Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Relatii intre domeniul implicit si cel reflexiv-verbal in psihanaliza relationala (II)




(continuarea rezumatului articolului „Forms of Relational Meaning: Issues in the Relations Between the Implicit and Reflexive-Verbal Domains” publicat de Boston Change Process Study Group in 2008)

Metafora primara. G. Lakoff si M. Johnson, in lucrarea lor Filosofia in carnal (Philosophy in the Flesh, New York: Basic, 1999) au aratat ca un mare numar de idei pe care noi le folosim in gandire si vorbire isi au originea in experientele senzoriomotorii ale propriului nostru corp. Aceste experiente genereaza "metafore primare".

Autorii articolului de fata spun ca 

Aceste metafore primare sunt notiuni fundamental implicite despre noi insine, despre altii si despre lume.

Metaforele primare sunt vazute ca modalitati senzoriomotorii de baza ale experimentarii si conceptualizarii lumii in forma modelelor mentale nonverbale. Ei spun ca metafora primara, in aceasta perspectiva, nu este o figura de stil, ci este un concept nonverbal implicit.

G. Lakoff si M. Johnson au sugerat ca notiunea de
"mai mult" este legata de pozitia verticala a corpului:
O apreciere subiectiva a cantitatii este conceptualizata in termeni de experienta senzorio-motorie a verticalitatii ceea ce inseamna a trebui sa ridici ochii sau capul ca sa vezi cu adevarat mai mult.

"Mai mult inseamna sus": este metafora primara care apare din experienta senzorio-motorie. Desi limbajul foloseste metafora primara, ea nu este bazata lingvistic, ci actional.
Experienta corporala care sta la baza folosirii limbajului nu este nici intamplatoare, nici o metafora moarta (unde legatura de la experienta la lume e doar de domeniul trecutului). Legatura inca exista. Conceptul de corporalitate e activat cand sunt folosite cuvintele sau cuvintele pot fi activate cand schemele senzorio-motorii sunt experimentate. Aceasta folosire a metaforei primare in domeniul vorbirii va aduce cu ea o activare a sistemului senzorio-motor care constituie experienta nonverbala primara. Prin urmare, experienta noastra cand vorbim cu metafore primare este un eveniment corporal, ca si unul verbal.
G. Lakoff si M. Johnson ne-au oferit o panorama a unor astfel de metafore primare (modele mentale incorporate), fiecare derivand din experienta senzorio-motorie de a fi intr-o lume reala, cu oameni reali avand intentii deduse.

In continuare sunt citate cateva exemple - pe cat de simple, pe atat de interesante - din Philosophy in the Flesh, paginile 52-53:

- Relatiile sunt calatorii!
Experienta primara: se deplaseaza prin spatiu
Exemplu: 

Relatia noastra a mers atat de departe, apoi s-a oprit si am mers pe drumurile noastre separate.

- Ajutorul este suport fizic!
Experienta primara: observatia ca unele fiinte si oameni cer suport material pentru a continua sa existe si sa functioneze
Exemplu: asistenta caritabila

- Timpul este miscare!
Experienta primara: confruntarea cu trecerea timpului drept ceva care se misca in spatiu sau observa miscarea
Exemplu: 

Timpul zboara.

- Starile sunt locatii!
Experienta primara: fiind intr-o regiune delimitata a spatiului si experimentand o stare cunoscuta ca fiind corelata cu o locatie sigura (stand linistit sub un copac sau simtindu-se in siguranta in pat)
Exemplu: 

Sunt prins intr-o depresie, iar urmatorul lucru care nu va merge bine ma va da peste cap.

- Actiunile sunt miscari auto-propulsate!
Experienta primara: actiunea comuna a miscarii corpului prin spatiu (chiar din primii ani)
Exemplu: 

Ma misc chiar pe langa un proiect.

- Scopurile sunt destinatii!
Experienta primara: atingerea fizica a destinatiei
Exemplu: 

El va fi pana la urma de succes, dar inca nu se afla acolo.

