Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Despre trauma si homosexualitate in romanul "O casa la capatul lumii"



O casa la capatul lumii este genul acela de carte care te "oboseste" pentru ca este foarte incarcata emotional. Filmul e ceva mai "light". Asta imi aminteste de vorbele unei terapeute, presupun ca destul de populara in Statele Unite, de pe gettinbetter.com
As you read through this material, you might experience sudden sleepiness or perhaps a little sadness. This is a somatic response, which means that a facet of you is identifying with various elements being discussed here--and they have important meaning for you.
Dar sa lasam problemele ce tin de iluzia de omnipotenta ale unora deoparte. O casa la capatul lumii de Michael Cunningham oglindeste America deceniilor sapte si opt, cu tot ce inseamna stil de viata, muzica, obiceiuri vestimentare, mentalitati, de la cultul lui Morrison si al lui Jimi Hendrix pana la consumul de iarba si acid. Patru destine, carora le corespund patru voci narative, sunt urmarite timp de vreo trei decenii. Personajele sunt inclinate spre auto-reflectie sau observatii psihologice, iar atunci cand ai un imbold de a face pe clarvazatorul si de a tranti o interpretare mirobolanta, care sa lumineze un interior misterios si plin de umbre, constati ca ti-o iau inainte. Asta bineinteles ca nu te impiedica sa o faci. Scriitorul ne invita sa cunoastem "masinariile" umane pe care el le-a uns cu talent scriitoricesc, intreaga carte este un demers de a-i cunoaste, iar descrierea lor se suprapune peste problematica psihanalitica din roman.

Bobby este personajul de care eu m-am atasat cel mai mult, poate si pentru ca am o slabiciune pentru "copiii mari". Bobby este ilustrarea perfecta a traumei care blocheaza dezvoltarea umana. Fratele sau, Carlton, de care era foarte atasat, moare la varsta de 16 ani, cand el avea doar 9. Dar eu banuiesc ca nu durerea este cea care il face sa fie blocat in trecut, parand a fi acelasi copil naiv si peste 20 de ani, cat vinovatia care a insotit aceasta moarte. 

El se suparase pe Carlton atunci cand nu ii luase apararea in fata mamei, in momentul in care ea il trimite la culcare in timpul unei petreceri, si se gandeste sa ii dea o lectie, hotarandu-se sa nu il avertizeze ca usa glisanta si transparenta de sticla este inchisa, cand acesta vine in fuga spre casa. Un ciob de sticla i se infige in gat, iar hemoragia nu poate fi oprita. Scena finala este prologul pustiirii psihice pe care Bobby o va cunoaste in urmatorii ani:
S-a stins pana sa soseasca ambulanta. Puteai vedea cu ochii tai cum se stinge viata din el. Cand fata i s-a vlaguit, mama a inceput sa jeleasca. O parte din ea s-a desprins si a inceput sa jeleasca prin toata casa, unde de acum inainte se va lamenta si se va vaita pe vecie. O simt trecand prin mine. Trupul ei acopera trupul lui Carlton.
Poate ultima propozitie este cea care ii prefigureaza moartea la scurt timp, dupa o supradoza de somnifere, voita, sau genul acela de "accident" cand iti inviti moartea la masa. Presupun ca nici inmormantarea lui Carlton in cimitirul din spatele casei nu a ajutat la construirea unui doliu sanatos, cel in care te indepartezi treptat de persoana decedata. Pentru Bobby cimitirul insemnase viata, iar acum va avea insemnatatea sa obisnuita, de loc al plangerii. Acolo se jucau, acolo luasera LSD la un moment dat si acolo isi surprinsese fratele mai mare facand dragoste. Nu stiu de ce in film scena este mutate in conventionalul dormitor. Poate ca intricarea asta a pulsiunilor de viata si a celor de moarte, pe care le trezeste atmosfera unui cimitir, ar fi deranjat un spectator "cuminte".

Un eveniment din adolescenta lui Bobby provoaca retrairea momentului traumatic. Jonathan sare intr-un lac care nu este complet dezghetat, neobservand ca la suprafata apei exista o pojghita invizibila de gheata. De data asta, Bobby incearca sa avertizeze asupra pericolului, numai ca nu reuseste. Gheata se sparge exact ca sticla ce a sarit in zeci de cioburi atunci cand Carlton a trecut prin ea. S-a inrosit la fata, a inceput sa scoata sunete ca de animal, a injurat, iar Jonathan a spus ca nu mai vazuse niciodata o izbucnire de furie de asemenea proportii. Tipand de fapt la fratele lui "neghiob", care facuse prostia sa isi faca intrarea alergand in casa, Bobby a inceput probabil din acel moment sa il asemuiasca si mai mult pe Jonathan cu Carlton, iar episodul de iubire carnala dintre ei, chiar din acea seara, s-a produs cumva firesc. Pentru Jonathan homosexualitatea ramane insa doar o chestiune de explorare adolescentina.

