Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri & carti

Evenimente

Revista presei

Rubrici

Interpretarea visului cu injecţia Irmei (II)

Posted on luni, 31 ianuarie 2011 Niciun comentariu

luni, 31 ianuarie 2011

Imagine din Freud, the secret passion de John Huston (1962), cu Montgomery Clift în rolul lui Freud

Continuăm discuţia noastră cu Roxana Melnicu, traducătoarea Interpretării viselor, despre celebrul vis cu injecţia Irmei al lui Sigmund Freud. 

Sâmbătă, 5 februarie, ora 18.15, în emisiunea Dosarele PSI de la Radio România Cultural.

http://cafegradiva.blogspot.com/

Literature of the mind

Posted on sâmbătă, 29 ianuarie 2011 Niciun comentariu

sâmbătă, 29 ianuarie 2011


Literature of the mind


It's the turning point

A space of transit

Where the truth turns into lie

My psychoanalysis is about the sharp instrument

Fotografii şi legende. Din terapie şi, da, terapeutice!

Posted on vineri, 28 ianuarie 2011 Un comentariu

vineri, 28 ianuarie 2011


 ...am găsit 3 stări şi toate într-un "Eu". Am găsit starea de "Părinte" care ţine evidenţa tuturor regulilor, principiilor şi învăţămintelor primite din exterior într-un timp când încă nu exista "de ce?". Am găsit starea de "Copil" - ludicul plin de emoţii şi sentimente care s-au acumulat ca reacţie la regulile, principiile şi învăţămintele primite. Am găsit starea de "Adult" care apare atunci când trebuie să rezolve o problemă şi care a învăţat de unul singur că uneori "Părintele" şi "Copilul" se înşeală şi că trebuie să se bazeze pe ce a descoperit singur. Când le-am găsit, din păcate, se cam certau (foto 2, foto 8)

Ajungem, intrăm, cam cu 10 minute înainte de ora vernisajului.
O clipă, 
strigă organizatorii,
încă nu suntem gata!
Îşi iau toate precauţiile şi sunt foarte amabili - în fapt, amabile. Guta, care susţine fotografiile, are un comportament imprevizibil. Pe pereţi, fotografiile. Interesante. Intrăm, ne aşezăm, răsfoim pliantul expoziţiei. Cu fotografii şi cu legendele fotografiilor. Urcăm la etaj, unde expoziţia continuă - pe trepte, o fotografie cedează şi cade. Guta! Îi iau un interviu artistei Ileana Gabriela Szasz (interviu ce va fi difuzat în emisiunea Dosarele PSI din 5 februarie de la Radio România Cultural - ascultaţi, ascultaţi, ascultaţi!), la etajul al doilea / mansarda cocheta a sediului clinicii PsyMotion; foarte primitor sediu de altfel, într-o vilă veche, cu gust renovată, aranjată. Fotografiez. Aştept să înceapă vernisajul - nu-i aşa, lansarea! Vernisajul nu mai începe, deşi lumea continuă să vină, rând pe rând, unul câte doi câte trei, şi să se integreze în spaţiu. Aflăm cumva că nu va fi o lansare convenţională, căci artista Ileana Gabriela Szasz nu agreează ideea unui speech. Supriză! Dar, cumva, ne simţim toţi uşuraţi. Eu, cel puţin. Regret că nu am putut să filmez un clip video cu speech-ul artistei fotograf. Dar spontaneitatea, autenticitatea, dorinţa primează, nu-i aşa. Printre picături, reuşesc să schimb două vorbe şi cu psihoterapeutul Eugen Hriscu, pe care-l citesc pe blogul său - despre călătoria sa profesională recentă la Tbilisi şi despre ce a descoperit în capitala gruzină.

"In spatele usii" - Expozitie de fotografii din terapie

Posted on Niciun comentariu

Vineri 28 ianuarie, ora 17:00, Clinica de psihiatrie, psihoterapie si dezvoltare personala PsyMotion gazduieste vernisajul expozitiei de fotografie In spatele usii semnata de Ileana Gabriela Szasz, avand ca tema aspecte devenite constiente in procesul de terapie.

Este poate prima data cand fragmente ale discutiilor din cadrul sesiunilor de psihoterapie se strecoara din cabinet luand forma concreta a unor imagini. Expozitia cuprinde 22 de fotografii ale caror subiect este inspirat de insemnarile facute in decursul unui an de psihoterapie de catre chiar autoarea fotografiilor.

Expozitia va fi deschisa in perioada 28 Ianuarie- 4 februarie 2011.

Detalii, aici.

http://cafegradiva.blogspot.com/

"Intersubjective Processes and the Unconscious An Integration of Freudian, Kleinian and Bionian Perspectives" by Lawrence J. Brown

Posted on Niciun comentariu

Intersubjective Processes and the Unconscious looks at how the minds of the therapist and the patient interact with each other in a profound and unconscious way: a concept first described by Freud.

This book expands Freud’s ideas further and examines how these have been greatly elaborated by contributions from the Kleinian School as well as from the work of Bion. It explores how, together, patient and therapist co-create a narrative through these unconscious intersubjective processes. Topics of discussion include:

În căutarea sensului vieţii cu Viktor E. Frankl

Posted on joi, 27 ianuarie 2011 Niciun comentariu

joi, 27 ianuarie 2011


Viktor Emil Frankl, întemeietorul analizei existenţiale şi al logoterapiei, vorbeşte în 1972 despre succesul cărţii sale Omul în căutarea sensului vieţii, best-seller la acea vreme în Statele Unite.



http://cafegradiva.blogspot.com/

Interpretarea visului cu injecţia Irmei

Posted on Niciun comentariu

Despre interpretarea celebrului vis cu injecţia Irmei al lui Freud discutăm cu Roxana Melnicu, traducătoarea Interpretării viselor, în cea de-a cincea parte a ciclului dedicat acestei monumentale cărţi. 

Sâmbătă, 29 ianuarie, ora 18.15, în emisinea Dosarele PSI de la Radio România Cultural.

http://cafegradiva.blogspot.com/

De la lansarea cărţii “Psihologia jocurilor video”, 18 decembrie 2010, Librăria Cărtureşti MŢR

Posted on miercuri, 26 ianuarie 2011 Niciun comentariu

miercuri, 26 ianuarie 2011


Anca Munteanu, presedinte al Asociatiei Romane de Psihanaliza a Legaturilor de Grup si Familie “Enrique Pichon Riviere”, a deschis printr-o scurta prezentare a lui Serge Tisseron, a inceputului colaborarii cu el si a ideii de a scrie psihanaliza pentru publicul larg, asa cum el o face prin carti adresate parintilor si chiar copiilor, unele dintre ele continand desene realizate tot de el. Apoi, Victor Popescu, din partea Editurii Trei, a spus cateva cuvinte despre cum a ajuns Qui a peur des jeux video? sa fie tradusa in limba romana si despre ce l-a impresionat citind-o. Cristina Calarasanu, secretar al Asociatiei “Enrique Pichon Riviere” a tradus intreaga conferinta, precum si intrebarile din partea publicului.

Psychoanalysis and Art: Fifth International Symposium

Posted on Niciun comentariu


"The Past Transformed in Art and Psychoanalysis"
Florence - Thursday, May 26th - Sunday, May 29th, 2011

This will be the Fifth Symposium in Florence on Psychoanalysis and Art.

The Symposium is inter-disciplinary, international and inter-continental; four continents will be represented. The theme of this symposium, “The past transformed in art and psychoanalysis” has far reaching implications for both fields. The diverse presentations reference psychoanalysis, art history, cultural history, academic psychology, neuroscience, etc. This inter-disciplinary approach is enriching for all.

Am pierdut amândoi aceeaşi femeie

Posted on marți, 25 ianuarie 2011 10 comentarii

marți, 25 ianuarie 2011


Si daca n-ai fi existat, incotro s-ar fi indreptat viata mea? Si daca nu te-as fi ales, cine as fi fost astazi? Iar daca n-ai fi fost tu, te-ar fi inlocuit cineva? Ale cui ar fi fost palmele care m-au zdrobit, transformandu-ma intr-o prizoniera a spaimei nedefinite?

Nu incetezi sa ma intrebi, intrigat, de ce imi neg trecutul, in vreme ce stii, vezi prea bine ca nu asta fac. Din contra, incerc sa-l readuc la locul lui, sa ii deschid ferestrele si usile pe care tu ai facut totul ca sa le tii zavorate pentru ca ti-a convenit. Ai stiut intotdeauna ca, neatent fiind, m-ai fi putut pierde. Asa imi explic faptul ca ti-ai dublat, triplat chiar fortele si m-ai torturat pana as fi putut ramane fara vlaga. Nu te pot invinovati pentru toate cele care s-au petrecut intre noi, am fi putut fi asemeni personajelor lui Bruckner din Luni de fiere; nu pot s-o fac pentru ca sunt sigura ca imaginea patologica pe care ai atasat-o iubirii a fost cea care ne-a impins pe amandoi intr-o pasiune pe care recunosc ca nimic n-a mai egalat-o. In nici un fel.

