Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Psihoo - Evenimente

Cauta in revista

De ce ne dorim propria represie? Anti-Oedip (I)

marți, 6 martie 2012


Gilles Deleuze si Felix Guattari

Anti-Oedip este o carte-manifest pentru libertate, insa care, lucru ciudat pentru mine, o face in termeni clinici. Am fost derutata la inceput: despre ce vorbesc oamenii astia aici? De ce aseaza schizofrenul ca simbol al libertatii alaturi de Kerouac, de ce dau explicatii foarte clinice despre ce se intampla intr-o analiza pentru a le traduce imediat socio-politic?

...în ediţia românească
M-am prins pana la urma ca eu, o romanca din 2012, nu am habar de climatul intelectual al anilor ‘70 din Franta, unde Oedip, mamatata, schizofren, psihanaliza erau niste realitati curente ale limbajului cultural, termeni asumati si folositi din plin in discursul despre om si lume.

De aceea un filosof ca Deleuze poate sa scrie impreuna cu Guattari, un psihanalist.

De ce Anti-Oedip? Fiindca Oedip inseamna inchisoarea familiala. Inseamna fabricarea unei identitati inchise si inhibate, acel nesuferit mamatata, cum spun ei, pe care schizofrenul nu-l are. Il citeaza pe Artaud –
Nu cred in tata / in mama / nu am / mamitati.

Odata ce dorinta e prinsa in triunghiul oedipian, adio libertate. Ori ramai un nevrotic perpetuu, ori - ceea ce psihanalistii numesc iesirea din Oedip si lui Deleuze-Guattari li se pare oribil - te identifici cu tatal si esti castigat pentru societate si perpetuarea structurilor sociale autoritare. Esti rotund, armonios, bine structurat. Esti oedipianizat, deci de acum inainte iti vei dori propria reprimare.
Ni se spune: nu te vei casatori cu mama ta si nu-ti vei omori tatal. Iar noi, subiecti docili ne spunem: deci asta mi-am dorit!

O mare capcana, fiindca fixatia dorintei, spune Guattari, e consecinta interdictiei si nu invers! Dorinta este canalizata in triunghiul familial si tocmai acolo, efect pervers, este si interzisa. Cum sa mai iesi din asta?

Esti oedipianizat, toti suntem, spun autorii, si psihanaliza vine sa ne oedipianizeze si mai mult, in caz ca n-a reusit prima incercare. Psihanalistul e un fel de politist al societatii care tine sa intareasca structura familiala in loc s-o arunce in aer, aceasta mica enclava prin care ordinea sociala va fi imprimata in copil. Sfanta familie. Psihanaliza ia de bun triunghiul familial, il considera un invariant structurant, esential pentru ce considera ea ca e sanatatea psihica.

Psihanaliza vede peste tot mama-tata-papa, e bolnava de familialism.

Sa nu ne dorim continuitate, armonie, identitate stabila, spun autorii, toate astea sunt consecintele oedipianizarii.
Se asteapta de la complexul oedipian o justificare pentru reprimarea psihica – o justificare care face problema reprimarii sa ramana in umbra, iar represiunea sociala sa apara ca secundara din punctul de vedere al inconstientului.

In aceste conditii cine va fi cel care nu e prins in capcana asta, cine va fi modelul? Schizofrenul. El, care nu are o identitate bine stabilita - bine inchisa, nu este oedipianizat si nici nu vrea sa fie. A scapat.

Schizofrenul nu investeste campul familial, ci campul social in delirul lui – regi, sfinti, fiinte mitice, iar ele nu trebuie interpretate prin reducere la mamatata, cum fac psihanalistii, asta inseamna oedipianizare.
Un teatru clasic a inlocuit inconstientul ca masinarie / masinic

Un schizofren in libertate e de preferat unui nevrotic prins intr-o analiza. O investitie deliranta a campului social e de preferat unei investitii inguste si conflictuale a campului familial.

Inconstientul nu este structurat cum spun psihanalistii, asta e doar capcana in care ne prinde familialismul, nu exista reprezentari ale persoanelor, obiectele partiale nu sunt reprezentari ale figurilor parentale (asa cum interpreteaza M. Klein in cazul Dick, de exemplu), ci curente de dorinta ireductibile unei structuri precum cea oedipiana.

O psihanaliza mai buna ar fi cea care stie asta, care stie ca nu are de-a face decat cu mecanica dorintei. Aici mecanica dorintei e comparata cu miscarea capitalului. Asa cum la inceput psihanalistii stiau ca Oedipul e ceva impus "bunei" functionari psihice si mai apoi a devenit complexul ei "catolic", iar psihanalistul paznicul lui, la fel a fost si istoria Capitalului cu lumea lui mirifica. La inceput, spune Marx, capitalistii erau constienti ca...

