Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Mecanisme noninterpretative in terapia psihanalitica (I)




(Am rezumat aici o prima parte din articolul Non-Interpretive Mechanisms in Psychoanalytic Therapy publicat de Boston Change Process Study Group in 1998)


Introducere

Ce este schimbarea psihica pentru psihanaliza? De cand a inventat Freud psihanaliza si a avut ideea ca interpretarea continutului manifest duce la continutul latent, psihanalistii si-au pus problema daca schimbarea psihica profunda ar putea fi privita si altfel decat asa, cantitativ: ceea ce a fost inconstient sa devina constient. Si, de fapt, fiecare noua paradigma a adus o noua explicatie cu privire la rezultatele curei psihanalitice. Este ceea ce fac si relationalii de la Boston astazi, cu teoria lor despre domeniul implicit procedural. Pentru ei, schimbarea psihica trebuie sa apara la nivelul cunoasterii relationale implicite care se modifica pe parcursul relatiei cu psihanalistul.

Autorii articolului de fata ne ofera o lista bibliografica importanta si structurata cronologic in cazul in care suntem curiosi cum a evoluat ideea de schimbare psihica in psihanaliza, de la Freud pana la ei. Iata lista:
  1. Ferenczi, S. & Rank, O. (1924), The Development of Psychoanalysis, Madison, CT: Int.
    Univ. Press., 1986.
  2. Strachey, J. (1934), "The nature of the therapeutic action of psychoanalysis" in The
    Evolution of Psychoanalytic Technique
    , Ed. M. Bergmann & F. Hartman. New York:
    Basic Books, pp. 331-360.
  3. Sterba, R. F. (1940), "The dynamics of the dissolution of the transference resistance"
    Psychoanal Q., 9: 363-379.
  4. Fenichel, O. (1941), "Problems of Psychoanalytic Technique" New York: Psychoanalytic
    Quarterly Inc.
  5. Zetzel, E. R. (1956), "Current concepts of transference", in Int. J. Psycho-Anal., 37: 369-376.
  6. Winnicott, D. W. (1957), The Child and the Family, London: Tavistock.
  7. Greenson, R. R. (1967). The Technique and Practice of Psychoanalysis, Vol I. New York: Int. Univ. Press.
  8. Loewald, H. W. (1971), "The transference neurosis: comments on the concept and the
    phenomenon", J. Amer. Psychoanal. Assn., 19: 54-66.
  9. Sander, L. (1987), "Awareness of inner experience" in Child Abuse and Neglect, 2: 339-346.
  10. Ehrenberg, D. B. (1992), The Intimate Edge, New York: Norton.
  11. Mitchell, S. (1993), Hope and Dread in Psychoanalysis, New York: Basic Books.
  12. Gill, M. (1994), Psychoanalysis in Transition. Hillsdale, NJ: Analytic Press.
  13. Stolorow, R. D. et al. (eds.) ( 1994), The Intersubjective Perspective, Northvale, NJ:
    Jason Aronson.
  14. Greenberg, J. (1996), "Psychoanalytic words and psychoanalytic acts", in Contemp. Psychoanal., 32: 195-203.
  15. Lachmann, F. & Beebe, B. (1996), "Three principles of salience in the patient-analyst
    interaction", Psychoanal. Psychol., 13: 1-22
  16. Schwaber, E. (1998). "The non-verbal dimension in psychoanalysis: ‘state’ and its clinical vicissitudes", Int. J. Psycho-Anal., 79: 667-680

Toate aceste contributii au pornit de la ideea ca, alaturi de interpretare, in interactiunea psihanalitica mai actioneaza ceva ca sa se obtina schimbarea – observa autorii articolului. Acest ceva mai mult decat interpretarea este studiat in continuare si de catre echipa B. C. P. S. G., iata cum:
Vom face acest lucru aplicand perspectivele teoriei dezvoltarii la datele
clinicii psihanalitice.