Noul editor al periodicului "Psychoanalytic Quarterly" este Jay Greenberg

Posted on Niciun comentariu

Renumitul psihanalist Jay Greenberg a devenit editorul prestigiosului periodic Psychoanalytic Quarterly (înfiinţat în 1932) din prima zi a acestui an. A fost editor la International Journal of Psychoanalysis pentru America de Nord în perioada 2007-2010, precum şi la Contemporary Psychoanalysis. Împreună cu Stephen Mitchell a scris cartea de referinţă Relational Theory in Psychoanalysis (1983). Este de asemenea autorul renumitei cărţi Oedipus and Beyond (1991).

Coldplay vor cânta despre dragoste, adicţie şi... tulburări obsesiv-compulsive

Posted on Un comentariu

Următorul album al formaţiei britanice Coldplay (primul după cel din 2008, Viva La Vida And Death And All His Friends) va apărea la sfârşitul acestui an şi va fi despre dragoste, adicţii, evadări, munca pentru cineva care nu-ţi place şi despre tulburarea obsesiv-compulsivă, scrie Rolling Stones.

Neuropathologies of the Self: A General Theory with Todd Feinberg at NYPSI

Posted on luni, 24 ianuarie 2011 Niciun comentariu

luni, 24 ianuarie 2011



PLEASE JOIN NYPSI FOR A YEAR LONG CELEBRATION OF OUR CENTENARY
CELEBRATING A CENTURY OF ADVANCEMENT THROUGH SELF-KNOWLEDGE
THE NEW YORK PSYCHOANALYTIC SOCIETY & INSTITUTE:

"Si noi venceremos in final!" Primele concluzii de la al 100-lea meeting al APsaA

Posted on duminică, 23 ianuarie 2011 9 comentarii

duminică, 23 ianuarie 2011


Black Swan ruleaza acum la cinematograful din centru

Salut Dorin,

Uite cateva din cateva din gandurile mele dupa conferinta.

E frig aici in Ann Arbor de unde iti scriu. Sunt -10 grade si sunt in bucatarie la caldura si stau cu radioul national (NPR) si ascult ce se intampla in Tunisia. E ciudat, dar am senzatia ca sunt intr-o gaura de timp. Ascult comentatorii cu accente faine, exotice, si imi povestesc ca a fost un dictator care a omorat oameni, cu o sotie care a fost urata de toata lumea cu lingouri de aur in banci franceze, si ca revolutia a invins.

On Being an Angel: Francesca Woodman

Posted on sâmbătă, 22 ianuarie 2011 Niciun comentariu

sâmbătă, 22 ianuarie 2011


Acum trei zile s-au împlinit 3 decenii de la dispariţia fotografei Francesca Woodman. Născută în 1958 în Colorado şi educată pe Coasta de Est şi în Italia, Francesca Woodman şi-a dorit o carieră artistică, fără angajamente concrete însă, în pofida unor încercări, şi fără recunoaştere.

"Să îmi fur mama, să îmi caut tatăl?" - trecerea la act în adolescenţă

Posted on vineri, 21 ianuarie 2011 2 comentarii

vineri, 21 ianuarie 2011


Lumea fragilă, delicată, adesea uimitor de bine ascunsă de adolescent, nu poate fi abordată psihoterapeutic decât cu o anume discreţie şi prudenţă, bazate pe o autentică relaţie terapeutică. În acelaşi timp, ca analişti, rolul nostru este de a efectua un travaliu profund al dificultăţilor, al conflictelor inconştiente, al aspectelor nevrotice sau psihotice, al structurilor de personalitate dezorganizate, al manifestărilor psihosomatice etc. Pe de altă parte, nu putem neglija nici aspectul aşa-numit psihosocial al problematicii: adolescentul se desprinde dintr-un mediu familial specific şi relativ închis, pentru a intra într-un mediu social complex şi deschis, la care trebuie să se adapteze şi în care se va integra finalmente.

Prin urmare, efortul nostru se centrează esenţial asupra psihopatologiei adolescenţei şi, dincolo de aspiraţiile, idealurile şi valorile adolescenţilor, pe care le putem surprinde, înţelege, amenaja în cadrul terapiei, noi încercăm să şi „vindecăm”, respectiv să atenuăm sau să dizolvăm conflictele interioare ale adolescentului, cuprins între exigenţele sale pulsionale şi exigenţele lumii externe şi, implicit, ale propriului Supraeu, şi să restaurăm, să re-construim şi să fortificăm Eul său fragil, permiţându-i o dezvoltare ulterioară mai armonioasă şi o cale spre autonomie.

Acting-outpassage à l’actetrecere la act – din perspectiva psihanalitică desemnează acţiuni care prezintă cel mai adesea un caracter impulsiv, relativ discontinuu faţă de sistemele de motivaţie obişnuite ale subiectului, relativ distinct în cadrul activităţilor sale şi luând deseori o formă auto- sau heteroagresivă. În apariţia acting-out-ului, psihanalistul identifică semnul emergenţei conţinutului refulat. Acting-ul reprezintă una dintre vicisitudinile transferului, opunându-se verbalizării şi rememorării.

Una dintre importantele contribuţii ale psihanalizei a fost aceea de a corela: manifestarea unui anume act impulsiv, dinamica analizei şi transferul. Este o direcţie indicată clar de însuşi Freud, care a subliniat tendinţa anumitor pacienţi de a „traduce în act” (agieren), în afara analizei, mişcările pulsionale trezite de aceasta. Freud specifică şi că însuşi transferul asupra analistului este una dintre modalităţile de trecere la act.

Adolescentul este invadat de excitaţie, de violenţă şi agresivitate, de angoasă, de pulsional, de transformări corporale, iar această activitate internă intensă, greu de pus în cuvânt, greu de metaforizată, de psihizat, îl face să fie deseori supus conduitelor externe impulsive, descărcărilor explozive, revoltelor, transgresării limitelor, autorităţii. El va încerca, încă din primele întrevederi cu terapeutul – acest alt adult care interferează în spaţiul său psihic – să îl pună la încercare, să îl pună în dificultate, pentru a se apăra de a fi invadat, sau respins, sau judecat sau chiar pentru a atrage atenţia asupra dinamicii conflictuale din realitatea sa internă. Trecerea la act este pentru adolescent şi o formă de expresie a unor mecanisme de apărare, având astfel o funcţie restitutivă faţă de Eu. Ea se află în serviciul funcţiei adaptative a Eului sau, aşa cum afirma Peter Bloss, de „testare a realităţii”. Un alt aspect inclus în „trecerea la act” este fuga de afecte, reprezentări, conflicte, ce nu pot fi acceptate conştient, aşa cum sublinia Freud când făcea legătura între act-transfer-rezistenţă. Repetiţia actingului într-o cură împiedică foarte mult desfăşurarea ei şi face imposibil insight-ul, conştientizarea.

Daniel Marcelii a pus accent pe funcţia de dezintricare a pulsiunilor ca sursă a acting-ului în adolescenţă. Trecerea la act, în concepţia sa, este adesea una dintre consecinţele separării pulsiunilor libidinale şi agresive. În acest fel, adolescentul evită anumite dureri, suferinţe (versantul „mecanism de apărare”), iar în acelaşi timp sunt împiedicate o bună parte din posibilităţile fantasmatice şi cognitive.

O reflectare clinică a acestor prime perspective asupra trecerilor la act specifice adolescenţei a fost configurată într-o încercare de prezentare a unor fragmente ilustrative din terapiile cu adolescenţi. Confidenţialitatea nu permite detalierea istoriilor personale. Se pot ilustra însă fragmente din terapie, îndeajuns de relevante, pentru a da corp şi concretitudine unei noţiuni clinico-teoretice.

Voi prezenta în continuare, succint, două şedinţe din terapia un adolescent, ce se poate încadra, din perspectiva winnicottiană, în raportul dintre deprivare şi devianţă, şi care reflectă impulsivitatea, acting-ul, dificultatea adolescentului de a se încrede într-un obiect, de a investi afectiv. De asemenea, cazul a implicat anumite dificultăţi de amenajare a cadrului, a limitelor, şi de găsire a unei modalităţi adecvate de abordare a simptomelor, acting-urilor pacientului şi de a da o interpretare validă, în acord cu materialul clinic şi realitatea psihică a adolescentului.

Silviu, un băiat de 13 ani şi jumătate, a fost recomandat de diriginta sa. Mama băiatului solicitase o psihoterapie pentru copilul ei deoarece se afla într-o situaţie şcolară foarte problematică şi era pe cale de a fi exmatriculat. În special în ultimele luni avusese cele mai multe absenţe şi cele mai slabe rezultate.

Dna B. a telefonat şi a început cu plângeri despre fiul său. Îmi vorbea cu un fel de nelinişte intensă, foarte precipitată şi încerca să explice că nu se mai poate descurca cu fiul său, în situaţia şcolară precară în care se află şi că se simte din ce în ce mai depăşită de problemele pe care i le face Silviu zilnic. A adăugat că cel mai rău este că a început să mintă într-una şi să fure din ce în ce mai mult. În timpul acestei conversaţii, m-am gândit, în treacăt: oare ce lipseşte din acest tablou?

