Ultima ora

Viata lumii

Video

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Cea mai rea zi a lui Freud



La 22 aprilie 1938, Sigmund Freud scria în Chronik-ul său doar atât:
"Anna Gestapo"
Consemnarea foarte laconică a unui eveniment cu potenţial catastrofal pentru familia întemeietorului psihanalizei ascunde agitaţia lui Freud. Dacă ar fi să folosim cunoştinţele pe care Freud însuşi ne-a învăţat să le luăm în serios, am putea spune că însemnarea trădează defensa faţă de o angoasă care l-ar putea copleşi. Autorul ei reuşeşte astfel să se protejeze printr-un mecanism de izolare afectivă faţă de conţinutul scris / gândit mult prea tulburător. Teama că fiicei sale mult iubite (singura dintre copii care l-a urmat pe calea psihanalizei) i s-ar putea întâmpla ceva dramatic avea drept context mai larg Anschluss-ul, actul prin care Austria era alipită Germaniei naziste, iar epurările rasiale luau proporţii nemaiîntâlnite în istoria omenirii.

Orele nesfârşite de aşteptare, timp în care Anna era interogată iar tatăl său se întreba dacă este torturat, dacă va mai scăpa vie de acolo, l-au făcut să afirme pe medicul

personal al lui Freud:
„a fost singurul moment în care l-am văzut vreodată profund îngrijorat”.
Evenimentele au avut, totuşi, un final fericit, Anna fiind eliberată datorită
„complicatului balet din stratosfera diplomatică” (Peter Gay, biograf contemporan al lui Freud). 
După cele petrecute, familia Freud reuşeşte să părăsească Viena cu ajutorul numeroşilor prieteni ai psihanalistului. Poate că cel mai mult a contribuit, cu prezenţa inestimabilă, prinţesa Marie Bonaparte, atât în privinţa răscumpărării financiare, dar şi a relaţiilor sale influente.


Se pare că arestarea Annei l-a convins pe Freud că era timpul să plece definitiv din Austria şi să moară în libertate în Marea Britanie. Se ştie că întemeietorul psihanalizei a manifestat o ambivalenţă intensă faţă de această plecare, pe care a amânat-o până în ultimul moment, invocând adesea, în favoarea rămânerii, numeroase raţionalizări şi justificări penibile. Hăituirile Gestapo-ului l-au forţat să părăsească oraşul în care se formase ca personalitate ştiinţifică. Freud nota în prima săptămână petrecută la Londra:
„Triumful plecării este amestecat mult prea puternic cu durerea, pentru că am iubit foarte mult închisoarea din care am fost eliberat”.
Înaintea plecării sale, autorităţile l-au obligat să semneze un act din care reieşea că n-a fost maltratat, Freud adăugând cu un umor subtil şi riscant celebra frază:
„Pot să recomand cu căldură Gestapo-ul oricui”. 
De asemenea, cu o altă ocazie, Freud a remarcat ironic:
„Progresul nu trebuie subestimat - în Evul Mediu m-ar fi ars pe rug, astăzi se mulţumesc să-mi ardă cărţile”.
Acest episod tensionat din viaţa corifeului psihanalizei face subiectul punerii în scenă la Teatrul „Nottara” (regia: Claudiu Goga, cu Alexandru Repan în rolul lui Freud, Crenguţa Hariton în rolul Annei Freud, Mircea Andreescu şi Rareş Stoica; premiera bucureşteană a avut loc la 7 ianuarie 2006). Autorul francez al piesei Vizitatorul, Eric-Emmanuel Schmitt, exploatează cu ingeniozitate elementele reale din viaţa magistrului (piesa, tradusă în româneşte de Valentin Protopopescu şi Costin Manoliu, fiind recompensată în Franţa cu Premiul Molière în 1993, pentru cel mai bun autor dramatic, cu "Premiul revelaţiei teatrale", cu "Premiul pentru cel mai bun spectacol al unui teatru particular" acordat teatrului Petit Théâtre de Paris ş. a.). Intriga constă în apariţia inopinată a unui vizitator enigmatic, cu dublă valenţă, nebun şi Dumnezeu, care reuşeşte să zdruncine ateismul freudian. De astfel, fondatorul psihanalizei este recunoscut ca un apostol al necredinţei, reuşind prin scrierile sale să ne reveleze ateismul. Totodată, el a explicat trăirea religioasă în termenii funcţionării psihice. În piesa de teatru, Freud intră în dialog cu propria necredinţă, dar şi cu tentaţia imensă de a crede, căci nevoia de Dumnezeu – constată el – nu este numai o nevoie emoţională, ci şi o modalitate eficientă de a alunga neputinţa copleşitoare şi singurătatea.