Mai departe spun ca, de obicei, pacientii care s-au schimbat printr-o cura psihanalitica isi explica aceasta schimbare pe baza a doua tipuri de amintiri pe care le au de pe divan: amintiri cu privire la interpretari foarte importante, interpretari-cheie despre care ei spun ca le-au schimbat perspectiva de pana atunci, precum si amintri privitoare la momentele speciale de conectare autentica cu psihanalistul care au modificat relatia si, deci, si pe pacient. De asemenea, adauga autorii, putem spune ca multe terapii esueaza sau sunt terminate prematur
nu din cauza unor interpretari incorecte sau neacceptate, ci din cauza ratarii
unor oportunitati pentru o conectare interumana incarcata de sens.

Ei observa ca momentele de intalnire autentica, precum si ratarea unor astfel de intalniri raman destul de clar in memoria analizandului.
Articolul prezent va diferentia aceste doua categorii de evenimente mutative:
interpretarea si momentul de intalnire. El va lansa si intrebarea: in ce domeniu
al relatiei terapeutice apar aceste evenimente mutative? Desi interpretarile si
momentele de intalnire pot actiona impreuna pentru a-si favoriza aparitia sau
pentru a se intalni reciproc, nici unul din ele nu poate fi explicat in termenii
celuilalt. Si nici nu pare a fi posibil ca unul dintre evenimente sa ocupe un
loc privilegiat in explicarea schimbarii. Ele raman fenomene separabile.
Chiar si analistii care cred in primatul mutativ al interpretarii sunt dispusi
sa admita ca, de regula, interpretarile bune au nevoie de pregatire, avand in
ele si acel ceva mai mult. O problema cu acest punct de vedere inclusiv asupra
interpretarii consta in faptul ca ele nu specifica care anume parte a
activitatii interpretative, in sens largit, reprezinta de fapt acel ceva mai
mult si care parte este doar pur insight, din intepretare. Fara o distinctie
clara, devine imposibil de a explora daca cele doua aspecte sunt inrudite
conceptual sau daca, dimpotriva, ele sunt diferite. Fara indoiala, noi nu dorim
sa cream o falsa competitie intre aceste doua evenimente mutative. Ele sunt
complementare. Dorim mai degraba sa exploram pe acest ceva mai mult care este ceva mai putin bine inteles.

Pentru inceput, ei vor face o distinctie intre schimbarile la nivel declarativ verbal si schimbarile la nivel implicit procedural. Spun ca exista doua tipuri de cunoastere si doua tipuri de memorie: explicita (declarativa) si implicita (procedurala). Despre prima spun ca
este reprezentata simbolic, in forme imagistice sau in forme verbale. Acest tip
de cunoastere reprezinta continutul interpretarilor care modifica intelegerea
constienta a pacientului asupra organizarii sale intrapsihice.

Pana acum, interpretarea se referea mai mult la dinamica intrapsihica si mai putin la negocierea implicita a unei persoane cu ceilalti. Despre cea de-a doua forma de cunoastere spun ca

este una de tip implicit, ea operand atat in afara atentiei focalizate, cat si in
afara experientei verbale constiente. Aceasta cunoastere este reprezentata
nonsimbolic intr-o forma pe care o vom numi cunoastere relationala implicita.

Pana acum, cunoasterea procedurala se referea la a lua cunostinta despre interactiunea dintre corpul nostru si lumea neinsufletita (ex.: mersul pe bicicleta). Aflam in continuare ca exista si un alt tip de cunoastere procedurala, cea care se refera la a lua cunostinta despre relatiile interpersonale.

Aceasta este calea prin care copilul ajunge sa stie, inca de foarte timpuriu in
viata, care dintre formele sale de abordare afectiva vor fi agreate si care vor
fi respinse de catre parinte. Procesul este descris in literatura despre teoria
atasamentului. Acest tip de cunoastere procedurala este ceea ce noi numim
cunoastere relationala implicita. Astfel de cunoasteri integreaza afectul,
cognitia precum si dimensiunile comportamentale / interactive. Acestea pot sa
ramana in afara constientei, ca in cazul cunoasterii negandite a lui
Bollas (Cristophor Bollas, The Shadow of the Object: Psychoanalysis of the
Unthought Known
, New York: Columbia Univ. Press., 1987) sau ca in inconstientul trecut al lui Sandler (J. Sandler & Peter Fonagy, Recovered Memories of Abuse: True or False, London: Karnac Books and

Int. Univ. Press in press, 1997), dar ele pot, de asemenea, sa formeze si baza
pentru o mare parte din ceea ce poate deveni mai tarziu reprezentat simbolic.