În timp ce vorbea cu mine la telefon, doamna B. vorbea în paralel şi cu fiul său, aflat lângă ea, şi încercam să stabilim astfel toţi trei o primă întâlnire. Mă întrebase şi dacă nu ar putea veni pentru prima dată singură, fără Silviu, fiindcă dorea să-mi spună mai multe despre fiul ei. I-am precizat, cald şi ferm că este util şi pentru ea şi pentru fiul ei să vină împreună. A aprobat, oarecum nemulţumită.


Prima şedinţă

Cu o oră înainte de şedinţă, am primit un telefon. Era dna B. care, foarte politicoasă, mi-a spus că vor ajunge cu câteva minute întârziere. După aceasta, a telefonat iar pentru a-mi confirma că au ajuns, dar nu găseşte adresa exactă.

Când am deschisa uşa, am avut impresia că am în faţa mea doi adolescenţi, frate şi soră: amândoi, şi mama şi fiul, erau scunzi şi semănau foarte mult, îmbrăcaţi în acelaşi stil. Băiatul m-a privit direct, s-a uitat curios în jur; era foarte degajat şi senin. Mama, însă, părea foarte tensionată şi agitată.

A început să vorbească mama, despre ultimele luni în care Silviu era de nestăpânit şi din cauza asta se certau tot timpul. Foarte precipitată, a relatat că fiul ei refuză să-şi mai facă temele, lipseşte zile, chiar săptămâni de la şcoală, îşi petrece timpul doar pe-afară sau la Internet, într-un anturaj foarte prost, se bate mereu cu cineva la şcoală, iar în privinţa orelor, nu se mai duce decât la matematică, chiulind la celelalte ore. Profesorii o sună mereu şi îi spun mereu despre ce alte lucruri teribile face unicul ei copil.

Silviu pare să o aprobe pe mama sa; uneori se uită la ea instigat de cuvintele sale, uneori amuzat de tot ce aude. Erau şi momente în care încerca să protesteze şi să taie cuvântul mamei.

În acest moment m-am hotărât să îl las să vorbească despre toate astea:
Ce crezi tu despre toate aceste situaţii? Are dreptate mama ta?
S-au uitat unul la celălalt, mama fiind curioasă ce va răspunde. Silviu a recunoscut că mama lui avea dreptate, dar s-a justificat spunând că urăşte să schimbe mereu şcolile, profesorii, colegii, prietenii. Pentru moment, nu am înţeles la ce se referea, iar mama a completat că au fost nevoiţi să se mute deseori, neavând o casă a ei, fapt pentru care Silviu fusese mutat dintr-o şcoală în alta.

Silviu a adăugat şi că nu îi place să stea printre proştii şi şmecherii din şcoală şi de aceea şi nu putea să înveţe. Şi, în plus, are şi nişte profesori foarte nesuferiţi.

Prin urmare, motivul pentru care au venit la consultaţie era „să se îndrepte”, spune mama. Şi a continuat afirmând că ea este jurist şi că îi este foarte greu să fie „şi mamă, şi tată” pentru băiatul ei. Silviu a fost vizibil mişcat de afirmaţia mamei sale, a lut-o de mână şi i-a zâmbit cald.
Dar tatăl tău?, 
l-am întrebat pe Silviu, înţelegând că tata era piesa ce lipsea din acest tablou. Am simţit că acesta a fost momentul dinamic din această primă întrevedere. Silviu a părut încurcat şi i-a aruncat o privire mamei:
Spune tu, mami, că e complicat...
Şi am aflat astfel că existau „doi taţi”: de fapt, mama nu fusese căsătorită cu tatăl biologic al copilului, de care se şi despărţise imediat după naşterea băiatului, nu se ocupase de educaţia lui, îşi vedea foarte rar băiatul, în plus, era acum, după 13 ani, la a treia soţie şi avea alţi 4 copii. Mama nu se căsătorise niciodată, dar în ultimii ani iubea un bărbat, pe care Silviu îl iubea foarte mult şi îi spunea tati. Cu toate astea, întreaga istorie a familiei sale i se părea foarte stranie.

Dna B. a adăugat că cel mai rău era că Silviu începuse de curând să fure bani şi din geanta ei, dar şi de la tati. Băiatul fusese pedepsit, ea recunoştea că îl bătea deseori atunci când depăşea orice limită. Lui Silviu îi era ruşine de toate acestea şi a spus că jurase pe Biblie că nu va mai fura niciodată. Şedinţa s-a încheiat asupra acestui subiect, dar, înainte de a pleca, mama a spus:
Poate că tatăl i-a lipsit întotdeauna.
Menţionez şi că tatăl dnei B. murise când era adolescentă, iar mama sa era o femeie autoritară, între mamă şi fiică existând mereu conflicte, chiar şi în prezent. Silviu, de asemenea, nu o iubea pe bunica lui şi nici pe unchiul său, fratele mamei.

La a doua şedinţă, peste o săptămână, Silviu a venit cu zece minute mai devreme. Era sigur, însă, că întârziase şi a intrat spunând
Îmi pare rău.
Nu înţelegeam însă pentru ce anume îşi cerea scuze. A început să vorbească repede şi incoerent, încercând să explice că acum (după numai o săptămână) mergea bine la şcoală, chiar luase un rezultat foarte bun la matematică şi că toţi colegii erau enervaţi pe el din cauza asta. L-am rugat să-mi explice cum de s-a întâmplat asta, simţind exagerarea din discursul său. Mi-a spus că în săptămâna asta îşi promisese lui însuşi că îi va uimi pe toţi şi le va dovedi cât este de bun. Eram oarecum intrigată; era incredibil totul şi am presupus că ascunde ceva sau minte. M-am întrebat ce se întâmplase cu el în această săptămână, după prima întrevedere, de ce anume este atât de înverşunat să îmi dovedească ceva ce nu i-am cerut.

În fundal, se remarcau trăsături narcisice, o angoasă intensă şi efortul deosebit de a arăta altceva decât era el însuşi (fals Self). A asociat apoi cu aniversarea sa, iar acest subiect s-a dovedit a fi încă o cheie în istoria sa. A spus că ziua sa fusese urâtă, fiindcă nu se simţise bine în compania prietenilor săi. Şi, în plus, nu a primit cadoul atunci, ci exact azi, înainte de a veni la consultaţie, iar acum este bucuros. Tati îi cumpărase un calculator „mic şi deştept”. Cel mai bun calculator, mai bun decât cel al colegilor săi. Dar ceva nu-i convine: îl foloseşte şi mama lui. Şi nu numai că nu are calculatorul doar pentru el, dar mai rău e că nu are nici o cameră a lui, şi e aiurea că nici apartamentul în care stau nu este al lor.

A continuat descriind aniversarea zilei sale şi a adăugat că în ziua aceea se lovise din întâmplare, iar asta i se păruse ciudat.
De ce crezi că este ciudat?
A răspuns:
Păi mă lovesc singur, parcă mă pedepsesc.
Ne învârteam în jurul simptomului său astfel că am îndrăznit să-l întreb în acest moment:
Pentru ce crezi că te pedepseşti?
A spus:
Oooh, pentru toate furturile şi relele care le fac.
Am vorbit apoi despre întreaga sa atitudine faţă de reguli, autorităţi şcolare şi din familie, faţă de profesori, legi şi i-am punctat că, de obicei, tatăl este cel care stabileşte regulile într-o familie şi poate că acest comportament al lui este un fel de a cere o figură paternă, cineva care să-l ghideze în adolescenţă.

A fost uimit şi m-a privit oarecum ambivalent şi a spus, ca o confirmare:
Ştiţi, mama m-a salvat mereu din necazuri, iar tati a fost primul ei manager!
Îmi spunea astfel că există un „conducător” în familie şi că nu are nevoie de tatăl său, negând astfel faptul că propriul tată i-a lipsit întotdeauna. A precizat că tati nu este tatăl lui, dar este iubitul mamei şi e un om bun pentru că îi sprijină şi ţine la ei.

A asociat imediat că era trist pentru faptul că furase bani din buzunarul lui tati, îi era ruşine de asta, fiind cel mai urât lucru pe care îl făcuse în viaţa lui.
Dar i-am promis lui tati că a fost pentru ultima oară.
A mărturisit că prima oară când a furat bani fusese în urmă cu trei ani, îi luase din geanta mamei lui, pentru a-şi cumpăra role... Şi apoi a continuat să fure şi simte că nu se poate opri şi că toţi sunt supăraţi pe el.

Am riscat o interpretare în acest moment, întrucât am simţit că este în stare să dea un sens sentimentelor sale:
Cred că îmi ceri să te accept aşa cum eşti, acum când nimeni din jur nu o mai poate face. Şi tu chiar ai nevoie să fii înţeles şi iubit şi apreciat pentru ceea ce eşti şi ceea ce faci.
Părea să reflecteze la interpretarea mea şi a spus dintr-o dată:
Ştiţi, o dată am furat 20 de dolari din geanta mamei şi m-am lăudat la colegi cu ei... Numai că nu ştiam că sunt banii unui client de-al mamei... S-a supărat atunci aşa de tare!
Întreaga şedinţă s-a derulat în jurul acestui subiect: furând pentru a se lăuda şi a obţine astfel admiraţia colegilor, dar, în acelaşi timp, provocând şi supărarea şi pedeapsa din partea mamei, a lui tati.

