Ultima ora

Viata lumii

Ştiri

Cauta in revista

René Girard despre complexul lui Oedip



Rene Girard Complexul lui Oedip psihanaliza Sigmund Freud

Felicitari, T. Dora, pentru prezentarea lui René Girard si pentru ilustrarea ideilor lui (inclusiv cu exemple din experienta personala)! Intr-adevar, el are ce are cu complexul oedipian pe care incearca sa il desfiinteze. Vorbeste (in Violenta si sacrul, 1972) despre asemanari si deosebiri intre conceptul freudian si ideea sa de dorinta mimetica. El mai spune ca dorinta mimetica genereaza rivalitatea care, la randul ei, fixeaza dorinta pe violenta celuilalt - subiectul isi doreste violenta celuilalt. Dupa el, conceptia dorintei mimetice ar trebui sa ne ridice semne de intrebare si referitor la alte concepte psihanalitice, cum ar fi acela de identificare (rezultata dintr-un mimetism confuz, zice el).

Nu aveam complexul lui Oedip, ma intreb intr-adevar de ce... 

Girard sustine ca rivalitatea fiului fata de tata nu este una oedipiana pentru ca de fapt ea nu exista in mintea fiului, ci doar a tatalui care o induce fiului. E vorba doar de o simpla imitare de catre fiu a alegerii de obiect pe care o face tatal si rezulta de aici ca nu exista nici un conflict si deci, nici un complex. Rivalitatea e doar in mintea adultului pentru ca el poate prevedea violenta si poate raspunde prin violenta in timp ce copilul este inocent in dorinta lui mimetica si doar inainteaza catre obiectul modelului sau. Dupa Girard, dorinta copilului de uzurpare a tatalui este doar o interpretare a adultului facuta in contextul unui sistem cultural. Ea nu este autentica deoarece copilul n-a fost niciodata expus violentei (de ce o crede asta, oare?) deci, nu cunoaste ce este aceea violenta. De aici rezulta faptul ca in copilarie nu este perceputa reciprocitatea represaliilor, considera el. Desigur ca nu ne poate fi credibil, nu? :) Astfel explica el "vulnerabilitatea copilariei". Neavand nici o experienta a violentei, ideea paricidului si a incestului exista doar in mintea adultului asa cum Laios se descotoroseste de fiul sau anticipand pericolul. Autorul nostru zice ca e o teama falsa a adultului si adultii il dirijeaza pe copil catre aceste tendinte. Da exemplul lui Oedip care, saracul, este ultimul care "afla" care este situatia lui. La copil/discipol nu exista dorinta de distrugere a parintelui/maestrului si de aceea, interdictia parintelui este exagerata si traumatizanta. Vinovatia copilului vine din afara, din cauza interdictiei. R.G. spune ca Freud greseste cand vorbeste despre rivalitate si vinovatie la copil pentru faptul ca acesta din urma nu are discernamant si constiinta. Deci, nu exista complex oedipian. :) Trauma copilului este cauzata de o interdictie reala si nu de o tensiune intrapsihica. De asemenea, un alt concept cu statut incert devine si cel de "maladie mentala" deoarece R. G. considera ca la originea prabusirii psihice se afla setea de adevar (ignorata de psihanaliza, zice el), si protestul impotriva violentei si minciunii. Girard se lauda ca ideea lui de dorinta mimetica - care elimina dorinta infantila de paricid si incest - anuleaza "necesitatea stanjenitoare a refularii si a inconstientului." Iata un citat elocvent:
Daca nu exista un conflict cu tatal, e pentru ca asa cere caracterul inconstient al complexului; daca exista conflict, complexul e invocat din nou; el este cel care iese la suprafata si, daca este prost lichidat, aceasta e inca o dovada ca exista.

Acum, referitor la caracterul mimetic al dorintei, parerea mea este ca nu e o idee complet aiurea, ci una foarte interesanta, apropo si de exemplele foarte interesante pe care T. Dora le da in articolul ei. Cred ca mimetismul nu este decat un adjuvant secundar (si nu o cauza) al oricarei dorinte; el are efect de mentinere a dorintei, iar acest efect e necesar si functioneaza intr-o proportie mai mica sau mai mare. El explica satisfactia exhibitionista; obtin placere prin implicarea unui al treilea voaior. Dorinta nesatisfacuta si frustrarea privitorului care se masturbeaza imi mentin mie dorinta fata de obiect deoarece, altfel, dorinta mea ar fi consumata de posedarea obiectului. Nu mai am un obiect lipsa pe care sa il doresc decat identificandu-ma cu dorinta celui ce ma priveste cu gelozie. Voi ce parere aveti? E o functionare perversa frecventa si explicabila in adolescenta, dar si mai tarziu, intr-o anumita masura.

Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii 

Foto: Judith Goldstein, Oedipus Complex

Comentariu de Georgiana Brănişteanu la articolul "Nu există dorinţă proprie" de T. Dora

3 comentarii

  1. @ Georgiana: multumesc cu ai avut rabdarea sa sintetizezi ce spune Girard. Acum, v-as ruga sa va uitati la filmuletul publicitar cu "Fight for kisses", acolo unde ne-am putea gasi argumente pentru teza lui Girard cu mimetismul. Mie mi se pare totusi ca inafara mimetismului, care exista, neindoielnic, complexul O. are sanse nefaste de rezolvare atunci cand se intalnesc dpua sau trei complexe la un loc: cel al mamei, tatalui si copilului. Ia ganditi-va ce se intampla atunci cand ai un baietel si un tata care sunt rivali, nu numai un baietel cu un tata care si-a rezolvat cumva in mod benign problema. Dar daca mai adaugam si mama, care isi doreste sa fie obiectul rivalitatii, atunci copilul e realmente pierdut intre fantasmele parintilor lui. Ma gandesc ca acest copil va trebui sa sa-si adapteze lumea interioara la ceea ce-i cer parintii inconstient. Unde mai pui ca el are, bietul, propriile constrangeri interioare...

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Ioana, nici mie nu imi vine sa cred cat am scris! :) Oricum, acum nu as mai avea rabdare sa reiau lectura lui R Girard; daca nu l-as fi citit in prima mea tinerete, :) sigur acum nu-l mai citeam. El tocmai asta spune (si aici ii dau dreptate), ca exista un complex parental. Numai ca, afirma asta ca justificare pentru a sustine ca nu exista complex oedipian al copilului - ci numai al adultului...

    RăspundețiȘtergere
  3. mcorciova7/5/18 15:34

    Ma intreb in ce masura competitia in forma sa primara nu este la originea rivalitatii. A copilului prin dorinta de a avea cat mai mult din mama si prin pierderea pe care poate o resimte atunci cand atentia mamei se mai indreapta catre un "al treilea", a adultului care se confrunta cu o pierdere partiala a partenerului/partenerei, pierdere pe care o resimte/integreaza in functie de cum a invatat si el in dinamica sa initiala...Adultul este si el un rezultat al unei dinamici de cuplu si, avand in vedere diversitatea acestor dinamici si impactul acestora asupra copilului nu cred ca putem declara fara echivoc ca nu exista decat complexul oedipian al adultului....Nu vad nici eu ca este ceva ce ar tine numai de adult....

    RăspundețiȘtergere

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!