Daca el stagneaza, tatal se intoarce la un mod de functionare defectuos pe axa timpului, atunci cand obisnuia sa bea. In cele din urma, moare incendiat. Inclusiv casa este simbolul eului destructurat de trauma. Aspecte din locuinta lor amintesc ca acolo locuise candva o familie fericita, de exemplu piesele de mobilier erau la locul lor, in schimb totul se degradase; jumatate din casa se pastreaza dupa acel incendiu, iar cealalta este complet distrusa, la fel ca o minte semi-functionala. Eul lui Bobby pastreaza fantoma in casa psihica. Se identifica cu fratele lui, inghite obiectul ca sa nu inghita pierderea. Fumeaza iarba la fel ca si el, asculta aceeasi muzica, iar felul in care aceasta arta reuseste sa il atinga este remarcabil, dar, ce-i drept, face parte din generatia pentru care muzica avea rezonante interioare adanci; poarta chiar aceeasi geaca de ani de zile, una cu un ochi desenat pe spate, ca un ochi ce il priveste de dincolo de mormant.

Atunci cand vorbeste, Bobby are o anumita poticneala, o dificultate de exprimare, de parca ar fi un copil nevoit sa joace rolul unui om mare. Bobby este insecta inchisa in chihlimbarul timpului, de fapt, care se opreste pentru el la momentul mortii lui Carlton, iar durerea inunda pestera sa interioara care ar fi trebuit sa aiba stalactitele din materie emotionala cristalina ale unei adolescente fara griji. Reuseste sa se exprime prin dans, ca si cum trupul i-ar fi fost inca liber, chiar daca mintea era asediata de trecut.

Fata de mama lui Jonathan se apropie tot prin dans, atunci cand ea vine sa ii viziteze in repetate randuri in dormitorul acestuia din urma, si se naste intre ei o legatura care banuiesc ca isi are radacinile in dorinta lui Alice de a seduce, deoarece ea nu tolereaza rolul de mama antipatizata care impune reguli stricte, si dorinta lui Bobby de a castiga simpatia celei care, dupa ce reuseste sa il accepte, il trateaza cu caldura, ii da sa manance, nu il refuza atunci cand i se ofera un joint, spre deosebire de reactia pe care ar fi avut-o propria lui mama, iar acum ca am mentionat-o pe aceasta, dupa enumerarea activitatilor pe care ea le indeplinea si care au fost transferate catre Alice, banuiesc ca nuanta afectiva a relatiei dintre cei doi nu necesita desenarea unei scheme complicate.


Este interesant felul in care il descrie Clare (iar despre ea voi vorbi ceva mai tarziu), caci, neputand evolua, sinele lui lua forma dorita de ceilalti. De fapt, orice forma de evolutie il sperie, de aceea, atunci cand ajunge sa stea impreuna cu ei, nu vrea sa ii paraseasca pe Ned si pe Alice si sa plece din Cleveland, pentru a-si face o viata proprie, și este practic aruncat din cuib de catre o Alice care, atunci cand nu e sufocanta, este chiar inteleapta. Presupun ca, alegand sa ramai pe loc, se realizeaza o economie a energiei psihice, folosita pentru a gestiona durerea, si nu pentru descoperirea identitatii, ascunsa in spatele multor straturi de sine fals:
Tu oglindesti dorintele celorlalti. Cum de nu m-am gandit pana acum la lucrul asta? Cand ai locuit cu parintii lui Jonathan, erai un baiat bun din Ohio, cand te-ai mutat in East Village, ai devenit cool, si acum ca locuim la tara, esti tipul dragutului tatic hippy. Tu le oferi oamenilor exact ce vor.
Jonathan, cel cu care se imprieteneste atunci cand ambii au 13 ani, are si el propria vinovatie. In plin Oedip, copilul din burta mamei sale moare, asa cum acesta prezisese, pentru ca, ii spune el unei vecine in timp ce mama era in spital
Mama n-o sa aiba copilul asta. (…) Nu-i convine sa mai aiba un copil. Nu-l vrem.
Numai ca obiectul investit cu iubire de catre Jonathan este tatal si isi va pastra tendintele homosexuale pe tot parcursul vietii. Stiu ca este genul acela de chestiune care trebuie tratata cu "delicatete", dar nu as vrea sa fac o introducere de o pagina pentru trei idei, doar pentru a fi politically correct. Eu nu cred ca este vorba de patologie, ci este pur si simplu o orientare sexuala. Ca aceasta orientarea are si ea cauzele ei, asta e alta discutie, insa ideea de a o privi ca pe o boala mi se pare gresita. De pilda, as putea specula ca Jonathan a vrut sa iubeasca alti barbati asa cum fusese si el iubit de mama lui. Tot legatura afectiva cu aceasta din urma i-a alimentat tendintele anorexice. Jonathan voia sa ramana, cumva, copilul cu trup plapand care este protejat de aceasta.