Ce semnifică furtul şi minciunile în acest caz specific? Deprivarea de tată să fi marcat o trăsătură psihopată, deviantă, în personalitatea sa? Sau este o transgresare a unei interdicţii? Poate fi considerat un fel de a revendica iubirea şi aprecierea mamei sale? Aceste întrebări sunt pe cale de a fi clarificate în demersul analitic, ce se continuă în prezent.

Dificultatea în această terapie a fost mânuirea transferului astfel încât să putem stabiliza lumea obiectelor interne într-o anume constanţă, care să îi poată da lui Silviu acea forţă a Eului prin care să îşi poată forma identitatea, să îşi poată stabili propriile reguli şi valori, respectând în acelaşi timp regulile celuilalt. Silviu se apăra fie printr-o falsă imagine bună de sine, prin care să mă asigure că nu este atât de rău şi de violent cum era propriul tată, fie prin negarea oricărei autorităţi. Iubitul mamei (tati) fiind acum pentru el o figură masculină pozitivă, îi crea un fel de dezechilibru, pentru că acest tati avea rolul intern de Ideal al Eului, nu de Supraeu patern. În plus, relaţionarea lui Silviu cu mama sa era marcată de o intensă ambivalenţă, care se regăsea şi în relaţia terapeutică: Silviu o percepea pe mama sa fie caldă şi iubitoare, înţelegătoare, iar el se simţea ca un copilaş îndrăgit care dorea să o mulţumească pe mami, fie se revolta în faţa unei mame care îi face program, îi ceartă, îi interzice să facă ce-i place, este mereu ocupată şi lui nu-i acordă suficient timp etc.

Psihoterapeut bun Bucuresti - cum il gasesti 

Silviu îşi deplasează agresivitatea faţă de sine sau de obiectele parentale în mediul şcolar, unde devine violent, stârneşte conflicte cu cei de seama sa, care sunt urmate de bătăi în care şi el şi celălalt sunt răniţi. Acest comportament este urmat de o dublă pedeapsă: din partea şcolii şi a mamei. În plus, mama reprezentând pentru el legea (şi nu tatăl, fiind absent…), tendinţa lui este de a depăşi orice regulă, orice cadru. În terapie, aceasta s-a manifestat prin sosiri fie mai devreme, fie cu întârziere, absenţe sau confuzii asupra zilei în care era şedinţa, fapt ce îngreuna travaliul analitic. Lucrând însă asupra inconstanţei obiectelor sale interne, în special asupra absenţei tatălui, asupra relaţiei ambivalente cu mama, precum şi asupra imaginii sale de sine (falsul Self), treptat, Silviu a început să aibă încredere în cadrul terapeutic, să poată privi cu o anume sinceritate ceea ce se întâmplă cu el însuşi, să îşi recunoască faptele, să se întrebe ce îl determină să fie altfel decât mulţi de seama lui şi, în plus, să îşi reconstruiască lumea sa internă.

Scopul terapeutic principal în acest caz a fost de a permite un mediu securizant – absent în copilăria timpurie a lui Silviu – astfel încât traversarea crizei adolescenţei să nu amplifice tendinţele deviante deja existente ale pacientului. Această experienţă clinică a fost instructivă îndeosebi prin analiza transfer-contratransferului, prin importanţa conştientizării trăirilor, angoaselor de separare şi abandon ale pacientului, prin explorarea împreună a aceea ce se afla dincolo de act, acţiune, acting, a ce semnifica, pentru acest adolescent, a o fura pe mamă, a-l căuta pe tată şi a-l pune la încercare pe terapeut.

Lucrare prezentată la Conferinţa ISAAP, Bucureşti, 2007. Versiunea engleză a lucrării este publicată pe pagina web a ISAAP

Daniela Luca

este psihanalist, redactor de carte şi periodice de specialitate. A publicat și articole, eseuri, psihocritică, versuri.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Call for Papers - Mothering and Psychoanalysis: Clinical, Sociological & Feminist Perspectives

Posted on Niciun comentariu
Call for Papers
Demeter Press
is seeking submissions for an edited collection on:
Mothering and Psychoanalysis: Clinical, Sociological & Feminist Perspectives
Editor: Petra Büskens Pub Date: 2012/2013
This book aims to analyse the intersecting territories of mothering and psychoanalysis from feminist,
sociological and psychoanalytic/psychotherapeutic perspectives. Not since Nancy Chodorow’s The Reproduction
of Mothering has there been a sustained analysis of mothering from this three-fold perspective. This book seeks
to analyse mothering and psychoanalytic/therapeutic theory and practice from within any (or all) of these
perspectives. In particular, while there has been much psychoanalytic focus on mothers and mothering, there
has been less focus on psychoanalysis from the perspective of mothers or as a form of mothering. As Chodorow
said in her forward to the new edition of The Reproduction of Mothering (1999), at the time of writing, hers was
the daughter’s perspective, however, her own development has led her to be sceptical about some of her claims.
How does the mother’s perspective shift psychoanalytic theory? What is the position of the mother in
psychoanalytic theory and practice?
Motherhood studies is a new research area that privileges the theoretical, experiential and ontological vantage
point of mothers (O’Reilly, 2010). This volume seeks submissions that draw on this perspective to engage a twoway
discussion with psychoanalysis also drawing on clinical, feminist, critical theory and sociological
perspectives. In addition to the psychoanalytic analysis of mothering, the editor encourages submissions that
examine how psychoanalysis – and psychotherapy generally – constitutes a form of commodified care in the
global economy potentially working to fill what Arlie Hochschild has memorably called the ‘care deficit’ (2003).
Is care transmuting into the commercial domain? And, if so, what is the gendered composition of this care? How
does the emergence of ‘therapy culture’ (Furedi, 2004), seen as the domain of self-exploration, compete with
biomedical models of mental health and illness? If psychoanalysis is, as Freud said, ‘a cure through love’ then
how is the ‘emotion work’ of the therapist analogous to mothering?
Selected topics may include but are not limited to:
Psychoanalytic analyses of mothers, mothering and motherhood; sociological analyses of ‘therapy culture’ and the
feminisation of care work, including psychotherapy; the commercialisation of intimacy;
psychoanalysis/psychotherapy as a form of mothering; maternal perspectives on psychoanalytic theory and
practice; psychoanalytic mothers including Helene Deutsche, Karen Horney, Melanie Klein, Anna Freud and
more recent thinkers such as Nancy Chodorow, Jessica Benjamin, Nancy McWilliams, Luce Irigaray and Julia
Kristeva; Freud’s relation to his own mother; clinical case studies of mothers; the ‘good enough mother’
(Winnicot); the ‘bad’, or pathologised mother; the mother-child bond and its relation to mental health and
illness; attachment theory and therapy including the work of John Bowlby, Mary Ainsworth, and Peter Fonagy;
infant observation research; the transference relationship; ‘transference love’; object relations theory.
Submission guidelines:
Abstracts should be 250 words. Please also include a brief biography (50 words).
Deadline for abstracts June 1, 2011
Accepted papers of 4000-5000 words (15-20 pages) will be due Dec 1, 2011 and should conform to
MLA style
Please send submissions directly to: Petra Büskens petra@ppmdtherapy.com
Demeter Press
140 Holland St. West, PO Box 13022
Bradford, ON, L3Z 2Y5

Cafe Gradiva reloaded

Posted on joi, 20 ianuarie 2011 2 comentarii

joi, 20 ianuarie 2011


Dragi cititori, în cursul acestei seri Cafe Gradiva va trece la o altă structură şi prezentare grafică - superioară, eventual, mai funcţională şi mai adecvată profilului său de revistă online.

Vă invit să o vizitaţi şi să vă exprimaţi un punct de vedere, o sugestie, o opinie - pozitivă, negativă, aproximativă, constructivă sau... deconstructivistă - despre noua înfăţişare.

(Şi să scuzaţi temporarele disfuncţii de pe durata acestor transformări).

(Comentariile le veţi putea citi, pe viitor, în partea dreaptă a revistei).

Imagine: Gradiva Disco de Michele Ramond

http://cafegradiva.blogspot.com/

Niciodată atins: O psihanaliză a pasiunii - Prima şedinţă AIPsA în 2011

Posted on miercuri, 19 ianuarie 2011 Niciun comentariu

miercuri, 19 ianuarie 2011


Dragi prieteni,

Urmatoarea sedinta interpretativa a Asociatiei Interdisciplinare de Psihanaliza Aplicata (AIPsA) va avea loc sambata, 29 ianuarie 2011, de la ora 18.00.

Va invitam sa interpretam impreuna romanul Extazul Lolei V. Stein de Marguerite Duras (Editura Cartier, 2006), in expunerea intitulată "Niciodata atins - O psihanaliza a pasiunii" de Daniela Luca.

Locul de desfasurare a sedintei este Str. Matei Voievod nr. 35, et. 1 (aproape de Liceul Mihai Viteazul si Scoala Iancului).

Intrarea este libera.

Puteti citi romanul mai jos.

