Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Cea mai puternica trauma – trauma absentei nasterii?



"Psihoterapia traumei si a disocierii" este titlul conferintei care a avut loc in zilele de 16 si 17 iunie in amfiteatrul Facultatii de Psihologie a Universitatii "Spiru Haret". Lectorii: Libby Gitenstein, sotia ambasadorului SUA in Romania, Richard Chefetz, psihiatru si psihanalist recunoscut international, Kathryn Chefetz, psihanalist si prof. univ. dr. Florin Tudose.

Psihoterapie, psihanalisti si trauma - interesant si deloc traumatizant.

Vineri 16 iunie a fost seara de film. S-a vizionat filmul Precious (r. Lee Daniels, 2009), povestea unei adolescente abuzata sexual si emotional de parintii ei. Un caz real, din cate am inteles. Mai exact, este vorba de o adolescenta al carui trecut de abuz sexual de catre un tata incestuos incepe la trei ani, cu acordul mamei sale. Tatal ramane incestuos, iar mama alege sa fie calaul moral
(tu esti un nimic)

si fizic al fiicei sale. La 16 ani, cat are acum Precious, "urmele" acestui trecut sunt o fetita cu sindrom Down, pe care o creste bunica dupa mama, si o noua sarcina. Cu ajutorul intelegerii, sprijinului si mai ales al dragostei unei profesoare si a colegelor de la o scoala speciala pentru adolescente insarcinate, Precious reuseste in cele din urma sa plece de acasa si sa-si capete dreptul de a-si creste atat fetita, cat si baietelul nou-nascut. Din nou, forta dragostei, a Erosului. Toate drumurile duc la… Eros. Cu ajutorul insa si a disocierii, pentru ca de fiecare data cand era supusa unui abuz sexual, emotional sau fizic, mecanismul de aparare principal al lui Precious era disocierea. Izola continutul mental al traumei, evada din realitate si in acel moment nu era victima abuzului, ci o mare vedeta, iubita, admirata si respectata de toti. Un film interesant, poate, si pentru o psihanaliza aplicata.



Ce mi-a ramas insa mie in minte este intrebarea daca un astfel de final fericit corespunde unei realitati psihice. Pentru ca, dincolo de reusita mecanismului de disociere, Precious nu ar fi reusit sa se salveze cu ajutorul dragostei daca nu ar fi gasit-o deja, undeva, candva. Or in film se dau prea putine detalii despre acest lucru si nici lectorii nu au precizat nimic in acest sens. Intrebarea ramane deschisa.


Prezentarea artistica a traumei si disocierii fiind facuta, a doua zi, 17 iunie, a fost randul prezentarii tehnice. Cu alte cuvinte, pentru cele doua lucrari sustinute de R. Chefetz, prima intitulata "Gandind si simtind din interiorul mintii traumatizate cronic", iar cea de-a doua - "Trauma, Rusine si Suicid".

Din cele doua lucrari am retinut urmatoarele aspecte.

Trauma apare ca raspuns la o experienta care depaseste abilitatea mintii umane de a asimila sau a se acomoda unor experiente care depasesc sfera normalului. Pur si simplu nu putem intelege ce ni se intampla. Nu avem scheme de prelucrare a unor astfel de experiente emotionale fara scenariu, incoerente.

Trauma intrerupe capacitatea de a integra experienta in structurile si functiile creierului, impiedica eforturile diferitelor parti ale creierului de a reduce tensiunea si de a da un sens experientei.

Chiar si Freud, neurofiziologul, a cercetat renumitul creier al lui Broca si a vorbit de afazia de expresie (incapacitatea de a vorbi). El a constatat ca fluxul sangvin scade atunci cand amigdala este activa. Amigdala face parte din structurile neuronale cu proprietati de automatism, care sustin memoria procedurala, memorie cu ajutorul careia ne amintim de trauma la nivel implicit. Implicit, adica in procedurile si actiunile noastre, atunci cand nu stim de ce
(simt ca sunt constrans sa fac ceva; eu nu sunt asa, eu nu procedez asa).