psychoplates

Si slujba pe care o are este una cu o semnificatie aparte. Mama lui era o specialista in bucatarie, isi ocupa timpul cu gasirea unor noi retete, iar el este jurnalist "culinar", desi nu ii placea sa manance. La fel ca in copilarie, i se pun in fata feluri de mancare pe care trebuie sa le aprecieze, si evalueaza inclusiv atmosfera din restaurant, dar cred ca, daca vreunul i-ar fi amintit de acasa, nota nu ar fi fost foarte buna, avand in vedere serile lor incarcate din sufragerie.

Este homosexualitatea lui o consecinta a felului in care mama lui l-a tratat? Intr-un univers perfect in care parintii nu sunt de vina cu nimic, nu. In acesta imperfect in care ne ducem zilele si nevrozele, da. Expresia aia urata de mamma’s boy pare a i se potrivi perfect. Alice a facut din el baiatul care sa ia locul unui sot pe care nu inceta sa il dispretuiasca in fata copilului. Intr-un fel subtil, de femeie cizelata, desigur, dar copiii patrund sensurile ascunse chiar si acolo unde parintii nu sunt perfect constienti de sentimentele lor. Imaginea masculina pe care copilul poate sa si-o insuseasca este improscata cu noroi. Cel care ar fi trebuit sa ii fie model este un fel de marioneta care aduce bani in casa in fata mamei.


Daca tatal nu e atat de cool, nici copilul nu ii va adopta gusturile, preferand papusile in locul masinutelor. Inclusiv atingerea lui o dezgusta pe Alice. In schimb, Jonathan petrece cu ea majoritatea timpului, este "aliatul" ei de nadejde. Pune in scena chiar jocuri actoricesti ca sa isi distreze mama depresiva. Ii umple golul acela pe care casnicia l-a sapat in ea, dar si Jonathan se pierde pe el insusi in acest demers. Pe la 30 de ani are o veritabila criza de identitate si incearca sa se regaseasca. Si Alice isi pune intrebari atunci cand descopera orientarea sexuala a fiului ei, cand ii surprinde pe el si pe Bobby intr-un moment intim.
Am fost eu, oare, genul acela de mama care isi indeparteaza fiul de femei? L-am efeminat, oare, prin insistenta mea obstinata de a-i fi prietena?
La faza asta imi imaginez un cor de copii ce au fost sufocati de mame la fel de coplesitoare, care au varsat din paharul afectiunii lor psihice in supa cu care si-au hranit pruncii, raspunzandu-i in cor
Da!
Bine, de fapt pot sa imi explic transferul negativ pe care il am fata de Alice. Cred ca si eu as fi genul asta de mama si ii uram pe ceilalti pentru ceea ce detestam la noi insine, dar sa nu intram in propria-mi patologie. Probabil si Jonathan i-ar reprosa multe lucruri, dovada mania care i se declanseaza impotriva ei in timpul adolescentei. Este important de precizat ca aceasta este lumina in care orientarea lui Jonathan este prezentata in roman, una mai degraba cognitivista, ce confirma credintele populare, iar eu am respectat-o in acest articol. Cine vrea sa pogoare intelepciunea psihanalitica asupra unor concepte mult prea putin sondabile inconstient poate sa o faca, dar va trebui sa se serveasca de alt material sau sa caute "profunzimea" blatului psihic acolo unde eu m-am impiedicat in glazura de deasupra.