Marguerite Duras Extazul Lolei V. Stein

Cei care doresc detalii referitoare la asociatie sau la intrunirile noastre lunare, precum si despre carte, ne pot scrie la adresa e_psihanaliza@yahoo.com.

Despre Marguerite Duras puteti consulta urmatoarele surse: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Duras; video: http://www.youtube.com/watch?v=GQN6fo4138Y&feature=related, http://www.youtube.com/watch?v=HPEtD3lr6Fk

Vă aşteptăm cu drag!

Site-ul AIPsA: http://www.aipsa.ro/

http://cafegradiva.blogspot.com/

Cum am început să salvez oameni

Posted on marți, 18 ianuarie 2011 4 comentarii

marți, 18 ianuarie 2011


Prin nu stiu ce socoteli misterioase sau poate ca fara nici o noima, mi se intampla constant sa devin parte din situatii asemanatoare. Ori viata e construita din compulsii la repetitie, ori pana si ea, compulsia, are nevoie de o viata, deci si-o construieste.

M-a cautat asa cum ma cauta mai toti oamenii, ca sa aud, sa ascult, sa spun ceva ce poate linisti. Nu ma intreaba nimeni inainte daca sunt pregatita pentru un astfel de rol. Pur si simplu pare ca stam cu totii la o masa la care mi-a fost pregatit intotdeauna acelasi scaun. Cu multi ani inainte cred ca mi-am construit cu grija locul, pornind de la amanunte minore care dau insa forma celei care urma sa devin mai tarziu.

Sunt situatii care ma sperie, in cel mai propriu sens. In timp am reusit sa stapanesc cumva aceasta teama acaparatoare, insa numai pe masura ce i-am gasit resorturile adanc infipte in mine, cu care am trait intr-o uniune pe care nu mi-am inchipuit-o niciodata inainte. Inainte de terapie.

E decisiv pentru mine ca orice om sa fie salvat. Sub ochii mei sora mea a fost obligata sa lase viata in urma, nu pentru ca i-ar fi cerut altcineva decat un virus ucigas.

Neputinta parintilor mei s-a suprapus dureros peste o amintire anterioara sfarsitului ei. Tatal meu, neintuind sau nefiind capabil sa gandeasca motivele pentru care un copil de sase ani citeste si scrie mult prea incet, nereusind sa auda o fetita adesea tacuta, cuminte, care nu se plangea de nimic, a ales sa-i dea o palma. In amintirea mea sunt martora acestei scene in care i se reproseaza ca nu vrea sa invete.

O luna mai tarziu diagnosticul suna necrutator. Neurologic boala ei urma sa fie fatala. Cu o precizie care te poate zdrobi, oricat de puternic te-ai crede, fiecare simt, fiecare functie si-au incetat rolul, pana cand a ramas un corp care-a renuntat si el, dintr-un devotament imposibil de inteles sau ca un soi de ultim gest de iubire.

Mama s-a invinovatit pentru moartea fiicei pe care a iubit-o atat de mult. Intai pentru ca o lasase sa mearga la inot neinsotita de ea, ci doar de parintii altor colegi de clasa, explicandu-si encefalita ei ca avand legatura cu acest sport. Apoi dintr-o explicatie teribila care se livreaza rudelor ramase in viata de catre tot felul de oameni superstitiosi. Scenarii infricosatoare despre vraji, morti si imagini care ma cutremura si acum, in ciuda luciditatii pe care o am.


Mai tarziu, mama, afectata poate de aceasta pierdere, m-a amenintat in permanenta cu moartea. In diverse scenarii imaginate de ea, dar pe care mi le relata si mie dintr-un impuls pe care acum il calific drept sadic, daca mai poate fi vorba de asa ceva. Ma otravea tocmai cu mancarea pe care mi-o gatea ori ma omora in somn, in timp ce dormeam, cele doua optiuni de care m-am temut cel mai mult. De altfel, cele cu care m-am luptat intortocheat cel mai mult in analiza.

Tragand linie, am construit, condensand, o mama criminala.

Acum, in acest prezent iluzoriu, aparitia acelei fete cerandu-mi ajutor a retrezit intregul kit de utilizare din preajma mesajului “pericol de moarte”. Zile in sir m-am tinut cu greu pe picioarele care parca slabisera brusc. In paralel faceam eforturi sa o sustin pe aceasta tanara, s-o sprijin, atat cat permite pozitia in care ma aflu. Cu cat ma straduiam mai mult, cu atat corpul meu se alarma mai intens. La inceput n-am stiut ce se intampla. Pana cand m-am indreptat spre terapeuta mea, cu gandul sa-i cer s-o ajute. A fost o secunda in care imaginea surorii mele s-a suprapus peste a fetei si primul gand clar, limpede, a vorbit despre incercarea mea disperata de a ajuta cu orice pret inainte de a fi prea tarziu.

Patruzeci si cinci de minute mai tarziu simteam un val de furie, rapid disparuta, dar suficient cat s-o captez, din care a ramas un rest de revolta la adresa psihanalizei, regulilor ei si, cum altfel, terapeutei mele care, justificat, refuzase cererea mea.

Intr-un prim vis nocturn, bunicul meu (mort) imi spune ingrijorat si furios:
Ce se intampla?,
ca apoi intr-o alta scena tatal meu sa ramana rece, dispretuitor, pus fata in fata cu nevoia bunicii mele materne de a fi ajutata. Bunica la care am crescut, mama mea, asa cum o numeam in realitate. Pentru prima data am curaj, intr-un vis, e drept, sa imi acuz tatal intr-un mod imposibil de imaginat pentru mine, cel din realitate: un fel de blestem cu care il impovarez ca razbunare pentru ca-mi pierdeam “mama”.

Al doilea vis nocturn oglindeste si mai bine disperarea mea. Sunt invitata intr-un loc unde se serba ceva. Femeia care sarbatorea este, in realitate, una care m-a speriat intotdeauna din cauza unei gelozii patologice ce se potrivea pana la identitate cu delirul mamei mele. In vis, desi sunt invitata, servesc oamenilor prajituri. Gust dintr-una din ele si ma dezgusta, apoi brusc ma gandesc ca cineva ma otraveste. Vreau sa ies din acel spatiu si intru intr-un magazin cu haine colorate. Afara, ca si cum as fi zburat dintr-un decor in altul, ma aflu pe un deal. Cineva, pompieri, cred, cu un fel de macara scot afara dintr-o fantana un copil. O fetita intinsa pe spate, cu mainile pe piept. Eu sunt aproape de ea, toti ceilalti departe, la baza macaralei. Ma gandesc ca e moarta, dupa care vad ca misca buzele. Incep sa strig ca e vie, sa vina cineva sa o salveze si ma uit ingrozita la distanta dintre mine si familia ei, din care remarc o femeie imbracata in negru, prabusita la pamant, plangand. Mama ei, imi spun. Simt disperarea celui care stie ca nu se mai poate face nimic, totul se misca prea incet, nimeni nu ma aude.

In asociatiile pe marginea viselor, constat ca ma aflam pe un deal existent in realitate. Cel unde se gaseste bazinul de inot in care si eu, si sora mea luaseram lectii o perioada de timp pana la moartea ei. Fac legatura intre femeia in doliu, care statea in genunchi, plangand, si mama in fotografiile de la inmormantarea surorii mele sau poate asa cum am si vazut-o in realitate. Acum, in timp ce scriu, imi amintesc ca mult timp s-a vorbit despre buzele surorii mele, care s-ar fi miscat, transformand incruntarea ei intr-un zambet (real, as zice), in timp ce se afla in sicriu. La blocul terapeutei mele, mi-a atras atentia ea, se afla un loc cu multe prajituri si un magazin cu haine colorate. Ma-ntorc la furia de pe divan si la gandurile anterioare sedintei.

Un strigat de ajutor venit din mine, o furie destinata parintilor care nu-si salveaza copiii, ba chiar ii omoara din nepasare sau nestiinta, o revolta tinuta secreta in nenumaratele saloane pe a caror usa sta scris
Refulare. Acces intr-un singur sens!
Toate jucate mai mult decat transferential. Poate pentru prima data o situatie de viata ma pune fata in fata atat de clar cu propria istorie, dand cont cumva si de accesul pe care acum il am la mine, in sfarsit. Nu in ultimul rand, poate o identificare cu mama, pentru care incerc sa obtin o reparatie salvandu-i, simbolic, fiica si stabilindu-i astfel nevinovatia.

http://cafegradiva.blogspot.com/

Sado-masochism si filosofia psihanalizei in NYC (No strings attached to Natalie Portman?)

Posted on luni, 17 ianuarie 2011 3 comentarii

luni, 17 ianuarie 2011


Partea cea mai buna a scrisului este ca pot sa procesez ce s-a intamplat. Ma gandesc acum la o intrebare de pe Gradiva legata de ce spune Fonagy despre re-gandirea constiintei. De multe ori mi se intampla sa imi dau seama ca "realizarea" sau actualizarea a ce s-a intamplat pe parcursul unei zile e un efort si e activitate. Nu se intampla de la sine. Pe parcursul unei zile am senzatia ca se inregistreaza multe in mine, dar ele sunt doar minimal intelese si re-traite. De asta imi place experienta terapiei, pentru ca, printre altele, in cadrul analitic integrez fragmentele care sunt aruncate si disociate.

