Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Sub povara vinovatiei

joi, 9 februarie 2012



Am ales aceasta expresie intrucat vinovatia imi pare dintre trairile cele mai greu de suportat, cele mai apasatoare si mai impovaratoare pentru psihic. Pe de alta parte, mi se pare ca este o piatra de incercare pentru analiza individuala – aducerea la suprafata a vinovatiei inconstiente.

Am ajuns la vinovatie in timpul si dupa filmul Another Earth, vizionat in ianuarie in cadrul proiectului "Grupul si filmul". Vina de a fi ucis intr-un accident de masina o femeie insarcinata si pe baietelul ei de cativa ani. Vina este "ispasita" conform legilor printr-o perioada de detentie, dar ce se intampla cu vinovatia?

Vinovatia de a se fi indragostit de barbatul femeii ucise, de a-l dori, de a se fi culcat cu el. Vinovatia secretului si a rusinii ca nu-i poate spune ca i-a ucis sotia si copilul.

Daca am vrea sa fugim de vinovatie, unde am fugi? Pe Celalalt Pamant, in alta lume – este fantasma filmului. In alta lume, in care poate ca accidentul nu s-ar fi produs, in care am fi mai buni.

O adolescenta se uita la cer cautand Celalalt Pamant despre care tocmai auzise la radioul din masina pe care o conducea. Nimic mai firesc decat uimirea de a afla ca exista un alt Pamant, identic cu al nostru. Nimic mai firesc decat a ridica ochii spre cerul noptii pentru a cauta stele sau a admira luna. Cu trist umor imi vine in minte imaginea inteleptului, a astronomului care se uita la stele si s-a impiedicat. Traim in cer sau pe Pamant atunci cand ne uitam la stele? Insasi privirea spre cer este semnul unei plecari de pe Pamant, parasirea pentru o clipa a peisajului pamantesc. Mici sau mari, ne uitam la luna si la stele si ne intrebam 
Cum e acolo? Cat e de departe? Cam am face pan-acolo? Vom putea vreodata ajunge? Exista cineva acolo?

De la mit, credinta religioasa sau fantasma Olimpului, a Atlantidei, a Iadului, a Raiului, a altor planete locuite si a altor civilizatii, fie ele de extraterestri, zei, ingeri sau draci, pana la actiunea de a pleca intr-acolo e o cale lunga, ca cea dintre fantasma si realitate, dintre viata si moarte, dintre oameni si zei. Cand aceasta distanta se micsoreaza, vorbim despre nebunie. De exemplu, "a fi in al noualea cer" ne arata o bucurie enorma vecina cu "nebun de fericire". Suntem de acord ca filmul are puterea de a ne duce in aceasta lume. Ca si visul. Dar nu sunt singurele. Psihanalistii care s-au ocupat de grup, in special, Wilfred Bion, Didier Anzieu, Rene Kaes, Claudio Neri, ne spun ca si in grup trecem aceasta granita. Grupul poate fi adesea catalogat ca "nebun" dupa angoasele arhaice intalnite in el, dupa apararile primitive pe care le foloseste si dupa manifestarile la care ajunge.

Vorbim despre o regresie pe care o suferim cand intram in grup si care ne apropie de parti foarte profunde si stravechi ale psihicului nostru. Asa reusim in cadrul unui grup de lucru, in special a unuia cu o mediere, sa ajungem la trairi altfel niciodata atinse. Legaturile inconstiente cu ceilalti contin ura, invidia si vinovatia care le urmeaza. Filmul aduce insa impreuna realitatea si fantasma, momente diferite, din interiorul psihicului si din afara lui, din legaturile dintre oameni. Asa cum grupul a incercat sa elaboreze trauma, vinovatia si sa-si puna intrebarea: 
Cum putem sa supravietuim traumei si vinovatiei?
Asta pentru ca filmul aduce posibilitatea unei legaturi amoroase intre protagonisti. Legatura care poate exista doar cu o conditie, de fapt un mecanism de aparare grupal – "pactul denegativ". El cuprinde tot ce trebuie ascuns pentru ca legatura sa existe. Am asistat la destramarea lui, in momentul marturisirii vinei accidentului.

Este adevarat ca incalcarea interdictilor fundamentale – uciderea si incestul – constituie intotdeauna in familii si grupuri obiectul pactului denegativ. Asupra lor domneste mereu tacerea si secretul, tot ce este de ne-spus si asta ne aminteste de secventele in care apare fratele protagonistei care incearca sa o intrebe despre cum a fost in inchisoare si o roaga sa-i scrie odata ajunsa pe Celalalt Pamant. Asta s-ar traduce prin: 
Spune-mi ceea ce nu poate fi spus!