- Cauzele sunt forte fizice!
Experienta primara: obtinerea de rezultate prin exercitarea fortei fizice asupra obiectelor pentru a le misca sau schimba
Exemplu: 

Ei au impins proiectul de lege prin congres.
Aceste metafore primare permit gandirii si limbajului folosirea extensiva. Folosirea lor intr-un discurs normal, netehnic, in special despre noi insine si ceilalti si despre relatiile noastre este permanenta. 
De asemenea, de obicei neconstiente, metaforele primare dau nastere conceptelor verbale, ele raman, de asemenea, substratul activat din care rasar multe din gandurile si limbajele noastre. Privite in acest fel, granitele evidente observate intre presimbolic si simbolic, intre nonverbal si verbal, intre implicit si explicit nu se estompeaza. Dar devine mai clar ca ele impartasesc aceleasi radacini originare in experienta corporala comuna care este acelasi model mental incorporat.

Ei spun mai departe ca, desi actuala forma / sunet a / al cuvantului poate fi intamplatoare, conceptele incorporate care imbina experienta cu cuvinte nu sunt deloc intamplatoare. Acestea sunt determinate de morfologia noastra, pattern-urile noastre innascute de miscare si lumea externa reala de oameni si lucruri.

Concepte kinestezice. Psihanalista M. Sheets-Johnstone (The Primacy of Movement, Amsterdam: Benjamins, 1999) a dus aceasta linie de gandire mai departe. In argumentarea
"primatului miscarii" a sugerat ca noi ne descoperim pe noi si lumea prin propria noastra miscare. Ea a propus ca 
fenomenul fundamental de animatie implica o constiinta corporala si conduce la concepte si reprezentari corporale ca si la concepte kinestezice.
Lista conceptelor corporale este vasta, cum ar fi inauntru / afara, greu / usor, deschis / inchis, sus / jos. Aici din nou suntem confruntati cu o viziune a experientei care arunca o lumina diferita asupra catorva din categoriile noastre de baza. Munca lui G. Lakoff si M. Johnson ca si a lui M. Sheets-Johnstone este in traditia curenta de reparatie a clivajului cartezian dintre minte si corp si le leaga impreuna din nou cu ideea de cognitie incorporata.

Conceptele corporale sau kinestezice sau metafora primara – concluzioneaza autorii - sunt activate precum vorbirea.

Astfel, noi facem chiar mai mult decat cuvintele. Noi ne incorporam cuvintele si incorporam mintal miscarile noastre spatio-temporale. Un dialog intre corp si minte este in desfasurare si asta inseamna transportarea intregului mesaj catre altii si noi insine.

"Imagine-gest" ca model mental incorporat.  
De ce limba vorbita spontan suna uman comparativ cu a unui robot?

In primul rand, exista paralimbajul (melodie, stres, volum etc.), e cea mai comuna explicatie.
In al doilea rand, exista un motiv pentru a vorbi. Ascultatorul simte actiunea continua a motivatiei.

In al treilea rand si legat de al doilea, exista un fel de efort spontan de a gasi cuvintele
"corecte" pentru a comunica ce dorim. Acest efort spontan este vizibil sau audibil de catre ascultator.

In vorbirea spontana exista ceva in minte ce vrea sa se exprime. Permiteti-ne sa numim acest ceva din minte o imagine, in cel mai larg sens al termenului. Imaginea poate fi o idee, o miscare, un gest, un afect, un afect vital, un simtamant bazal (
background feeling). Nici una dintre acestea nu e prezenta in forma verbala. Acum vine un efort neorganizat, in special in dialogul spontan. Exista o intentie (cu propriul corp si structura) de a lega imaginea de cuvinte. Pentru aproape fiecare fraza, intentia intra intr-un proces dinamic cu repertoriul existent de piese de limbaj pentru a gasi cele mai bune potriviri. Acesta este procesul intentional in desfasurare (the intention unfolding process).

