Ultima ora

Viata lumii

Video

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Vasile Dem. Zamfirescu: Regula abstinenţei şi contratransfer




Punctul de plecare al documentării dlui Vasile Dem. Zamfirescu pentru această lucrare l-a constituit, după cum a amintit chiar d-sa, un eveniment benefic, respectiv elaborarea documentelor pentru statutul de societate provizorie a Societăţii Române de Psihanaliză. Astfel, pornind de la cele două accepţiuni ale regulii abstinenţei, respectiv reţinerea în contactele sociale şi interzicerea relaţiilor sexuale cu pacienţii şi candidaţii în formare psihanalitică, s-a documentat pe PEP - Psychoanalytic Electronic Publishing şi a avut următoarele surprize: 1. Discuţia despre abstinenţă este foarte amplă; 2. Există mereu o corelaţie implicită cu contratransferul.

Trebuie spus că toate articolele consultate iau în considerare necesitatea reevaluării regulii abstinenţei. În ceea ce-l priveşte pe Freud, el discută despre abstinenţă în două texte, "Remarci despre iubirea de transfer" şi "Căile terapiei psihanalitice". Pentru Freud, în funcţie de termenul folosit (şi tradus diferit din germană), abstinenţa este când un principiu, când o regulă. Unii consideră că transformarea, de-a lungul vremii, a abstinenţei dintr-un principiu în regulă a avut efecte negative pentru psihanaliză. Citându-l pe psihanalistul britanic R. D. Hinshelwood, vorbitorul a arătat că Freud a contribuit la stagnarea cu ani de zile a studierii contratransferului, întrucât considera că trebuie eliminat. Un alt exeget a opinat că mottoul implicit al concepţiei clasice a fost
află ce-şi doreşte analizandul ca să nu-i dai
în sensul că dorinţele nu trebuie gratificate. Cu toate acestea, aşa cum a arătat John Lindon, şi în analiza clasică există o sumă de gratificaţii neasumate şi neteoretizate - ca de pildă empatia. Lindon propune în locul abstinenţei regula gratificării optime, care ar facilita mai bine analiza. Dar, aşa cum a arătat vorbitorul, chiar şi această regulă îşi are limitele sale şi nu poate fi întotdeauna optimă - precum în cazul prezentat al unui pacient care s-a simţit jignit atunci când analistul i-a dat numărul său de telefon înainte de a pleca în străinătate. Sentimentul pacientului a fost că analistul nu-l consideră în stare să se descurce singur. Analistul ar fi fost mai adecvat dacă l-ar fi întrebat mai întâi pe pacient dacă doreşte să-i dea numărul său de telefon cât timp e plecat. Gratificarea optimă nu poate fi absolută, ci doar relativă, deci nu poate fi regulă şi păcătuieşte în fapt prin aceleaşi excese ca şi regula abstinenţei, dar de semn opus. În locul acestora două, vorbitorul propune principiul facilitării optime a analizei.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Psihanalistul Daniela Irimia, discutant la această prezentare, a arătat că lucrarea dlui Vasile Dem. Zamfirescu trimite la o dezbatere importantă despre contratransfer.  Întrebarea care se ridică este: Ce consecinţe are pentru pacient un model închis al minţii, precum în psihanaliza clasică? În această concepţie, psihanalistul este obiect al pulsiunilor, iar transferul e o reeditare a dorinţelor şi a istoriei personale a pacientului. Prin urmare, analistul trebuie să fie neutru şi să asigure un dozaj potrivit de frustrare-gratificare. Cu toate acestea, chiar scrierile lui Freud sunt contradictorii în această privinţă, iar pe de altă parte au existat critici radicale chiar în interiorul psihanalizei clasice. O primă distorsiune introdusă de perspectiva clasică ar fi conceperea terapiei ca o interacţiune dintre o persoană bolnavă şi una sănătoasă, pe când în realitate este vorba despre două personalităţi, distincte; este primejdioasă idealizarea poziţiei analistului, ca arbitru, iar aici regula abstinenţei este în mare măsură implicată. Există două planuri care sunt greu de decelat, respectiv cel al conştientizării enactmentului şi cel al folosirii enactmentului pentru lărgirea spaţiului analist-pacient - prin interpretare. A fi analist înseamnă a fi o parte a problemei, prin enactmenturi, pentru că doar astfel poţi fi o parte a soluţiei. Trebuie să spun că expunerea Danielei Irimia m-a impresionat prin coerenţă şi claritatea argumentării (culegând impresii din sală, am remarcat că nu sunt singurul).

Tema şi lucrarea dlui Vasile Dem. Zamfirescu a stârnit reacţii vii în sală, cred că primele foarte animate de la începerea conferinţei. În general, ele au mers, din câte mi s-a părut - iar uneori într-un mod foarte evident - către relativizarea poziţiilor exprimate (frontul dezbaterii s-a stabilit, implicit, pe distincţia dintre psihanaliza clasică şi psihanaliza relaţională, ultima orientare fiind cea susţinută de cei doi vorbitori). Astfel, Michel Vincent a observat că există şi conceptul de neutralitate binevoitoare, care nuanţează mult poziţia aparent inflexibilă din psihanaliza clasică (dacă am înţeles bine), iar Franco De Masi a arătat că neutralitatea este necesară şi că înseamnă respect pentru pacient, asemenea respectului pentru un fiu, care trebuie sprijinit. Dacă e adevărat că idealul bionian era "fără dorinţă şi memorie" (va fi citat de mai multe ori pe parcursul conferinţei), asta nu înseamnă că fără memoria şedinţelor, ci fără proiecţii din partea analistului. Aurelia Ionescu a arătat că e foarte important să se păstreze cadrul şi a susţinut foarte energic, bazându-se pe experienţa personală, că gratificaţiile în lucrul cu pacienţii narcisici sau borderline, de exemplu, nu vor face decât să ruineze munca analistului de până atunci. Magda Ionescu a localizat problema în a afla cine pe cine utilizează şi cum, iar Alfred Dumitrescu (moderatorul prezentării) a opinat că poate mai utilă decât distincţia dintre psihanaliza clasică şi psihanaliza contemporană este cea dintre psihanaliza bună şi cea mai puţin bună ori nereuşită.

www.cafegradiva.ro

4 comentarii

  1. Cred ca ar trebui amintit aici episodul prilejuit de Daniela Irimia, discutand la VDZ, care a concluzionat, daca imi aduc bine aminte astfel: "Daca analistul nu se regaseste ca parte a problemei, nu poate deveni parte a solutiei problemei analizandului sau." Foarte buna lucrarea formatoarei (sa-i spun discutie?), un punct de vedere foarte actual si intersubiectivist.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam asa am notat si eu - si ma bucur sa vad ca suntem intr-adevar mai multi care au apreciat lucrarea foarte buna a Danielei Irimia :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Urmeaza azi si in zilele urmatoare noi relatari - scrise si audio - de la prezentari si ateliere

    RăspundețiȘtergere
  4. E funny exemplul cu analistul care ii dadea nr de telefon pacientului fiindca e ca si cum ai incerca sa fii flexibil, apropiat, gratificant si o faci tot dupa regula clasica, rigida. Adica nu esti.

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!