Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Psihoo evenimente

Cauta in revista

Ideile lui Matte Blanco despre pluralismul teoretic in psihanaliza



Textul de fata este un comentariu al articolului "Matte Blanco’s thought and epistemological pluralism in psychoanalysis" publicat de Michel Sanchez-Cardenas in 2011.

Ideile lui Matte Blanco despre pluralismul epistemologic in psihanaliza lanseaza o perspectiva asupra dificultatilor psihanalistilor in legatura cu propriul obiect de studiu si cu propria metoda – psihanaliza, dificultati care duc la o ingustare a campului de posibilitati de gandire si la o reducere a potentialului creativ. Retin urmatoarele aspecte mentionate in articol:
  • Spiritul de intoleranta intre diferite scoli de gandire
  • Dorinta psihanalistilor de a invia simtirea oceanica a fuziunii printr-o teorie unificatoare asupra entitatii subiect / pacient - analist determina tendinta lor de a se exclude unii pe ceilalti pe "motive doctrinare".
  • "Exista interpretari bune sau rele in psihanaliza?", aspect despre care, teoretic, psihanalistii afirma ca, din moment ce psihicul este polisemantic, atunci el este deschis catre mai multe interpretari. M. Blanco spune ca, in practica, lucrurile sunt diferite, discutiile care au loc intre psihanalisti relevand de cele mai multe ori o interactiune mai degraba cu caracter de supervizare reciproca si mai putin (sau deloc) animata de respect real si reciproc. Inteleg de aici nota conflictuala resimtita uneori in interactiunile analistilor.
In continuare ne prezinta modelul de gandire al lui Matte Blanco!

M. Blanco spune ca inconstientul ar fi un spatiu n-dimensional in care un fapt psihic produs simultan, condensat si pe mai multe niveluri (functionare simetrica) este developat de constienta, spatiu cu mai putine dimensiuni (tridimensional), intr-un numar infinit de continuturi percepute succesiv de aceasta ca posibilitati interpretative (functionare asimetrica). Cu alte cuvinte, naratiunea simbolica (discurs) a unui pacient, ca situatie indivizibila, poate sa dea nastere unui numar infinit de interpretari asupra originilor naratiunii respective. Descrie functionarea psihica in termeni de straturi. Astfel ca descrie inconstientul ca fiind o structura bi-logica stratificata, in care proportia dintre functionarea asimetrica si simetrica este variabila. Stratul cel mai superficial (mai aproape de constienta) este compus din relatii asimetrice, cu elemente bine delimitate si in consecinta aici exista numai gandire, in timp ce emotia este absenta. In straturile mai adanci, exista preponderent relatii simetrice, condensate, unde guverneaza afectul.

El mai sugereaza o similitudine cu oul Humpty Dumpty (personajul-ou din cartea lui Lewis Carroll) care, odata spart, poate da nastere unui numar infinit de crapaturi. Tot asa si un fapt unic si indivizibil (relatarea cu valoare simbolica si emotionala a unui analizand) poate da nastere unui numar infinit de diviziuni logice (feluri de a intelege si interpreta ceea ce spune pacientul).

Cu toate ca ideea de baza a lui Matte Blanco cum ca inconstientul este polisemantic este impartasita teoretic de catre psihanalisti, spune Cardenas, afectiv apare o problema: ei par sa adere la un unic model explicativ, la o unica teorie si la un unic adevar exhaustiv. Ca si cum in raport cu propriul obiect de studiu, propria metoda, analistii se afla intr-un punct de scindare intre a gandi despre fenomenul in cauza si a simti despre fenomenul respectiv, un fel de disjunctie intre declarativ si implicit in pozitionarea lor fata de psihanaliza. 