Imi place o remarca - mi-a ramas in minte:
terapeutica nu e neaparat interpretarea in terapie, cat experienta asocierii libere.
Gradiva functioneaza cumva ca un mediu de integrare si cred ca toti avem nevoie sa fim sustinuti, ascultati si lasati sa ne desfasuram gandurile. Suntem in cautare de un partener cu care sa ne simtim spontani si creativi. Terapeutii, prietenii, strainii intr-un tren, familia (daca suntem norocosi) se transforma in obiectele noastre integrative. Cafeneaua virtuala a lui Dorin este un spatiu care mi-a permis sa am contact cu amintirile mele din Romania si sa pot sa gandesc ce se intampla cu mine. In minte imi vine acum ideea lui Habermas ca sfera publica s-a dezvoltat in secolele XVIII-XIX din experienta cafenelelor si a impartasitului de reactii la evenimentele zilei. Un spatiu public bine gandit, ca interactiune a unor oameni interesati de idei similare, poate sa fie continator si terapeutic.

Bun, ma intorc acum la panelurile pe care le-am urmarit. Ultimele paneluri...

Simpozionul special legat de sado-masochism si analiza a fost lasat la sfarsitul zilei de sambata, strategic, pentru a iesi, cred, din zona arida a teoriei. Ideea simpozionului este sa regandeasca sexualitatea dintr-o perspectiva non-normativa, adica una in care ideile de sanatate sexuala sunt puse in paranteza pentru moment. Discutia a plecat de la cartea unei scriitoare, Melissa Febos, Whip Smart, unde ea isi povesteste istoria ei de dominatrix. O candidata, Avgi Saketopoulou, si doi analisti specialisti in gender, Muriel Dimen si Adrienne Harris au avut interventii in discutie. Acum, ca detaliu de context, simpozionul e organizat de latura deschisa catre Foucault, feminista si contestatoare a psihanalizei americane.

Muriel Dimen vorbind despre S&M in institutele de psihanaliza. Langa ea e Harris, apoi Febos (autoarea lui Whip Smart) si Saketopoulou. Dimen a a avut o interventie foarte puternica. Fosta profesoara de antropologie, ea s-a reorientat spre psihanaliza (vezi si cazul feministelor Nancy Chodorow si Jessica Benjamin, care s-au mutat din sociologie / filosofie in psihanaliza, dar mentinand o relatie permanenta cu teoria critica).

Ce mi-a placut mie e ca in contrast cu panelul despre disociere, care mi s-a parut cumva fara viata, panelul de aici e foarte personal, puternic si cu miza. Muriel Dimen ridica miza discutiei imediat cand propune audientei (cam o suta de psihanalisti)...

Mark si tabla, in timp ce eu scriu pentru Gradiva. Mark a fost foarte fain si ii sunt recunoscator pentru ca m-a primit sa stau la el.

[m-am oprit sa imi fac un ceai si sa schimb o vorba cu Mark. Sunt in asteptarea taxiului spre avion si Mark discuta cu o prietena despre Black Swan. Eu ii zic ca am avut o experienta psihotica cu filmul asta, iar el imi zice ca a vazut-o pe Portman la Carnegie Hall cu coregraful cu care s-a logodit si ca erau foarte vorbareti si indragostiti.]

Portman e peste tot in New York si e si in comentariul meu. No strings attached? Nu stiu, cred ca suntem legati de tine, Natalie, si de tine, Ashton, cu strings cu tot... Imi place si cum umbra unui trecator ne indica o alta parte a experientei americane, care vine din Edward Hopper si singuratate.

M-a intorc la Dimen. Ea ridica miza discutiei si sugereaza ca experientele Melissei nu sunt necunoscute comunitatii analitice. Ea zice ca sado-masochismul e foarte prezent in terapia analitica de formare si da ca exemplul primul sau analist, care, sper sa fi inteles bine, a sedus-o sexual. Ea isi descrie experienta ca fiind intalnita in institute si spune ca trebuie sa se vorbeasca despre ea. Dimen mai pune ca isi publica experienta in urmatorul numar din Psychoanalytic Dialogues si ca rusinea este o emotie care trebuie cercetata in comun de analisti. Mie imi place mult Dimen, pentru ca, fiind o buna foucaultiana, zice ca puterea este o experienta care genereaza rezistenta, dar intr-un soi de experienta care merge dincolo dintr-un contract explicit intre doi parteneri.

[tocmai am realizat ca vorbesc despre S&M si am pomenit Black Swan, care este un compendiu de S&M. Ca sa nu pomenesc ca sar de la Habermas la Foucault, dar asta e alta discutie...]

Ce vrea ea de la comunitatea analitica este un raspuns si o conversatie. Problema legata de S&M este ca ne atinge o asumptie puternica legata de ideea de consimtamant si ca prima noastra reactie este sa fim revoltati. Dar, daca trecem de prima reactie, intelegem ca S&M-ul face parte subtil din practicile noastre zilnice, ca este generat mai larg de institutiile puterii si ca de multe ori suntem purtatorii unor roluri - de sadic sau de masochist - pentru ca suntem distribuiti acolo de rolurile noastre sociale.

Avgi face si ea o buna introducere in literatura despre S&M si zice ca Freud a condensat doua intelesuri diferite (ale lui Sade si Sacher-Masoch) intr-un singur concept. Ea mai spune ca Freud are un sens al perversitatii legat de S&M si ca asta e o asumptie discutabila. La o intrebare din public, daca populatia S&M este mai patologica decat cea non S&M, ea raspunde ca studiul lui Robert Stoller indica ca nu exista o diferenta de patologie. Un psihanalist din public crede ca practicile S&M au salvat multi oameni, care altfel ar fi comis violente majore asupra propriului corp. Imi place ca Avgi pomeneste o carte a unei teoreticiene queer, An Archive of Feeling, unde ideea de terapie prin angajament in S&M este angajata.

As fi vrut sa aud un raspuns mai normalizator, care sa fi contrazis premisele non-normative ale discutiei (adica S&M nu trebuie gandit patologic). As fi vrut mai multa claritate, dar mi-a placut mult cum Dimen a spus ca ideea de rusine si violenta trebuie discutata in legatura cu practicile comunitatii analitice (eu sunt in terapie cu o psihanalista feminista si deocamdata nu simt puternic in relatia noastra o componenta de S&M, desi, din experienta unor prieteni, ea pare sa fie comuna in alte analize; asta nu inseamna ca subiectul puterii si participarea mea in roluri diferite - de victima sau de agresor - nu e parte importanta a analizei).

[Mark vede un meci de fotbal american si urla la touch-down. Eu ma gandesc ca scriu despre sexualitate - si la ce zice Fonagy ca ne simtim sexualitatea rusinoasa pentru ca nu este continuta cum trebuie de mame. Si imi amintesc de un alt teoretician queer, Leo Bersani, care spune ca
secretul mare al sexualitatii umane este ca celor mai multi oameni nu le place sexul,
in Is the Rectum a Grave?]

Lear si cauzalitatea in stiinta. Cam blurata cauzalitatea...

Makari vorbind la panelul final. Harris e langa el si istorica Lunbeck e in stanga cu o cafea de la omniprezentul Starbucks.

Trec la ultimul panel al zilei de astazi, duminica. Aici s-au adunat intr-o conversatie despre psihanaliza un filosof (Jonathan Lear), Adrienne Harris (teoreticiana ideii de gender ca soft assembly), doi istorici ai psihanalizei (Robert Michels si George Makari) si o istorica, Elisabeth Lunbeck. Prind doar ultima parte pentru ca ajung tarziu - si il aud pe Lear cum spune ca modelul cauzal al stiintei este in mod fundamental contestat de psihanaliza, care este iritanta pentru stiinta. Mai spune ca realitatile cauzale sunt foarte complexe si ideea de determinare a unor cauze eficiente este iluzorie (bine, ca sa spuna dupa asta ca el crede ca modelele neurobiologice din psihanaliza sunt importante). Lunbeck il critica pe Lear pentru ca are un fel de asumptie revolutionara despre ideea lui, pe cand, zice ea, in stiintele umane ce expune el este acceptat de teoreticieni.

Se sta la coada. Se sta la coada la pus intrebari la panelul final.

Cea mai faina intrebare din public, pentru mine, are de face cu ideea de narcisism. Lash a scris o carte in anii '70, foarte discutabila, despre cum cultura americana incurajeaza narcisismul, asta in conditiile in care psihologia sinelui de la Chicago a lui Kohut reabilita ideea de narcisism. Pentru Kohut, noi avem nevoie de experienta omnipotentei in copilarie si a narcisismului, ca un factor important in dezvoltarea noastra psihica. Lash zice ca suntem incurajati cu totii in a ne narcisiza patologic. Cum este astazi folosita ideea de narcisism? Raspunsul a fost ca exista cuvinte care sunt post-freudiene, care au intrat in vocabularul nostru si sunt acolo. Asta e o contributie majora a psihanalizei (ideea de reprimare sau ideea de inconstient au acelasi rol) si poate fi folosita de psihanalisti.

