Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Irena Talaban: "Familii contemporane in Occident si aiurea"



Joi, 22 decembrie 2011, Facultatea de Socio-Psihologie a Universitatii "Spiru Haret" a gazduit dezbaterea Irenei Talaban cu titlul de mai sus. Celor care nu au reusit sa ajunga le punem la dispozitie, in cele ce urmeaza, un rezumat al celor expuse. Textul Irenei porneste de la doua articole:
  1. Marcel Gauchet, "L’enfant du désir", disponibil on-line la adresa: http://www.meirieu.com/PATRIMOINE/gauchet_individuation.pdf
  2. Tobie Nathan, "La morale du crocodile", pe care il puteti consulta aici: http://www.cles.com/dossiers-thematiques/cultures-du-monde/les-nouveaux-rites-de-passage/article/la-morale-du-crocodile

Copilul dorintei

Stapanirea fecunditatii modifica relatia intre cultura si natura, e o victorie culturala. Aproprierea constienta a procreatiei are consecinte inconstiente inca nedescoperite. Nu avem inca concepte pentru asa ceva. Legaturile de rudenie s-au dizolvat, privind din exterior. Dar in interior apar incidente psihice noi intre parinti si copii, pentru ca acestia din urma depind de dorinta parintilor. Sunt investiti de aceasta programare. Epoca marilor nevroze, a tensiunii intre pulsiune si lege a trecut. Noul nascut e privit ca o persoana inca de la inceput, ca o fiinta umana deja constituita. Perpetuarea speciei devine un lucru privat si asta produce modificari la nivelul:
a) naturii legaturilor familiale,
b) al legaturilor familiale vs. legaturile sociale,
c) al conceptiilor despre maternitate si paternitate,
d) al legaturilor intre descendenti si genitori.


Dezinstitutionalizarea familiei

Inainte, casatoria privea doua ramuri, doua familii, o comunitate, nu doar doua persoane. Acum familia mai ramane o institutie doar din punct de vedere juridic. Nu mai exista sef de familie. Familia nu mai furnizeaza cadrul transformarii fiintei umane in fiinta-pentru-lume / fiinta-pentru-societate. Inainte grupul depindea de sexulaitatea membrilor sai, de aceea grupul si controla sexualitatea. Acum copilul constituie familia. Durkheim observa ca familia cere statului sa intervina: copiii trebuie dusi undeva! Dar, in acelasi timp, familia contesta norma. Familia contemporana - sau familia "intimizata" dupa expresia lui Gauchet - apara legi valabile pentru toti. Dar in aceeasi masura in care care legea e valabila pentru toti, intelegerea care se naste din dragoste devine o opozitie fata de legea care e valabila pentru toti. Copilul trece de la familie la societate prin intermediul statului (dovada cererea fara precedent de scolarizare). Problema este ca familia contemporana contesta orice institutie, reprosandu-i ca nu acorda fiecarui copil sanse individuale, ca nu se ocupa de copil intr-un mod familial.


Procrearea programata

Singularitatea contemporana a copilului programat a fost formulata de Françoise Dolto:
Copilul este o persoana. 
Este un copil terminat si determinat din punct de vedere cultural. Chiar inainte de nastere il putem contacta. Nu mai tine cont de opozitia natura / cultura. Aceast copil nou va fi ferit de orice violenta (inclusiv nasterea fara dureri, pentru a nu fi supus travaliului expulziei). Ceea ce s-a schimbat este masura in care umanitatea se maturizeaza. Inainte grupul supraveghea procesele de maturizare ale copilului si metamorfozarea lor in procese de cultura (cf. Tobie Nathan). Astazi el e copilul Pamantului si al Umanitatii. El nu trebuie sa devina o persoana, pentru ca el este deja o persoana. E suficient sa-l iubim si sa-l hranim. De parca iubirea prin ea insasi ar putea asigura maturizarea. Copilul participa el insusi la propria sa fabricare. E partenerul cultural al adultilor, al profesionistilor si al institutiilor. Nu are nevoie sa parcurga un drum, sa treaca praguri. Daca sufera, e suficient sa il asculti.



De ce natura sunt determinarile copilului programat?

Societatea care programeaza copilul e societatea care refuza copilul. Pentru ca putem alege momentul venirii copilului, il putem refuza. Programam un copil, refuzam o multime de alti copii. Este - cum spunea Gauchet - un refuz a ceea ce reprezinta copilul pentru comunitatea umana. I se refuza sansa unui viitor dincolo de prezent. I se transmite constient ca a fost dorit si inconstient ca ar fi putut sa nu fie dorit. Copilul are doar doua sanse:
  1. sa se considere un ales, 
  2. sa fie produsul arbitrarului absolut - as fi putut sa nu fiu dorit, asa cum altii inaintea mea nu au fost doriti.


Dorinta de copil in sine

Stapanirea sexualitatii genereaza cruciada sexualitatii. Asistam la feminizarea dorintei de a avea un copil sau la matriarhatul psihic, dupa expresia lui Gauchet, adica obstinatia materna si refuzul patern de a avea un copil. In varianta ei tradititonala, procreatia era legata de sexualitate, dragoste si perpetuarea generatiilor, a numelui si a comunitatii. In prezent exista dorinta de copil in sine si pentru sine (ca in cazul femeii singure sau al cuplurilor homosexuale).