Si, in sfarsit, cateva cuvinte despre Clare si rolul sau in dinamica romanului,  aceasta femeie mai in varsta decat ei, cu care cei doi formeaza un ciudat triunghi amoros. Este interesant cum multi dintre noi suntem deschisi la minte si dezinhibati atunci cand e vorba de altii, dar totul pana la propria persoana, sau propriul copil, in acest caz particular. Ramane insarcinata cu Bobby si se muta cu el si cu Jonathan sa intemeieze o familie intr-un loc idilic de langa Woodstock, dupa ce inainte locuisera la New York (long story). Insa, dupa cativa ani, fuge cu copilul, motivand ca nu vrea ca micuta sa vada atata moarte in jurul ei, iar asta sa o traumatizeze. Este vorba de un fost iubit de-al lui Jonathan care isi duce ultimele zile la ei in casa (asta dupa ce chiar ea il invitase acolo, caci i se paruse ca Jonathan da dovada de prea multa cruzime fata de el abandonandu-l) si dupa ce se gandeste ca insasi Jonathan ar putea fi infectat, deci este posibil sa moara curand.

Cred ca moartea este un fenomen pe care un copil il procesa. In schimb, faptul ca este smuls dintr-o lume familiara intr-una straina, de langa figurile pe care le iubea, mai degraba lucrul acesta ar putea sa il destabilizeze. Pana la urma, si nonconformista de Clare vrea sa se alinieze in fata "normalitatii" atunci cand e vorba de propriul copil, chiar si atunci cand locuieste intr-o "casa la capatul lumii", intr-un loc asociat cu libertatea absoluta din anii '60. Deci poti tolera homosexualii, la modul ca nu te deranjeaza daca se tin de mana pe strada si se saruta, iar apoi te lauzi ca esti o persoana cu o minte atat de deschisa incat ai da si la altii, poti chiar sa ii accepti in felul acesta straniu de a lega iubiri platonice cu ei, insa totul se opreste atunci cand apare o fiinta care trezeste in tine instincte de tigroaica. Dar mi-a placut faptul ca insasi Clare recunoaste ca personalitatea ei ar putea constitui sursa de nelinisti interioare si material psihanalitic pentru fragilul ei copil:
Intr-o buna zi o sa cheltuiasca o avere pe psihiatri, ca sa elucideze misterul personalitatii mele. Va avea la dispozitie suficient material – o mama care locuieste impreuna cu doi barbati, complicat indragostita de amandoi. O femeie indecisa, dezorganizata, care a dat chix in orice incercare de relatie conventionala. O femeie care si-a tarat cu ea propria copilarie pana la patruzeci de ani. (…) A fi mama era un lucru impovarator.
Daca Clare ar exista in realitate, mi-as dori sa aiba suficiente resurse materiale pentru toti anii de terapie necesari copilului ei. Dar daca metamorfoza din terapie nu e ajutata de o schimbare ce tine de realitatea din afara divanului confortabil, nici psihanaliza nu poate face (intotdeauna) minuni. Si, pentru ca am amintit de acea vinovatie nerostita a lui Jonathan, avand in vedere ce reprezinta Clare pentru el, figura materna din copilarie, femeia de care este foarte apropiat, confidenta lui, atunci copilul care iese din pantecele ei este la nivel simbolic acela pierdut cu multi ani in urma de mama lui, poate de aceea i se declanseaza aceasta dragoste uriasa fata de fetita, reparatoare.


Pentru Bobby, Jonathan si Clare intruchipeaza legatura dintre fratele cel mare si mama sa, unde el era pe planul doi, de aceea si in aceasta relatie nu are niciun fel de stridente personale. Parca se bucura ca poate "respira" intre ei. Probabil exista multe alte aspecte care ar putea fi abordate in aceasta interpretare, dar sa nu ii provocam cititorului somnolenta de la greutatea bucatelor psihanalitice oferite pe tava, ca "ghicitoarea" in psihic pe care am mentionat-o la inceputul articolului, nu de-alta, dar eu nu stiu sa gatesc atat de bine. Mai frugal, ca atare, si sa mai adauge altii ingrediente, eventual in comentarii.

Carmen-Corina Gugu

14 comentarii

  1. Oh,, Carmen, spui ca esti in Anglia? Pacat, ti-as fi cerut roamnul imprumut, poate cand te intorci. E prima oara dupa mult timp, cand imi starneste ceva interesul.
    Mary(sau fecioaramaria cum imi spuneam pe vremuri, ca sa ma recunosti)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesante ideile si prezentarea. Sunt cateva lucruri pe care nu le inteleg si poate ma ajuta Carmen.

    Cand discuta sexualitatea lui Jonathan, se pare ca exista o vina in toata povestea: "Este homosexualitatea lui o consecinta a felului in care mama lui l-a tratat? Intr-un univers perfect in care parintii nu sunt de vina cu nimic, nu. In acesta imperfect in care ne ducem zilele si nevrozele, da." Sa inteleg ca parintii sunt de vina pentru sexualitatea lui Jonathan? Daca parintii sunt de vina pentru sexualitatea lui, sunt parintii de vina pentru heterosexualitatea altora? Daca parintii pot fi de vina pentru sexualitatea copiilor, pot fi ei felicitati pentru sexualitatea lor? Se poate spune: "te felicit pentru copilul tau heterosexual? Se poate spune: "te felicit pentru copilul tau homosexual?"

