Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Cele patru dispozitive ale unei relatii analitice



In practica exista mai multe dispozitive – cel individual, clasic in care exista un pacient si un analist / terapeut in care ceea ce se are in vedere sunt continuturile individuale evidentiate prin asociatii libere. Obiectul de lucru ramane inconstientul in raport cu instantele psihice, modul de functionare a ceea ce numim aparat psihic individual. Acest dispozitiv a fost pus la punct de Freud si dezvoltat de continuatori. Este varianta care permite o terapie elaborata desfasurata pe parcursul mai multor ani. As putea spune ca este de preferat acest tip de abordare intrucat el implica modificari la toate nivelurile vietii, fiind vorba in esenta de raspunsul la intrebarea permanenta: ”Cine sunt eu?”.


Un alt dispozitiv de lucru este cel de cuplu. In acest caz obiectul de lucru este legatura celor doi. In ciuda mai multor pareri care sustin ca o terapie de cuplu se aplica la orice diada de tip mama-fiu, cumnat-cumnata, ginere-soacra, frate-sora - si se lucreaza ca atare, eu consider ca numai relatia de parteneriat social, familial si sexual intre doi oameni asigura un continut unei terapii de cuplu. Si acest lucru se intampla pentru ca o legatura de cuplu este posibila atunci cand exista o relatie sexuala permisa si posibila, care se intampla atat in plan fantasmatic, cat si in real. Celelalte diade le consider ca nefacand parte din sfera analizei de cuplu, intrucat unele diade pot sa fie asimilate terapiei psihanalitice de familie in care un membru este absent fizic, dar functioneaza ca prezenta efectiva in planul legaturii celor doi. De asemenea, terapiile altor diade de care am auzit par sa nu aiba decat un obiect de intretinere si nu unul real, in sensul ca par sa fie o forma de socializare a diadei respective. Dispozitivul de cuplu este unul aparte, in sensul ca este o abordare a unei legaturi de prietenie si dusmanie intre doua persoane desfasurate pe un continut multiplu – social, economic, sexual. Ceea ce creeaza specificul cuplului este permisiunea si ”obligativitatea” actului sexual. Scriu ”obligativitate” pentru a prinde cererile care pleaca de la absenta atractiei sexuale intre parteneri pe care ei o resimt ca fiind o necesitate.


In ceea ce priveste terapia de familie, vorbim de un dispozitiv aparte – de familie. Prin familie inteleg existenta a doua generatii intre care exista minimum o relatie consanguina. Situatiile familiale sunt diverse, ele vizeaza o intreaga arie de situatii – familii recompuse, prezenta a trei generatii in cadrul aceleiasi case, un cuplu care adopta un copil etc. Specificul terapiei psihanalitice de familie este dat de echipa de lucru, care este formata din cel putin doua persoane, din care una este in mod obligatoriu terapeut psihanalitic de familie. Aceasta situatie modifica fundamental modul de functionare a transferului, astfel incat se foloseste notiunea de „camp transfero-intertransferential”. Terapia psihanalitica de familie vizeaza o arie mai mare de persoane decat dispozitivul individual. Persoane care nu vor face din diferite motive o analiza sau terapie individuala pot sa participe la un proces analitic prin intermediul acestui dispozitiv. Cererea unei terapii de familie apare atunci cand problemele sunt resimtite la nivelul familiei sau sunt evidentiate de o portavoce – copilul este de multe ori portavocea care semnaleaza existenta unor dificultati profunde la nivelul familiei. Modul de aparare in fata acestei portavoci consta in tentativa de izolare – „am venit cu acest copil pentru a vi-l incredinta cu scopul manifest de a-l repara”.


In ceea ce priveste dispozitivul grupal, eu nu cred ca putem vorbi de o terapie de grup. Desi grupul are capacitatea de a produce modificari, acestea pot sa fie autentice intr-un context integrativ. Daca intrebarea ramane „cine sunt eu?”, atunci aceasta, in grup, se situeaza la limita dintre act si cuvant. Fiecare membru al grupului functioneaza ca o alta fata a unei persoane, ca urmare fiecare participant la un grup se va gasi in fata unei oglinzi care va reflecta imaginea in multe imagini ce vor fi resimtite ca angoasante. Consider ca grupul ofera o experienta aparte, mai ales un grup analitic pe care o persoana o poate elabora in cadrul unei analize personale. Consider necesar pentru un terapeut sa aiba o experienta de grup, dar asta nu transforma apartenenta la un grup in terapie. Dispozitivul grupal devine unul cu rol formativ.


Claudiu Ganciu

12 comentarii

  1. Interesant, in special in ceea ce priveste dispozitivul grupal, care are o dinamica aparte.
    Cat despre cel familial, saracul copil, mereu e bagat la inaintare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, asta am spus si eu in emisiunile cu Claudiu Ganciu, mai ales cand am discutat despre conceptul de "portavoce". Se pare totusi ca al mic developeaza foarte bine conflictul sau situatia de criza din familie.

    RăspundețiȘtergere
  3. El isi da seama de multe, si adesea accepta acest rol de ”problema”, tocmai ca sa evite una mai mare, intre parintii lui, de exemplu, generand formula salvatoare ”Trebuie sa ne unim in jurul celui mic”.

    In Povesti de psihoterapie romaneasca avea S. Reghintovschi un caz, cu un copil care este trimis la terapie, dar de fapt mama avea issues, si pana la urma ea ajunge pe divan.

    Termenul de ”portavoce” exprima foarte bine mecanismul patologic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, dar nu cred ca despre o asumare constienta a unui rol este vorba in primul rand.

