Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Psihoo - Evenimente

Cauta in revista

Heinz Kohut despre personalitatile narcisice

miercuri, 25 aprilie 2012



De curand am inceput sa il citesc pe Kohut pentru ca il studiem la SRP si, daca ma tin de el, sper ca aproximativ intr-un an de zile sa am macar o viziune de ansamblu asupra ideilor lui. Cei care l-ati citit mai de mult si \ sau studiat pe undeva (ex: Bogdan), sper sa ma ajutati sa aflu si sa inteleg mai mult. Mi se pare greu, o data pentru ca are un limbaj foarte tehnic, cu temeni noi introdusi de catre el, dar si pentru ca eu personal nu am suficienta experienta clinica cu personalitatile narcisice despre care vorbeste el. Kohut mi-a atras atentia pentru ca e unul dintre stramosii important ai relationalilor de astazi. El a propus utilizarea interpretarilor genetice in scopul lamuririi relatiei transferentiale din aici si acum si este interesant de urmarit ca veriga intermediara intre ideile lui Freud pentru care relatia prezenta era o povara si ideile relationalilor de astazi care par sa ignore complet istoria personala a pacientului.

Nu stiu daca urmatoarea mea postare va merge tot pe urmele acestui autor sau voi reveni dupa ce parcurg mai mult la scoala, dar ma gandesc ca merita sa fac macar o foarte scurta prezentare a ceea ce am retinut eu dintr-unul din capitolele lucrarii sale Analiza Selfului - si anume capitolul 6, in care prezinta desfasurarea asa-numitului transfer oglinda dintr-un punct de vedere dinamic - genetic.

In primul rand, transferul oglinda reprezinta o forma a transferului din analiza in care pacientul manifesta o reactivare a selfului sau grandios din copilarie. Sa vedem ce spune Kohut ca face pacientul cu acest self grandios al sau care apare in relatia cu analistul! Dupa ce ne explica (in capitolele precedente) faptul ca selful grandios (care, din cate am inteles, este Eul Ideal de la Freud) al pacientului se desfasoara pe parcursul relatiei transferentiale in functie de stadiile de dezvoltare din copilarie activate regresiv in cura, aflam acum ca manifestarile acestuia sunt influentate si de factori externi activi in trecut (copilarie) si in circumstantele actuale (terapeutice).

Astfel, relatia cu analistul (in care include si influenta relatiilor din copilarie) determina manifestarea a trei modalitati diferite de transfer oglinda:
  1. transfer oglinda primar (reactivarea terapeutica a selfului grandios apare direct; este modalitatea obisnuita de aparitie a reactivarii selfului grandios)
  2. transfer oglinda reactiv (selful grandios al pacientului poate fi reactivat atunci cand se apara de transferul idealizant)
  3. transfer oglinda secundar (aici pacientul repeta un anumit moment din istoria sa)
Transferul oglinda primar:

(…) daca analistul are o atitudine potrivita, neintruziva, transferul oglinda primar se va instala el singur in mod spontan la analizand.
Este de trei tipuri care apar progresiv (evolueaza dintr-unul in altul) in faza de inceput a curei analitice:
  • fuzional (selful grandios al pacientului il include complet pe analist; analistul nu poate fi recunoscut ca avand un self propriu si diferentiat)
  • gemelar (alter-ego transference: selful analistului este resimtit de pacient ca asemanator; este o forma mai crescuta, mai matura, pentru ca exista o oarecare diferentiere)
  • transfer oglinda in sens restrans (pacientul are nevoie de oglindire si confirmare totala din partea analistului care nu trebuie sa faca nici o interpretare pentru ca va fi resimtita ca dureroasa; diferentierea exista, dar cei doi se comporta ca si cum nu ar exista, din cate inteleg eu)
Cand transferul se instaleaza de la sine (transferul oglinda primar), exista temeri specific ale pacientului in functie de aceste trei tipuri (fuzional, gemelar, transfer oglinda in sens restrans). Iata cateva exemple: teama de regresie necontrolata exprimata in visele de cadere; teama de suprastimulare necontrolata determinata de exhibitionismul primitiv reactivat; teama de pierdere a contactului cu realitatea ca urmare a cresterii fanteziilor grandioase.
Acelasi lucru, desigur, e valabil pentru rezistentele specifice care, cauzate de teama specifica a pacientului, se vor opune instalarii transferului. O observare atenta a combinatiei dintre incercarile / tentativele de manifestari transferentiale si temerile si rezistentele specifice ce le sunt atasate are o mare valoare pentru analist pentru ca-i ofera indicii nu doar referitor la originea patologiei, ci si referitor la interactiunea dinamica specifica dintre grandiozitatea centrala si exhibitionism, pe de o parte, precum si referitor la structura personalitatii pacientului pe de alta parte care adesea nu sunt atat de usor de identificat in fazele ulterioare ale analizei.
Daca fricile analizandului ii provoaca acestuia un disconfort nejustificat, e de ajutor pentru analist sa-i explice pacientului acest impas initial. Aceste explicatii nu pot sa contina referiri la istoria personala a pacientului daca acesta are tendinta sa le resimta ca pe o invitatie de a stabili o relatie arhaica cu un obiect omniscient.
Daca analistul cumva se abtine de a-i da pacientului o clarificare prietenoasa asupra dinamicii situatiei curente, pacientul va intelege apoi ca analistul e familiar cu tipul de tulburare de care sufera el si se va simti mult mai securizat, iar anxietatea sa si rezistentele corespunzatoare se vor diminua.

Mobilizarea reactiva a selfului grandios: Aceasta forma de transfer oglinda reprezinta un moment important in analiza pacientilor cu tulburare narcisica de personalitate si apare ca aparare a acestor pacienti fata de un transfer idealizant. Kohut vorbeste despre consecintele raspunsurilor gresite ale analistului ca reactie la un transfer idealizant.
Retragerea dintr-un transfer idealizant intr-o mobilizare (reactiva) a selfului grandios se refera la un detaliu tehnic al procesului analitic care nu este, in esenta, diferit de obisnuitele regresii temporare care urmeaza anumitor frustrari ale obiectului libidinal in analiza nevrozelor de transfer. Aceste schimburi tipice au loc in contextul mai larg al unui transfer narcisic – tema transferului (sau in particular a transferului oglinda) este, cumva nu prea potrivita pentru manifestarile clinice ale mobilizarii reactive a selfului grandios. Ceea ce rezulta in astfel de circumstante nu este aproape niciodata o instalare terapeutica pozitiva a selfului grandios, ci o rapida suprainvestire a unei imagini arhaice a selfului grandios care e aparata rigid prin ostilitate, raceara, aroganta, sarcasm si tacere.
In anumite cazuri, regresia consecutiva dezamagirii legate de obiectul idealizat nu se opreste la nivelul narcisismului arhaic, ci se misca mai departe catre suprainvestirea autoerotismului selfului minte-corp fragmentat cu experienta de suferinta a nelinistii ipohondre si rusinii arhaice. Intre pozitia de retragere a narcisismului arhaic si autoerotism intalnim ocazional manifestari trecatoare ale unor fantezii de fuziune aproape delirante asociate cu incertitudinea pacientului cu privire la identitatea sa.
Oricat de amenintatoare ar putea parea manifestarile acestor stari regresive, in cele mai multe cazuri nici analistul, nici pacientul nu se ingrijoreaza de ele. In marea majoritate a cazurilor de personalitate narcisica, aceste regresii sunt in mod clar o parte a procesului terapeutic si sunt repede acceptate de catre pacient ducand la insight-uri si la extinderea treptata si fortificarea eului sau. Aceste regresii ale pacientului sunt inevitabile si pentru faptul ca analistul in mod normal nu are cum sa nu dezamageasca (avand in vedere vulnerabilitatea narcisica a unui astfel de pacient); el nu poate avea o empatie perfecta. Regresia pacientului nu trebuie interpretata izolat, adica manifestarile izolate ale selfului grandios arhaic, nelinistea ipohondra, rusinea pacientului. Insa, in timp ce este atat de necesara clarificarea contextului transferential actual, nu e nevoie a se evita analogiile intre preocuparile ipohondre prezente si ingrijorarile copilului care se simte singur, neprotejat si amenintat. Aceste interventii vor facilita obtinerea de catre pacient a intelegerii conditiei sale prezente ca si radacinile genetice ale acesteia. Obiectivul principal pentru analist, cumva, in aceste momente, este inca recunoasterea miscarii terapeutice complete si interpretarile sale trebuie focusate in primul rand pe evenimentul traumatic din istoria personala care a grabit retragerea din idealizare.