Acest proces, care de obicei dureaza cateva secunde, este dinamic, imprevizibil, foarte dezordonat si larg distribuit in corp; de obicei implica toate evenimentele corporale similare constiente si inconstiente. Acest proces dinamic neliniar este poate ceea ce ne face cel mai mult umani. El poate include modul in care cuvantul cautat devine efectiv, cu ce deliberare sau excitatie in crestere si cu ce explozie de entuziasm sau calm prindem un cuvant.
Este un proces care poate transmite mai departe, ezita, opri, reincepe usor si asa mai departe, chiar dupa ce cuvantul a fost ales si de acolo in spatiul impartasit poate fi partial luat inapoi si revizuit sau sters ca si cum vorbitorul impiedica transmiterea mai departe cum mai multa sau mai putina gratie, fluenta sau coerenta. (De notat ca nu conteaza daca exista o potrivire corecta. Nu exista asa ceva. Trebuie doar sa fie suficient de bun pentru comunicarea efectiva.) Aceste trasaturi dinamice dau impresia unui organism viu. Fara aceste caracteristici ale procesului intentional desfasurat, noi nu am experimenta o fiinta umana in spatele cuvintelor.
Acest dialog al corpului / mintii al experientei implicite si procesului reflexiv-verbal face posibil pentru psihanalist si pacientul intins pe canapea, care nu se vad unul pe altul, sa cunoasca atat de mult despre implicit si sa impartaseasca un spatiu intersubiectiv.

Despre metaforele primare nonlingvistice mai aflam ca ele ofera un fundament (conceptele nonverbale) pentru aspecte ale limbajului. De aici rezulta ca 

 miscarea este mama limbajului

este sursa de multe concepte lingvistice.

D. McNeill (Gesture and Thought, Chicago: University of Chicago Press, 2005) – citat in articol
a introdus conceptul de "imagine-gest" pentru a se referi la toate formele corporale ale gandului vorbit. El vede limbajul verbal ca fiind alcatuit din doua componente cu origini si importanta egale. In primul rand, exista limbaj care de obicei se refera la o structura statica. In al doilea rand, exista un proces dinamic pe care el il numeste "procesul imagine-gest". Pe scurt, acest proces dinamic consta in gesturi ce sunt in sincronizare cu vorbirea. El a subliniat ca discursul verbal este insotit de miscarea corpului in timp, inclusiv expresiile faciale. In mod similar, desi gesturile au propriile lor morfologii izolate, in discursul real ele capata forma prin imagine si intentie. Discursul viu si miscarea / gestul sunt obligatoriu sincronizate. Chiar conditii cum ar fi balbaiala sau feedback-ul intarziat al auditorului nu-si distrug sincronicitatea lor.

McNeill a elaborat termenul de
"imagine-gest" pentru a include procesele nonconstiente cu durata scurta ("short-lived") care rezulta in timpul formarii si executarii unui gand sau fraza.
Daca nu citesti un text si nu l-ai memorat si esti in procesul unui discurs spontan, fiecare ideea si fraza este formata ca atare sau chiar inainte de a fi emisa. Nu stii exact ce urmeaza sa spui pana ce nu o spui. In timpul desfasurarii acestui proces intentional, ideea este inca in lucru si aliniata cu parti de limbaj cu mult inainte ca cuvantul sau cuvintele sa ia forma finala.
McNeil a fost foarte constient ca gestul si imaginea nu sunt singurii artizani ai gandirii si limbajului in timp ce el este in curs de a fi pregatit / aranjat. Tot ce este nonverbal joaca acest rol – afectele, senzatii primare din corp, afectele vitale, disconfortul fizic, starea de spirit, starea sistemelor motivationale subconstiente (foame, somn, sex), senzatiile inconjuratoare, istoria recenta si asa mai departe. Toate acestea sunt menite sa fie asumate sub termenul de "imagine-gest".
Cum ideea formata si cuvintele mai mult sau mai putin corecte se gasesc unul pe altul? Dupa toate astea, desfasurarea procesului intentional ia doar cateva secunde. Este o calatorie scurta si rapida pentru a lega piesele necesare ale limbajului de imagine-gest. 
Mc Neill, in traditia lui Yvgotski (1986), a avut o sugestie interesanta ca imaginea / gestul dinamic analog este asociat cu opusul lui – cuvantul categoric, static. Cele doua sunt puse impreuna intr-un proces dialectic clasic unde opozitia este rezolvata si adusa impreuna prin fuziune. Verbalul si nonverbalul nu au fost doar aduse impreuna, dar au devenit un singur lucru.