Antropologul Vintila Mihailescu

Etnopsihanalista Irena Talaban şi psihiatrul Florin Tudose


Exista, oare, o revansa a sexualului?

Avorturile prolifereaza. In spatele sarcinilor intrerupte voluntar se afla o dorinta inconstienta de a avea un copil. Pentru ca mijloacele de contraceptie erau accesibile. In acelasi timp, desexualizarea dorintei de a avea un copil (fecundarea in vitro, banca de sperma etc) genereaza o teorie a inocentei absolute a copilului (in contradictie cu Freud care recunostea in copil un pervers polimorf).


Obligatia de a fi fericit

Fericirea trebuie sa se manifeste constant, in oricare moment. De parca bonheur n-ar trimite la o ora buna care nu poate deveni o exigenta 24 de ore din 24. Acest copil este obligat la fericire.
Esti multumit cand iti faci datoria
devine
Esti multumit cand esti iubit si iubesti. 
Dezorientat imediat ce iese din sanul familiei, un copil caruia i s-a dat credit la orice va esua in contactul cu societatea.


Declaratia de independenta

Varsta primilor pasi. O declaratie de independenta - expresia ii apartine lui Brazelton. Sa ne gandim la invitatiile de botez formulate la persoana intai:
Ma cheama ... am venit pe lume la ora ... am ... kg si va invit ...
Copilul nu poate exersa autonomia data de parinti. Este crescut fara a fi crescut.
Nu vrem sa ne pedepsim copilul, sa-l vexam, nu concepem sa aplicam pedepse corporale - de ce nu pricepe ca lucrurile au o limita?
sunt doar cateva dintre lucrurile de acest gen exprimate in clinica de catre parintii care isi interzic sa interzica. Dar autonomia nu e o declaratie de independenta.


A deveni sine insusi

Natura este a-legala sau, cum spune Hannah Arendt, natura umana e natura in masura in care ea nu mai este naturala. Fiinta are nevoie de forme pentru a deveni umana. Modificarea formelor va provoca noi patologii pentru care trebuie sa gasim concepte. Copiii nu mai au nevoie sa se elibereze de constrangerea adultilor. Individul ramane dependent de prima sa confirmare, a familiei, nu a societatii. Dar libertatea nu se poate castiga in intimitate, ci doar in sociatate, in confruntare. Familia actuala produce o libertate impotriva societatii. Individul trebuie sa fie liber de orice determinism. Este refuzul de a se acomoda imprevizibilului. Subiectivitatea conteaza in mod absolut inca din leagan. Familia moderna e o inchisoare calduta.


Intrebarea inconstienta

Sunt, oare, cel pe care parintii si l-au dorit? - aceasta este intrebarea inconstienta a copilului dorintei, angoasa nesigurantei existentei lui fiind legata de dorinta parintilor, pentru ca nu mai exista alte ancorari in societate. Asta determina o cheta anxioasa de recunoastere. Si o nebunie a originilor.
Cu aceeasi ardoare cu care m-au dorit, ar fi putut sa nu ma nasca. Asa cum s-a intamplat cu cei de dinainea mea si cu cei de dupa.
Acesta ar fi gandul latent al copilului dorintei, care are nevoia de a-si apropria dorinta parintilor, de a spune
Eu insumi am dorit sa ma nasc!

De la stanga la dreapta: Matei Georgescu, Vintila Mihailescu, Irena Talaban si Florin Tudose


Concluzii

Individualizarea precoce va bloca procesul individuarii. Adultii nu mai initiaza in nimic. Cu totul altfel se intampla in "Morala crocodilului" (Tobie Nathan) unde, dupa ce tinerii tribului au stat 6 luni "pe fundul apei", devin oameni-crocodili, marcati ca atare printr-o cicatrice. Morala este aceea ca pentru a creste trebuie sa fii traumatizat. Nimeni nu vrea sa creasca de buna voie, pentru a fi iubit si ingrijit in societate. Spaima inscrie trauma in memorie si durerea o inscrie in corp: asa se maturizeaza oamenii-crocodil, a caror initiere ii ataseaza la un grup. Drogurile, bandele de cartier, betiile extreme si umilintele de la balurile bobocilor sunt echivalentul initierii in societatea contemporana. 

Text şi foto de Stefan Lungu

Un comentariu

  1. Foarte interesanta comunicarea Irenei Talaban, desi oarecum straina de realitatea autohtona.
    Din descrierea ei foarte acuta am priceput ca societatea actuala a regresat pana la fantasma omnipotentei, acolo unde suferinta este exclusa si unde trauma isi pierde rolul formator. Femeia care concepe singura, copilul dorit si deja constituit ca individ sunt formule de evitare a unor diverse suferinte. Femeia ca sursa unica de viata exclude barbatul ca sursa de frustrare si dependenta, copilul dorit, programat la momentul potrivit exclude anxietatea necunoscutului, a intamplarii necontrolabile, copilul gata individuat de la nastere exclude travaliul parental care l-ar repune pe parinte in situatia identificatorie incomoda de a-si frustra copilul, frustrandu-se astfel pe sine.
    Mi se pare o tema fertila acesta initiata de Irena Talaban, pacat ca n-a mai fost timp pentru discutii. Ce-ar fi sa dezvoltam aici ideile ramase nespuse?

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!