|

Lacaniada (dealing with the negative)

 






























Eugène Green, The Portuguese Nun (2009)

Filmul cu pricina a fost desemnat de către subsemnata ca fiind cel mai bun film văzut pe anul care s-a-ncheiat. Las afirmația așa, neargumentată, suspendată, ca o nălucă ce are să bântuie curiozitatea dragului cititor :).

Titlul postării (Lacaniada) nu are nimic în comun cu Diavoliada lui Bulgakov. Sau poate are?

Alexa Pleşcan

este psiholog.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

De Alexa Pleșcan la 23.2.12. Categorii , . Abonaţi-vă la revistă prin email (sus) ori vizualizaţi feed-ul la RSS 2.0. Comentaţi mai jos

6 comentarii:

  1. Ce-ar zice regizorul daca s-ar vedea pe un site de psihanaliza :). E declarat impotriva.

    RăspundeţiŞtergere
  2. Plictisitoare. Patetica.

    RăspundeţiŞtergere
  3. Excelent montajul! Si reda alternanta nesmintita plan-contraplan din aceasta secventa a filmului. Cred ca mainiera de filmare si aici de montare a imaginilor e skepsisul secventei (inclin sa cred ca mai mult decat substanta in sine a dialogurilor).

    RăspundeţiŞtergere
  4. @Bogdan: așa așa, pune-l pe lista de ”must see” :)

    @Dora: mmm, nu știam că-i împotriva psihanalizei regizorul. dar chiar și-așa, poate n-ar spune foarte multe de rău dacă nu s-ar simți încolțit/bombardat de interpretări care-mai-de-care :).

    @Lorelei: dacă remarca dvs. s-a referit la autoarea rubricii, nu vă contrazic deloc :). dacă însă vă referiți la actrița din rolul principal, permiteți-mi să vă contrazic puțin: personal, mie mi s-a părut alegerea cea mai potrivită pentru un rol static (poate de aici ”plictisitoare”?) care-i foarte dificil de interpretat. în plus, ochii ăia contribuie mare parte la atmosfera hipnotică a unei Lisabone aflată între vis și trezie (într-o amorțeală de decor, tocmai pentru ca accentul să fie plasat pe conflictul interior al personajului), așa cum filmul lasă să se înțeleagă.

    RăspundeţiŞtergere
  5. @Dorin: într-adevăr, asta-i scena-cheie a întregului film. și alternanța plan-contraplan m-a făcut să mă gândesc imediat la Bergman care folosește intens skepsisul ăsta pentru a reda emoțiile intens conturate ale personajelor sale. mmmmm, ar fi multe de spus, dar mai bine vedeți filmu` ;)

    RăspundeţiŞtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Abonaţi-vă!

Adresa de e-mail


Prin FeedBurner




Căutaţi în revistă

Comentarii recente

Articole recente

Articole pe Facebook