    Apoi, legat de Clare. Am inteles ca ea fuge cu copilul pentru ca e speriata de moarte si de infectia cu AIDS. Carmen ne spune, vorbind de Claire: "deci poti tolera homosexualii, la modul ca nu te deranjeaza daca se tin de mana pe strada si se saruta, iar apoi te lauzi ca esti o persoana cu o minte atat de deschisa incat ai da si la altii, poti chiar sa ii accepti in felul acesta straniu de a lega iubiri platonice cu ei, insa totul se opreste atunci cand apare o fiinta care trezeste in tine instincte de tigroaica." Din cate am inteles, poate gresesc, Claire a avut o relatie sexuala cu Bobby, care e trecut si el in tabara cealalta, a homosexualilor. Asta face mai mult de o relatie platonica, nu? Si Claire fuge pentru ca vrea sa isi protejeze copilul de pericolul "homosexualitatii," sau fuge pentru ca speriata de moarte si de AIDS in propria casa?

    Altfel, mi-a placut mult cum Carmen vorbeste de transfer negativ in lectura. Asta arata ca facem transfer la actori, personaje, analiste si asa mai departe. Si cred ca toti facem transfer la personaje in romane. Pe sursa asta de transfer negativ, legat de sentimentul de vina a unei orientari sexuale diferita, se poate intelege de ce de multe mamele sunt invinovatite, si sunt facute vinovate. E mamma's boy, nu? E clar ca mama e de vina, nu? Eu as ruga-o pe Carmen sa se gandeasca la faptul ca incepe sa se preocupe de "patologia" ei tocmai cand e vorba de vina, si de vina de a avea facuta responsabila (cel putin potential) pentru o sexualitate anormala. Eu cum am o sexualitate anormala (o numesc queer), tind sa devin foarte curios cand simt ca ceva poate fi gandit patologic de altii. De ce mamele sunt invinovatite pentru sexualitati "mai ciudate"? De ce vina, pana la urma?

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Carmen: Multumesc, m-ai facut curioasa. O sa caut filmul, chiar daca nu se ridica la inaltimea romanului. Poate, cine stie, il propui la o sedinta viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Bogdan: Desi nu am citit si nu am vazut filmul, din descrierea facuta de Carmen as indrazni sa schitez un raspuns la intrebarea de ce e mama vinovata. E vinovata de a nu-si fi putut trai sexualitatea in relatia cu sotul ei si, mai mult decat atat, e vinovata ca-si deplaseaza dorinta de a fi iubita si sustinuta pe Bobby, care nu e decat un copil care are si el dreptul la dezvoltare. Mama il pune intr-un rol pe care ii este imposibil sa-l refuze, pentru ca o iubeste, dar o si uraste pentru ca-l invadeaza si-l forteaza sa fie adult, barbat, partener, acolo unde o s-ar cuveni sa fie doar copil, protejat, iubit. E obligat sa treaca din pozitia pasiva in cea activa fara drept de apel, ceea ce va refuza la varsta adulta.
    Acum, baiatul indeplineste cererile mamei, dar se simte invadat, nedreptatit, nelalocul lui si-si cauta locul in alta parte, acolo unde nu pare a fi atat de solicitat, in relatia cu tatal cu care se si identifica, controlat fiind si el, ca si tatal de aceasta mama abuziva.
    Totusi, faptul ca are o relatie cu Clare spune multe despre conflictul lui, care nu si-a gasit, am impresia, o rezolvare definitiva. Dar aici trebuie sa citesc sau sa vad.
    De ce vina? A cui e vina? A lui, a mamei, la cine te referi? Dupa cum vezi, eu inclin sa invinovatesc mamele...ca o mama ce sunt.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc pentru comentarii! :) Va raspund maine, acum sunt foarte obosita. Cand faci o interpretare in 3 ore trebuie sa ai mintea clara daca vrei sa repari boacanele din text :P

