Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Jocuri pe calculator – de ce?



Ne punem intrebari legate de jocurile pe calculator de cand auzim parinti ingrijorati ca timpul pe care copiii si adolescentii il petrec la calculator este foarte mare, ca ei nu mai au alte modalitati de a-si petrece timpul liber sau chiar ca nu dorm, nu mananca si nu merg la scoala. Se vorbeste mult despre „dependenta” de jocuri, in contextul in care exista persoane care sustin ca „nu pot” fara sa joace un anumit joc, care nu gasesc alt mod de a se distra, care se simt pierduti si lipsiti de sens in absenta jocului care este pentru ei o adevarata lume in care „traiesc”. Asa am inceput sa vorbim despre o realitate virtuala, despre prieteni virtuali, despre o lume virtuala...

Sigur ca nu putem sa nu abordam problema fascinatiei pentru aceste jocuri, mai ales de cand forma lor grafica a progresat foarte mult, posibilitatile de actiune din ele sunt foarte numeroase si mai ales exista un numar imens de jucatori online. Am scris cateva articole in care am abordat diferite aspecte ale jocurilor (taramul magic, timpul, personajele). In ele am facut o paralela atat cu jocuri din copilarie, cat si cu basmele, fantasmele si visele. Asa am inceput sa ne preocupam de ce anume semnifica aceste jocuri pentru psihicul nostru, cum ajungem sa le jucam, caror nevoi si dorinte le raspund si care este dinamica inconstienta pe care o mobilizeaza.


Putem sa le privim ca pe niste scene fantasmatice, in care omnipotenta, omniprezenta sunt la ele acasa, in care orice devine posibil, in care nu mai suntem constransi de principiul realitatii, ci dominati de cel al placerii. Dincolo insa de a fi doar o satisfacere a pulsiunilor individuale, ne-am propus sa privim catre familiile care cer ajutor. De multe ori auzim ca unul dintre membrii familiei este „rapit” de calculator, el nu se poate desprinde, isi neglijeaza, ignora sotia, copiii, parintii, serviciul, sarcinile familiale, orice alte activitati. Cum resimte familia acest „simptom”? Iata intrebarea careia incercam sa-i gasim un raspuns.

In jurul acestei realitati, a existentei jocurilor online, graviteaza tot soiul de intrebari:
  • Violenta din jocuri conduce catre un comportament violent? Sau in jocuri este doar manifestarea unei tendinte violente a jucatorului?
  • Absenta de la scoala, scaderea rezultatelor scolare, dezinvestirea activitatilor de invatare, citit, educatie sunt consecinte ale timpului indelungat petrecut in fata ecranului sau jocurile sunt un refugiu din viata care i se pare prea dificila copilului sau adolescentului?
  • Sunt jocurile o modalitate noua de a invata sau sunt doar o „pierdere de timp”?
  • Ar trebui sa interzicem sau sa limitam accesul copiilor la astfel de jocuri sau sa incercam sa aflam ce reprezinta jocurile pentru ei?
  • Sa ne ingrijoram de modul in care adolescentii se „prezinta”, de avatarurile lor, de infatisarile pe care si le construiesc in jocuri sau sa le consideram o etapa necesara si utila in construirea identitatii de sine?
  • A comunica cu necunoscuti, a-ti face „prieteni” virtuali este un pericol sau este o modalitate moderna de a intra in contact cu ceilalti? Sa nu uitam de „relatiile” care incep in acest mod...
  • Este adaptativ sau dezadaptativ sa „traim” intr-o lume virtuala, sa ne petrecem timp si sa investim efort, inteligenta si sentimente intr-o lume atat de diferita de cea reala?

Sigur ca ne vor trebui ani intregi pana sa raspundem la aceste intrebari, dar deocamdata scopul nostru este sa ne apropiem de aceasta realitate a jocurilor pe calculator fara sa le dam la o parte, fara sa le consideram din start ca fiind nocive, periculoase sau folositoare. Scopul psihanalizei este acela de a intelege, de a exprima in cuvinte, de a descoperi si nu acela de a critica, de a interzice sau de a promova aceste jocuri.

In acest demers de „ascultare” a realitatii jocurilor video, a jucatorilor si a familiilor lor am initiat o colaborare cu un psihanalist francez, care s-a ocupat la randul sau de aceste aspecte si care a scris cateva carti despre jocuri si lumea virtuala. Serge Tisseron, psihanalist la Paris, a acceptat invitatia de a veni la Bucuresti, de a vorbi despre lucrarile sale (dintre care una a aparut deja, iar alta este in curs de aparitie la Editura Trei) si de a raspunde intrebarilor noastre legate de acest subiect. Il vom putea intalni pe 18 decembrie, la orele 17 in libraria Carturesti de la Muzeul Taranului Roman, atunci cand va avea loc si lansarea cartii sale Qui a peur des jeux video?, tradusa in romana sub numele Psihologia jocurilor video.

Pana atunci asteptam intrebarile, experientele si comentariile voastre.

Anca Munteanu

http://cafegradiva.blogspot.com/

3 comentarii

  1. Apropo de jocurile astea , un baiat de 10 ani vorbind despre parintii lui , imi spunea ca tati al lui este un razboinic FMS +7 sabie de luna plina , care e atac maxim 221+9 = paguba medie a competentei 99 si ca intra la ITLEM = alte armuri purtate ...
    Iar mami e Ninja pe arc , are vraji si sageata de foc , mers de fulg spre ambuscada , pumnal rulant , nor otravit si atac fulger , care poate deveni razboinic 10 kk si cal armat ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce dragut... :)

    Mi se pare ca intrebarile enumerate de Anca mai sus incerca sa traseze limita dintre resursele psihice obisnuite ale copilului (agresivitate, placere etc.) si felul in care sunt ele metabolizate prin jocul on line. Adultii isi pun intrebarea daca comportamentul manifest/vizibil al copilului este determinat mai mult de copil sau mai mult de joc. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Este drept ca jocurile aduc un anume limbaj, codificat, pe care doar jucatorii il cunosc. E ca un limbaj al cunoscatorilor. Pe de alta parte, se apropie mult si de incifrarea limbajelor de programare. A vorbi pentru ca doar cunoscatorii sa te inteleaga inseamna a face o impartire intre cei care sunt ca tine si ceilalti. Adolescentii au impartit mereu lumea intre "cei ca ei" si "ceilalti" si chiar intre "cei care sunt cu ei" si "cei impotriva lor". Este o initiere, un spatiu si un timp pentru a trece din lumea copialrieie in lumea adultilor. Nici copiii nu inteleg nimic cand parintii lor vorbesc lucruri "de oameni mari". Iata ca vine si timpul in care este invers.
    Si apropos de modul in care, baiatul de 10 ani i-a descris pe parintii sai...cum putem spune mai bine decat el ca este vorba despre a-i transforma pe parinti din asa cum sunt in asa cum am vrea sa fie, in a fi asemanator cu ei, din aceeasi lume-joc, in a fi egalul lor, in a-i pune sa faca orice vrem si a-i avea in stapanire.

    Anca Munteanu

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!