Cunoasterea declarativa este castigata prin interpretari verbale care modifica intelegerea pacientului cu privire la modul sau de functionare intrapsihica pe fondul transferului. Cunoasterea relationala implicita este castigata prin "procesele interactionale, intersubiective" care modifica domeniul relational al pacientului pe fondul "relatiei impartasite implicit".


Natura cunoasterii relationale implicite

Ceea ce numesc ei "cunoastere relationala implicita" se regaseste (dupa cum ei ne indica) in lista de concepte urmatoare:

  • modelele interne de functionare ale atasamentului: Bowlby, J. (1973). Attachment
    and Loss.
    Vol. II Separation, New York: Basic Books
  • invelisurile proto-native si schemele de a fi cu cineva: Stern, D. N. (1995). The
    Motherhood Constellation,
    New York: Basic Books.
  • temele de organizare: Sander, L. (1997). "Paradox and resolution", in Handbook of
    Child and Adolescent Psychiatry
    , ed. J. Osofsky. New York: John Wiley, pp. 153-160.
  • scenariile relationale: Trevarthen, 1993

Spun in continuare ca, in viata presimbolica a copilului, exista mai multe tipuri de cunoasteri implicite cu privire la modul de a fi cu ceilalti care se dezvolta tot timpul apoi, de-a lungul vietii, multe dintre ele fiind similare cu modul de a fi cu terapeutul, maniera pe care noi o numim transfer.

Aceste cunoasteri sunt adesea reprezentate intr-un mod nesimbolic, dar nu sunt
neaparat inconstiente sub aspect dinamic, in sensul de a fi excluse defensiv din
zona constientei. Noi credem ca o mare parte a interpretarii de transfer poate
beneficia de datele adunate de catre analist despre cunoasterile relationale ale
pacientului.

Cum sunt experimentate schimbarile in cunoasterea relationala implicita

Interpretarea reprezinta
un eveniment terapeutic care rearanjeaza cunoasterea declarativa constienta a
pacientului.


Cunoasterea relationala implicita este reorganizata de catre momentele de intalnire.
In tratament, aceasta cunoastere va include ceea ce fiecare participant considera ca-i apartine, dar si experienta celuilalt din relatia respectiva, chiar daca relatia intersubiectiva in sine nu intra sub investigatia terapeutica, ramanand spre exemplu, implicita.


Momentul de intalnire este astfel considerat
unitate de baza a schimbarii subiective din domeniul cunoasterii relationale
implicite.

Ce inseamna ca momentul de intalnire produce reamenajarea cunoasterii relationale implicite? Autorii vin cu un exemplu din domeniul stiintelor neurologice. W. Freeman - in Societies of Brains, Hillsdale, NJ: Erlbaum, 1994 - descrie un experiment in care s-au observat in creierul iepurelui schimbari ale pattern-urilor spatiale pentru fiecare miros cu care a fost stimulat, astfel:
Cand apare un nou miros, acesta nu numai ca isi stabileste pattern-ul sau unic,
dar pattern-urile tuturor mirosurilor stabilite anterior sunt modificate.
Existand un context olfactiv nou, fiecare element care i-a preexistat sufera o
schimbare.

Referitor la mentalul nostru relational, ei spun ca:
Schimbarea va fi resimtita, iar mediul astfel modificat va actiona ca un context
efectiv nou, in care vor aparea si se vor contura actiunile mentale viitoare,
evenimentele trecute suferind un proces de reorganizare. Relatia, in calitate de
cunoastere implicita, a fost modificata. Actiunile mentale si comportamentele ce
o compun se modifica si ele, ca urmare a faptului ca asamblarea lor are loc
intr-un context diferit.