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Carmen: Acum am vazut filmul asa ca vin cu cateva impresii la cald.
    Da, Carmen, si mie imi place Bobby si ma identific cu el pentru ca e viu si iubitor si suporta greu pierderea si vrea sa ajute si sa salveze.Pentru el Jonathan pare sa fie fratele pe care simte nevoia sa-l salveze.
    Clare e o femeie cvasi-banala care iubeste un homosexual si finalmente se indragosteste de "obiectul obiectului" ei. Pleaca pentru ca asista la scena tandra dintre Bobby si Johnny si o interpreteaza gresit, nestiind sursa tandretii.Ea isi doreste o existenta normala si intelege ca nu o poate avea cu cei doi. Se satura probabil si de functionarea ei clivata. Sanatoasa reactie mi se pare mie plecarea ei.
    Jonathan si numai el este homosexual in poveste, iar el gaseste un soi de solutie de iesire din relatia asta in care se simte in plus prin boala fara tratament. Homosexualitatea este o boala fara tratament care merita pedepsita oare?
    Banuiesc ca romanul este mult mai nuantat si ramificat, dar si filmul mi se pare reusit.
    Iar am plans...

    RăspundețiȘtergere
  7. @Electra, ma bucur ca iti starneste interesul. Cartea din pacate nu as fi putut sa ti-o imprumut, fiindca am luat-o si eu de la biblioteca :P
    @Bogdan, vezi, asa e cand te grabesti sa scrii ceva. Atunci cand spui "vina" insinuezi ca e ceva rau in orientarea lui, si bineinteles ca nu este, asa cum bine ai argumentat prin exemplele referitoare la heterosexualitate. Trebuia sa spun ca aceasta orientare are radacini si in relatia cu parintii. Insa ai putea spune ca graba m-a facut sa imi exprim adevarata opinie, insa folosirea cuvantului tine mai degraba de acel transfer negativ de care ai vorbit si tu. Transfer pe care eu il observ la propria-mi persoana, in diferite proportii, in multe carti si filme, iar in aceasta carte a fost destul de intens. Hmm, si revenind la "invinovatire", era pentru felul ei sufocant de a fi, iar asta s-a deplasat in exprimarea aia nefericita atunci cand am vorbit de cauzele homosexualitatii lui. Si uite cand imi dau seama ca trebuie totusi sa fac interpretari mai lungi, atunci cand trebuie sa mai lamuresc lucruri. Partea proasta in toata povestea este faptul ca Jonathan este nefericit. Insa nu m-am bagat acolo, era ceva foarte deep, nici nu as fi reusit sa ecplic foarte bine de ce, am vorbit in schimb de homosexualitate pentru ca este o tema explorabila si am abordat-o in acest fel pentru ca si in roman tot aceasta perspectiva ii este pusa cititorului pe tava. Ma mir ca mi-a iesit asa tocmai mie, o persoana foarte toleranta, pentru care "anything goes", in afara momentelor de transfer negativ, desigur :)). Din partea mea, oamenii pot sa aiba cele mai "ciudate" orientari bsexuale posibile, si folosesc termenul in ghilimele ca sa arat ca eu nu consider NIMIC ciudat :D, important este sa se bucure de el. E nepotrivit insa sa dau aici exemple :P. Din pacate, lui Jonathan ii placea ca se pierdea pe sine intr-o partida de sex, iar apoi se regasea, citat aproximativ, insa sexul in sine era incarcat de inhibitii. Chiar... de ce o fi zis el asta.
    Ei, tocmai am stabilit ca nu exista sexualitate anormala, deci cum sa zici asta? Eu de exemplu sunt bi, si nu vad nimic in neregula cu mine, sunt o fiinta foarte ok, magnifica uneori! Si modesta :)). In afara momentelor cand mi se pune pata pe un personaj amarat iar atunci sunt bi...tchy.
    Cat despre Clare, ma refeream la relatia platonica pe care a avut-o cu Jonathan. Bobby are prima experienta sexuala cu acesta in urma, iar abia apoi, dupa multi ani, cu Clare, cand se muta cu ei in apartamentul din New York pentru ca nu mai are ce sa faca in Cleveland, si i se pare mai bine decat sa fie patiser, sau ceva la fel de nasol. Cu Jonathan nu mai are vreun contact sexual propriu-zis, dar exista tachinari, nostalgii dupa prietenia lor puternica, de baieti, in care isi impartaseau mintea si trupul, care se transforma in atingeri senzuale intr-o seara, dar nu se merge mai departe, cel putin aici s-a oprit povestirea. Vezi, este exact cum spune pe coperta 4 undeva, nu stiu citatul exact: autorul iti da impresia ca ai ajuns sa cunosti atat de bine personajele, de parca ai sta cu ele in casa, dar ele isi pastreaza aura de mister. Iar despre Clare am crezut ca e vorba mai degraba de prima varianta data de tine, fiindca ea fusese cu ideea sa aduca un muribund acolo, si brusc se gandeste ca fetita ii va resimti moartea din plin. Insa nu e vorba de "pericol", ci mai degraba de ciudatenia triunghiului pe care ei il formeaza. Ok...acum daca am mai gresit ceva, dau vina pe oboseala mentionata in comentariul anterior :)). E tot pe-aici, daca esti un "Bobby" ce a plecat intr-un alt "Cleveland". Inner jokes, si eu le urasc, hihi.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Ioana, desi sunt de acord cu descrierea tipului de relatie dintre Jonathan si mama lui, deoarece aproximativ asta a fost tiparul, nu as numi-o abuziva. Of, pericolul exprimarii colorate, cand a fost vorba de limbaj, si al celei alb negru, cand a fost vorba de fond, din articolul meu, a iesit ca babaul din tufis. Este cam sufocanta, insa abuziva nu. Isi da si ea seama de multe lucruri, iar atunci cand nu o face isi pune intrebari, e genul care citeste carti de psihologie de exemplu, e destul de sensibila, e chiar interesant sa vezi cum se prezinta cand e ea naratorul, insa asta nu schimba tipul de relatie pe care l-a construit. Dovada ca Jonathan isi varsa toata furia de a fi transformat in "partener", la adolescenta, cand ies toate bubele astea afara, si la propriu, din nefericire pentru tenul lor.