T. Dora

nu e cazul Dora. Nici echivalentul din zilele noastre.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

13 comentarii

  1. Fiindca articolul e incropit pe genunchi si pe nemestecate vreau sa mai adaug o nota de subsol din carte, din faimosul text "Omul cu magnetofonul, dialog psihanalitic" in care analizandul a adus un magnetofon in sedinta

    Dr X: Va imitati tatal acum?
    A: Sigur ca nu, il imit pe tatal dumneavoastra! Cel pe care vi-l citesc in ochi.
    Dr X: Incercati sa luati rolul...
    A: Nu poti vindeca oameni, poti numai sa duci problemele tatalui tau mai departe, probleme de care nu poti scapa. Le dai mai departe pacientilor tai... Eu eram cel bolnav, tu erai doctorul. Ai inversat problema copilariei tale, de a fi copilul tatalui tau.
    Dr X: Tocmai sunam la politie sa te fac sa pleci - politia, care sa te scoata afara.
    A: Politia? Asta e - Tati! Tatal tau e politistul! Si vrei sa-l chemi sa ma prinda...ce nebunie! Te-ai enervat numai fiindca am adus o mica masinarie care o sa ne ajute sa ne dam seama ce se intampla aici"

    RăspundețiȘtergere
  2. Excelent articol, Teodora, si ma bucur ca discutam o carte atat de importanta la Gradiva! Foarte limpede explicat, mai ales pentru un jargon atat de ermetic ca al lui deleuzeguattari.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ops, o mica scapare? T. Dora era numele meu :). Sper ca nu m-am deconspirat de tot, totusi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu sunt curios sa vad ce spui tu acum, dupa vreo cinzeci de ani de la aparitie, de Anti-Oedip. Ce crezi sa se poate invata din manifestul asta anti-psihanalitic?

    RăspundețiȘtergere
  5. Tu e Dorin sau sunt eu? :)
    Pentru mine nu sunt 50 de ani de la aparitie, l-am descoperit de curand, sunt foarte in urma fata de mersul timpurilor. Nu am o imagine clara a ce era atunci si ce s-a schimbat pana acum.
    In primul rand mi se pare un manifest foarte intelectual. Nu cred ca Guattari s-a apucat sa schizofrenizeze oameni, insa a promovat schizo metaforica in ce a facut, pluralitatea identitara ca sa spun asa, cu termenul asta comunist. Deci nu-l vad ca un manifest anti psihanalitic decat pe alocuri. In fond ei promoveaza psihanaliza, o altfel de psihanaliza.
    Criticile pe care le fac familialismului din psihanaliza imi par binevenite, mai scutura putin biserica care tare are tendinta de a se anchiloza in dogme.
    Iarasi imi place ca vorbesc despre inchisoarea analitica, adica prinderea in transfer. Nimeni nu vorbeste despre asta, de abia gasesti cateva referinte pe ici pe colo. E un pasaj rautacios despre nevroza familiala care se transforma in nevroza de transfer si cabinetul analitic intr-un mic regat cu analistul rege. E adevarat ca intr-o analiza analistul ajunge sa aiba foarte multa putere si pe o perioada lunga.
    Impotriva puterii manifesta ei, ca si Foucault care scrie prefata cartii si o prezinta ca un indrumar de viata non fascista.
    Altfel nu-mi dau seama, oare ar trebui sa-mi doresc sa devin schizo? E asta libertatea?
    Mai spun ceva interesant ca relatia cuiva cu psihanaliza nu poate fi decat ambigua fiindca psih are la baza o relatie ambigua cu fortele pe care le manuieste.

    RăspundețiȘtergere
  6. T.Dora: Imi place termenul asta comunist, cum zici tu, de pluralitate identitara. Cred ca astazi se discuta mult in psihanaliza clinica despre diferite stari de sine, si despre organizari psihice care nu trebuie sa fie un singur eu. In sensul asta, Anti_Oedip mi se pare ca e cumva psihanalitic. Dar Anti-Oedipul e anti-psihanalitic pentru ca zice ca schizofrenul e de fapt omul cel mai liber, adica omul pe care terapia vrea sa il ajute sa se faca bine. Schizofrenul a scapat de Oedip si asta trebuie sa invatam si noi. In sensul asta, Anti-Oedipul mi se pare foarte anti-psihanalitic, nu?

    Cum te gandesti tu ca Anti-Oedip promoveaza psihanaliza pe alocuri? Si de ce trebuie sa fii neaparat ambivalent fata de psihoterapie/psihanaliza?

    Cat despre putere, e adevarat ca si ei si Foucault sunt ingrijorati de puterea pe care o are analistul in cabinet. Dar daca in prefata Foucault vrea mai degraba sa rupa radacinile fascismului din noi, dupa vreo zece ani Foucault nu mai e convins ca puterea asta disciplinara trebuie rupta, nu? Poate un alt proiect, mai productiv, inlocuieste ideea asta ca fascismul trebuie dez-radacinat cu totul.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pt mine antipsihanalitic e ceva mai dur decat Anti-Oedip, e ce intalnesc peste tot, oameni care spun ca tot ce e legat de psihanaliza e o porcarie. Fata de atitudinea asta Deleuze-Guattari sunt niste delicati care iau in serios panaliza, ii folosesc limbajul si ii accepta conceptele si viziunea asupra psihicului.

