Ultima ora

Viata lumii

Video

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Arta de a fauri oameni




Virginia Satir, pionier al psihoterapiei de familie profund inspirata de gestalt-terapie si orientarea experientiala, ofera lumii acest ghid al vietii de familie, de o infinita valoare sociala: Arta de a fauri oameni. Premisa de la care pleaca este aceea ca daca parintii ar sti cum sa creeze o viata de familie sanatoasa (explicatia pentru ce inseamna sanatoasa este destul de complexa), lumea ar fi cu totul alta, intr-un sens mai bun.
Mesajul meu dintotdeauna este ca exista o legatura puternica intre viata de familie si tipul de adulti in care se vor transforma copiii familiei respective.

Tema este multistratificata prin nivelurile de intelegere si actiune, iar implicatiile pe care le presupune sunt prea mari pentru a o ignora. Personal, visez la o societate in care cei care sunt pe cale de a face copii sa fie obligati legal sa frecventeze cateva luni de cursuri intensive de parenting si de viata de familie.

Din cercetarile-experienta proprie pe care le-a intreprins, Satir explica existenta a patru aspecte-cheie ale vietii de familie, carora trebuie sa le acordam atentie si ingrijire speciala: stima de sine a membrilor familiei, comunicarea, sistemul familial (regulile) si legatura cu societatea. 
Indiferent de problema care aducea familia in cabinetul meu - o sotie infidela, un sot deprimat, o fiica delincventa sau un fiu schizofrenic -, descoperea, curand ca tratamentul era acelasi. Daca doream sa usuram durerea familiei, trebuia gasita o solutie pentru a schimba acesti patru factori-cheie.
Pentru a-si face principiile cunoscute si intelese de catre orice cititor (in fond, cand este vorba de psihologia familiei, cu atat mai mult aceasta trebuie inteleasa de toata lumea), autoarea foloseste imagini si metafore foarte pragmatice si eficiente. Cea mai semnificativa dintre ele este metafora prin care ne face sa intelegem ce inseamna o familie sanatoasa. Astfel, ea diferentiaza familiile care „favorizeaza dezvoltarea”  de familiile care „nu favorizeaza dezvoltarea”.

Aproape fiecare capitol al cartii dedica un moment unei incursiuni in propria copilarie si viata de familie de la inceputurile noastre, ceea ce da abordarii experientiale a Virginiei Satir si o nuanta psihodinamica, nepretuita si pentru care adeptii teoriilor inconstientului si ai primilor ani de viata vor fi foarte recunoscatori.

Pentru ca vorbim de o carte de „self-help” in esenta, deci aplicabila si pragmatica, vom intelege diferite tipologii de parinti, de copii, de familii, diferite modalitati in care putem sa invatam sa raspundem problemelor de familie si de cuplu. De exemplu, autoarea identifica patru tipare de comunicare: impaciuitorul, evaluatorul, acuzatorul si confuzul. Pentru intelegerea fiecarui tipar in parte, ni se propun exercitii postural-corporale cu jocuri de rol, in care unul din parteneri joaca pe rand, dupa indicatii precise, rolul acuzatorului si al celorlalte tipologii, iar cel de-al doilea partener incearca sa faca fata unei astfel de comunicari defectuoase. Experimentarea fizica a exercitiilor propuse, de inspiratie gestalt-moreniana, au rolul de a ne face sa intelegem, prin trairi corporale (de exemplu, daca jucam rolul impaciuitorului o vom face stand in genunchi si cu mana intinsa, cersind) sentimentele pe care ni le generam noua si celor din jur prin adoptarea unui anumit stil de comunicare si de punere a unei probleme. Capitolul „Jocuri de comunicare” poate fi o mina de aur pentru familiile sau cuplurile care au deschiderea si dorinta de a experimenta intr-un mod creativ si amuzant modalitati de imbunatatire a contactului si intalnirii in comunicare.

Stima de sine, concept central nu numai in viziunea Virginiei Satir, ci a oricarei psihoterapii moderne si axate pe solutionarea dilemelor individului, are dedicate doua capitole, pentru ca autoarea considera stima de sina sursa, seva energiei personale. Dupa Alfred Adler, care foloseste ca echivalent pentru stima de sine un alt termen-concept, acela de curaj, Virginia Satir este prima care acorda atat de multa importanta acestui aspect al personalitatii umane si al starii de bine in lume. Si ceea ce este cel mai important pentru intemeietorii de familie, este urmatorul lucru:
Un copil nou-nascut nu are un trecut, nu stie cum sa se poarte cu propria persoana, nu are o scala pe care sa isi masoare propria valoare. [...] In primii cinci-sase ani de viata, stima de sine a copilului este aproape in exclusivitate creata de familie.
Stima de sine este unul din acele constructe personale in care, pe langa ceea ce ne-a fost transmis de familie, se depoziteaza aproape tot ceea ce noi alegem sa facem din noi si cu noi. Este una din acele caracteristici umane care poate fi modelata, slefuita sau construita de la zero de catre persoana care isi propune acest lucru. Tocmai pentru ca nu ne nastem cu stima de sine, ceea ce va conta va fi efortul personal pentru faurirea ei. Este poate cea mai imbucuratoare si optimista „veste” pe care ne-o ofera Virginia Satir.