    Deci ti-a placut filmul, ce bine. Te-ai identificat si tu cu cineva, de ai plans? :D
    Da, cartea normal ca e mai nuantata, si e o deosebire acolo, Clare nu pleaca din motivul asta, in carte, adica nu oficial. Faptul ca am dedus ca pleaca din cauza relatiei ciudate dintre ei trei, care implica si homosexualitate, asta e altceva. Mda, relatia e clivata, si mi-a placut asta cu "iubeste obiectul obiectului ei".
    In schimb faza ca "Homosexualitatea este o boala fara tratament care merita pedepsita oare?" era la misto, nu? Mi se pare "maxima". Lol.
    P.S.: Scuze ALL pentru exprimarile neacademice, asa sunt io, individa primara. Hmm, dar astia hardcore nu isi cer scuze, deci mai am de lucru, sunt inca mult prea sociabila :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur ca ai inteles umorul meu, poate si pentru ca esti ceva mai exersata, nu-i asa, Carmen? Da, era un fel de ras amar pe care l-ai sesizat.
    Acum, eu am vorbit de vina mamei lui Bobby, asa cum am inteles din prezentarea ta, pentru ca Booby mi-a atras si mie, si tie, am impresia, atentia. El este personajul in jurul caruia graviteaza ceilalti, tocmai pentru ca este disponibil si iubitor. De ce este el disponibil si iubitor? Oare cum se petrece transformarea lui de la baietelul gelos/invidios la persoana plina de compasiune din adolescenta? Poate identificarea cu fratele mort, acel baiat superb, cald, visator, afectuos.
    Pe de alta parte mama lui Jonathan isi gaseste in el fiul ideal, parca...Aici sa fie problema ei?
    Ma repet zicand ca m-am identificat cu Bobby, ce sa fac, asta sunt, ma cunosti.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Corina: Draga mea, ce mult ma bucur ca am de citit iarasi ceva scris de tine! In week-end, cand am sa scap de niste dead-line-uri, am sa ma asez confortabil sa citesc articolul, comentariile si poate chiar romanul! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @Ioana, eu acum am mai citit o data, fiindca eram obosita si nu am prins toate elementele din prima, sorry. "ma identific cu el [cu Bobby] pentru ca e viu si iubitor si suporta greu pierderea si vrea sa ajute si sa salveze"...eu nu as putea sa gasesc niciodata atatea calitati la mine, incat sa ma identific in felul acesta pozitiv cu un personaj. Ce mi-ar placea si mie sa am imaginea asta despre mine :( *sigh*. Am crezut insa ca te identifici... cu mama, fiindca esti tot mama, haha, la alte criterii nu ma bag, nici nu isi are rostul. Faceam conversatie (psihanalitica) :D. A, si probabil am trecut peste fiindca prea era "de bine" iar eu sunt unul dintre acei oameni care "aud doar partea ciudata din discutii", fiindca atunci cand e roz si frumos nici nu ma inspira.
    Am inteles umorul pentru ca nici nu putea fi vorba de altceva, insa eu una cand ma gandesc ca o sa se gaseasca vreunul care nu pricepe, bag un smiley sau un lol la sfarsit, ca sa fie highlighted. Oamenii "seriosi" nu se exprima asa, insa eu nu ma iau foarte tare in serios.
    Da, am si spus ca Bobby mi-a placut cel mai mult, mai ales interpretat de Colin Farrell, mmm, genul pe care ai vrea sa il iei in brate si sa nu ii mai dai drumul, ca o mama sufocanta :).
    Este foarte interesanta problema pe care ai pus-o, referitoare la transformarea lui. Cand era mai mic era nepasator, gelos bineintele pe fratele mai mare, ca asa sunt fratii, deci "normal" pentru varsta lui. Eu cred ca, purtand acea vina ca fratele lui a murit fiindca el nu l-a avertizat ca usa e inchisa, a incercat sa si-o repare, fiind asa dragut cu ceilalti. Si identificare, pentru ca, daca la nivelul chestiilor ce nu tin de psihic il imita, cu geaca lui, drogurile care ii placeau lui, de ce nu ar fi facut-o si la un nivel mai profund, mai ales ca o persoana moarta este de multe ori idealizata, defectele sunt si ele ingropate. Era cald si afectuos, intr-adevar, insa mult mai increzator in el insusi si mai degajat decat Bobby. Cu partea asta desigur ca nu se putea identifica, deoarece trauma blocheaza un individ, iar inhibitiile stau in calea exprimarii plenare a personalitatii.
    Dar chiar... Bobby este cel care vrea sa invete sa gateasca de le ea, cel care o invita la dans si nu o respinge. Nu stiu daca e vorba de fiul ideal, la nivel ipotetic asa pare, insa mi se pare remarcabil ca si acest exemplu, si triunghiul format de Clare, Bobby, si Jonathan, arata ca familia nu este neaparat una traditionala, si ca iti poti gasi locul in constelatii familiale dintre cele mai neobisnuite uneori.
    @Georgiana, si eu ma bucur ca am scris ceva, nu o mai facusem demult, si imi era dor, mai ales fiindca pe Gradiva stii ca te adresezi unui public avizat, iar cititorii sunt numerosi. Asta face uneori sa cazi prost daca nu esti foarte elocvent, sau clar, sau "savant", dar asta e, riscuri aferente, macar da nastere la discutii. Romanul chiar ca nu poate fi citit decat in weekend, pentru ca e destul de solicitant, cu toate acele elemente psihologice, nemaivorbind de marime. Dar merita :)