In metrou. O tanara citeste Biblia in spaniola, o doamna isi verifica blackberry-ul, cineva citeste despre dinozauri si tanarul din picioare citeste Voltaire. Mie nu imi place ideea asta de melting pot, pentru ca sugereaza un cazan si un produs final. Eu vad aici mai degraba o diversitate fascinanta.
PS 1: Aha, sa nu uit sa il pomenesc pe Otto Kernberg, decanul psihanalizei americane. Kernberg este un psihiatru si psihanalist faimos care incercat sa realizeze o sinteza intre scoala de psihologia eului si scoala obiectelor relationale in anii '80 (cred ca a fost analizat kleinian, daca nu ma insel). L-am vazut pe coridor, l-am urmarit si l-am rugat sa imi ofere o poza pentru comunitatea de terapeuti din Romania. Mi-a spus ca se grabeste - si ca poate mai tarziu. Interesant este ca am pomenit intamplarea asta intr-un grup de psihanalisti si reactia a fost una de tipul: Aha, Kernberg si Paris Hilton refuza fotografia (evident, eu eram in scenariul asta un paparazzo, iar asta ma cam raneste narcisic). Kernberg este un nume, am avut experienta asta, care sugereaza reactii foarte puternice (am simtit asta si in alte contexte). Ma intreb de ce - si cred ca experienta celebritatii e importanta aici. Ma intreb daca asta se intampla si in spatiul nostru cultural cu celebritatile.

Ok, trebuie sa plec spre avion. Ne auzim in curand. Bogdan

In metrou. Un tanar negru care citeste Voltaire (interesant, nu l-am prins in poza) si o doamna care se odihneste pe un pachet de carpe de sters. Imi place dialogul dintre ei.

Trei figuri voluptoase si exotice intr-o vitrina de langa MOMA.

PS 2: Incerc sa lamuresc orice confuzie sau sa aud mai multe de la cititorii revistei.

Articol şi foto de Bogdan Popa

http://cafegradiva.blogspot.com/

Disocieri in ziua a treia a conferintei

Posted on 3 comentarii

Am ajuns in apartament unde m-am asezat pe canapea sa imi pun gandurile in ordine. Mark isi aranjeaza "tabla", un instrument indian de cantat (el e muzician si stau la el in Queens) - si incerc sa vad unde sunt cu gandurile.

Ziua de astazi [sambata] m-a lasat un pic confuz. Si cred ca sunt un pic dezamagit. Trebuie sa inteleg de ce.

Hmmm, cred ca stiu de ce. Am asteptat foarte mult de la masa rotunda legata de disociere si relatia analitica. Ideea organizatorului - sociologul Jeffrey Prager - este sa aduca in prim-planul comunitatii psihanalitice ideea de disociere. El isi intreaba invitatii, Bob Stolorow, un adept al intersubiectivitatii in psihanaliza, Philip Bromberg, teoreticianul major al ideii de disociere, Peter Goldberg, un psihanalist din California si Jody Davies, o ganditoare puternica a ideii de relationalitate si gen, ce inseamna disocierea si cum este aplicata ea in practica psihanalitica.

Introducerea mi se pare buna si clara. Prager explica ca panelul de fata este primul organizat de ApsaA si ca modelul lui Freud al inconstientului legat de represiune a dominat gandirea psihanalitica. Alternativ, a existat un al doilea model al disocierii care a fost pus in practica de clinicieni (prin ideea de disavowal). Daca Freud a negat importanta disocierii, Janet, Fairbairn si Kohut au folosit un model al mintii unde continuturile inconstiente nu sunt trimise altundeva (sau reprimate), cat sunt parte a constiintei.

Prager vorbind; de la stanga la dreapta, Stolorow, Bromberg si Goldberg

Acum, evident ideea de disociere nu este fixa si este inteleasa diferit de teoreticieni din scoli diferite. Davies zice ca exista trei sensuri ale disocierii configurate de trei modele: un model normativ, unde mintea noastra e structurata de disociere, un model terapeutic si unul traumatic. In modelul normativ, mintea noastra nu e unitara si e alcatuita dintr-o combinatie de self-states. La unele avem acces, la altele mai putin. Experienta mintii care zboara in alta parte cand citim o carte este o experienta disociativa. In modelul terapeutic, mintea noastra e alcatuita din conflicte si e structurata de anxietate, vina, rusine, iar conflictele astea sunt doar partial constiente. In modelul traumatic exista experiente care nu sunt accesible si care erup in viata noastra pentru ca sunt ne-simbolizate. Experientele de abuz sexual, de pilda, sterg si organizeaza un "non-eu", care erupe traumatizant din cand in cand. In exemplul ei, cazul de
nu imi amintesc ce s-a intamplat, dar stiu ca e ceva acolo
e un tip de raspuns la disocierea traumatizanta.

Davies vorbind despre cele doua cazuri de disocieri

Pentru Stolorow, disocierea inseamna nu numai experienta ne-integrarii unor stari, dar a unor lumi diferite. Trauma si nu inconstientul produce disocieri. De pilda, ideea de portkey, pe care el o ia din Harry Potter, arata cum putem avea acces la experiente nesimbolizate. Viitorul isi pierde din interes datorita traumei si devine doar o repetitie a familiarului sau a banalului. Descoperirea unor lumi noi este accesibila prin terapie.

Stolorow vorbind despre Harry Potter, temporalitate si trauma

Pentru Bromberg, exista o dialectica permanenta intre un efort de organizare coerenta a mintii si unul al experientei, care este multiplu, al unor stari diferite. Viata mintii este o re-structurare ne-liniara permanenta. Mintea este construita de disociere, pentru ca nu tot ce simtim este organizat (in alti termeni, procesele primare nu sunt complet simbolizate in procese secundare). Ca atare, noi punem in scena multe actiuni care nu sunt la nivelul constiintei si care fac sa intram in ce numesc psihanalistii enactments.

Goldberg vrea sa distinga radical intre disociere si represiune sau splitari in constiinta. Aici el vrea sa faca mai precisa o notiune ambigua si sa spuna ca exista experiente represive sau splitate care trebuie localizate in modele de psihologia eului si relationale. In modelele astea inconstientul are alta functie si disocierea e diferita pentru ca presupune o activitate la nivelul constiintei de alt tip.

Ma gandesc la cele patru voci pe care le aud. Stolorow are o voce un pic depresiva si vorbeste despre experienta traumatizanta a pierderii sotiei. Plecand de la Nietzsche si analiza personala, a inteles ca temporalitatea este inerent traumatizanta. Senzatia mea este ca disociatul este localizat chiar in vocea lui Stolorow si ca mintea mea, la randul ei, se duce in alte parti. Goldberg e tipul analitic care vrea sa fac precise ideile, dar pentru ca ii lipseste partea de personal din relatare, vorbirea lui e putin "intrupata" si il pierd de multe ori. Bromberg este fascinant si foarte clar, dar pentru ca l-am citit, am senzatia ca stiu ce spune. Imi place mult Davies, care este editoarea la Psychoanalytic Dialogues, care este foarte prezenta, si care ma scoate cu doua cazuri foarte bune din propria disociere. Ma intreb daca nu reactionez la dinamica mea oedipala. Daca eu disociez la barbati, care imi apar "departe" si "analitici," cand imi apare un obiect pe care traditional il consider stimulativ, devin treaz si mai constient.

Cei patru imi lasa senzatia unei desfasurari impresionante de idei, dar si una a oportunitatilor pierdute, pentru ca par sa vorbeasca cumva separat, fara multe relationalitate. As fi vrut mai multa interactiune, dar si mai multa integrare in dialogul lor. Imi pare rau ca Stolorow l-a respins pe Donnel Stern ca fiind in tabara celor care conceptalizeaza disocierea ca represiune. Mie imi place mult Stern si teza lui ca disocierea este incapacitate de imaginatie si de a formula o experienta "neformulata."

L-am intrebat pe Prager, care e la UCLA, de ce a organizat masa rotunda si cum i-a venit ideea. Mi-a spus ca el a scris o carte despre abuz in psihanaliza si ca de acolo a fost interesat de relatia intre repression si dissociation. Mie mi se pare fascinant ca Prager e profesor la UCLA in sociologie si psihanalist, integrand socialul si psihologicul.

Revin maine cu mai multe despre conferinta. Stati conectati! Am o poveste cu eu fugarindu-l pe Otto Kernberg pentru o poza pentru Gradiva. Am detalli despre o masa rotunda cu o dominatrix care a scris o carte despre experienta ei personala si sado-masochism in analiza.

Articol si foto de Bogdan Popa

http://cafegradiva.blogspot.com/

Ziua a doua "a curajului de a visa" - la a 100-a întâlnire naţională a psihanaliştilor americani

Posted on sâmbătă, 15 ianuarie 2011 21 de comentarii

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Eu cu barrista in spate in Starbucks dupa ce mi-a dat gratuit ceai...