Ne mai spun – cu promisiunea ca vor explica pe larg in continuare – ca modificarea in cunoasterea relationala implicita va fi resimtita ca o schimbare calitativa brusca si ca, din punct de vedere clinic, cel mai interesant aspect al mediului intersubiectiv dintre pacient si analist este cunoasterea reciproca a ceea ce se afla in mintea celuilalt cu privire la relatie (ex.: afecte, excitatie, dorinta etc.), insa,
cunoasterea reciproc impartasita despre relatie poate ramane numai implicita.


Perspectiva dezvoltarii asupra procesului de schimbare

Copiii sunt fiintele umane care se schimba cel mai rapid, iar procesele de schimbare din cursul dezvoltarii lor sunt relevante si pentru schimbarea terapeutica – spun ei.


Reglarea reciproca a starii reprezinta activitatea comuna centrala
Starea este un concept care cuprinde organizarea semi-stabila a organismului in
calitate de intreg, la un moment dat.
La inceput, starile care necesita o reglare sunt foamea, somnul, ciclul
activitatii, excitarea si contactul social, curand dupa aceea devine necesara
reglarea nivelului de bucurie si al altor stari afective, a nivelului de
activare sau excitatie, a nevoii de explorare, de atasament si de atribuire de
sensuri pentru ca, pana la urma, reglarea sa devina necesara pentru aproape
orice forma de organizare de stare, incluzand mentalul, fiziologicul si
motivationalul.

Ei spun ca reglarea sau potrivirea (de care ne-au mai vorbit intr-un alt articol) depinde de recunoasterea reciproca a starilor, de exactitatea acestei recunoasteri ceea ce duce la directii impartasite. In continuare ne raspund la o intrebare mai veche a noastra din discutiile Salonului Relational, cu privire la simetrie-asimetrie:
Reglarea reciproca nu implica simetrie intre cei doi care interactioneaza, ceea
ce este bidirectional este doar influenta dintre cei doi. Fiecare dintre actori
isi aduce istoria sa in interactiune in masura in care isi poate forma manevre
adaptative proprii. Conceptele actuale ale studiilor de dezvoltare sugereaza ca
ceea ce copilul internalizeaza este procesul de reglare reciproca si nu obiectul
in sine sau obiectele partiale.

Reglarea este directionata prin scop

Reglarea reciproca a relatiei care se indreapta catre un scop este o negociere constanta care presupune ratari si reparari.
Vom numi miscare impreuna acest proces temporal de deplasare in directia
generala a scopurilor, prin incercare si eroare, proces care cuprinde atat
identificarea acestor scopuri, cat si punerea de acord asupra lor. Aceasta pentru
a ingloba atat faptele normale ale procesului in desfasurare, cat si devierile
lui de pe drumul direct si strict delimitat catre scop. Cateodata, scopul este
clar si diada se poate misca impreuna rapid si cu usurinta, ca in situatia in
care foamea necesita hranire. Altadata, un scop mai neclar trebuie sa fie gasit
sau descoperit in procesul de miscare impreuna, asa cum se intampla in jocul
fara reguli sau in cele mai multe jocuri cu obiecte.

Reglarea reciproca implica si un scop intersubiectiv

Procesul de miscare impreuna este orientat simultan spre doua scopuri…

Scopul fizic / fiziologic este atins prin actiuni care determina o potrivire complementara, cum ar fi in momentele de alaptare a bebelusului de catre mama sau stimularile faciale si vocale intense in timpul jocului fata in fata. Al doilea scop consta in recunoasterea reciproca a motivelor, scopurilor si dorintelor fiecaruia dintre parteneri. Recunoasterea reciproca este insotita de acceptarea reciproca a trairilor (acordare afectiva).


Procesul de reglare determina aparitia proprietatilor emergente

Procesul interactional este imprevizibil deoarece scopurile fiecarui partener ca si cele comune se pot modifica.
De-a lungul miscarii impreuna, ambele scopuri, cel al potriviri complementare a
actiunilor si cel al intalnirilor intersubiective referitoare la aceasta
potrivire pot fi realizate brusc intr-un moment de intalnire.