Contextul nonverbal al limbajului. Cuvintele isi iau sensul in context (de exemplu, 

Eu sunt multumit / content.

vs. 
continutul / the content pachetului

sau 
Imi pare rau, a fost o neglijenta / oversight

vs. 
comisia de supraveghere / oversight

sau 
Ma despart / cleave de tine.

vs. 
Tai / cleave carnea.). 

Acesta este contextul cuvintelor si frazelor rostite anterior si este contextul a ceea ce se intampla in relatie in momentul rostirii. Este mai ales valabil pentru dialogul spontan. Ceea ce se intampla important e inrudirea implicita ca si cunoasterea implicita intre vorbitor si ascultator la momentul vorbirii.
In terapie, aceasta poate sa includa micro-schimburile moment cu moment in relatia transfer-contratransfer.

Ei spun mai departe ca exista cel mai adesea un context fluctuant care determina ce poate fi spus, unde si cand. In acest sens, desfasurarea fluxului limbajului este conturata moment cu moment de catre cunoasterea relationala implicita care ofera o mare parte de sens.

Separarile introduse cand domeniul reflexiv-verbal decurge din implicit.  

Pana recent, in psihologie, viziunea noastra asupra lumii a ramas carteziana. Notiunea lui Descartes ca psihicul si somaticul erau separate si de naturi diferite a detinut suprematia. 
Aceste domenii au fost probabil partial legate, dar nu integrate. Viziunea carteziana de baza sustine ca limbajul si experienta nonverbala sunt destul de diferite. Ele pot actiona impreuna asa cum pot fi si complementare sau corelate sau fondate unul pe altul, dar intotdeauna raman separate si fenomene independente. Aceasta pozitie este continuarea unei lungi traditii a splitarii minte / corp.

Acest lucru presupune ca decalajul intre implicit si reflexiv-verbal a prezentat doua intrebari centrale pentru psihologi si filosofi. Prima, experienta traita, prinsa implicit, are vreun sens in sine insasi sau intregul sens este dat dupa actul de reflectie si verbalizare? In al doilea rand, in ce masura actul de reflectie si verbalizare denatureaza experienta traita implicit? Ce se intampla in timpul trecerii de la implicit la explicit este subiectul unei prelungite dezbateri in filosofia fenomenologica in ultimul secol. La un pol al viziunii clasice sunt aceia care cred ca actul reflectiei distorsioneaza experienta prereflexiva implicita. Ei argumenteaza ca actul de reflectie intoarce experienta proprie implicita intr-un obiect si facand asa actionezi ca o oglinda falsa a ceva care a fost la origine subiectiv (P. Natorp, Allgemeine psychologie, Tubingen, Germany: J. C. B. Mohr., 1912). M. Heidegger (On the way to language, New York: Harper & Row, 1982) a fost de acord cu extinderea ca atunci cand experienta traita este privita in timpul reflectiei ea nu mai este
"traita prin" si nu mai este subiectiva. S. H. Knoblauch ("Body rhythms and the Unconscious", in Psychoanalytic Dialogues, 2005) a atras atentia asupra diferentei dintre cuvinte si experientele pe care cuvintele sunt menite sa le reprezinte, asa cum vedem in scrierile lui Jacques Lacan (Ecrits, a selection, New York: Norton, 1977) si ale unuia dintre noi, Daniel N. Stern, in cea mai recenta scriere (The Present Moment in Psychotherapy and Everyday Life, New York: Norton, 2004).
Recent, Knoblauch a aratat cum limbajul si nonlimbajul se imbina in vorbire si muzica – cum se pot complimenta, insela, modula, augmenta si rechema unul pe altul. Fiecare poate selecta parti din celalalt pentru subliniere, sau augmentare, sau ironizare, sau surprindere, sau memorare. Materialul sau este nepretuit, dar este scris cu un persistent aer cartezian. Limbajul si gestul fac aceste lucruri minunate impreuna, dar raman voci separate, doua moduri neintegrate.


