Ultima ora

Viata lumii

Video

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Neutralitatea psihanalistului nu este un mit



neutralitatea psihanalistului

Neutralitatea psihanalistului nu este un mit, ci o realitate a procesului analitic care e necesar sà fie nuantatà, adaptatà procesului, în continuà transformare si într-o permanentà stabilitate, càci ea oferà soclul proiectiilor transferentiale. Sunt de pàrere cà primirea acestor proiectii obligà analistul sà pàràseascà pozitia neutrà si sà adopte o pozitie subiectivà (intersubiectivà) si umanà care este singura capabilà sà inducà o transformare în interiorul procesului analitic.

Cititi si Relatia psihanalitica

Aceastà pozitie trebuie asumatà cu atât mai mult cu cât sursa cea mai importantà pentru acest laborios travaliu, împreunà cu transferul, este contratransferul, singurul în màsurà sà capteze ceva din inconstientul pacientului care rezoneazà în preconstientul analistului capabil sà numeascà, sà facà sà devinà constient un material care scapà cuvintelor. Notati cà descoperirea neuronilor oglindà (mirror neurons) permite consolidarea notiunii de contratransfer prin prisma faptului cà o parte din activàrile neuronale ale interlocutorului (pacientul si inconstientul sàu) sunt activate în systemul neuronal al analistului - mi se parea cà aceasta este una din sursele cele mai importante de acces la inconstient si evident cà nu se poate vorbi aici de neutralitate, nici de subiectivitate, ci de intersubiectivitate. Este foarte important ca reflectiile noastre sà nu fie doar speculative si sà fie înràdàcinate în anumite cunostinte biologice, ceea ce ar corespunde în totalitate proiectului freudian care era de esentà stiintificà. Acest proiect a fost abandonat, din nefericire, dupà moartea lui Freud, pentru a face loc doar reflectiilor metapsihologice si hypersubiective. Ceea ce a dus la declinul psihanalizei pe plan mondial.


Comentariu al lui Liviu Poenaru la articolul "Deconstruind mitul analistului neutru" de Georgiana Brănişteanu

13 comentarii

  1. Inteleg ca numiti "neutralitate" mesajul implicit al psihanalistului catre pacient: "Sunt disponibil sa primesc aceste proiectii ale tale."! Insa, nu vad cum se mai sustine termenul de "neutralitate" pentru ca, daca ar fi sa ii spuna pacientului (ne referim la dialogul implicit) fata de ce anume este el "neutru", ce i-ar putea raspunde? El nu este "neutru" deloc ci, este "available".

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca termenul de "neutralitate" e luat intr-un sens foarte literal, in articol si in comentariul tau, Georgiana, cand stim toti ca de fapt el nu s-a regasit niciodata ca atare in literatura psihanalitica (nici macar in idealul analistului-oglinda, care nu trebuie luat intr-un sens purist, asta-i o naivitate, cred, pentru orice practician in exercitiu). Si as mai aminti ca nu despre "neutralitate" se vorbeste in genere, ci despre "neutralitate binevoitoare", inca din vremea lui Freud (de la Edmund Bergler incoace). Tocmai ca receptivitate a analistului, tocmai de aceea aceasta indicatie.

    Sigur, e o schimbare de accent spre interrelatie in articolul respectiv (desi nu imi e foarte clar cum se traduce in clinica, altfel decat ce se practica acum). Problema mi se pare ca apare cand autorii considera ideile anterioare despre neutralitate drept mituri, iar motivul pentru care fac asta este, cred, tocmai faptul ca iau tocmai intr-un sens prea literal aceste idei. Ceea ce e foarte straniu, daca te gandesti, pentru sensul respectiv nu a existat vreodata in cabinet (cum ar fi de altfel posibil, operativ? sau poate ca a existat, exista, dar un astfel de analist nu-i doresc nimanui :)).

    RăspundețiȘtergere
  3. Dorin, eu inteleg ca poate analistii au considerat ca indicatiile de procedura nu trebuie aplicate literal, dar asta nu inseamna ca modelul psihanalitic clasic nu a fost dominat mult timp de ideile de abstinenta, anonimitate, echidistanta, si empatie obiectiva.

    Uite, ce zice Freud (1912): Doctorul trebuie sa fie opac fata de pacienti, si ca o oglinda, trebuie sa nu le arate decat ceea ce ii este aratat.

    In scrierile despre tehnica ale lui Freud, idealul analitic este al neutralitatii, abstinentei si anonimitatii. Rolul analistului este sa oglindeasca ce este proiectat in sedinta. Principala sarcina a analistului este de interpretare.