In afara motivelor posibile enumerate de M. Blanco pentru a explica adeziunea totala a analistilor la o unica teorie care sa explice functionarea psihica (investirea narcisica a teoriei, pseudo-controlul intelectual, apartenenta la un anumit grup sau societate psihanalitica, dorinta analistilor pentru modul indivizibil derivata din nostalgia fata de vremurile cand copilul traia intr-o unitate cu mama), poate ca ar mai fi cateva. Mergand pe modelul explicativ al lui M. Blanco, poate ca tentativa de a evita izolarea mintii in modul Gandire, conduce la izolarea ei in modul Simtire / Fiintare (tot izolare). Sau, mai degraba, daca analistii si-ar putea recunoaste (ar permite trecerea prin constienta, prin modul asimetric) nostalgia lor dupa modurile de Simtire si Fiintare, respectiv, cum spune M. Blanco, nostalgia dupa sanul matern mitic, atunci poate ca mintea nu s-ar mai izola total intr-un mod sau altul, ci ar functiona temporar intr-unul si temporar in celalalt, ambele trecand succesiv prin constienta. Atunci poate ca ar fi o coerenta mai mare a sinelui, intre modul declarativ si cel implicit, cand constientul analistului ar avea reprezentare pentru fiecare mod precum si o reprezentare a legaturii intre cele doua moduri (Gandire si Simtire). Ma gandesc ca trecerea unui continut prin straturile bi-logice ale mintii se face creand legaturi, relatii intre elemente, si nu separat. Apoi poate ca intoleranta la modele de gandire diferite si multiple mai vine si din faptul ca psihanalistii ar putea avea anxietati narcisice in raport cu stiintele, anxietati legate de nerecunoasterea psihanalizei ca stiinta clasica unde o situație dată trebuie să rezulte dintr-o determinare precisă. (M. Blanco explica particularitatea psihanalizei datorata in principal naturii obiectului de studiu al sau: simbolul). Probabil ca nevoia de "conformism" stiintific apare ca o compensare a sentimentului de inferioritate mostenit de generatii si care isi are originea in perioada de inceput a psihanalizei, cand Freud si psihanaliza erau aspru criticati, invocandu-se pansexualismul si abordarea nestiintifica. 

Intoleranta la diferenta mai poate deriva dintr-o functionare paranoid-schizoida, respectiv, poate fi pusa in joc anxietatea de anihilare si proiectia asupra a tot ceea ce este diferit si perceput ca amenintator. Posibil ca alunecarea spre modul paranoid-schizoid sa fie o consecinta a regresiei in fata unei faze oedipiene ce pare dificil de rezolvat cu succes. Cand e dificil sau imposibil "sa ucizi" parintii sau zeii pentru a putea deveni creator, drumul cel mai sigur este "inapoi". Zeii (modelele de gandire si creatorii acestor modele) raman protejati si de aici si un mic beneficiu narcisic prin pastrarea in siguranta si nealterata a obiectului bun si cu care partial analistii se identifica, iar agresivitatea este deplasata spre orice teorie noua perceputa ca amenintatoare, de aici rezultand o parte rebela (mai profund inconstienta) scindata in ei insisi care este proiectata (functionare pe obiecte partiale). Reformulat in alti termeni, e posibil ca "autonomia" analistilor sa fie pusa serios la incercare din moment ce interactiunile lor aluneca invariabil la nivel implicit pe "frecvente" de complementaritate scindata, rejectie si intoleranta, fiecare in parte cautand sa protejeze self-obiectele necesare mentinerii echilibrului narcisic. Algoritmul implicit s-ar traduce in  
eu si teoria mea (mama mea, tatal meu) suntem unul si acelasi lucru. Teoria mea (mama, tatal) e cea adevarata, deci buna, deci eu spun adevarul si sunt cel mai bun,
fuziune, nediferentiere subiect-obiect, modul Fiintare. M. Blanco numeste acest blocaj de dezvoltare si de creativitate drept criza majora a psihanalistilor si spune ca ea poate fi "tratata" inca din perioada de formare, dar nu spune si cum. Probabil ca uneori autoreflectia, capacitatea introspectiva sunt golite ca sens procedural (nu stii cum sa faci) in calitatea lor de instrumente cu care analistul lucreaza asupra propriului Sine in interactiune cu ceilalti, atata timp cat e dificil sa-si asume propria subiectivitate. Cum potentialul autocorectiv se afla in relatie, uneori poate ca au si ei nevoie, in interactiunile lor, de modele relationale mai sanatoase, de "parinti" posesori de sine coeziv, de subiectivitate asumata, care sa le poata permite accesul la ei insisi si sa poata accesa diferentiat sinele propriu de sinele celuilalt sau de obiectele-teorii, parinti suficient de revigorati narcisic astfel incat sa permita uciderea lor simbolica de care "copiii" au nevoie pentru a deveni autonomi si creativi. Cred ca ar putea ramane deschisa intrebarea spre explorare: identitatea psihanalistului si puralismul in psihanaliza pot fi concepte ca aflate in relatie de cauzalitate sau de interdependenta reciproca?