Pozitia noastra asupra separarilor intre domeniul implicit şi cel reflexiv-verbal. In aceasta sectiune, prezinta patru caracteristici ale procesului de derivare / emergenta a domeniului reflexiv-verbal din cel implicit.
1. Spre deosebire de aceste opinii, pozitia noastra este formata pe baza modelului sistemelor dinamice care ofera o descriere dincolo de paradoxul a doua instrumente (voci) separate care pot face muzica impreuna.
    Ei sustin clar ca 
    In primul rand, verbalul este bazat pe implicit.
    Verbalul se refera la implicit si continua starea intentionala implicita.
    Aceasta este clar din discutia noastra anterioara despre mintea incorporata, metafora primara si faptul ca limbajul isi are radacini in transmiterea experientei corporale developmental si fenomenologic. Un citat din Merleau-Ponty afirma pe buna dreptate mintea incorporata:
    Sensul nu este in fraza ca untul pe paine, ca un al doilea strat de realitate psihica, pe intreaga durata a sunetului, este totalitatea a ceea ce se spune, integrarea tuturor diferentelor lantului verbal, sensul este dat cu cuvinte pentru aceia care au urechi de auzit. Si, invers, intregul peisaj este plin de cuvinte. (M. Merleau-Ponty, The Visible and the Invisible, Northwestern University Press, 2000, original publicat in 1964) 
    Prin urmare, cele doua domenii nu sunt nici instrumente complet separate.
    In schimb, o voce emerge si este derivata din alta. Ambele sunt ancorate in acelasi material mintal si cultura inconjuratoare.

    2. In al doilea rand, desi strans legate in dezvoltare, implicitul si reflexiv-verbalul nu sunt izomorfe.
    Ei sunt de acord cu scriitorii anteriori ca exista o inerenta diferenta intre trait si verbalizat deoarece sunt doua moduri de expresie ce nu pot fi transformate unul in altul.
    Ele sunt, de asemenea, generate de perspective diferite. Implicitul este direct, subiectiv, si  "trait prin", in timp ce verbalul este o vedere ulterioara, din afara experientei originare implicite. Aceasta este diferenta dintre cuvant si experienta pe care filosofii au numit-o ca fiind produsul inevitabil al traducerii experientei traite in exprimare verbala.

    3. In al treilea rand (si aici pozitia noastra difera marcant de a celorlalti), diferenta, prin ea insasi, intre implicit si reflexiv-verbal trebuie vazuta ca pe o proprietate emergenta a decurgerii verbalului din implicit si vazuta in termenii sai proprii.
    E necesar sa nu fie conceptualizata ca diferenta sau distorsiune sau fracturare. Nu este o problema, o lipsa sau o pierdere in procesul de emergere. De fapt, se datoreaza faptului ca relatia dintre cuvant si experienta ca diferentierile, contradictiile si intreruperi ale coerentei, precum si complementaritatile, elaborarile si armonizarile sunt create in timpul rezultarii reflexiv-verbalului din implicit.
    Acestea trei – reflexivul, implicitul si diferentierea intre ele doua – formeaza un ansamblu pe care il intelegem intuitiv. Exista un grad inalt de coerenta intre experienta implicita si verbalizarea ei reflexiva.