    Tu ai dreptate, poate multi analisti nu au aplicat tehnica ca la carte. Dar asta nu inseamna ca ea nu este tehnica clasica principala, si multa psihanaliza astazi este facuta cu idealul asta in minte.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bogdan, poate ca am fost ambiguu in comentariul meu, daca ai inteles atari lucruri. Incerc sa ma clarific. Mai intai, nu am intentionat sa spun ca teoria e una, iar analistii fac derogari tacite (pentru mine, o imagine de un comic burlesc!).

    Daca vorbim in plan teoretic, iata ce spune Freud despre abstinenta [citez la intamplare, dintre multe posibile; pe de alta parte nici eu nu am sustinut ca trebuie sa regresam dogmatic la Freud] - in "Caile terapiei psihanalitice" (1919): "In masura in care este posibil, cura analitica trebuie realizata in conditii de privare - abstinenta. Cat de mult este posibil aceasta - lasam stabilirea acestui lucru pe seama altei discutii. Abstinenta noastra nu trebuie inteleasa ca lipsa a oricarei satisfactii - acest lucru ar fi, desigur, imposibil de realizat si nici nu este ceea ce se intelege in sens popular, abtinerea de la contactul sexual, ci altceva, care are mai mult de-a face cu dinamica imbolnavirii si vindecarii." Nu vad aici vreo urma din sensul absolutist-dogmatic dat de autorii articolului. Doua lucruri inteleg in schimb: 1. Abstinenta e o notiune relativa - adica relativa la analizand + relativa la dinamica terapiei; 2. "Abstinenta noastra nu trebuie inteleasa ca lipsa a oricarei satisfactii - acest lucru ar fi, desigur, imposibil de realizat" - or, ce spun autorii articolului nostru? Citez: Freud ar sustine "ca analistul nu trebuie sa ofere pacientului nici o satisfactie instinctuala". Poate ca termenul in discordie e "instinctuala", dar m-as indoi, pentru ca de pilda in citatul de mai sus Freud spune ca nu e vorba despre acest "sens popular", ci despre dinamica terapiei.

    Principial, ceea ce imi da incredere in realismul lui Freud, dincolo de inexactitatile semnalate, este realitatea frusta, imediata ca nu ne putem inchipui o terapie in care notiunea de abstinenta sa nu fie decat una relativa - or, el tocmai asta si spune, in clar. Poate ca nu a dezvoltat suficient - s-a facut ulterior. Au facut-o de altfel chiar si contemporanii, elevii sai, precum un Otto Rank ori mai ales un Ferenczi, ale carui procedee de "interventie activa" - inadecvate - sunt atat de cunoscute. Pe ansamblu, am destula incredere, pana la proba contrarie, ca lucrurile erau relativizate inca din freudism, cel putin in nuce - si in orice caz in deceniile urmatoare.

    Apoi, ce inseamna "anonimitate"? Din nou am impresia ca e o problema de semantica. Spuneti-mi daca gresesc, dar eu credeam ca anonimitate inseamna ca analistul sa nu faca apel factual la istoria sa personala, la biografia proprie - bine ar fi de altfel ca analizandul sa stie cat mai putin despre acestea (dar daca stie, in fine, nu-i fatal). Or, ce spun autorii articolului? "Sa nu transmita pacientului nimic despre el personal". Gasesc afirmatia asta - mai ales in acest contextul unui articol relationist - foarte... hmm... tricky. Adica acel analist nu interactioneaza cu analizandul, ci se cenzureaza, se castreaza de afect. Mi se pare un mare sofism. Ba nu, un mare neadevar. Nu asta inseamna anonimitate, desi ei o definesc asa (iar daca o definesc asa, nu mai inteleg, oricum, cu ce se diferentiaza aceasta discutie de cea anterioara despre abstinenta, care concluziona acelasi lucru - n-aveti o impresie de tezism aici?).

    In fine, mai sunt si alte lucruri de discutat (ca de pilda asa-zisul "transfer contaminat", care te deranja si pe tine, Bogdan - si unde mie mi se pare ca se ignora insasi definitia transferului, care nu-i nimic altceva decat ce se intampla in analiza).

    RăspundețiȘtergere
  5. Una peste alta, nu pot fi decat foarte de acord cu comentariul dlui Liviu Poenaru (mai ales cu primul alineat, foarte net si lamuritor; si pastrand o mica rezerva sau expectativa cu privire la sansele de implinire intr-un viitor previzibil a proiectului biologist al lui Freud).