Moartea, vinovatia si doliul, aduse de film, au constituit obiectul travaliului grupal de elaborare. De asemenea, imaginea in oglinda a Celuilalt Pamant si a fiecaruia dintre noi a adus intrebarile: 
Ce ti-ai spune daca te-ai intalni cu tine insuti?
Ce ai avea de invatat de la tine insuti?
Asta ne trimite atat cu gandul la travaliul psihanalitic si la indelungata descoperire a Sinelui in propria analiza individuala, cat si la descoperirea cu ajutorul altora din grup a aspectelor difractate din Sine. Asa cum fiecare personaj din vis este o parte a visatorului insusi, asa si fiecare membru al grupului poarta un aspect care ne apartine – proces denumit difractie. Oare si personajele filmului, ca membrii ai unui grup pot fi vazute ca parti ale unui singur sine? Acest film ne pune pe fiecare fata in fata cu Celalalt care suntem si care traieste pe Celalalt Pamant.

Anca Munteanu

este psiholog, presedinte al Asociatiei Romane de Psihanaliza Legaturilor de Grup si Familie "Enrique Pichon Riviere".

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

4 comentarii

  1. mirela adriana9/2/12 22:37

    Acum am terminat de vazut filmul, m-am uitat la el dupa ce am citit articolul. Mi-ar fi placut sa-l vad cu grupul fiindca imi scapa multe sensuri. O sa va caut cu siguranta...
    Ce imagine imi poate oferi Celalalt al meu care sa ma surprinda? Mai bine ma privesc in ochii celorlalti fiindca imi pot returna imagini diferite de Eu-uri ale mele. Pot sa ma simt dispersata sau coplesita de o anume imagine a Eu-lui meu, care poate imi convine sau poate nu. Si mai bine decat penitenta fortata, cand celalat Eu imi repugna imi ramane sa fantasmez un Eu al meu de pe Celalat Pamant. Poate nu neaparat mai bun dar un Eu purificat. Si uneori a te intoarce in propriul Eu inseamna patologie si nu descoperire de sine. Am retinut ca uneori esti tentat sa-ti torni inalbitor in ochi ca sa nu te mai vezi pretutindeni. Si in urechi ca sa te izolezi definitiv de ceilalti. Dar punti raman si atunci...extrapoland relatia cu terapeutul care inca imi mai bate capul cu tine:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Anca Munteanu10/2/12 20:51

    Buna seara Mirela,
    Multumim ca ne-ai amintit o secventa de care am uitat sa amintesc in articol - cea a indianului care si-a distrus ochii si urechile, in incercarea, asa cum spui, de a se izola. Un gest care ne poate duce cu gandul la castrare dar si la sinucidere, privit poate prin prisma aceeiasi vinovatii. Cred ca "IARTA" este cuvantul care insa ajunge la el prin atingere?

    RăspundețiȘtergere
  3. mirela adriana11/2/12 10:43

    Buna dimineata Anca,
    Da, "iarta" tb sa fie cuvantul. Nu reusisem sa-l descifrez in timpul secventei si nici nu am incercat sa-l deduc din context. Dar m-am gandit destul de mult la final. Intelegerea mea este ca pentru fata Celalalt Pamant era Pamant 1, unde ea a devenit un om mai bun prin suferinta indurata. Ea era Celalalt mai bun pentru fata de pe Pamant 2.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe parcursul intregului film, fiecare eveniment pare o consecinta a celui anterior: adolescenta aude la radio si de-aia isi indreapta ochii spre cer, neatentia ei produce un accident, ramane cu vinovatie pentru ca exista victime, din cauza vinovatiei il cauta pe barbat, singuratatea si izolarea lui il fac sa se ataseze de ea, asta o face si pe ea sa se indragosteasca, pentru ca il iubeste nu-i poate ascunde adevarul, pentru ca afla adevarul el rupe legatura, pentru ca e refuzata ea ii da biletul castigator iar el pleaca pentru ca are posibilitatea de a-si relua viata de la momentul traumei. Pare o inlantuire logica de cauza - efect insa mie mi-a dat senzatia ca, in fiecare moment, filmul ar fi putut avea orice alt traseu, ca in filmul interactiv cand poti alege o alta evolutie a naratiunii. Lucrul asta nu l-am resimtit atat de clar in alte filme ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca aceste evenimente, cu un fir narativ atat de logic si de clar, care par insiruite ca margelele pe o ata, sunt legate intre ele numai si numai de fantasma iar aceasta fantasma cred intr-adevar ca este "vinovatia". Fara fantasma vinovatiei, scenariul se destrama evenimentele risipindu-se fara nici o legatura intre ele ca si cum, in fiecare moment, protagonistii sunt un alt Eu cu o alta istorie (adica o alta persoana din alta poveste) sau o alta varsta a aceluiasi Eu. Povestea e interesanta pentru ca e inchegata de aceasta vinovatie insa mi se pare si mai interesanta daca scoatem vinovatia din ea - am putea astfel sa ne intrebam cu privire la posibila patologie individuala a personajelor, imaginand o posibila anamneza, personaje pentru care sa zicem ca nu ar fi existat acea trauma comuna ci doar istorii total separate.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!