    4. In al patrulea rand, exista forme variate de diferentiere care trebuie separate conceptual. In plus fata de diferentierea inerenta pe care tocmai am descris-o ca discutata de filosofi, exista un al doilea fel care se produce unde exista o perturbare mai dramatica si o intrerupere a armoniei si a coerentei. Disjunctia aceasta ii intereseaza cel mai mult pe clinicieni.
    Aici cred ca se refera la un clivaj puternic intre experienta (implicita) si cuvant care ne da diferite forme de patologie si-mi vine in minte ce spune Gillian Straker (in postarea lui Bogdan "Ce inseamna a intra in pervers si unde este plasata perversiunea") despre clivajul intre experienta traita si teorie. Cred ca este vorba despre cuvantul care functioneaza ca self fals.
    Aceasta pozitie nu este doar coerenta cu un model al sistemelor dinamice, este mai aproape de o descriere fenomenologica a ceea ce se intampla. In timpul decurgerii reflectiv-verbalului, vom primi / construi intuitia unei entitati intregi, o forma. Noi nu separam imediat forma implicita / verbala in parti analizate fiecare in izolare, intr-un stil academic. Exista aceasta forma de intuitie care directioneaza secunda cu secunda investigatia clinica.
    Putem acum sa specificam ce consideram a fi "sensul" (meaning): o forma de experienta implicita, verbalizare reflexiva emergenta si relatia intre acestea doua ca si toate acestea trei luate impreuna, formand sensul. In sfarsit, sensul este prins de o intelegere intuitiva.

    O privire asupra sensului din perspectiva interactiunii a doua persoane. 

    Pana in prezent, discutia noastra se refera in mare masura la coerenta implicit si reflexiv-verbal asa cum ea are loc in mintea si experienta unei persoane. Acum largim discutia pentru a aduce comunicarea dintre doua persoane. Despre asta este vorba in clinica.
    Problema de baza a relatiei implicitului si reflexiv-verbalului este abordata in paralel in situatia a doua persoane in termenii a ceea ce este spus si ceea ce este auzit in mod reflexiv. Noi consideram ca vorbirea este o experienta implicita pentru ascultator din urmatoarele motive. Ascultatorul aude mesajul vorbit, deduce experienta implicita ce sta la baza care a dat nastere cuvintelor si simte diferenta intre cele doua. Ascultatorul primeste o forma. Ascultatorul trebuie apoi, intr-un act de reflectie, sa faca un sens total din aceasta forma. Din nou in acest act, o diferentiere / coerenta este introdusa intre experienta implicita de auzire / vedere / experimentare a actiunii vorbitorului si sensul reflectat al ascultatorului. 
    Cand ascultatorul devine apoi vorbitor, procesul continua numai in directia opusa. Sensurile (de exemplu, ansamblul de implicit, reflexiv-verbal si diferentierile lor) se bazeaza unul pe altul si reorienteaza directia ca dialogul sa avanseze, rezultand o intelegere intuitiva globala si mai cuprinzatoare. Cu alte cuvinte, sensul evolueaza in timpul interactiunii.

    Din punct de vedere clinic, in timpul sedintei, pacientul reflecta asupra interactiunii cu terapeutul si intuieste sensul pe care el sau ea il da interactiunii (si viceversa).
    Sensul nu este niciodata total implicit sau total reflexiv-verbal sau total referitor la discrepanta celor doua domenii. Forma care da nastere acestui sens este un rezultat al tuturor celor trei luate impreuna si captata printr-o intelegere intuitiva.

    Concluzie. Autorii spun ca mintea si corpul au evoluat si s-au dezvoltat impreuna, profund legate in fiecare individ.
     
    Limbajul verbal nu este posibil fara experienta miscarii si gestului. In egala masura, gestul cere limbaj in spatele / inauntrul sau.
    Am explorat cum si de ce implicitul si reflectiv-verbalul se impletesc si sunt pline de sens similar. Distinctia intre lingvistic si nonlingvistic este necesara din motive academice si filosofice, dar, subiectiv, unitatile de baza ale comunicarii umane sunt intentiile traite.

