Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Michel Vincent: "Schimbari dupa S. Freud in analiza contemporana"


Lucrarea lui Michel Vincent prezentată la Conferinta Internationala "Schimbarea in psihanaliza, psihanaliza in schimbare" a cuprins un istoric al ideilor freudiene şi a susţinut în primul rând ideea că schimbarea în psihanaliză nu a apărut imediat după Freud, aşa cum suntem de cele mai multe ori tentaţi să privim lucrurile, ci chiar odată cu el, pentru că însăşi evoluţia ideilor sale a presupus tot timpul remanieri ale teoriei. Continuatorii lui Freud au dezvoltat în primul rând psihanaliza copilului, de care el nu se ocupase propriu-zis, în special odată cu curentul kleinian care a depăşit teoria pulsiunilor şi a vorbit despre iubirea şi ura alternative (mai târziu, ambivalenţa va reuni iubirea şi ura).

Autorul ne-a vorbit despre regresia în vis şi în simptom în teoria freudiană, în funcţie de dinamica fixaţiei. Freud a descris simptomul psihic ca fiind rezultatul unui conflict între pulsiuni contrare, iar apoi nevrozele (obsesia şi isteria) ca fiind negativul perversiunii.

Un pas foarte nou al lui Freud a fost introducerea narcisismului, unde a vorbit despre investirea libidoului în obiect şi în Eu. Punctul de vedere topic: prima topică atribuie conţinuturilor psihice calitatea de a fi inconştiente, preconştiente şi conştiente; punctul de vedere dinamic îl găsim în descrierea conflictului dintre instanţele psihice în cea de-a doua topică, precum şi între pulsiunile sexuale şi cele de autoconservare, iar punctul de vedere economic – atunci când vorbeşte despre cantitatea de libido investit în Eu, în obiect, în simptom.

Autorul a subliniat în continuare un aspect teoretic extrem de simplu si important, dar cred că uitat adesea, faptul că
nu există o legătură directă între sexualitatea infantilă şi patologia adultului, ci între acestea două trebuie să se interpună o fantasmă la pubertate. În articolul „Un copil este bătut”, Freud vorbeşte despre fantasmele sado-masochiste. Înţelegerea nevrozelor copilului facilitează, prin comparaţie, înţelegerea nevrozelor adultului, ne spune M. Vincent. Prima mare schimbare în psihanaliză - spune Vincent - a constat în introducerea de către Freud a modelului structural privind complexitatea minţii: Sine, Eu, Supraeu (a doua topică). Ulterior a vorbit despre psihonevrozele de apărare (ex: melancolia), patologii legate de conflictele cu Supraeul. În „Doliu şi melancolie” citim despre umbra obiectului (idealizat) asupra Eului. Freud a descris condiţiile variate în care Eul poate fi restricţionat, de exemplu pierderea realităţii în nevroză (parţial) şi psihoză (total). În psihoză, Eul se retrage din realitate şi îi opune acesteia o iluzie.

Referitor la evoluţia tehnicii, M. Vincent consideră că dezvoltarea şi extinderea psihanalizei către forme psihoterapeutice a început chiar cu opinia lui Freud exprimată în 1919 şi anume că nu putem folosi aceeaşi tehnică în lucrul cu orice pacient. Deja în 1920, adaugă autorul lucrării, psihoterapia psihanalitică era previzibilă, iar în anii '50 aceasta era evidentă în primul rând în Franţa.

În 1997, Asociaţia Internaţională de Psihanaliză şi-a pus problema dezavantajului ca psihanaliza să formeze psihoterapeuţi care să lucreze faţă în faţă (şi nu cu canapea), accentul punându-se de data asta, deci, pe disponibilitatea psihanalistului de a lucra într-un fel sau altul şi mai puţin pe cererea pacientului. Probabil că aceste două aspecte nu trebuie privite ca înlocuindu-se unul pe celălalt pentru că sunt două teme uriaşe ale psihanalizei despre care se scrie şi se vorbeşte mult.

Autorul a numit compulsia la repetiţie ca fiind „instinctul instinctelor”, iar aplicată la pulsiunea morţii:
transformă viul în neviu. 
Repetiţia e cauză a rezistenţelor pacientului faţă de travaliul analitic, analistului rămânându-i sarcina de a calma angoasa pacientului.

A vorbit, de asemenea, despre stările limită care au modificat profund tehnica psihanalitică, deoarece sunt patologii nonnevrotice şi nonpsihotice.

Această incursiune prin metapsihologia şi tehnica freudiană a fost continuata de comentariul lui Vasile Dem. Zamfirescu privind evolutia conceptelor de transfer si contratransfer in gandirea freudiana. La Freud, conceptul de contratransfer nu a putut evolua asa cum s-a intamplat cu cel de transfer. Parintele psihanalizei considera ca psihanalistul trebuie sa isi recunoasca, depaseasca si controleze contratransferul deoarece acesta este un obstacol al curei. De asemenea, in viziunea lui Freud asupra dinamicii relatiei din cabinet, obiectul si subiectul sunt transant distincte, de unde principiile de neutralitate si obiectivitate ale subiectului in observarea obiectului. Comentatorul adauga faptul ca asumarea si nu negarea contratransferului il fac un instrument foarte util in cura, transferul analistului fiind la fel de important si de incipient (e vorba de moment al aparitiei) ca si transferul pacientului.

Aurelia Ionescu a adaugat faptul ca ar trebui sa vorbim pe de o parte despre contratransfer ca teorie din capul nostru pe care o putem accesa cand suntem cu pacientul, iar pe de alta parte de contratransfer ca predispozitie personala - matrice contratransferentiala - cu care il asteptam pe pacient.

Georgiana Branisteanu

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!