Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Istoria "Cărţii roşii"



Din 1962, s-a ştiut într-un cerc larg de existenţa Cărţii roşii a lui C.G. Jung. Însă abia odată cu ediţia prezentă ea este, în cele din urmă, accesibilă unui public mai mare. Geneza sa, descrisă de Jung în Amintiri, vise, reflecţii, a reprezentat subiectul a numeroase discuţii în literatura secundară de specialitate. Prin urmare, o voi schiţa aici doar pe scurt.

Anul 1913 a fost crucial în viaţa lui Jung. El a început un experiment cu sine însuşi, care a devenit cunoscut drept "confruntarea cu inconştientul" şi a durat până în 1930. În timpul acestui experiment, a elaborat o tehnică pentru
a ajunge la baza proceselor sale interioare, 
pentru a traduce emoţiile în imagini
şi
pentru a sesiza fantasmele care acţionau... «subteran». 
Mai târziu a numit această metodă "imaginaţie activă". Mai întâi, a înregistrat aceste fantasme în Cărţile negre. Apoi şi-a revizuit textele, a adăugat câteva reflecţii şi le-a copiat cu un scris caligrafiat într-o carte numită Liber Novus, legată în piele roşie şi însoţită de propriile lui desene. A fost cunoscută mereu drept Cartea roşie.

Jung a împărtăşit experienţele sale interioare soţiei şi altor persoane apropiate. În 1925 a discutat despre dezvoltarea lui personală şi profesională într-o serie de seminare la Clubul Psihologic din Zürich, în care a menţionat şi metoda imaginaţiei active. Dincolo de acest cadru, Jung păstra însă tăcerea. De exemplu, copiii săi nu fuseseră informaţi despre acest experiment cu sine însuşi şi nu sesizaseră nimic neobişnuit. În mod clar, i-ar fi fost dificil să le explice ce se întâmpla. Era deja un semn de favoare dacă îi permitea unuia dintre copii să îl privească scriind sau pictând. Astfel, pentru descendenţii lui Jung, Cartea roşie a fost întotdeauna înconjurată de o aură de mister. În 1930, Jung şi-a încheiat experimentul şi a pus deoparte Cartea roşie – neterminată. Deşi avea locul ei de onoare în biroul lui, a lăsat-o să zacă acolo zeci de ani. Între timp, cunoaşterile pe care le dobândise prin intermediul ei au înrâurit în mod direct scrierile lui ulterioare. În 1959, cu ajutorul ciornei vechi, a încercat să încheie transcrierea textului în Cartea roşie şi să termine o pictură incompletă. De asemenea, a început un epilog, însă din motive necunoscute, atât textul caligrafiat, cât şi epilogul se întrerup în mijloc de propoziţie.

Deşi Jung a cântărit serios ideea publicării Cărţii Roşii, niciodată nu a făcut paşii necesari. În 1916 a publicat pentru un cerc privat Septem Sermones ad Mortuos (Şapte învăţături către morţi), o scurtă lucrare răsărită din confruntarea sa cu inconştientul. Nici măcar eseul lui din 1916, "Funcţia transcendentă", în care a descris tehnica imaginaţiei active, nu a apărut până în 1958. Există câteva motive care l-au determinat să nu publice Cartea roşie. Aşa cum el însuşi a afirmat, era neterminată. Interesul său crescând pentru alchimie ca temă de cercetare l-a distras de la ea. Privind retrospectiv, el descria înregistrarea detaliată a fantasmelor sale în Cartea roşie ca pe o "elaborare estetizantă" necesară, ce-i drept, dar enervantă. În 1957 declara că atât Cărţile negre, cât şi Cartea roşie erau consemnări autobiografice pe care nu dorea să le publice în Operele complete pentru că nu aveau un caracter erudit. Ca o concesie, i-a permis Anielei Jaffe să citeze fragmente extrase din Cartea roşie şi din Cărţile negre în Amintiri, vise, reflecţii – o posibilitate pe care ea a fructificat-o doar puţin.

În 1961 Jung a murit. Drepturile sale de autor au intrat în proprietatea urmaşilor care au format Societatea moştenitorilor lui C.G. Jung. Moştenirea drepturilor de autor ale lui Jung le-a adus descendenţilor săi o obligaţie şi o provocare: realizarea ediţiei germane a Operelor complete. În testament, Jung îşi exprimase dorinţa ca atât Cartea roşie, cât şi Cărţile negre să rămână în familie, fără a da totuşi instrucţiuni mai detaliate. Din moment ce Cartea roşie nu era prevăzută să fie publicată în Operele complete, Societatea moştenitorilor a conchis că aceasta fusese dorinţa definitivă a lui Jung cu privire la lucrare şi că ea era exclusiv o chestiune personală. Societatea moştenitorilor a ocrotit scrierile nepublicate ale lui Jung ca pe o comoară şi nu a avut în vedere niciun alt plan de publicare. Cartea roşie a rămas în biroul lui Jung peste douăzeci de ani, încredinţată în grija lui Franz Jung, care preluase casa tatălui său.