Ne mai amintim de trauma si in mod explicit cu ajutorul memoriei declarative. Asta e, nu putem uita de trauma, memoria nu ne lasa.

Emotia momentelor traumatice din trecut este stocata si in tensiunea muschilor si organelor, de exemplu "emotiile intestinale", in flashbackuri somatice: anumite gusturi, senzatii.

Dar ce este o traire, o emotie? Conform lui R. Chefetz, avem afect, traire si emotie. Afectele sunt date de tonusul organelor interne si tensiunea musculara care deriva dintr-un anumit moment din afara constiintei. Daca se acumuleaza o anumita tensiune si atinge o anumita intensitate, poate fi resimtita fizic ca si traire.

In ceea ce priveste emotia, ea emerge dintr-o traire neconstienta. Numele emotiilor (bucurie, tristete) este o prescurtare de limbaj folosita pentru a descrie complexitatea afectelor si tiparelor asociate pe care le simtim repetat in acelasi fel. Emotile sunt nume pe care parintii le folosesc pentru a-si invata copiii sa asocieze starile corporale pe care parintii le recunosc la copiii lor.

Va intrebati poate, unde e disocierea. La datorie, atunci cand aude chemarea persistenta a traumei. Cred ca cea mai buna definitie a disocierii este data de cele spuse de un pacient al dr. Chefetz, o evadare in lipsa de evadare. Este o evadare din realitate, spunand insa inconstient povestea a ceea ce se petrece. Disocierea se intalneste la nivelul comportamentului, afectelor, senzatiilor si cunoasterii, experientele disocierii fiind: depersonalizarea, derealizarea, amnezia, confuzia identitara si schimbarea identitatii.

Am precizat ca in cea de-a doua lucrare era vorba despre rusine si suicid.

Vina ar fi definita de: regret si a vrea sa-ti ceri iertare; am facut ceva rau acum, dar eu de obicei sunt ok; m-am comportat urat si sunt vinovat.

Rusinea, care a inceput sa fie studiata recent de catre psihologi, am retinut ca incepand din anii '70 ai secolului trecut (de ce oare?), este o judecata asupra unei actiuni comise de o persoana, persoana judecata ca fiind rea, nedemna de respect, lipsita de valoare. In teoria psihanalitica, rusinea ar fi legata de eul ideal si de supraeu (esec, responsabilitate, devalorizare). Exista si o rusine cronica, adica sunt rau, deci merit sa fiu ranit, sa mi se intample lucruri rele; nu sunt demn de iubire, respect, nu am valoare, sunt o fiinta ratata si merit sa mor. Rusinea cronica face ca viata sa fie pur si simplu dureroasa si nimic altceva. Prezentul nu are nici un sens pentru ca nu aduce altceva decat ceea ce s-a intamplat in trecut. Nici viitorul nu are sens pentru ca va aduce mai multa suferinta, durere, esec.

Dupa atata suferinta, iata-ne ajunsi si la subiectul suicid. Precizez ca R. Chefetz este specialist in trauma si mai ales in tratarea bolnavilor suicidali cronici, adica cei care parcurg tot drumul de la fantezie, ideatie suicidara, la planificare, testare si incercari suicidale. Din punct de vedere psihoterapeutic, cred ca ar fi util si interesant sa va impartasesc sfaturile practice ale lui R. Chefetz despre ceea ce el a numit intreruperea unui suicid. Aceasta se face prin intrebari si luarea in considerare a factorilor de risc. Acestia din urma sunt: daca exista sau nu relatii in viata pacientului, pierderi existente sau anticipate, dificultati financiare, alcoolul si drogurile, intreruperea medicatiei, istoric familial de suicid, incercari anterioare de suicid, comportamente anterioare de autovatamare, sadism, acte de cruzime impotriva oamenilor sau animalelor, pacient victima a violentei. In constelatia suicidului intra: neajutorarea, inutilitatea, furia persistenta, rusinea, umilinta profunda, disperarea, cautarea alinarii, calmul neasteptat si inexplicabil. Cat despre intrebarile psihoterapeutului, acestea vizeaza ideatia suicidara si explorarea ideatiei suicidare.