Ceea ce da consistenta si, intr-un fel, finiseaza intr-un mod rafinat pentru psihoterapeuti si util pentru fauritorii de oameni este includerea de catre autoare in conceptia sa a unei teme existentialiste majore: imbatranirea si moartea. Abordand frontal, dar cu multa naturalete o tema si o teama atat de indigesta pentru noi toti, Satir repeta pe intelesul oricui ceea ce Viktor Frankl si filosofii existentialisti au spus intr-un limbaj mai complicat: acela ca nu avem decat sa gasim sensul in imbatranire si in moarte:
Puneti-va palaria de explorator si pregatiti-va pentru inca una din aventurile vietii. Ca si aventurile precedente, veti cauta sensul care se potriveste vietii de acum. Daca va ganditi putin, veti realiza ca ati mai facut de multe ori asta. Prima zi de scoala, prima menstruatie, primul barbierit au fost aventuri asemanatoare. Erau ca niste borne kilometrice dupa care viata voastra capata alte posibilitati. Ati trait aceste experiente si ati invatat lucruri noi. Prin urmare, ati ajuns intr-un alt punct din viata voastra. Acelasi lucru este valabil si acum.
Moartea este abordata de autoare si din prisma comunicarii ei copiilor. Pentru ca exista in majoritatea familiilor credinta ca cei mici nu au nevoie sa stie ce inseamna si ce presupune moartea, specialistii in psihologia copiilor si psihoterapeutii incurajeaza dezbaterea intru-un mod realist a acestui subiect atat de comun, pana la urma, in viata noastra.


Pe langa teoria si practica extraordinare din domeniul psihoterapiei familiei, Virginia Satir a mai lasat drept mostenire un foarte cunoscut model al schimbarii (Satir Change Model), conform caruia, atunci cand este provocat Status Quo-ul si se creeaza dezordine, tulburari, se ajunge la cel mai potrivit moment pentru invatare, prin exersare ajungandu-se la un nou Status Quo, mai performant, mai satisfacator. Modelul are foarte mult succes si in prezent in domenii precum psihoterapia, coaching-ul si mediul organizational.

Psihoterapeut bun Bucuresti - cum il gasesti 

Multe alte explicatii, desene, scheme si exercitii sunt dedicate in aceasta carte aspectelor ce tin de psihologia cuplului, de cum anume sa formam un cuplu sanatos, "ingineria familiei", adica toate interactiunile, regulile, raporturile existente intr-o familie si, de mare impact, un capitol intreg este dedicat familiilor mixte. Acestea sunt nevoite sa faca fata mai multor provocari decat familiei normale, naturale, pentru ca atunci cand doi adulti, trecuti printr-un divort, vin cu proprii copii din casatoriile precedente si vor sa formeze o familie noua, acestia nu vin doar cu atat. Aduc odata cu ei si cu copiii lor regulile si perceptiile din vechea familie, stiluri de educatie diferite, temeri fata de esec si asteptari specifice de la noul partener, de unde, de cele mai multe ori, rezulta tensiuni asupra fiecarui nou membru al noii familii. Insa Virginia Satir stie sa ofere coaching si modele de lucru pe care le-a pus la punct in urma experientei ei cu mii de familii din intreaga lume, dupa cum ea insasi marturiseste.

Virginia Satir, Arta de a fauri oameni, Editura Trei, Bucuresti, 2010

In imagine: Virginia Satir, 1983 
Mihaela Costea

8 comentarii

  1. Se pare ca aceasta carte te-a inspirat foarte mult, Mihaela! Stiam ca recenzezi foarte bine, dar acum ai parca si o amprenta personala mai apasata ca de obicei. Iti place psihoterapia de familie? Ce-i drept, Virginia Satir trece drept bunica domeniului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Va ca si pe contul Gradivei de pe Facebook sunt doua declaratii foarte infocate de adeziune la Virginia Satir, ca reactie la articolul tau.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ha, mersi de apreciere. Nu am o atractie deosebita pt terapia de familie, adica mi se pare prea complicata. Probabil si pt ca familia nu face parte din planurile mele :) Mai folositoare au fost pt mine capitolele despre cresterea self esteem-ului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hm, dar nu am reusit sa vad acele reactii de pe facebook de care spuneai. Unde sa ma uit?

    RăspundețiȘtergere
  5. thank you, eu ma uitam pe facebook pe cafegradiva

    RăspundețiȘtergere
  6. Of, ce titlu omnipotent.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, suna ca si cum autoarea ar crede despre ea ca e Dumnezeu, numai ca e vorba doar de o metafora, ea folosind metafora extensiv in abordarea ei.

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!