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Carmen: Tot ziceai tu ca ti se parea normal sa ma identific cu mama, incerc sa o schitez pe mama asa cum o vad: o fiinta prea vie pentru un partener (si un baiat) prea pasivi. Se lasa "corupta" (scena cu iarba) de Bobby si-l corupe si ea la randul ei (bucataria). Pare o fiinta erotica lipsita de posibilitatea de a-si manifesta potentialul.
    Jonathan se identifica cu tatal (poate elanul vital al mamei il sperie) si de aceea este oarecum evitant in relatia cu o mama care poate fi resimtita ca invaziva.
    Bobby cu vitalitatea lui o atrage pe mama lui Jonathan, el ii poate oferi acesteia o farama de viata pe care fiul natural nu-si permite sa o impartaseasca in relatia cu mama.
    Probabil ca intre J. si mama s-a pus o cortina care i-a separat irevocabil. Mama simte si sufera, isi gaseste un fiu mai bun pe care-l iubeste ca si Clare (obiectul obiectului). Jonathan intra intr-un triunghi cu Clare asa cum a facut-o si cu mama si Bobby inainte.
    Ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  13. Foarte clara prezentarea, Corina, chiar daca nu am apucat nici sa vad filmul, nici sa citesc cartea. Mi-a amintit de cineva care a visat intr-o noapte ca o ruda apropiata urma sa moara a doua zi intr-un accident iar a doua zi, intamplandu-se evenimentul, pe langa suferinta mare a pierderii a simtit si multa vinovatie ca nu a "avertizat" pe victima.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Ioana, imi place viziunea ta asupra lui Alice. Cred ca asta e problema ei, ea ofera prea mult, ceilalti pot sa primeasca doar o parte, iar ce ramane este bineinteles resimtit ca neimplinire si frustrare. Este cam "crud" scenariul acesta de "a-si gasi un fiu mai bun", insa pana la urma Bobby cauta ceea ce ea intinde pe tava, si nu e vorba doar de bucate alese. Da, triunghiul cu Clare pare sa repete scenariul.
    @Georgiana, multumesc. E cumva similara intamplarea mentionata cu ce a patit Bobby. Cand moare cineva apropiat te simti uneori vinovat si pentru ca "respiri", darmite sa crezi ca ai fi putut face ceva sa previi.

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!