Intrebari despre ideatia suicidara ar fi: unii oameni considera suicidul o modalitate de a trata durerea; te-ai gandit si tu asa? Ai avut vreodata ganduri suicidare sau impulsuri de a te rani sau de a te omori? Ai spus cuiva despre aceste ganduri suicidare? De cat timp le ai? Ce crezi ca te-a facut sa incepi sa te gandesti la asta? Ce reactie ai atunci cand te gandesti sa te sinucizi?

Intrebari pentru explorarea ideatiei suicidare sunt: Deci ti-ai pune pistolul in gura si ai apasa pe tragaci; ce se va intampla dupa aceea? Si ce se va intampla cand vei fi mort? Cine iti va gasi corpul? Cum vor reactiona oamenii cand te vor gasi? Ce vor spune si vor face cand te vor gasi? Si apoi ce se va intampla, va exista o inmormantare? Ce va spune lumea despre tine? Daca ai fi acolo, la inmormantare, ce ai vrea sa stie lumea despre tine, in sfarsit? Intrebari care il provoaca pe pacient si-i schimba starea, hai sa-i spunem suicidara.

Dar cel mai important in lucrul cu pacientii suicidari ramane relatia terapeutica si munca in echipa. Si sa reusesti sa accepti ca despre suicid, ca si despre moarte, maximul de cunostinte este ca nu stim nimic. De ce se sinucid oamenii a ramas o intrebare fara raspuns si pentru un psihanalist specializat in lucrul cu pacienti suicidari, cum este R. Chafetz.

Doua prezentari facute mai degraba de medicul decat de psihanalistul R. Chefetz. O explorare a "rocii biologicului", poate.

Ar fi timpul pentru un caz clinic, nu? Mai intai as vrea sa precizez ce este psihoterapia pentru cei doi lectori. Mai exact, psihoterapia are loc atunci cand o persoana ii spune alteia ceea ce nu vrea cu adevarat sa spuna, in timp ce cealalta persoana asculta ceea ce nu vrea cu adevarat sa auda.

Au fost prezentate doua cazuri clinice, unul de catre Kathryn Chefetz si celalalt de catre R. Chefetz. Am sa fac referire la cel prezentat de K. Chefetz. Este vorba despre o femeie cu un istoric de abuz sexual de catre tatal vitreg, dar in acelasi timp cu o mama care a fost beata la nastere, atat de beata, incat nu-si aducea aminte ca a nascut. O lipsa a nasterii, o trauma a absentei nasterii. Fiind caz clinic, nu o sa detaliez. Vreau doar sa spun ca terapeutei i-au trebuit aproape cinci ani ca sa-si dea seama, in urma analizei transferului si contratransferului, ca trauma abuzului sexual a fost mai putin devastatoare decat trauma produsa de ignorarea, invalidarea de catre mama la nastere, mama care apoi a devenit invizibila emotional. Ceea ce le-a ridicat celor din sala problema traumei printr-o absenta, absenta nasterii. A nasterii psihice, as adauga eu. Dar asta este o trauma din alta poveste decat cea povestita de cei doi lectori.

Carmen Apopei

www.cafegradiva.ro

17 comentarii

  1. Foarte interesanta prezentare, Carmen, multumim mult! Au fost prezentari mai mult clinice decat teoretice, din cate inteleg, ceea ce face manifestarea cu atat mai utila. Pe mine ma intereseaza cel mai mult despre mecanismele disocierii in trauma, pe care le-ai enumerat: depersonalizarea, derealizarea, amnezia, confuzia identitara si schimbarea identitatii precum si despre suportul somatic al memoriei procedurale.