Momentele de intalnire necesita perioade de pregatire in care are loc acordajul din ce in ce mai bun. Exemple de momente de intalnire: adormirea copilului de catre parinte se potriveste cu miscarea copilului catre somn sau izbucnirea concomitenta in ras.
In cuvinte mai simple, fiecare prinde o versiune similara a ceea ce se intampla
acum, aici, intre noi. Noi presupunem ca, in cazul fiintelor umane, intalnirile
intersubiective au statutul de scopuri. Ele reprezinta versiunea mentala a
tintei de relationare de obiect. In termenii sistemelor, astfel de intalniri
implica corelarea dintre organism si context, in interior sau in exterior, dand
nastere unei stari care este mai cuprinzatoare decat ceea ce poate creea fiecare
sistem de unul singur. Tronick a denumit aceasta stare mai cuprinzatoare,
expansiunea diadica a constientei.

Un moment de intalnire poate crea un nou mediu intersubiectiv si un domeniu modificat al cunoasterii relationale implicite

Doua exemple ne dau. O mama si un copil care se joaca ajung la un moment dat la un nivel mai intens al bucuriei. Aceasta noua stare este contextul viitoarei interactiuni.
Nu e vorba numai de simplul fapt ca fiecare mai facuse asta inainte, ci de
faptul ca cei doi simt ca au mai fost aici, inainte, impreuna. Domeniul
cunoasterii relationale implicite a fost modificat.

Al doilea exemplu: un copil de 3-4 ani urcat pe tobogan isi priveste de acolo de sus tatal cerandu-i din ochi aprobare pentru a-si linisti anxietatea. Tatal ii zambeste, da din cap si se apropie. Copilul se linisteste si-si da drumul de sus cu incredere.
Astfel de momente vor continua sa apara si ele vor sprijini angajamentul
increzator al copilului cu lumea.

Consecintele imediate ale momentelor de intalnire care modifica mediul intersubiectiv

Cand are loc un moment de intalnire, echilibrul care se creeaza permite o separare a celor doi in asa fel incat copilul ramane singur o scurta perioada, in prezenta parintelui. Louis Sander (“Polarity, paradox, and the organisational process in development”, in Frontiers of Infant Psychiatry, Ed. J. Call et al., New York: Basic Books, 1983) a numit aceasta despartire spatiu deschis. Aceasta secventa permite aparitia unei noi initiative si a creativitatii, iar copilul va integra si noua experienta.
Pe durata spatiului deschis, reglarea reciproca este momentan suspendata. Dupa
aceea, diada isi reia procesul de miscare impreuna. Dar miscarea impreuna va fi
diferita acum pentru ca se porneste de pe terenul unui mediu intersubiectiv nou
stabilit, de pe o cunoastere relationala implicita modificata.

Ne-au prezentat pana acum perspectiva dezvoltarii asupra procesului de schimbare. Rezumatul articolului va continua miercurea viitoare cu aplicarea la schimbarea terapeutica.

Georgiana Branisteanu

4 comentarii

  1. Georgiana, am ramas cumva frustrat citind despre ce zice Grupul aici. Mi se pare cumva abstract si poate de bun simt, dar senzatia mea e ca ce descriu ei aici nu vorbeste direct experientei mele. Da, ok, schimbarea se produce in momente de intalnire, in reglaj reciproc, in crearea de noi modele relationale. Inteleg asta la nivel intelectual, dar nu mi se pare ca ating o experienta pe care eu o am.