Adica oare psihanalistii se simt nesiguri in privinta identitatii profesionale daca accepta ca fiind posibile si adevarate in acelasi timp mai multe teorii si nu una singura, cea la care adera si considera ca-i definesc ca descendenti ai lui Freud, Klein, Bion, Fairbairn, Kohut s. a. m. d.? Se pare ca disputa inceputa in anii '40 intre Melanie Klein si Anna Freud cu privire la ce e si ce nu e psihanaliza continua si azi in forme variate ale aceluiasi continut. De ce "ori-ori
" si nu "si-si"? Pare un scenariu relational care se tot repeta poate compulsiv din teama generata de nesiguranta si care blocheaza interactiunea, un fel de model care se tot repeta cu fiecare generatie (o repetitie a scenariului de impunere a punctului de vedere menit sa inlature propria nesiguranta. Ca o compulsie la repetitie). Cu alte cuvinte un fel de Matrice de Baza discretionara in care implicitul se traduce in "care pe care". Si oare nu e posibil ca si relatia din cabinet, cea cu pacientii, sa fie influentata inconstient, la nivel subtil, de acest fel de a fi al analistului?

Chiar daca relatia din cabinet este protejata de cadru si analistii sunt mai toleranti cu pacientii, ma intreb in ce masura se si intampla asta mai ales atunci cand pacientul are alte convingeri, alt set de valori, alta parere s. a. m. d. Sau poate exista in mintea analistilor ideea ca intr-un fel interactioneaza in cabinet, au un anumit fel de a fi si un alt fel de a fi (un alt procedural) in alte relatii?! Poate ca intr-adevar, intr-o masura ei vin in intampinarea celuilalt in calitate de pacient cu mai multa deschidere constienta, date fiind conditiile setting-ului analitic, dar fiind vorba de procedural, oare chiar nu trece nimic spre pacient din aceasta dinamica arhaica (schizo-paranoida)? Stim ca instrumentul analistului in munca analitica este propriul Self , propria personalitate, dar in conditiile izolarii unei parti din Self in modul Fiintare (afectele, implicitul, felul de a fi al analistului, izolat in stratul inconstient denumit fiintare de catre M. Blanco) - oare ce fel de Self? Parerea mea este ca analistii interactioneaza in primul rand ca persoane, fie ca recunosc fie ca nu, ei aduc din subiectivitatea proprie in toate relatiile, atat cu pacientii, cat si cu colegii. Fie ca se cred protejati de cadru sau de teorii sau ascunzandu-se in spatele lor, ei pun in scena piesa cu efect tampon in fata fragilitatii lor narcisice.

Gandindu-ma la cum s-ar putea
"insanatosi" ceva din aceasta regie interna de functionare, m-am luat pe mine ca obiect al analizei in diferite interactiuni si mi-am propus doua lucruri: sa incerc sa ma plasez in locul celuilalt pentru a avea o imagine a ceea ce se vede inspre mine din perspectiva interlocutorului (coleg) si sa ma mai plasez undeva in "lateralul" relatiei pentru a vedea cum decurge interactiunea respectiva mentinand in acelasi timp contactul cu mine. Utilizand aceste strategii in ceea ce ma priveste, am observat o schimbare de perspectiva, o facilitare a mentalizarii, dar pana la un punct. Punctul acesta e reprezentat de momentul cand chiar daca reusesc sa-mi dau seama de ceea ce se intampla, la nivel procedural intru in acelasi flux de schimburi intersubiective pe pozitii de complementaritate scindata. Am ajuns la concluzia ca incercarea mea de a schimba ceva in felul meu de a interactiona releva samburele unui sine grandios care nazuia sa reformeze si sa reformuleze total ceea ce nu poate fi atins cu constienta in mod exhaustive: implicitul. Mi-am dat seama ca mai simplu ar fi sa tolerez ca nu pot cunoaste si schimba totul si ca de fapt cheia ar fi toleranta cu mine, acceptarea si recunoasterea ca mai e ceva la care nu pot sa ajung constient. Ma gandesc ca, reusind sa fim mai toleranti cu noi insine, vom reusi sa fim si cu ceilalti, iar aceasta incercare se va transforma incet incet intr-o functionare mai evoluata, mai "depresiva". Poate ca pluralismul in psihanaliza asa cum e descris de Matte Blanco, ca o dificultate de acceptare teoretica a psihanalistilor, relevata in tendinta lor de a se superviza si critica in pofida respectului reciproc, ar avea legatura cu posibilitatea accederii la nivelul de functionare depresiv.

Codruta Zerfas

este candidat al Societăţii Române de Psihanaliză.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

8 comentarii

  1. Mi-a placut ideea asta de 'lateralizare' care te ajuta sa intelegi modurile in care tu insuti produci conflicte si "complementaritate." Sunt de acord ca implicitul nu se schimba cand vrem noi, dar desigur, el se schimba in moduri pe care nu le intelegem. Aici sta poate si potentialul analizei; implicitul, sau experienta de sine, se poate schimba. Imi mai place ideea asta de toleranta cu sine, sau compasiune, pentru ca de multe ori avem asteptari mari de la noi, sa salvam, sa reparam, sau sa producem transformari. Daca avem mai multa compasiune cu noi insine, si ne vedem asteptarile, ele se pot si modifica.