    RăspundețiȘtergere
  2. carmen apopei25/6/11 12:20

    Georgiana, ma bucur ca ti-a placut prezentarea si ...cu placere. Cat despre mecnismele disocierii, ceea ce am retinut eu despre ele ar fi: depersonalizarea se refera la experientele de iesire din propriul corp(plutesc, etc.), si nu este foarte dramatica; derealizarea este perceptia ca lumea este falsa, e ca si cum ai privi lumea printr-un voal; confuzia identitara e legata de faptul ca nu mai stim cine suntem, iar schimbarea identitatii ca esti altcineva, asa cum Precious era o vedeta admirata si nu cineva abuzat.
    Cat despre suportul somatic al memoriei procedurale, el este reprezentat de toate structurile neuronale cu proprietati de automatism: amigdala, hipocampus, vermis cerebelos, hipotalamus, emisfera stanga si cea dreapta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant comentariul tau, Carmen.

    Mi-au ramas doua formulari exceptionale:

    Prima este definitia psihoterapiei, care ar putea usor sa fie un fel de motto pentru Gradiva:

    "Psihoterapia are loc atunci cand o persoana ii spune alteia ceea ce nu vrea cu adevarat sa spuna, in timp ce cealalta persoana asculta ceea ce nu vrea cu adevarat sa auda."

    Iar a doua este legata de ce este o emotie: "Emotile sunt nume pe care parintii le folosesc pentru a-si invata copiii sa asocieze starile corporale pe care parintii le recunosc la copiii lor." Adica, starile noastre din corp trebuie codate cumva, si parintii pun niste nume pe ele ca sa avem oarecum o idee despre ce se intampla.

    Distinctia asta intre vina si rusine a inceput sa fie batuta academic din anii '70, pentru a existat un val care a re-considerat rusinea. Vina era emotia studiata in principal, si vazuta ca mai importanta, pentru ca e legata de actiune. Simti vina cand faci ceva gresit, sau discutabil. Rusinea a fost vazuta multa vreme ca ceva primitiv, ca fiind o emotie inferioara, pana cand a fost asociata psihanalitic cu eul ideal si cu stari de disociere si trauma. Vina era mai importanta pentru ce era legata de aparitia moralitatii, si de supra-eu, si de actiune.

    Daca vina are de a face cu actiunea, rusinea este vazuta ca fiind un sentiment in care te simti mai putin decat esti, ca vrei sa te ascunzi, si esti inferior. Si ea subintinde clinic multe din psihopatologii.

    As fi curios sa aud despre ce numesti tu incapacitatea de a fi nascut psihic.

    Mai sunt ingrijorat cateodata de o tendinta de a intra in competitie legata de traume. Eu nu cunosc cazul asta, dar nu stiu de ce trauma legata de ne-sustinere emotionala e mai puternica decat trauma sexuala. Pentru ca e mai lunga si are efecte mai complexe? Poate ca amandoua sunt foarte puternice...

