Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Psihanaliza si film in... "Labirintul lui Pan"



In agonia mortii, plutind ca in lichidul amniotic in sonoritatea hipertrofica a unui cantec de leagan (simbol al maternitatii, inocentei si protectiei), sfidand timpul care regreseaza, se naste o poveste: “In timpuri indepartate, intr-un tinut subpamantean, in care nu exista minciuna sau durere, traia o printesa – printesa Moanna. Printesa ravnea, insa, nespus la tinutul pamantean, la cerul albastru, la adierea vantului si rasaritul soarelui. Intr-o zi, impinsa de dorinta, printesa reuseste sa se furiseze si, urcand treptele putului care facea legatura cu regatul pamantean, ajunge la suprafata. Orbita, insa, de lumina zilei printesa isi pierde memoria, uitand cine era si de unde venea. Singura, lovita de frig, foame si boala printesa moare, lasand in urma durerea tatalui ei, dar si convingerea acestuia ca intr-o zi, chiar de-o va astepta pana la capatul lumii, fiica lui se va intoarce”. Tesuta din basmele Fratilor Grimm, aceasta poveste reprezinta laitmotivul filmului Labirintul lui Pan (2007), regia: Guillermo del Toro.

Plasata in Spania anului 1944, la sfarsitul Razboiului civil dintre republicani si armata franchista, actiunea filmului ilustreaza clar, atat la nivel social, cat si individual, antiteza bine / rau. Luptele de gherila, sustinute de partizanii republicani impotriva dominatiei fasciste, isi gasesc simetria la nivel individual in trairile profunde, proprii protagonistilor filmului.



Personajul principal al filmului, Ofelia, o fetita de 12 ani al carei tata fusese ucis in razboi, accepta, din dragoste pentru mama ei, o viata noua si o familie reintregita de un tata vitreg, Vidal, capitan in armata lui Franco, un om de o cruzime inimaginabila, extrem de intransigent si de discriminator si un fratior care urma sa se nasca in curand.

Desi se conformeaza situatiei impuse de mama ei, Ofelia nu se supune capitanului Vidal, pe care nu-l accepta niciodata ca tata si nici nu se lasa asimilata de atmosfera reala agresiva, tensionata de dualismul personajelor apropiate profesional capitanului Vidal – servitoarea Mercedes si doctorul Fereiro – dar spiritual partizanilor pe care ii ajutau din umbra. Descoperind misterul locurilor in care ajunsese, fetita alege sa se refugieze in fantastic, ca simbol al asertivitatii dand nastere unei alte antagonii – submisivitate / dominanta. Daca in plan real fetita isi pierduse valoarea, caci figura paterna, tatal vitreg extrem de arogant, o renega si devaloriza, iar figura materna, mama bolnava, neputincioasa, nu putea ameliora clivajul psihologic produs la copil, in plan imaginar fetita se regaseste, capata rolul central si se perfectioneaza. Nevoile ei pentru o figura paterna bine definita si devotata, pentru o figura materna participativa, protectoare, responsabila, pentru o familie inchegata, armonioasa, suportiva, securizata si securizanta, precum si nevoia de a folosi si proiecta pe cineva modelele parentale introiectate in perioada arhaica, isi gasesc satisfacerea in lumea fantastica pe care psihismul Ofeliei o crease, sau o descoperise. Necesitatea de a nu-l inlocui pe tata cu persoana capitanului Vidal este puternic evidentiata in film atat prin verbalizarea directa a Ofeliei, cat si prin efortul pe care fetita il depune in indeplinirea sarcinilor care ar fi adus-o mai aproape de familia pierduta – pierduta in plan fantastic de printesa Moanna, pierduta in plan real de Ofelia in momentul mortii tatalui ei.