Dramaturgul şi-l imaginează pe Freud în acea zi nefastă încolţit de o realitate prea dură pentru Eul său şi împins spre regresia gândirii. Această reîntoarcere aproape inevitabilă spre stările infantile atunci când capacitatea psihică de a face faţă este copleşită, o exprimă cuvintele vizitatorului necunoscut:
„ai devenit mai copil decât un copil”. 
Vizitatorul, care se dovedeşte uneori o fantasmă, i se adresează lui Freud:
„În seara asta, pentru că eşti prea bătrân, pentru că ţi-au luat fiica, pentru că te vânează, eşti din nou mic şi ai nevoie de un tată, atunci îl transformi în părinte pe cel dintâi necunoscut care pătrunde în cameră într-un mod misterios şi uiţi de tot ce ai denunţat şi crezut o viaţă.”
Cuvintele personajului necunoscut conţin în esenţă descoperirile psihanalitice privitoare la valenţele gândirii omnipotente:
„Copil fiind, te-ai întors către Dumnezeu. Ai vrut să crezi, dintr-o iubire dezamăgită. L-ai înlocuit pe tatăl tău natural cu unul supranatural. L-ai înălţat până la nori. Tatăl pământesc fiind mort, l-ai proiectat în cer. Aceasta este originea ideii de Dumnezeu, o nevoie irepresibilă de a crede în El. O invenţie a oamenilor, o iluzie, pentru că nevoia creează obiectul.”
Aşadar, este vorba de o montare în scenă cu un profund conţinut filozofic şi psihologic, într-un cadru istoric întunecat pentru omenire. Mai poate fi remarcat faptul că decorurile piesei redau destul de fidel atmosfera şi interiorul apartamentului din strada Berggasse 19, în care a locuit şi a creat savantul vienez. La peste 150 de ani de la naşterea celui care a contribuit enorm la cunoaşterea psihismului uman, se poate spune că iniţiativa Teatrului „Nottara” de a monta o piesă inspirată din viaţa lui Freud este lăudabilă.

Dan Niculescu

http://cafegradiva.blogspot.com/

6 comentarii

  1. Foarte viu ai redat atmosfera si ai trecut de la evenimentele reale cumplite la scenariul piesei (o mai putem vedea undeva?), cel mai sugestiv fiind actul ratat pe care l-ai facut in acest paragraf:

    Orele nesfârşite de aşteptare, timp în care Anna era interogată iar tatăl său se întreba dacă este torturat, dacă va mai scăpa vie de acolo, [...]

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar ce cauta Freud in ' Institutul Goering ' ?

    RăspundețiȘtergere
  3. @Georgiana,
    imi amintesc ca piesa se mai juca cu aproximativ un an in urma, acum nu mai stiu nimic.
    Actul ratat este explicabil...

    @Anonim,
    Freud nu a fost deloc prezent in Goering Institut. Varul celebrului maresal nazist a condus la Berlin un institut de psihoterapie germana "arianizata" care se dorea total debarasat de practicienii evrei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos text, evocator, in care interpretarea psihanalitica si istorica merg umar la umar, curg odata cu naratiunea. Piesa am urmarit-o cu interes si imi e mai bine explicata acum, in acest articol. Un singur aspect mi-a displacut in piesa, intrucatva, acea fantoma sau vagabond sau voce a constiintei sau a inconstientului, nu-mi e clar, care aparea tunator si inoportun intr-o camasa de noapte ca sa-l sperie pe Freud, care, eventual, sa se problematizeze putin spre a-si reveni din infarct. Mi s-a parut o conventie de teatru vechi, rasuflat. Daca Dan ii afla un rol mai convingator, i-as fi recunoscator sa mi-l semnaleze / interpreteze nitelus.

    RăspundețiȘtergere
  5. Vagabondul fantoma de care vorbesti se pretindea D-zeu si probabil ca este fantasma autorului piesei de teatru necesara pentru disputa de idei(nebunie -religie). Daca privesti atent ultima imagine vei vedea ca nu este deloc vorba de o camasa de noapte... este o camasa de forta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cămașa de forță schimbă complet semnificația :).
    Și mie mi-a plăcut felul în care ai trecut de la istorie la piesa de teatru. Ai talent de povestitor. Aceeași perioadă o evocă și filmul despre prințesa Marie Bonaparte, și relația ei cu psihanaliza. Nu mai știu exact titlul.

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!