Scriu din nou dintr-un Starbucks din Chelsea, unde am si ceai si wireless gratuit (iti pun si o poza cu mine, si cu barrista care tocmai mi-a dat un ceai gratuit; l-am intrebat de ce - si mi-a zis ca "asa i-a venit"). Katia, Vasili si Ipam (pisicile lui Mark) m-au lasat in pace aseara si am reusit sa dorm mai bine. O noua zi la adunarea psihanalistilor americani! Cand am plecat de dimineata eram ingrijorat ca o sa ascult multe lucrari clinice, or eu voiam teorie.



Astazi aproape ca nu am auzit nimic clinic. Incerc sa imi pun gandurile intr-o oarecare ordine la sfarsitul zilei. Senzatia mea este ca m-am mutat un pic intr-un alt tip de intalnire. Am trecut de la seminarii clinice, foarte focalizate pe detalii si caz, la probleme majore legate de teoria psihanalizei, Freud si mostenirea lui si institutionalizarea psihanalizei. Am fost la trei intalniri mari. Prima a fost prelegerea presedintei, careia ii expira mandatul. A doua a fost o masa rotunda legata de mostenirea lui Freud si psihanaliza astazi. A treia a fost o discutie in departamentul de educatie al ApsaA legat de modalitatile de promovare ale asociatiei. Si pe final am auzit cateva cuvinte despre "revolutia in psihanaliza" (George Makari).

Presedinta vorbind si eu cu macul...

Presedinta, Prudence Gourguechon, a avut o prezentare foarte puternica legata de psihanaliza aplicata. Mesajul ei a fost foarte simplu si direct: psihanaliza este hermeneutica, este interpretare si trebuie sa o legam de spatiul social. Daca nu facem asta, spune ea, disparem ca asociatie. Ideea ca analistul trebuie sa stea in cabinet e un simptom de izolare sau de aparare defensiva (de fapt ea a folosit conceptul de "manic defense"). Ea vede multe modalitati folositoare de diseminare sociala, dar in primul rand i se pare ca psihanalistii trebuie sa faca comentariu social si munca de advocacy sociala. Ea s-a dat pe sine ca exemplu in ideea de comentariu social, care trebuie sa evite diagnostice puse pe pacienti care nu sunt in terapie, dar care trebuie sa vorbeasca limpede cu limbaj psihanalitic despre probleme sociale. Daca psihanalistii sunt indemnati sa blogheze, sa vorbeasca public despre problemele sociale, atunci si institutia trebuie sa se implice mai mult in probleme sociale si politice. Mi-a placut mult cum a atins relatia persoanelor LGBT cu terapia. ApsaA are un trecut foarte conservator in ce priveste terapia cu persoanele LGBT, pentru ca ideea ca gay-ii trebuie normalizati a fost foarte prezenta in psihanaliza pana in anii '90. Sfatul ei a fost foarte fain:
Da, avem o istorie patata, dar nu trebuie nici sa o evitam si nici sa ne simtim in permanenta vinovati cand vorbim de ea. Trebuie sa atingem suferinta umana, iar comunitatea LGBT e un loc important.
Mi-a placut cum a atins si problema psihologiei pop sau a cartilor de self-help. Ele domina piata de psihologie americana, iar cativa din initiatorii psihologiei pozitive, cum ar fi Martin Seligman, au contracte foarte tari cu armata americana ca sa intareasca capacitatea de indurare (resilience) a soldatilor. Ea a zis ca trebuie folosita bresa de psihologie creata de psihlogia pozitiva si ajutati soldatii si veteranii cu probleme. Psihanaliza poate sa ofere in plus fata de manualele de self-help ideea de relationalitate umana, o modalitate de limitare a anxietatii si posibilitatea ca pacientii sa isi construiasca o poveste coerenta despre propria persoana.

Figurile de cetatean psihanalist. Vezi cum e asezat Freud in povestea asta, un pic mai mare, dar in galeria de psihanalisti...

Secventa din slide-ul presedintei. Aici e vorba de H. Kohut care a reactionat bine la o poveste cu psihanalisti si Barry Goldwater

Riscul mare al ideii de implicare sociala este ca poate fi foarte polarizanta. Ea a blogat acum catva timp despre reclamele care incurajau sterotipul femeilor castratoare. A avut 700 de raspunsuri pe blog, cele mai multe pe care le-a avut vreodata, dar jumatate dintre ele o acuzau ca ea este castratoare.

De la "cetateanul psihanalist" ma mut la grupul de educatie, unde m-a invitat Michael Schulman. ApsaA are un grup national care vrea sa implice studentii si doctoranzii in psihanaliza. Ideea ca trebuie organizate premii si incurajati studentii sa vina la intalniri e "mentalizata" de toti participantii. Marea problema, dupa mine, este ca ApsaA pune tarife pentru participare la intalniri, iar ele sunt serioase. Eu am venit pentru ca mi-au oferit sa particip gratuit la intalniri, ca fost aplicant la fellowship-ul national. Mi se pare foarte prohibitiv ca intalnirile sa fie platite de studentii din diferite programe ale institutelor locale sau ale asociatiei nationale.

Michael Schulman si Carol Levin. Tin mult la poza asta pentru ca cei doi sunt din doua institutii rivale in Michigan: MPI si MPC. Imi place ca pozeaza impreuna.

Institutele locale au programe pentru academici, unde poti sa obtii o diploma, dar fara posibilitatea de practica clinica. Programele CORST, dupa mine, trebuie integrate cu practica clinica, dar din cauza restrictiilor legale nu poti sa fii un academic si clinician. Doar California are o lege sustinuta de Peter Loewenstein care faci sa poti sa practici odata ce se absolva modulul academic.

Masa rotunda: Roth, Gabbard, Greenberg, Fonagy si redactora unui jurnal american de psihanaliza

Trec la masa rotunda centrala a zilei. Ce facem cu Freud astazi? Ideea de a organiza o masa rotunda cu 4 prezentari scurte cu raspunsurile la argumentului colegului / colegei mi se pare foarte buna. Glenn Gabbard ii introduce pe cei patru invitati, doi psihanalisti de la Londra (Priscilla Roth si Peter Fonagy) si doi psihanalisti americani (Warren Poland si Jay Greenberg). (Stau cu Jim Hansell si imi zice ca formatul e nou si ca ii place). Sunt patru argumente pe masa: Poland, care e un psihanalist relational si independent sustine ca psihanaliza nu trebuie sa aiba o idee de nucleu tare (bedrock) si ca psihanaliza e vie si creativa doar cand se mentine in transformare permanenta; Roth, care mie mi se pare o freudiana ortodoxa, spune ca ideea de complex a lui Oedip e centrala pentru gandirea psihanalitica si ca, spre deosebire de Freud, ea crede ca dizolvarea complexului e continua si tine pe toata durata vietii; Greenberg e pe gustul meu si spune ca trebuie abandonat determinismul psihic din gandirea lui Freud si sustine ideea ca accentul pe intrapsihic e prioritar pentru terapie; Fonagy imi place si el si spune ca trebuie abandonata ideea lui Freud ca activitatea constiintei e structurata de inconstient, constiinta fiind mult mai misterioasa si interesanta decat lasa Freud sa inteleaga.

Masa rotunda

Cei cinci sunt nume importante pentru miscarea psihanalitica: de exemplu, Greenberg a scris cu Stephen Mitchell o lucrare care a schimbat gandirea psihanalitica (Relatiile de obiect in teoria psihanalitica) si este acum editor la Contemporary Psychoanalysis; Peter Fonagy are titlul de Freud Professor la University College London si cu siguranta e unul dintre cei mai importanti teoreticieni contemporani (vezi ideea de mentalizare). Controversele celor patru merg de la rolul anatomiei pentru activitatea psihica si ce importanta are relatia interpersonala pentru intrapsihic pana la rolul sexualitatii in patologie.

Mie mi se pare ca acordul intre ei este foarte puternic si ca diferentele sunt imblanzite mai degraba decat explicitate. Cea mai interesanta disputa mi se pare cea intre Roth si Fonagy, unde Fonagy sustine ca patologiile sexuale pot fi legate de modul in care mamele nu oglindesc (sau contin) bine activitatea sexuala a copilasilor. Experientele sexuale timpurii nu sunt astfel mentalizate, pentru ca lipseste un continator care sa reflecte cea ce mamele nu au fost la randul lor invatate. Roth nu e de acord - si crede ca Fonagy vrea sa explice prea mult in loc sa se focalizeze pe anumite ocurente patologice.

George Makari vorbind despre revolutia in psihanaliza

Bun, il las pe Makari si interventia lui pe altadata. Mi se face din nou somn - si... pe maine. BTW: Daca vreun cetitor vrea sa dezvolt vreo idee anume sau vreo emotie, sunt pe receptie.

New York, New York



PS: Unul din cele mai interesante momente a fost cand Greenberg, in entuziasmul unei critici, a spus ca el a fost de acord cu o lucrare pana la un moment dat si ca, spre deosebire de Poland, el a rezistat mai mult. Sala a reactionat imediat la declaratia inconstienta a lui Greenberg (evident, cu 200 de psihanalisti in fata, e greu sa treci cu vederea o astfel de remarca). Greenberg a continuat delicios si a spus ca
evident, asta nu a fost in mod absolut o scapare.
Articol şi foto de Bogdan Popa

Atentie, se interpreteaza!