    Acum, pluralismul a devenit un cuvant important in psihanaliza, ca si in alte domenii. Sunt de acord ca multa vreme "teoria mea e mai buna decat a ta" a fost o atitudine raspandita printre analisti. Dar ma gandesc ca exista si probleme cu ideea asta ca suntem toti pluralisti. De multe ori, poate sa mascheze o indiferenta fata de ce spui, sau un refuz de a vedea un conflict teoretic, acolo unde se produce. Daca o extrema este cum descrie Codruta o pozitie narcisica- "a mea e mai buna decat a ta"- poate o alta extrema este sa ne imaginam ca toti am ajuns la o pozitie depresiva, lipsita de conflicte si intelegere permanenta. O pozitie mai productiva pentru mine are nevoie de o pendulare intre schizoid-paranoid si depresiv, si nu neaparat atingerea unui stadiu depresiv, care de multe ori poate sa fie o iluzie de sanatate. Asa ca pluralismul nu mi se pare lipsit de problemele lui, mai ales cand devine regula jocului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant articol si analiza a analistilor :) insa limbajul e greu de patruns. De exemplu din
    "Mergand pe modelul explicativ al lui M. Blanco, poate ca tentativa de a evita izolarea mintii in modul Gandire, conduce la izolarea ei in modul Simtire / Fiintare (tot izolare). Sau, mai degraba, daca analistii si-ar putea recunoaste (ar permite trecerea prin constienta, prin modul asimetric) nostalgia lor dupa modurile de Simtire si Fiintare, respectiv, cum spune M. Blanco, nostalgia dupa sanul matern mitic, atunci poate ca mintea nu s-ar mai izola total intr-un mod sau altul, ci ar functiona temporar intr-unul si temporar in celalalt, ambele trecand succesiv prin constienta."
    eu m-am chinuit sa traduc in - daca ar recunoaste ce simt nu s-ar indoctrina teoretic ,n-ar mai avea nevoie de acest pretext. Dar nu stiu daca am tradus bine,

    RăspundețiȘtergere
  3. Ioana M.1/3/12 12:50

    Paradoxala breasla, asta a analistilor! Si eu cred ca analistii traiesc cu fantasma ca daca inteleg, atunci simt/fiinteaza mai bine. E o iluzie, din pacate.
    Cine ne poate invata sa ne bucuram, aceasta e intrebarea mea, pe care v-o pun si voua.

    RăspundețiȘtergere
  4. Codruta Zerfas1/3/12 13:00

    Si mie mi se pare productiva pendularea intre schizoid-paranoid si depresiv, e foarte aproape de functionarea reala (ca sa zic asa, neexistand de fapt o pura pozitie depresiva) numai ca mie imi pare ca nu se atinge nivelul depresiv de toleranta si acceptare a diferentei ca sa putem vorbi de pendulare. E mai mult o fixatie, un prizonierat arhaic de scindare si proiectie si, asa cum bine a inteles Dora, intr-adevar, daca ne-am indoctrina mai putin si nu ne-am mai apara de ce este in Fiintare (adica daca am recunoaste), ne-am elibera de pretexte defensive. Modurile Fiintre si Gandire sunt modele explicative ale lui M. Blanco. Eu am incercat sa trec si prin aceste modele intelegerea dinamicii interne in ceea ce priveste intransigenta pretextului "unicitatii".

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-a placut foarte mult ce spune Ioana despre diferenta intre intelegere si simtire, regasind in spatele acestei idei ceea ce spune Matte Blanco despre Gandire si Fiintare. Cine ne poate invata sa ne bucuram?! Ar fi o varianta de raspuns ca ne poate invata sa ne bucuram acela care nu se simte amenintat de catre noi?

    RăspundețiȘtergere
  6. Ioana M.4/3/12 11:07

    @ Georgiana: Cred ca numai cei care stiu sa se bucure ne pot invata si pe noi sa o facem, si asta daca le permitem sa ne fie "invatatori", adica daca nu-i invidiem prea tare, asa incat sa nu putem suporta capacitatea lor de a fi fericiti (asta a propos de ce spui tu, Georgiana).

    Aoleu, ce raspuns complicat...scuze, n-am gasit altul mai bun.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, iar daca-i invidiem prea tare, ne-ar fi de folos ca ei sa nu se simta atacati de acest lucru pentru a ne putea transmite mesaje sanogene.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ioana M.5/3/12 17:19

    @ Georgiana: Intram intr-o problematica vasta si complicata. Si fascinanta, desigur. Sunt de acord cu tine.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!