    RăspundețiȘtergere
  6. Dorin, poate discutam odata intr-un seminar online pe textul lui Freud. Eu inteleg ca discutia despre abstinenta si anonimitate este mai complexa, si ca 'granitele' sau 'structura de interdictii' pe care Freud o fixeaza este mai relativa.(Pentru ca te intereseaza mult Freud, poate chiar il facem, ma gandesc acum!)

    Imaginea pe care o am eu citind din critica la Freud este ca Freud a oferit cateva constrangeri terapeutice puternice, si ca de multe de ori comportamentul lui venea in contradicite cu anonimitatea si abstinenta pe care le articula in tehnica. Adica, Freud era foarte implicat cu pacientii, ii primea acasa, le facea daruri si intervenea in familiile lor. Asta e imaginea pe care o am eu despre Freud. Daca tu crezi ca povestea e mult mai complicata legata de constrangerile tehnice, asta se poate argumenta. As fi curios sa aud mai mult.

    Dar cred ca si din citatul pe care il folosesti, idealul analitic este al abstinentei: "In masura in care este posibil, cura analitica trebuie realizata in conditii de privare - abstinenta" (citatul tau). Ca idealul este relativ la diferite cazuri si in anumite situatii, ok. Dar cred ca in critica de care vorbim noi problema este ca idealul este un mit, in sensul in care a dus la probleme majore legate de aplicatia in cabinet.

    Apoi anonimitatea este o alta interdictie tehnica. Tu stii foarte bine cat este important pentru multi analisti sa nu le fie cunoscuta viata privata, sau cat de important este sa nu dezvaluie lucruri personale despre ei. Cat se poate asta, e evident de discutat. Dar ea a functionat si functioneaza ca un pilon al tehnicii analitice. Asta ataca cei doi autori. Un ideal, un pilon al tehnicii terapeutice.

    Apoi, contextul lor este cumva diferit de psihanaliza din Romania. Ei reactioneaza la o forma de psihanaliza clasica care a fost teoretizate de psihologii eului in anii 50-60 in US si care avea multe componente tehnice de tipul asta. Cat a fost asta intentia lui Freud, si aici ai dreptate, se poate discuta. Dar ce este greu de combatut este ca psihanaliza s-a practicat si se practica cu interdictiile de tipul asta ca baza a tehnicii. In multe institute de psihanaliza in US, asta se preda, inca, ca tehnica de lucru.

    RăspundețiȘtergere
  7. imi cer scuze, ca intrerup cu o scurta intrebare acest fierbinte si interesant dialog care s-a creat: psihanaliza care se practica acum in Romania, atat cat se practica,in ce "curent" s-ar incadra mai curand, in cel clasic, traditional, sau interelationist? multumesc

    RăspundețiȘtergere
  8. M-am referit la Freud pentru ca la el trimite in principal articolul. Am mers la sursa, asta-i tot. Bineinteles ca problematica e mai complexa decat o descrie articolul.

    Dupa parerea mea anonimitatea trebuie pastrata, in masura posibilului si fara reducere la absurd. Nu prea vad ce-i de atacat aici. (Dar n-am impresia ca la asta se refereau in realitate autorii, ci fortau altceva).

    RăspundețiȘtergere
  9. Uitati pasajul despre anonimitate, poate nu am fost eu destul de clara, poate sunt ei mai clari:
    "2. Neutrality as anonymity. Closely allied to the rule of abstinence, and also considered by many to be an essential constituent of analytic neutrality, is Freud's (1912) recommendation, consistent with his topographic theory, that the analyst “should be opaque to his patients and, like a mirror, should show them nothing but what is shown to him” (p. 118). As Gill (1984) pointed out, the assumption that the analyst can remain anonymous denies the essentially interactive nature of the analytic process. Everything analysts do or say—especially the interpretations they offer—are products of their psychological organization, disclosing central aspects of their personality to their patients. These impressions, in turn, are decisive in codetermining the development of the transference. Like the rule of abstinence, analysts' misguided belief that they can keep their own personality out of the analytic dialogue itself produces transference artifacts that may be counter-therapeutic."