Citeste despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger

Alternanta si contrastanta secventelor fantastice cu cele reale creioneaza la randul lor antagonii: pulsiuni de viata / pulsiuni de moarte, atemporal / temporal, mansuetudine / mizantropie. Pe de o parte, Ofelia, sfidand timpul si spatiul prin portalurile pe care le deschide intre real si imaginar, incearca sa insufleteasca ceea ce era sortit mortii (batranul smochin pe care-l salveaza de broscoiul ucigas); pe de alta parte, capitanul Vidal, blocat in spatiu, dependent temporal, “supus de dragul supunerii” dupa cum ii reproseaza doctorul Fereiro, sadeste in jurul sau teama, restrictie si moarte.


Istoria circulara a Ofeliei / printesei Moanna este opusa istoriei liniare a capitanului Vidal. Nasterea in aceeasi zi cu tatal, preluarea vocatiei tatalui, fixatia fata de timp care exista la tata si se naste la fiu in momentul in care timpul inceteaza sa mai existe pentru tata si contiguitatea acestui pattern la copilul care urma sa se nasca, denota caracterul liniar, aproape obsesiv-compulsiv din punct de vedere transgenerational al vietii capitanului Vidal. Coordonat de imperativul “trebuie” care genereaza in interiorul omului o violenta inefabila, capitanul Vidal, scindat de propriile-i dorinte pe care nu mai stie sau nu mai are puterea sa le recunoasca, devine un simplu instrument de culpabilitate si datorie fata de cel asupra caruia se proiectase narcisic si pe care il incorporase ca Ideal al Eului – tatal sau, reprezentantul Tatalui originar, clivat in totem si zeu. “Astfel, o religie a fiului se substituie religiei tatalui” (Michael Palmer, Freud si Jung despre religie).

Revenind la Ofelia, nu putem trece cu vederea travaliul psihologic al fetitei, lupta ei dureroasa de a renaste, de a se reinventa. Poate fi observat paralelismul intre trairile mamei si trairile fiicei. Daca mama traieste somatic travaliul nasterii, Ofelia, folosind drept model mama introiectata (ca obiect bun / rau) traieste psihologic travaliul renasterii propriului Eu.

Dihotomizata intre real si imaginar, fara a permite insa granitelor celor doua dimensiuni sa se dilueze una intr-alta, Ofelia trateaza cu responsabilitate si implicare emotionala atat sarcinile impuse in fantastic de Faun, cat si sarcinile pe care si le impune singura in realitate – s-o ajute si s-o protejeze pe mama ei suferinda. Prima sarcina desprinsa din fantastic ii aduce satisfacere in plan imaginar, dar are repercusiuni punitive in plan real, caci cerintele morale ale Supraeului – mama care-i daruise Ofeliei haine noi ce-i confereau o tinuta decenta la receptia organizata de tatal vitreg – intra in conflict cu satisfacerea pulsionala a Se-ului – descinderea Ofeliei in mediul silvestru retrograd, primitiv care stirbeste tinuta standardizata a copilei.

La cea de-a doua sarcina, Ofelia da frau liber libidoului si, gustand din bucatele interzise de pe masa capcaunului, descatuseaza destrudo (pulsiunea mortii) simbolizata de monstrul orb. Moartea spiridusilor devorati de capcaun reprezinta pretul pe care Ofelia il plateste pentru ca nu-si depaseste conditia narcisica si, eludand alegerea morala, se lasa dominata de propriile-i instincte. Atitudinea din antecamera capcaunului a unei Ofelii omnipotente si egocentrice (Eul ideal) denota regresia la perioada orala caracterizata de narcisismul primar.