    RăspundețiȘtergere
  4. carmen apopei26/6/11 00:40

    Da, Bogdan, imi vine sa zic ca atrticolul meu e curat interesant, vad ca si tu si Georgiana ati inceput cu aceasta apreciere. Sunt intr-adevar exprimari exceptionale, in special cele referitoare la psihoterapie. Cea referitoare la emotii mi s-a parut in special foarte sugestiva.Multumesc pentru precizarile despre vina si rusine.
    Nu e vorba despre incapacitatea de a fi nascut psihic ci de a nu te fi nascut psihic. Nu exista numai nasterea fizica ci si nasterea psihica, definita de maternologi.Nasterea psihica este istoria venirii individului pe lume, a trecerii din interiorul corpului matern in lumea exterioara. Acest proces inseamna invatarea de catre bebelus a mijloacelor proprii de a trai, mijloace fizice dar si psihice.Adica de a dobandi propriile mijloace psihice pentru a trai si a ne adapta la dimensiunea psihica a lumii. Pentru aceasta bebelusul are nevoie de mama si tatal sau, pe cat posibil intr-o stare psihica buna.Numai o nastere psihica asigura adevarata independenta.
    Nu stiu, poate americanul din tine s-a gandit la competitie intre traume. Nu era vorba ca trauma legata de ne-sustinere emotionala e mai puternica decat trauma sexuala, e vorba ca mama nu mai stia ca a nascut, adica practic copilul ala nu exista pentru ea, absenta nasterii, psihice as completa eu. Si ca sa fie vorba de sexualitate, trebuie mai intai sa existi.Sa fii investit, sa te poti identifica si asa mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Poate ca trauma nesustinerii materne primare e mai puternica pur si simplu pentru ca este mai arhaica iar psihicul este mai nelegat, neconstituit. Cred ca asta spune de fapt si Carmen. Mie mi se pare greu de reprezentat un astfel de avort psihic. Oare asa ceva sa stea la baza autismului, de exemplu?

    RăspundețiȘtergere
  6. carmen apopei26/6/11 20:43

    Trauma absentei nasterii, care e ceva mai mult decat nesustinerea materna, este foarte greu,practic imposibil de reprezentat.Daca e mai usor, nasterea psihica inseamna si asta,legarea lumii psihice si adaptarea la ceea ce inseamna lume psihica, asa cum corpul se adapteaza lumii fizice.
    Da, Georgiana, asa ceva poate sta la baza autismului,mai ales cand nu se stabileste nici o legatura psihica intre mama si copil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... iar cumva numarul in crestere al copiilor diagnosticati cu autism ar putea fi pus pe seama absentei unei nasteri psihice atat in cazul mamei cat si al copilului nascut , din ce in ce mai des,prin cezariana?!

      Ștergere
  7. Carmen, as fi curios sa aud cum dezvolti tu ideea asta de nastere psihica. Pentru mine e inca neclara. Spui ca e mai mult de nesustinere materna, dar nu inteleg ce e mai mult aici. Intr-un fel cu toti ne nastem psihic daca cumva functionam in lume, si in alt fel cu toti poate trebuie sa ne nastem mai bine, sa functionam mai bine. Ce inseamna pentru tine 'adevarata' nastere psihica? Si de ce nasterea asta psihica trebuie sa duca neaparat la independenta si nu la dependenta matura, cum ar zice Fairbairn?

    Apoi, dupa cum stiti bine, studiile pe care le facea Bettelheim despre mama frigider, care explica autismul ca fiind cauzat de nesustinere emotionala, sunt foarte atacate. Odata, ele invinovatesc mama foarte puternic. Apoi, e greu de indicat o relatie cauzala intre parenting si autism. In acelasi timp, eu nu cred ca studiile care fac autismul o problema exlusiv genetica sunt foarte bune, pentru ca folosesc un model cauzal deficient. In ele, daca identifici o corelatie, o faci si cauza in demonstratie. Poate ca identificare unei cauze pentru autism e cumva similara cu identificarea cauzei pentru homosexualitate, ori chiar heterosexualitate. Un proiect nu foarte fertil intelectual...

    RăspundețiȘtergere
  8. @Bogdan Apropos de cauze, nu poti anula De ce ul din lume, depinde doar cat de departe te duce mintea cu el.

    Apropos de nasterea psihica in text e "invalidarea de catre mama la nastere, mama care apoi a devenit invizibila emotional". Eu inteleg de aici ca mama nu numai ca nu-si amintea ca a nascut, dar a uitat de tot :), adica n-a crezut nici dupa aia. Altfel, ma gandesc ca multe femei nu sunt constiente la nastere (anestezie generala etc) si totusi devin mame bune apoi.
    Daca e sa fie o trauma atat de adanca cred ca e din faptul ca mama il considera pe copil nenascut si asta ii transmite, nu ca si-a uitat nasterea.