    RăspundețiȘtergere
  10. @anonim: Nu va cereti scuze pentru interventie. :) Mai multe minti intotdeauna sunt un castig. Abia astept si eu sa aflu, sa imi dau seama mai bine, in urma conferintei Societatii Romane de Psihanaliza ce va fi in week-end-ul urmator, cam cum este practicata psihanaliza de catre psihanalistii romani astazi. Din cat ii cunosc pana acum ca si colegi, ajung la ceea ce sustine Dorin si anume faptul ca ar fi o eroare sa credem ca exista in practica "psihanaliza freudiana" ortodoxa. Nici chiar Freud insusi nu isi punea in practica teoriile pentru ca teoria nu era decat o rationalizare (cam asa functioneaza de regula teoria) dar in practica lucra, evident, cu propria persoana (propriul aparat psihic) ca instrument de interactiune cu pacientul si il vedem facand lucruri foarte umane, cum scrie si Bogdan mai sus. Insa, este adevarat ca ideea de slabiciune a analistului ca fiind un defect se mentine ca un fir rosu pe parcursul scrierilor lui.
    Revenind la intrebarea dvs., raspunsul este ca psihanaliza nu se practica "in grup", in Romania, ci exista un profil individual al fiecarui psihanalist cum functioneaza el ca self analitic. Este o chestiune absolut individuala pentru ca clinica nu reprezinta o aplicare a teoriei. Este ciudat. Psihanaliza nu este o aplicare a teoriei in practica si am sa incerc sa va explic de ce bazandu-ma si pe ulterioarele dvs. intrebari. Situatia practica este un material unic. Poate sa fie asemanator cu alte situatii despre care s-a mai scris in teorie sau cu alte situatii pe care psihanalistul le-a intalnit insa, nu e niciodata identica. Si atunci, orice apel la teorie, in cabinet, nu este altceva decat apelul la situatii asemanatoare, adica la categorii de explicatii. Teoria pe care o citim reprezinta experienta altuia care poate fi mai mult sau mai putin asemanatoare cu a mea dar niciodata identica. De aceea teoria ajuta doar la vehicularea experintei intre noi sau in grupurile de discutii dar ea nu poate fi dusa in cabinet in mod constient si intentionat sau nu e bine sa se intample asta. Este oricum dusa in relatia cu pacientul in mod implicit, inconstient (teoria implicita a psihanalistului) in masura in care a fost asimilata si actioneaza ca o voce din capul analistului. Dar, orice raspuns spontan al psihanalistului in cabinet este un raspuns autentic si este rezultat a ceea ce el este si a asimilat. Incercarile de a apela la teorie in cabinet sunt operatii secundare si contin defense ale psihanalistului. De aceea e greu de incadrat psihanalistii in categorii de practica. Indiferent de orientarea teoretica, el in practica are propria disponibilitate si propriile retineri sau aparari.

    RăspundețiȘtergere
  11. "Defensive functions similar to the ones we have been discussing played a prominent role in Freud's theory building. In our (Atwood and Stolorow, 1993) psychobiographical study of the personal, psychological origins of Freud's metapsychology, we found that Freud protected himself from awareness of the profound emotional impact of a series of early painful disappointments and betrayals by his mother by attributing his sufferings to his own omnipotent inner badness—that is, his incestuous lust and murderous hostility—a defensive translocation that found its way into his important adult relationships, including those with Fliess and with his own wife, as well as into his formulations of clinical cases. This defensive solution, a form of defensive grandiosity, Freud also imported into his theory of psychosexual development and pathogenesis, a theory in which the primary pathogens were believed to be the unruly instinctual drives located deep within the interior of the psyche. In this theoretical vision, idealized images of the parents, especially the mother, were preserved, allowing Freud (1933), in a remarkable statement, to characterize the relationship between a mother and her son as “altogether the most perfect, the most free from ambivalence of all human relationships” (p. 133), and to apply the Oedipus myth in a manner that completely neglected the central role of the father's filicidal urge in setting the tragic course of events in motion. It is our belief that this same defensive principle fatefully shaped Freud's view of the psychoanalytic situation, wherein the cordon sanitaire (we are indebted to Dr. Bernard Brandchaft for this felicitous metaphor) that he wrapped around the parents he also wrapped around the presumptively neutral analyst; thus, the patient's transference experiences could be seen as arising solely from intrapsychic mechanisms within the isolated mind of the patient rather than being codetermined by the impact of the stance and activities of the analyst."

    RăspundețiȘtergere
  12. @Georgiana Branisteanu, cum ati anticipat foarte bine ulterioarele mele intrebari si ati dat deja si raspunsurile ;), nu pot decat sa va multumesc pentru raspunsul complet si clar si sa va spun ca astept cu mult interes sa ne spuneti cum a fost la conferinta!

    RăspundețiȘtergere
  13. As vrea sa inteleg, dupa atatea observatii care s-au facut de-a lungul timpului de cei care au citit opera lui Freud in germana, referitor la faptul ca el folosea cuvinte mister ca "suflet" si nicidecum "aparat psihic", de ce se insista pe aceasta formula; nu se pierde oare mult din spiritul lui Freud, castigandu-se un "aparat spiritual"?

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!