Dezamagita de natura-i umana primitiva din cauza careia esueaza partial in indeplinirea celei de-a doua sarcini, Ofelia este de-a dreptul deznadajduita in momentul in care ii este deconspirat planul de salvare a mamei si participa terifiata la autodafe-ul matragunei care avea rolul de a salva viata acesteia. Atitudinea de inchizitor a mamei, care condamna trairile si actiunile fantastice ale Ofeliei, este extrem de dureroasa pentru fetita, adancind trauma psihologica in care se gasea. Vulnerabila si singura, Ofelia proiecteaza figura materna asupra servitoarei Mercedes. Cantecul de leagan intonat de Mercedes, tesut ca un liant – cordon ombilical simbolic – intre cele doua, ilustreaza o Ofelie regresata in perioada orala, cuibarita la pieptul femeii, intocmai ca pruncul care asteapta de la sanul-obiect bun satisfactie si protectie.

Parasita de Faun si spiridusi si de mama, care intr-un final moare, Ofelia pare pierduta, sortita alienarii. Dar nu alege alienarea, alege sa se salveze! Se intoarce pentru ultima data in fantastic pentru indeplinirea celei de-a treia si ultime sarcini. Curajul cu care-l infrunta pe capitanul Vidal (care, desi era ranit, era mai puternic decat Ofelia si era foarte motivat sa-si salveze fiul pentru contiguitate), curajul cu care alege sa-si sacrifice propria viata denota faptul ca fetita depasise egocentrismul conditiei umane si atinsese perfectiunea.

Respiratia spasmodica a Ofeliei agonizand pe marginea putului din care descinsese candva in mortalitate printesa Moanna, sangele picurand in interiorul putului pe lespedea trasata de cercuri ca intr-o spirala a devenirii fiintei, imaginea sculpturala a Faunului ce proteja o fetita si un prunc, cantecul de leagan pe care-l ingana Mercedes in incercarea de a alina suferinta fetitei, toate acestea descriu parca travaliul nasterii.

Deznodamantul travaliului somatic al mamei, care daduse nastere unui copil (o fiinta pura, imaculata) sacrificandu-si propria viata, apare in analogie cu finalul travaliului psihologic al fetitei care, prin sacrificarea / proiectia Eului ideal, infantil, narcisic (Ofelia), da nastere Idealului Eului, desavarsit, perfect integrat (printesa Moanna). Ultimul suflu al Ofeliei intr-o existenta erodata de suferinta, nedreptate si moarte, reprezinta prima suflare intr-o lume perfecta, neatinsa de cruzime, minciuna, subjugare. Ofelia metamorfozata in printesa Moanna devenise Idealul Eului! Era prima fiinta umana care, prin puritatea sufletului si a ideilor, reusise sa escaladeze muntele insingurat si culesese pentru sine trandafirul nemuririi, la care ceilalti muritori, inrobiti de suferinta si mortalitate nu avusesera nicicand acces.

Povestea capitanului Vidal se incheie odata cu moartea sa, caci fiul sau nu avea sa afle niciodata cine-i fusese tata. Povestea circulara a printesei Moanna, care, pentru o clipa de nonconformism, si-a sacrificat eternitatea si apartenenta familiala si a obtinut doar uitare si moarte, se incheie cu alegerea Ofeliei de a-si sacrifica viata si a depasi mortalitatea pentru a redeveni printesa Moanna, pentru a-si regasi originile si a-si redobandi nemurirea.

Continutul manifest al filmului creioneaza parca psihismul Ofeliei: coborarea in putul din labirint, ca descindere in Inconstient, Eul simbolizat de Faun si spiridusi ca mediatori intre real (Supraeu) si imaginar (Sine), scorbura batranului smochin si antecamera capcaunului ca parti ale Inconstientului populate de broscoi si capcaun ca pulsiuni ale mortii (destrudo) si de bucatele imbietoare, dar interzise, ca pulsiuni ale vietii (libidoul) precum si lumea reala care cenzura agresiv trairile si actiunile Ofeliei, ca imagine a Supraeului.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Externalizarea decizionala simbolizata de Cartea Rascrucilor care puncta atunci cand era necesar actiunea pe care urma s-o aplice Ofelia simbolizeaza imaturitatea, nevoia de confirmare, nevoia unui continator extern. Fiecare scena a filmului reprezinta o piesa dintr-un puzzle complet care este Eul Ofeliei. Trecuta pe sub furcile caudine, Ofelia reuseste in final sa devina completa, cu un Eu definitiv, consolidat. Asemeni pasarii pheonix, Ofelia moare pentru a renaste perfecta, desavarsita. Procesul de initiere/maturitate al printesei Moanna, pierduta intr-o lume pamanteana ostila, decadenta, se incheie cu sacrificiul suprem al Ofeliei, pe care suferinta existentei in aceeasi lume pamanteana potrivnica o innobilase.

