-comportamentale în psihanaliză, dar atunci când acestea sprijină relaţia dintre terapeut şi pacient şi nu doar de dragul ieftinirii terapiei.

Victor Popescu

2 comentarii

  1. Cum poti sti daca esti ca viitor specialist bun pentru o terapie sau alta? Cum sa le alegi? Care sunt criteriile?
    Invatacel in cautare de maestru

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule/doamna "invatacel", va raspund de pe aceeasi pozitie...:) cu exceptia faptului ca maestri am cativa, din fericire.
    Postura de "viitor specialist" da seama de o dorinta, aceea de a deveni specialist.
    Intre aceasta dorinta si implinirea ei exista un drum personal destul de lung de obicei si este posibil ca dorinta dvs. sa suporte modificari pe parcursul demersurilor pe care le veti face. Cum decideti in ce terapie ar fi bine sa incercati sa va specializati in asa fel incat incercarea dvs. sa aiba cele mai multe sanse de reusita?
    Parerea mea este ca in primul rand ar trebui sa va informati cu privire la specificul interventiilor dintre care urmeaza sa alegeti.
    In masura in care simtiti ca v-ati facut o idee, s-ar putea sa va vina in minte sa va imaginati in locul pacientilor care apeleaza la aceste terapii.
    Daca va veti intreba care dintre aceste interventii le-ar folosi pacientilor mai mult, in mod sigur veti avea un raspuns personal la aceasta intrebare si puteti decide in functie de acest criteriu.:)
    cu bine,
    Georgiana

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!