În 1983, Societatea moştenitorilor a pus Cartea roşie într-o cutie de valori securizată, ştiind că era un document de neînlocuit. În 1984, nou-numitul comitet executiv a realizat cinci duplicate fotografice pentru uzul familiei. Descendenţii lui Jung aveau acum pentru prima oară oportunitatea de a o cerceta mai îndeaproape. Această manevrare grijulie a avut beneficiile ei. Păstrarea în stare bună a Cărţii roşii se datorează, printre altele, faptului că a fost doar rareori deschisă în zeci de ani.

Când, după 1990, editarea germană a Operelor complete — o selecţie de lucrări — se apropia de sfârşit, comitetul executiv a decis să înceapă să examineze în vederea altor publicări tot materialul nepublicat accesibil. Am preluat eu această sarcină pentru că, în 1994, Societatea moştenitorilor mi-a dat mie responsabilitatea problemelor de arhivare şi editoriale. S-a dovedit că exista un întreg corpus de ciorne şi variante de text care se refereau la Cartea roşie. De aici a reieşit că partea lipsă a textului caligrafiat se găsea sub formă de ciornă şi că exista un manuscris intitulat Prüfungen (Încercări), care continua din punctul în care ciorna se încheia şi care conţinea Septem Sermones ad Mortuos. Rămânea însă o întrebare deschisă dacă şi cum ar fi putut fi publicat acest material substanţial. La prima vedere, stilul şi conţinutul păreau a avea puţin în comun cu celelalte lucrări ale lui Jung. Multe erau neclare şi pe la jumătatea anilor ’90 nu mai exista nimeni care să fi putut furniza informaţii la prima mână despre aceste aspecte.

Oricum, din vremea lui Jung încoace, istoria psihologiei câştigase în importanţă şi putea oferi acum o nouă abordare. În timp ce lucram la alte proiecte, am intrat în legătură cu Sonu Shamdasani. În lungi discuţii am examinat posibilitatea de a continua publicarea lui Jung, atât în termeni generali, cât şi cu privire la Cartea roşie. Cartea se născuse într-un context specific cu care cititorul de la începutul secolului al XXI-lea nu mai este familiarizat. Dar un istoric al psihologiei ar fi fost capabil să o prezinte cititorului modern ca pe un document istoric. Cu ajutorul surselor primare ar fi putut să o integreze în contextul cultural al genezei sale, situând-o în istoria ştiinţei şi legând-o de viaţa şi opera lui Jung. În 1999, Sonu Shamdasani a elaborat un concept de publicare urmând aceste principii călăuzitoare. Pe baza propunerii sale, Societatea moştenitorilor a decis, în primăvara anului 2000 — nu fără discuţii — să permită publicarea Cărţii roşii şi să-i încredinţeze lui Sonu Shamdasani sarcina de editor.

Am fost întrebat în mod repetat de ce, după atât de mulţi ani, Cartea roşie este totuşi publicată acum. Anumite aspecte noi pe care le-am înţeles au jucat un rol major: Jung însuşi nu a considerat Cartea roşie un secret — aşa cum păruse. În câteva situaţii, textul conţine adresarea "dragi prieteni"; cu alte cuvinte, se adresa unui auditoriu. Într-adevăr, Jung i-a lăsat pe prietenii apropiaţi să deţină copii ale manuscriselor şi le-a discutat cu ei. El nu a exclus în mod categoric publicarea; pur şi simplu a lăsat această problemă nerezolvată. Mai mult, Jung însuşi a declarat că a obţinut materialul pentru toate lucrările sale târzii din confruntarea cu inconştientul. Ca înregistrare a acestei confruntări, Cartea roşie este centrală pentru opera lui Jung, depăşind sfera personală. Această înţelegere i-a permis generaţiei nepoţilor lui Jung să privească situaţia într-o nouă lumină. Procesul de luare a deciziilor a cerut timp. Probe de lectură, concepte şi informaţii i-au ajutat să gestioneze într-un mod mai raţional o problemă încărcată emoţional. În cele din urmă, Societatea moştenitorilor a decis în mod democratic că ea poate fi publicată. A urmat un lung drum de la acea decizie la prezenta publicaţie. Rezultatul este impresionant. Această ediţie nu ar fi fost posibilă fără cooperarea a numeroase persoane care şi-au dedicat capacitatea şi energia unui scop comun.

Din partea descendenţilor lui C.G. Jung, doresc să le adresez sincere mulţumiri tuturor celor care au contribuit la ea.

Aprilie 2009
Ulrich Hoerni
Fundaţia operelor lui C.G. Jung

Prefaţă la Cartea roşie, Editura Trei, 2011. Text publicat cu acordul editurii.

www.cafegradiva.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Atentie, se interpreteaza!