    In continuare spun ca noi actionam stiind inconstient ca celalalt este o mine incorporata, ca si noi, cu intentii ce pot fi exprimate si citite in multe feluri. Forma exacta a expresiei este secundara intentiei.

    Am mentionat cateva interactiuni intre experienta implicita si cea reflexiv-verbala care le integreaza pe amandoua. Notam ca aceasta integrare este preconditie a potentialei si inevitabilei separari intre cele doua domenii.
    Continuitatea sensului de-a lungul celor doua domenii, implicit si explicit, este discutata in aceasta lumina. Reflectiv-verbalul si implicitul nu sunt izomorfe, dar sunt profund famliare reciproc.
    In situatia clinica, intotdeauna vor fi intentii multiple si sensuri in orice act comunicat. Noi vedem asemenea comunicatii spontane ca fiind proprietati emergente ale procesului dinamic alcatuit din trei componente care creeaza o forma:
    1. Intentia este traita implicit.
    2. Versiunea reflexiv-verbala a experientei implicite este bazata pe conceptele mental / corp nonverbale continute in domeniul implicit. La baza se afla filogeneza, ontogeneza si cultura.
    3. Exista o separare inevitabila intre domenile implicit si reflexiv-verbal. Aceasta nu este o lipsa sau o problema, ci este doar o alta proprietate a formei emergente.

    Toate cele trei se reunesc in timpul unui proces numit de ei procesul intentional desfasurat (the intention unfolding process). In timpul acestui proces, o forma a acestor trei, luate impreuna, apare si este captata printr-o intelegere intuitiva. Aceasta forma ofera intentii multiple si sensuri ce pot fi modificate si schimbate peste intentia desfasurata si repetata. In lumea reala de comunicare prin dialog, nu se acorda o atentie focalizata cuvintelor care trec sau gesturilor conventionale sau distinctiei dintre ele. In schimb, exista focusare pe sensul comunicarii totale si intentia sa.

    Georgiana Branisteanu

    2 comentarii

    1. Imi place cum traduci si interpretezi tu, Georgiana. Partea cea mai grea cu textele astea tehnice este ca sunt greoaie. Cand e vorba de limbaj tehnic, specializat, de multe ori sunt mai atent la ideea de baza si urmaresc mai putin continutul. Am urmarit in textul tau ideea de baza, dar am fost frapat cat de curgator suna formularile tale in romana.

      Problema la comunicarea prin scris este ca iti lipseste contextul foarte mult, si tipul asta de comunicare e mai saraca, mai subtire decat asta plina, contextuala din fata-in-fata cu clientul sau terapeutul. De asta, mi se pare ca implicitul este redus, limitat de multe ori in textele tehnice, de specialitate, si pe masura ce limbajul devine mai abstract, cu atat si implicitul scade.

      De asta, orcat bate toba grupul pe vindecarea ranii carteziene, asta intre minte si corp, noi deocamdata suntem tehnic intr-un split cartezian, unde sunt descaranati si nu ne folosim corpul in comunicare. Sau poate il folosim, dar ce vedem cand scriem si postam sunt semne tehinice, cuvintele, si mai putin implicitul bogat care nu poate fi recuperat serios decat in anumite forme de poezie, sau de literatura.

      Te-as ruga sa te gandesti un pic la implicitul din comunicarea verbala, pe un site cum e Gradiva. Ce crezi despre implicitul in verbalul unei comentariu, cum il faci tu? Mai exista?

      RăspundețiȘtergere
    2. Draga Bogdan,
      Si eu m-am gandit la Cafe Gradiva exact asa cum spui tu dar nu am constientizat atat de mult pana acum cand imi confirmi si tu; iti multumesc mult pentru asta pentru ca ma ajuta ca, intr-adevar, sa ma gandesc si nu doar un pic ci, un pic mai serios. :) O alta problema dar care nu se vede este si faptul ca realizarea tehnica a postarii nu imi reuseste niciodata (Dorin e nevoit sa lucreze la formatare).

      RăspundețiȘtergere

    Atentie, se interpreteaza!