Desavarsirea propriului Eu, nasterea ei din ea insasi precum fluturele din larva, inversarea cadrului imagistic in care ceea ce era fantastic devine real si posibil si ceea ce era real devine poveste simbolizeaza triumful Ofeliei in fata pervertirii, raului, alienarii si efemeritatii. 

Labirintul lui Pan - o umila proiectie

Simona Maria Banica,
licentiata in psihologie Univ. Spiru Haret
lucrare prezentata la Cercul de Psihanaliza al Asociatiei pentru Promovarea Psihoterapiei in decembrie 2009

6 comentarii

  1. Foarte interesant. Voi căuta filmul.

    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi se pare o interpretare remarcabila, mai ales prin complexitate si privirea de ansamblu - a unui film ofertant, e adevarat, dar si foarte bogat in simboluri si detalii si de aceea dificil de sintetizat. Mie personal filmul mi s-a parut foarte sumbru, apasator - si as vrea sa-mi pot explica aceasta impresie, poate si prin prisma interpretarii de mai sus. Probabil ca ar fi necesar si sa-l mai vad o data.

    Sunt putin nelamurit daca fetita evolueaza (de la secventa mancarii bucatelor) si isi "depaseste" intr-adevar narcisismul - prin sacrificiu, sau, dimpotriva, si-l consolideaza si regreseaza la starea paradisiaca anterioara (a printesei Moanna).

    Asta daca discutam in acesti termeni. Personal - interpretarea parca mai mult decat filmul - mi-a inspirat si ideea de reparatie, sau de multiple reparatii pe care incearca sa le afle Ofelia. Iar finalul filmului mie mi s-a parut ca descrie de fapt un esec al fetitei, prin evaziunea de aceasta data totala si moartea in realitate.

    Oricum, o poveste foarte spaniola, "inchizitoriala", de arestare a sentimentelor si reprimare a trairilor...

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, e foarte bun. Este o reprezentare minunata a unui colt de timp istoric, social si psihologic in care exista toate tipurile de conflict... Simona le-a surprins foarte frumos si mi-a placut cat de mult a valorificat detaliul. Fiecare personaj mi se pare ca ar putea fi considerat personaj principal pentru ca sunt bine conturate ca structura si functionalitate psihica: faunul, printesa Moana, Ofelia, mama, tatal vitreg, servitoarea Mercedes, doctorul.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca acum inteleg mai bine si povestea acestui videoclip al lui Aerosmith: http://www.youtube.com/watch?v=705LEH3j2g0.

    ("Jaded" inseamnand "istovit/a").

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie, sumbru si apasator mi se pare putin spus... :) Au fost scene, cele de violenta, de sadism, la care nu m-am putut uita.
    Referitor la Eul-Ofelia, cred ca e greu de "stabilit" sensul evolutiei intr-un astfel de scenariu. Ar trebui poate sa ne gandim la ceea ce regizorul insusi ar incerca sa-si elaboreze prin acest parcurs al personajului si e destul de riscant pentru ca se pune problema care dintre alegerile noastre ar fi pro-viata: salvarea proprie sau salvarea cuiva/a ceva pe care l-am creat (propria opera sau copilul propriu sau fratele mai mic prin identificare cu mama sau orice alta fiinta pe care o iau in grija desi e atat de reductionist sa consideram toate aceste exemple intr-o singura categorie...) si oricum, situatia este una de limita. Riscul apare pentru ca problema sacrificiului este una de economie psihica subiectiva, cred, astfel incat ne-ar fi greu sa mai stabilim in ce consta sacrificiul si in ce consta supravietuirea...
    Dar cred ca perspectivele sunt cu atat mai bogate cu cat indreptam analiza in mai multe directii de posibila identificare si putem argumenta astfel mai multe moduri posibile de functionare psihica ale aceluias personaj (ce ne ofera acelasi continut manifest) iar optiunea catre o perspectiva sau alta ar da astfel seama si de subiectivitatea noastra, de propriile noastre identificari ceea ce este un castig enorm.

