Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

A construi o piele vie pentru ganduri



In ceea ce priveste confuzia intre interior si exterior, aceasta ma duce cu gandul la limite si la conceptul de eu-piele al lui Didier Anzieu. Incalcarea confidentialitatii poate fi precum o transgresare a interiorului catre exterior. Si atunci ne putem intreba: unde este limita intre interior si exterior?

Problematica limitelor este centrala pentru psihanaliza si acest lucru face din aceasta o experienta in mod necesar transgresiva, dar in mod imperativ cadrata de un ansamblu de reguli care garanteaza ca aceasta experienta va fi mentinuta in limitele capacitatii de simbolizare a subiectilor. Datorita acestui fapt, experienta psihanalizei, aceea a efectelor subiectivitatii pe care inconstientul o produce este in mod fundamental o experienta a limitelor.

Inventand metafora eu-piele, Didier Anzieu a contribuit la instaurarea problematicii limitelor in centrul psihanalizei. In ceea ce priveste limitele campului psihanalizei, Anzieu spunea:
un travaliu de tip psihanalitic se poate face acolo unde apare inconstientul: in picioare, asezat sau intins, individual, in grup sau in familie, oriunde un subiect poate vorbi despre angoasele sale si despre fantasmele sale cuiva care este acolo pentru a-l asculta si pentru a fi apt sa i le restituie. Sedinta constituie un loc privilegiat pentru a-i privi gandind pe altii pentru a te privi gandind pe tine insuti.

A gandi permite dezvoltarea functiei de a contine, de a transforma, de a da o forma gandurilor. Insa ne putem intreba daca gandurile sunt la interior sau la exterior si in ce masura a cunoaste gandurile este o forma de intruziune sau este o forma de a delimita cele doua spatii? Putem asemana interiorul si exteriorul cu continutul si continatorul. Eul-piele este o forma de figurare de care eul copilului se serveste in cursul fazelor precoce ale dezvoltarii sale pentru a se reprezenta pe el insusi ca eu continator al continuturilor psihice plecand de la experienta sa corporala. Acesta corespunde momentului in care eul psihic se diferentiaza de eul corporal pe plan operativ si ramane confundat pe plan figurativ.

Metafora eului-piele permite emergenta fantasmei unei pieli comune intre mama si copil. Aceasta piele comuna tine partenerii relatiei atasati impreuna si asigura o comunicare fara intermediari, o empatie reciproca, dar si o dependenta simbiotica. Fantasma de smulgere a acestei pieli este la originea ranii narcisice, dar si a masochismului.

Copilul dobandeste un eu-piele propriu printr-o dubla interiorizare, cea a interfetei care devine un invelis psihic continator al continuturilor psihice, si cea a anturajului maternant care devine lumea interioara a gandurilor, imaginilor, afectelor.

Inchei acest comentariu parafrazandu-l pe Anzieu, care vorbea de sarcina analistului, si ma intreb daca sarcina noastra nu este aceea de "a construi o piele vie pentru ganduri" acolo unde acestea apar.

Raspuns la comentariile de la articolul "A fost trimis un acordeon si a început razboiul"

Foto: Marie-Ange Guilleminot, Emotion contenue (instalaţie), 1995

www.cafegradiva.ro

Un comentariu

  1. Ma gandesc ca in faza de inceput a analizei sarcina analistului e sa-l acomodeze pe analizand cu ideea ca gandurile nu pot fi periculoase, ca puterea lor nu e distructiva ci constructiva si ca tocmai a nu gandi un lucru, orice iti trece prin minte, e mult mai daunator decat reversul.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!