Ultima ora

Viata lumii

Video

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Gândurile iraţionale care împleticesc limba



1% din populaţia globului se bâlbâie, e afectată de balbism. 

Tulburarea de vorbire apare în peste trei sferturi din cazuri înaintea vârstei de trei ani şi jumătate, iar în copilărie 5% dintre cei mici riscă să fie afectaţi de balbism, proporţia fiind de o fată la trei băieţi, se arată în volumul Terapia comportamentală şi cognitivă a tulburărilor de ritm şi fluenţă, semnat de Juliette de Chassey şi Sylvie Brignone. Cartea a fost tradusă la Editura Polirom în colecţia de psihologie clinică şi psihoterapie coordonată de psihologul ieşean Ion Dafinoiu. Dincolo de aspectele vizibile, precum vorbirea împiedicată şi repetarea unor bucăţi de frază sau de cuvânt, balbismul presupune o serie de simptome psihice sau fiziologice mai puţin evidente. Autoarele franceze, logopezi specializaţi în psihoterapie, vorbesc despre “simptomele secundare” ce apar în cazul persoanelor bâlbâite, semne importante din perspectiva vindecării sau ameliorarea handicapului. Gesturile sacadate şi tensiunea musculară, respiraţia prost coordonată, înroşirea şi lipsa contactului vizual reprezintă numai o parte dintre simptomele secundare.

Acestea din urmă dau totuşi seamă de legătura dintre greutatea exprimării şi trăirile psihice asociate acestui handicap.

Teama că lumea va fi deranjată de defectul de vorbire suscită în persoana bâlbâită o (auto)presiune şi mai mare spre a vorbi corect, spre a se controla, de unde şi crisparea corpului, tensiunea afectivă.

Juliette de Chassey şi Sylvie Brignone descriu cercul vicios în cazul lui Paul, unul dintre copiii trataţi de cele două logopede:
Când aude că se bâlbâie, devine anxios. Anxietatea se traduce imediat la nivelul corpului prin tensiune şi diferite manifestări fiziologice: mâini umede, roşeaţă, tahicardie. Tensiunile asociate cu frica de a nu se bâlbâi atrag bâlbâiala: cercul este închis.
În acest context, bâlbâiala are toate şansele să fie întărită printr-un sistem de gânduri iraţionale compus din idei de genul:
„Nu pot vorbi dacă mi-e teamă”
„Trebuie să vorbesc perfect, ca oamenii normali, adică foarte repede şi cu pauze mici”, sau
„Când mă bâlbâi, vorbitorii normali mă percep ca fiind anormal şi mi-e ruşine”. 
Din cele spuse până acum, se înţelege deja că în cazul bâlbâielii, logopedia trebuie corelată cu psihoterapia (comportamental-cognitivă, în cazul de faţă). Faptul este evident în studiul de caz dedicat lui Guillaume, un tânăr libanez care este ajutat să scape aproape complet de balbism. Pe de o parte, Juliette de Chassey şi Sylvie Brignone prezintă o serie de exerciţii care ţin mai curând de arsenalul logopezilor: tehnici pentru controlul respiraţiei, cititul cu voce tare sau vorbitul în faţa oglinzii. Pe de altă parte, intervin tehnicile preluate din psihoterapia cognitiv-comportamentală, rezumată într-un capitol special din volumul Terapia comportamentală şi cognitivă a tulburărilor de ritm şi fluenţă. De exemplu, dacă tânărul libanez se teme la începutul terapiei să vorbească la telefon, el este încurajat să se expună treptat situaţiilor de care se teme, să dea de pildă, un telefon la un hotel, pentru a face rezervare. Apoi, după ce-şi filmează pacientul pe o casetă video, terapeutul îi propune să urmărească scurtul film îndemnându-l să-şi accepte problema şi să observe progresele realizate de-a lungul terapiei. Guillaume, observă autoarele, şi-a dat seama de dimensiunea psihologică a bâlbâielii, remarcând că „tratamentul balbismului se aseamănă în multe puncte cu un program de gestionare a stresului”.

În cazul copiilor cu probleme de fluenţă, exerciţiile de relaxare sau tehnicile de creştere a încrederii în sine sunt dublate de colaborarea cu părinţii, atenţionează Juliette de Chassey şi Sylvie Brignone. Cei mari sunt încurajaţi să fie nişte „interlocutori activi” ai copiilor cu bâlbâieli, să aprecieze fazele pozitive ale vorbirii, să nu ironizeze şi să nu certe copilul în momentul în clipa în care limba i se împleticeşte. Pe tot parcursul cărţii, autoarele oferă modele de şedinţe terapeutice, cu tot arsenalul lor, de la tehnici de evaluare a nivelului de stres, anxietate sau încredere în sine, până la tehnicile de relaxare, la jocul de rol şi la strategiile de restructurare a gândurilor iraţionale. În fine, pedagogii, psihologii şi logopezii sunt invitaţi să adapteze tehnicile cognitiv-comportamentale şi pentru alte probleme de scris, de vorbire, dar şi pentru surzenie şi tulburări de limbaj cauzate de probleme neurologice.

Victor Popescu

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Atentie, se interpreteaza!