    Ma intreb ce aduce grupul cu adevarat nou. Adica, momentele de intalnire sunt teoretizate in terapie demult, si prefer de multe ori sa il citesc pe Carl Rogers ca sa inteleg intalnirea. Ca schimbarea se produce experiential si nu la nivel intelectual este o tema majora in psihanaliza din anii '70. Ca reglajul afectiv este important, asta e tema majora in literatura atasamentului. Ca schimbarea este produsa de noi modele relationale, asta e tema rasbatuta de psihanaliza relationala. Face grupul mai mult decat o sinteza a unor curente diferite? Nu cred deocamdata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Bogdan, mi se pare că tot ce ai scris este adevarat şi, într-adevăr, aşa zice toata lumea în literatura de specialitate: copilul învaţă din exemple trăite, din experienţă, nu din moralizare şi explicaţii. Este evident, de asemenea, că explicaţiile raţionale care prind cu adevărat sunt bazate de fapt pe o legătură emoţională care funcţionează în relaţie. BCPSG nu vorbeşte aici despre distincţia cunoscută între cognitiv şi emoţional. Insight-ul presupune, într-adevăr, contact cognitiv şi emoţional între pacient şi psihanalist. Altfel, interpretarea psihanalistului ar trece pe lângă pacient şi nu ar fi urmată de un insight din partea acestuia din urmă. Însă, BCPSG spune că interpretarea (repet: de netăgăduit fundamentată cognitiv şi afectiv) este nivelul "de suprafaţă" al interacţiunii şi nu cel "profund" (vezi articolul "The Fundational Level of Psychodynamic Meaning: Implicit Process in Relation to Conflict, Defense and the Dynamic Unconscious"). Nivelul profund unde are loc schimbarea în psihanaliză este nivelul implicit procedural. Distincţia lor este între "interpretare" şi acel "ceva mai mult decât interpretarea": "Even those analysts who believe in the mutative primacy of interpretation will readily agree that as a rule, good interpretations require preparation and carry along with them something more. A problem with this inclusive view of interpretation is that it leaves unexplored what part of the enlarged interpretive activity is actually the something more, and what part is purely insight via interpretation. Without a clear distinction it becomes impossible to explore whether the two are conceptually related or quite different.
    Nonetheless, we do not wish to set up a false competition between these two mutative events. They are complementary. Rather, we wish to explore the something more, as it is less well understood." Deci, "evenimentele mutative" despre care este vorba în acest text nu sunt: "contact cognitiv" şi "contact emoţional", ci: "interpretare" şi "potrivire la nivel implicit".

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragii mei, va salut tardiv si vinovat, desi v-am citit toate postarile. Ma bucur sa va regasesc dupa o lunga cvasi-absenta.
    Acum, am si eu ceva de zis, simplu, ca de obicei despre interpretare si potrivirea la nivel implicit.
    Interpretarea este ceea ce se vede la o privire dinafara. Intepretari citim in carti. Ele pot fi intelese, admise sau respinse. MODUL in care este facuta interpretarea tine de implicit si face, de fapt, diferenta. Daca tu plangi si analistul iti zice pe un ton detasat "va inteleg suferinta", sau variante mai blande, degeaba iti zice. Daca simti ca sufera si el putin, macar, cu tine, atunci interpretarea isi va fi atins scopul.
    Mie mi se pare un lucru de bun-simt, nimic altceva. Ma surprinde insa cat efort de teoretizare pentru un lucru atat de vizibil si de clar. Ma insel?

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine ai revenit, Ioana! Asa este, interpretarea este ceea ce se "vede" iar proceduralul ar putea fi dedus (inconstient in primul rand), de exemplu, din micro-inflexiunile vocii. La nivel implicit procedural avem intentiile iar intentia este altceva decat o emotie, este o miscare (actionala = "enactment") catre celalalt. Este vorba despre a teoretiza schimbarea produsa in pacient prin psihanaliza. Toata psihanaliza si psihoterapia numai cu asta se ocupa pentru ca schimbarea psihica este ratiunea sau motivul existentei oricarei psihoterapii. Si, ca tot veni vorba, discutam acum doua zile cu cineva despre puzderiile de psihoterapii care apar si se inregistreaza permanent si isi au, fiecare, proprii clienti. Prima intrebare pe care trebuie sa ti-o pui cand auzi de o metoda psihoterapeutica este cum anume conceptualizeaza schimbarea psihica pentru ca din aceasta conceptie decurge modul de lucru si atitudinea terapeutica.

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!