    RăspundețiȘtergere
  9. De acord cu Al ca nu momentul punctual al nasterii nesustinute de mama e traumatic, ci asocierea lui cu restul povestii, cu mama absenta (a se citi moarta pentru copil) de mai tarziu. Aici e trauma.

    RăspundețiȘtergere
  10. carmen apopei28/6/11 01:09

    Referitor la de ce? as aminti raspunsul lui A. Green la intrebarea de ce raul, si anume ca poate trebuie sa acceptam ca raul nu are un de ce. Eu cred ca e valabil si pt autism.
    Un copil are nevoie sa-i fie recunoscuta nasterea pt ca el are mai intai nevoie de a-i fi recunoscut Sinele propriu.
    Al,in cezariene nu se pune problema de a nu sti ca ai nascut, ci poti avea sentimentul ca ai ratat trairea nasterii.
    Da, trauma nasterii nu se poate sustine singura, e nevoie si de restul povestii, asa cum spune Ioana.
    Bogdan, nu se pune problema de a invinovati mamele,in conditiile in care maternitatea este un proces inconstient in proportie de 90%.Ma intreb daca nu cumva criticile la adresa lui Bettelheim au la baza tocmai invinovatirea mamei pentru ca e foarte greu de conceput si acceptat ideea ca o mama nu-si iubeste copilul.Nu se intelege ca de fapt ea are o suferinta care nu lasa loc iubirii.
    Am sa detaliez un pic conceptul de nastere psihica,sper sa reusesc sa-l mai clarific.
    In viata intrauterina, fetusul inregistreaza omogenitatea, constanta mediului intrauterin in teritoriile corticale libere, adica neprogramate genetic, asa ca nou-nascutul se asteapta sa regaseasca aceasta omogenitate si dupa nastere. La nastere, nou-nascutul trece dintr-un mediu(intrauterin)omogen intr-un mediu heterogen, pentru care nu are nici un mijloc psihic de adaptare. Este necesara armonizarea progresiva intre lumea externa, heterogena si nostalgia omogenitatii lumii intrauterine. Armonizare care face posibila deschiderea spre lume, ca fiind un mediu care poate si el asigura omogenitatea.Aceasta tranzitie, adaptarea la lume, reprezinta nasterea psihica.

    RăspundețiȘtergere
  11. Carmen: am inteles mai bine ce vrei sa spui prin nastere psihica (imi aduce aminte de Otto Rank, dar nu stiu de ce, ca nu l-am citit!).

    Trebuie sa spun ca am ramas mirat cand am citit cum te uiti tu la maternitate. Tu spui ca mama are o suferinta care nu lasa loc iubirii, si ca poate suferinta asta e 90% inconstienta?

    Reactiile mele la 'de ce' sunt cateodata foarte puternice, dar imi este greu sa le sustin. Intrebarile astea cauzale sunt importante, si stau la baza stiintelor umane. Sunt cateodata dezamagit de importanta care li se acorda, si devin foarte reactiv cu ele. In ce priveste autismul, eu as fi mai curios - in loc sa ne uitam la cauza lui, cum face multa industrie academica- sa vedem care e experienta copiilor cu autism, si cum am putea face ca noi sa comunicam mai bine cu ei. M-ar interesa experienta lor asa cum e ea, si nu ca rezultat al unui discurs in care ei, 'autistii,' au ceva care mai putin decat avem noi, adica abilitati de comunicare si empatie si altele. Intrebarile astea cauzale presupun dupa mine o idee de normal- noi suntem normali, si de ce nu sunt ei normali ca noi- si atunci incepem sa teoretizam o cauza care ii face pe ei mai putin normali.