    Ambivalent pt ca pe de-o parte panaliza elibereaza niste forte si sustine dorinta si pe de alta parte o interzice. Deci daca esti pro libertate o sa fii deranjat de latura care cenzureaza, daca esti moralist invers.

    Ce zici tu de Foucault? Adica ce spune dupa 10 ani?

    RăspundețiȘtergere
  8. M-am uitat din nou pe Anti-Oedip, si mi se pare o carte foarte vie, care formuleaza un manifest si o tehnica de a "scapa" de dorinta traditionala, oedipiana. Cred ca D/G si Foucault sunt foarte constienti ca nu exista un program de eliberare radicala, si ca poate a pasi ambivalent spre forme alternative de viata este inevitabil.

    Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma gandesc la carte.

    Acum, daca ma uit pe ce am zis mai inainte despre Foucault, nu stiu daca mai sunt de acord cu mine:) Adica, prefata la Anti_Oedip este ambivalenta fata de iesirea din "fascism," si cred ca si Istoria sexualitatii la care ma gandeam, e ambivalenta fata de iesirea dn fascism. Oamenii astia se gandeau cum sa scape din limbajele traditionale care le erau accesibile la acel moment dat- marxismul si psihanaliza- si cum cum poate fi creat un proiect nou pe ramasitele vocabularului pe care ei il foloseau. Proiectul productiv a lui Foucault, pe care si D/G il schiteaza, este acela in care nu trebuie sa ne gandim la sex ca detinand adevarul despre ce suntem, cat sa intelegm cum functioneaza puterea in modul in care noi ne construim practicile sexuale. E o schimbare de unghi importanta, care taie din ideea asta ca avem o identitate sexuala care spune ce suntem cu adevarat.

    Apropo, am citi rapid niste pasaje din D/G si am dat de o propozitie care ma gandeam ca i-ar placea lui Dorin. Ea zice asa: Nicaeri nu a fost mai aventuros Freud decat in Gradiva:) Nu inteleg de ce, dar imi place ideea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Bogdan, ce e dorinta traditionala, oedipiana, zi si mie. Ca nu stiu daca ne gandim la aceleasi lucruri.
    Mm, oare si Dorin o fi cel mai aventuros in Gradiva? :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Pai asta de care ziceai tu la D/G, adica mamapapa si rolurile traditionale sexuale. Adica, dorinta e inevitabila de sex opus si trebuie sa se organizeze genital in familie. Tu la ce te gandeai, ca m-ai facut curios?

    Apropo de iesit din Oedip, cred ca urechile noastre:) sunt prinse bine in triunghurile astea oedipiene. Daca Dorin aici e unul din fondatorii Gradivei, mi se pare inevitabil ca la o discutie despre cum sa scapi de Oedip sa il amestecam si pe Dorin (tata Gradivei:)) in discutia asta. Cred ca trebuie sa ne schizofrenizam sa scapam de dorinta fata de fondator:)

    Acum intr-un registru mai serios (cumva, ma rog), post-structuralistii astia pe care eu ii iubesc zic ca e posibil sa ne imaginam dorinta nu numai ca reprimare, ci sa vedem cum putem sa producem alte forme de dorinta si alte forme de relationalitate decat cele traditionale. De asta, poate trebuie sa ne gandim la schizofren ca la o metafora, si nu neaparat ca la o forma de boala psihica. A deveni schizofren, sau a practica schizo-analiza, este un mod de a imagina alte posibilitati de existenta care modifica partial relatiile de putere traditionale. Libertatea inseamna sa intelegi campurile de putere si sa poti naviga si re-construi critic relatiile, emotiile si interactiunile in care te afli. In fond, D/G au un proiect de psihanaliza critica, care imagineaza un alt mod de viata.

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc, Bogdan, pentru fraza inspirata din D&G! Sa o punem ca motto al Gradivei? Poate ca ar fi o idee :)

    Aha, deci eu induc Oedipul? Poate. Daca imi amintesc bine, atunci cand am infiintat Cafe Gradiva oscilam intre denumirea asta si o alta, Cafe Oedip...

    Foarte interesant cum comentati voi! Schizofrenizare placuta!

    RăspundețiȘtergere
  12. Schizofrenizare si tie, Dorin! Facem asta noul salut la Gradiva? :))

    Bogdan, nu mai stiu nici eu cu oedipianizarea. In Oedipul clasic e mamatata homo/hetero, Freud acum 100 de ani a zis ca dorinta sexuala oedipiana e si spre mama si spre tata, si hetero si homo. asta e Oedipul clasic.
    Faptul ca dorinta sexuala e impartita in hetero/homo e normativ.

    Clinic e vorba de altceva, exemplul clasic de a cauta mereu parteneri inaccesibili, angoasele puternice de castrare, clivarea vinovatiei etc

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!