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari autoarei, textul este perfect ca si constructie, dar si ca inedit, autoarea descoperind atatea fatete ale simbolurilor din film. Exista din partea mea si unele critici: purtata de curgerea textului, autoarea creeaza, uneori, confuzii in termeni. Depinde insa si din care punct de vedere psihanalitic analizează, fiindcă mie imi pare, spre meritul autoarei, ca a depasit de mult punctul de vedere psihanalitic clasic, freudian. Astfel, din punctul de vedere freudian, Idealul Eului se poate identifica cu Supraeul si atunci analiza poate capata alte valente. La un moment dat se confunda planele cu instantele, fiindca atat in plan imaginar, cat si in plan real, instantele(Sine, Eu si Supraeu) pot intra in conflict. Ca sens si din context nu imi dau seama daca "contiguitate" se refera la "vecinatate", "contact fara continuitate", acesta fiind sensul corect al cuvantului, sau gresit, la "continuitate", dar numai cu acest sens frazele in care apare termenul capata sens. Alaturarea "violenta inefabila" (inexprimabila), desi corecta, parca nu-si are rostul fiindca inefabil de obicei duce gandul la povesti cu zane de "frumusete inefabila". Acestea sunt doar niste sugestii date autoarei pentru o revenire asupra textului. Cat priveste interpretarea, sunt intrutotul de acord cu domnul Batfoi ca micuta Ofelia a esuat, prin moarte, in constructia propriului Eu.De asemenea, imi pare ca aceea constructie a imaginarului, reproduce cosmarul din realitate al fetei, iar Vidal este mai mult ca oricand prezent in imaginarul fetitei, mai ales in sarcina cu capcaunul care pazeste bucatele (fetita vazand in realitate cum Vidal a ordonat sa se zavorasca proviziile). Cred ca Vidal este chiar insusi capcanul, el fiind proiectat din real in imaginar;in realitate Vidal nu vede inca (are ochii in palma ca si capcaunul) conspiratia partizanilor, dar ar deveni extrem de vigilent si violent, asa cum se si intampla in cele din urma, daca cineva ar indrazni sa atenteze la depozitul cu alimente)iar in imaginarul fetitei se deruleaza ce s-ar intampla daca cineva ar indrazni sa se infrupte din bucate. Fetita se infrunta in plan imaginar cu un Supraeu extrem de punitiv (Supraeul lui Vidal)pe care nu reuseste sa-l introiecteze si se supune din iubire acelui Ideal al Eului (Supraeul tatalui pierdut).(v. si Nunberg in "Vocabularul psihanalizei, pg 181). De asemenea cred ca fetita sufera si de "complexul lui Cain", fratele conceput ca rival,mai ales ca fratele ii ia la propriu viata fiintei iubite, mamei, complex pe care il duce in forma cea mai extrema, in sacrificiul pentru binele fratelui perceput ca rival (v.Costache, I, Edict 7/2004.
    Inchei aici, fiindca ma tem ca ma intind la discutii.Inca o data felicitari ptr. text si organizatorilor ptr selectarea acestui film. Sa speram ca si anul viitor vom mai avea parte de psihanaliza aplicata pe film.
    mirela

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!