Ultima ora

Viata lumii

Video

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Aurelia Ionescu: "Fantasme inconstiente si defense primitive in expresii poetice"



O foarte frumoasa lucrare de psihanaliza aplicata la poezie a fost sustinuta la recenta Conferinta Internationala de psihanaliza de Aurelia Ionescu, psihanalist britanic de origine romana, lucrare pe care incerc sa v-o redau in continuare. Ideile teoretice si-au gasit suport in poezia lui Nichita Stanescu.

Modelul teoretic intern al analistului e foarte important pentru ca il insoteste, e in mintea lui. Ne marturiseste ca, instalata la Londra, prima intrebare care i se putea la inceput era
De unde vii?,
iar dupa ce a inteles ca intrebarea nu avea nici o conotatie peiorativa a realizat ca, daca vrei sa te faci inteles celorlalti, este nevoie sa-ti definesti originile. Ne spune ca la aceasta manifestare stiintifica, conferinta, ea vine din cabinet si din poezia lui Nichita Stanescu (frumoase origini!).

Eul este in primul rand un Eu corporal. Defensele primitive – pe care le-a gasit in lucrul cu pacientii si in poezie – isi au sorgintea in corporal, sunt cele mai primitive aparari. Fantasmele primitive sunt greu de descris – Melanie Klein a fost sceptica in putinta cuvintelor de a le descrie, pentru ca
ele apar la o varsta la care inca nu exista cuvinte. De exemplu, in analiza sunt intervalele de tacere… Ce scenariu se desfasoara acolo unde cuvintele nu ajung? se intreaba autoarea. Si ne spune ca Nichita Stanescu a stiut in poezia lui sa ne spuna ce se intampla acolo, in aceste zone psihice atat de arhaice. Poetul are o uluitoare putere de comunicare a fantasmelor primitive. Exemplu:
Eu nu sunt altceva decat o pata de sange care vorbeste.
Este o ilustrare de lupta de punere a necuvintelor in cuvinte.

La el vom intalni: elemente fantasmatice sublimate, transmitere transgenerationala a traumei, tentative de autovindecare a mamei (in Fetita in dantele) si imagouri construite in mintea copilului ca urmare a depresiei mamei, care transforma o figura vitala intr-una atona (in Lacrima mamei mele).

In Doliu si melancolie Freud vorbeste despre identificarea Eului cu obiectul sau introiectat. La Nichita Stanescu, tema lupului singuratic intins pe zapada alba ilustreaza raceala, opacitate, mama moarta (psihic), ferocitate latenta si impulsuri amenintatoare ale copilului. Wilfred Bion – citat de autoare - a vorbit despre fantasmele de evacuare a emotiilor coplesitoare ale copilului in mintea mamei cu conditia ca ea sa aiba capacitatea sa le absorba si sa contina. Copilul le va introiecta intr-o forma tolerabila. Daca mama nu are aceasta capacitate, copilul va recurge la identificare proiectiva. In mod normal, defensele primitive sunt sortite esecului.
In clinica intalnim, ne spune Aurelia Ionescu, sentimentul de moarte sufleteasca al pacientilor ce se simt goliti pe dinauntru. La Nichita intalnim aceeasi stare in
Lipsa mea verticala de viata.
Daca impulsul oral sadic al copilului intalneste un nonraspuns al mamei, copilul va avea o traire de rejectie si se va simti vinovat pentru aceasta rejectie.

Dar si vinovatia mamei este introiectata in psihismul copilului. Ilustrativa este poezia In tunelul orange. In analiza, tacerea este insuportabila atunci cand exista vinovatie. Analistul va fi privit atunci ca pe un potential atacator activ.

O defensa foarte primitiva este negarea omnipotenta a oricaror diferente intre Eu si obiect. O gasim in poezia Nimic nu este altceva, in care poetul scrie
…eu sunt tu…
Versatilitatea identificarilor proiective are ca efect dificultatea de a ajuta si de a intelege transferul si contratransferul la un nivel atat de arhaic. "Eu sunt totul" inseamna pierderea identitatii. Dramatismul functionarii la un nivel arhaic este dat de faptul ca toate trairile, suferinta, iubirea, ura sunt traite la extrem (expresii: poti ucide cu privirea, a pierde din ochi de drag, a se face gheata in suflet). La Nichita citim:
Ma inzeiam / Si fix eram / Nu mai traiam / Nu mai muream.
O alta defensa maniacala este uciderea fantasmatica a obiectului – avand ca rezultat triumful maniacal, dar si insingurarea:
Sunt omul singur bantuit de neiubit.
Devotamentul masochist il intalnim in poezia de dragoste a lui Rilke:
Stinge-mi lumina ochilor si te voi vedea / Fara picioare catre tine voi merge.
In A XI-a elegie a lui Nichita gasim descrierea procesului in miscare al identificarii proiective: Eul proiecteaza si introiecteaza si parti de valoare ale lui insusi.

Aurelia Ionescu ne invita la reflectii de psihanaliza aplicata pornind de la poezia lui Nichita Stanescu in care - spune ea - poetul nu reuseste sa se detaseze de obiectul primar, iscandu-ne astfel intrebari cu privire la originea geniului si a sublimarii.

Georgiana Branisteanu

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Atentie, se interpreteaza!