    RăspundețiȘtergere
  12. Interesanta discutia asta despre trauma prima a nasterii. Vad ca legati autismul de trauma nasterii. La Paris o profa specialista in autism ne explica faptul ca inca din viata intrauterina acestii copii au probleme. Asta a propos de "de ce".
    Da, nelinistitoare opinia lui Green. Hinshelwood de la Essex zicea si el ceva asemanator. Daca am sti de ce e raul rau fara apel am putea face ceva sa-l schimbam. Numai ca uneori cauzele raului ne sunt straine si nu le putem indrepta.

    @Bogdan: In filmul "Temple Grandin" vedem autismul altfel decat suntem obisnuiti din cliseele clinice. Autista avea, de pilda, o capacitate enorma de empatie cu vacile.
    M-a impresionat mult filmul si mi-a dat de gandit.

    RăspundețiȘtergere
  13. carmen apopei29/6/11 23:46

    @Bogdan, chiar necitit, Rank este automat legat de ceea ce se numeste trauma nasterii. Cat despre mirarea ta despre cum vad eu maternitatea, precizez ca este concluzia maternologilor care studiaza dificultatile materne. In acest sens poti sa asculti pe Cafe Gradiva interviurile mele la radio despre depresia materna.

    RăspundețiȘtergere
  14. Hai sa raspund la intrebarile din paragraful 5 de jos in sus(imi par foarte familiare, mi le-am pus de multe ori acum vreo trei ani, dar raspunsurile raman actuale):
    1) Ce se va intampla cand vei fi mort?
    Voi sta linistita, marele avantaj in a fi decedat e ca totul in jur te lasa rece, nu mai esti implicat in nimic, deci 0 suferinta. Dezavantaj: pierzi tot ce ar fi putut fi frumos, orice sansa la mai bine, dar daca oricum ai pierdut-o si daca suferinat e prea mare, si ireversibila...
    2)Cine iti va gasi corpul?Cum vor reactiona oamenii cand te vor gasi?
    Probabil maica-mea. As fi vrut sa am satisfactia de a sti ca macar post-moartea mea se va simti vinovata. Nu va fi asa. Va reactiona comportandu-se de parca ar fi indurerata. Si chiar ar fi. Dar nu atat de moartea mea propriu-zisa cat de"ce-o sa spuna colegii mei?Ma face de ras"sau impresia ca a pierdut concurenta cu taica-miu, eu fiind "fata lu' mama" si sora mea"fata lu' tata". Probabil sora mea se va gandi ca am fost o lasa, indurerata?vreo 2 sapt
    Colegii? nu cred ca ar afla iar daca ar afla n-ar suferi prea mult.Prieteni nu am. Si gata, deci suferinta celor din jur minima.
    3)Va exista o inmormantare?
    Probabil nu. Probabil voi fi incinerata. E mai ieftin.
    4)Daca ai fi acolo ce ai vrea sa stie lumea despre tine?
    N-as vrea sa-i vad in fata ochilor, as vrea sa-mi dorm linistita somunul cel de veci. Atata timp cat in timpul vietii nu m-a inteles, mi-a facut rau(chiar fiind convinsa ca-mi face bine uneori)n-a vrut sa ma asculte ce rost avea un biletel de adio sofisticat?ce ar fi schimbat?eu as fi fost tot moarta.

    RăspundețiȘtergere
  15. @Anonim...cred ca gresesti asupra colegilor, iar despre restul nu ma pot pronunta, ca nu am suficiente informatii...desi poate in relatia cu mama, apare un paradox: recunosti ca esti "fata lu' mama", indraznesc sa spun ca te simti asa, dar iti imaginezi ca mama nu ar fi indurerata "autentic". Sper totusi ca nu ai luat-o prea in serios si ca nu ti-ai pierdut simtul realitatii, mai ales ca se apropie aniversarea ta si trebuie sarbatorita :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu cred. De ce sa nu existe nastere psihica daca se face cezariana?! "Nasterea psihica" este o metafora care incearca sa reprezinte travaliul psihic prin care mama se desparte de fat.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!