    RăspundețiȘtergere
  5. Una constienta ar fi cu adevarat o anomalie. (catre Blogger: de ce sa iti para de o suta de ori rau ca nu poti sa imi indeplinesti cererea? Nu mai bine imi publici comentariile mele pricajite din prima, sa nu mai stau pe capul tau?!)

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest concept de "portavoce" are impact pentru ca este o consecinta a "legaturilor familiale". Iar legaturile familiale presupun relatiile de la un inconstient la celalalt. Copilul este in acelasi timp cel mai slab si cel mai puternic membru al familiei ceea ce inseamna in primul rand ca el este mai "indicat" pentru a fi o portavoce.
    Experienta mea clinica din ultimele luni arata insa ca departe de situatia cu copilul portavoce (prin purtarea simptomului) se gaseste situatia in care portavocea este de varsta a-III-a, este bunica si are nepoti mari. Simptomul este atacul de panica. Ce face din aceasta situatie una de familie si nu una individuala? Faptul ca ceilalti membrii ai familiei devin parti active in simptom. Ei vin impreuna cu pacienta la sedinta, atacurile de panica apar in contextul absentei lor, exista starea de singuratate.
    Portavocea este in primul rand o modalitate de a lucra atunci cand altfel nu se poate. Adica atunci cand dispozitivul individual (de preferat, dupa parerea mea subiectiva) nu este posibil, se poate lucra intr-unul de familie. Iar a intelege "portavocea" devine o forma de intelegere a situatiei asa cum este simptomul - de inteles ca si conflict, etc.
    Cred ca acest dispozitiv familial care are drept cuvinte cheie "legatura" si "portavoce" este unul care largeste aria psihanalitica de lucru.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte interesant comentariul tau, Claudiu, mai ales vinieta clinica (ca si articolul, de altfel).

    Ce inseamna, mai precis, ca membrii familiei devin "parti active in simptom"?

    RăspundețiȘtergere
  8. Din comentariul tau, Claudiu, vad aceasta familie ca pe o grupare de celule in care cancerul (patologia, simptomul) se extinde de la una la alta, iar atunci cand incepi psiho-terapia, unda de bine se propaga la fel, de la una la alta, inspre insanatosire. Pe mine ma intereseaza foarte mult ce spui aici pentru ca vin dintr-o familie care nu verbalizeaza, ci totul se transmite de la inconstient la inconstient. Mi-a placut cum l-ai descris pe copil, ca fiind cel mai slab, doar este fragil atat fizic cat si emotional, dar si cel mai puternic, pentru ca in jurul lui se coalizeaza interese, forte, posibilitati de schimbare. Exemplul tau clinic arata si de ce este de multe ori greu sa tratezi simptomul, pentru ca el aduce si beneficii secundare: haide sa nu o lasam pe bunica singura, pentru ca va avea un atac de panica.

    RăspundețiȘtergere
  9. de ce se numeste "dispozitiv"? pe mine acest cuvint ma duce la imaginea unei retele rigide, cu legaturi f bine fixate, deci unde nu se poate interveni...

    RăspundețiȘtergere
  10. si inca o intrebare: exista vreo legatura cu "psihanaliza relationala" (despre care tocmai am vazut o stire aici)?

    RăspundețiȘtergere
  11. Cred ca e vorba mai degraba de felul in care sunt dispusi pacientii pe ”scena terapeutica” decat de rigiditate, tocmai ca sa se poata interveni mai bine. E un ansamblu care indeplineste niste functii acel dispozitiv. Claudiu ar trebui sa stie mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  12. In psihanaliza clasica cu un pacient si un psihanalist nu se vorbeste despre dispozitiv ci doar despre cadru intrucat in cerintele cadrului intra si dispunerea pacientului. Atunci cand in cabinet sunt mai multi membrii ai unei familii si mai multi analisti este necesar sa vorbim despre dispoziiv. Practic, cadrul ramane fundamentul oricarei relatii analitice dar se poate lucra in mai multe disozitive. Alegerea dispozitivului raspunde la intrebarea pe care analistul si-o pune in sedintele preliminare sau chiar in momentul primirii cererii de ajutor: CINE ESTE PACIENTUL? CU CINE VOI LUCRA IN CONTINUARE?
    La venirea in cabinet a mai multor persoane, ne intrebam mereu cine va ramane in terapie, cui vom propune o analiza. In mod clasic, ramane o singura persoana (mama sau copilul, unul dintre partenerii cuplului etc) iar celorlalti le putem recomanda alti analisti. In psihanaliza de legatura, exista aceste dispozitive multiple care ne permit sa incepem o analiza cu cuplul sau cu familia intrucat in sedintele preliminare ne-am dat seama ca suferina se afla la nivelul legaturii si nu la nivelul individual al unuia dintre ei. De asemenea in analiza de familie, intra persoane care nu ar intra niciodata intr-o analiza individuala. De aceea, psihanaliza de familie are un specific aparte fata de cea clasica.
    Sigur am intalnit cu totii cereri din partea unor familii care sufera foare mult, in care exisa dispute violenta, boala cronica, dolii, handicap, inferilitate etc. in care niciunul dintre membrii familiei nu cere sau nu accepta o terapie pentru el insusi. Adesea, ei imping copilul in terapie, lucru despre care ati discutat cand ati vorbit despre portavoce. Exista notiuni elaborare de R.Kaes in acest sens: purtator de cuvant (port-parole), port-simptom, port-vis si chiar port-doliu. Notiunea de portavoce (portavoz) ii aparine insa psihanalistului argentinian E.Pichon Riviere.

    Anca Munteanu

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!