Transferul oglinda secundar: Apare intr-o faza ulterioara a analizei, adica transferul oglinda primar evolueaza de obicei catre o faza de idealizare din care se iese catre un transfer oglinda secundar.

Pe parcursul unei perioade initiale limitate in analiza unor anumite - pe de alta parte in aparenta centrate pe sine sau absorbite in sine - personalitati narcisice, prezenta temporara a unui transfer idealizant este neindoielnica. Chiar daca aceasta atitudine idealizanta a pacientului nu este impiedicata de interpretari premature sau de alte interferente active sau pasive din partea analistului, adesea dispare rapid pentru a fi inlocuita de semne clare in comportamentul pacientului si asociatiile sale libere care indica faptul ca o deplasare de la mobilizarea obiectului idealizat catre selful grandios a avut loc si ca transferul oglinda (in orice forma din cele trei subtipuri determinate de dezvoltare: fuzional, gemelar si transfer oglinda in sens restrans) a fost stabilit. Acesta persista apoi tot timpul atunci cand procesul sistematic de perlaborare se focuseaza pe integrarea selfului grandios reactivat. Idealizarea initiala a analistului trebuie de regula sa fie inteleasa ca o manifestare a unui pas intermediar specific, un pas inapoi, al regresiei terapeutice inca incomplete a analizandului. In astfel de cazuri vedem in visele si amintirile pacientului imaginile figurilor pe care le-a admirat si idealizat in copilaria timpurie, desi rezultatul lor este evident in legatura cu atitudinea sa curenta fata de analist, sau intalnim exprimarea directa de catre pacient a admiratiei pentru analist traite constient.
Unii analisti au tendinta (uneori datorata contratransferului lor) de a raspunde eronat sau prematur interpretand gresit atunci cand sunt idealizati de catre pacienti. Idealizarea analistului constituie o reluare a unei directii importante de dezvoltare a narcisismului care nu a fost incheiata cu succes in copilarie si anume incercarea de a stabili un imago parental idealizat si sigur care sa fie internalizat in forma unui supraeului idealizat.

Transferul oglinda secundar reprezinta deci, o faza ulterioara transferului idealizant si repeta o secventa specifica din copilarie astfel:
a) tentativa de idealizare a unui obiect din copilarie
b) o interferenta (traumatica) cu idealizarea
c) (o reintoarcerea la) suprainvestirea selfului grandios

Nici scurta perioada de idealizare, nici schimbarea spontana ce urmeaza catre selful grandios nu trebuie sa fie desconsiderate cata vreme acest proces constituie o repetitie de transfer esentiala a evenimentelor psihologice importante din trecut. Prin urmare, analistul nu trebuie nici sa respinga idealizarea initiala, nici sa incerce sa o prelungeasca artificial.

Exista trei semnificatii clinice ale idealizarii terapeutului care precede instalarea unui transfer oglinda secundar:
  1. Idealizarea terapeutului poate fi luata ca pe un test specific pe care pacientul il expune terapeutului devreme in intalnirea lor.
  2. Idealizarea terapeutului poate fi evaluata ca fiind un semn de prognostic favorabil, in aceste cazuri, procesul de perlaborare deschide doua drumuri catre reactivarea investirii narcisice: (a) ofera oportunitatea unei transformari terapeutice a grandiozitatii si exhibitionismului selfului grandios arhaic intr-o ambitie realista si stima de sine; (b) in ultimele faze ale tratamentului cand o reluare a idealizarii analistului (transferul idealizant secundar) a luat locul transferului oglinda (secundar), ofera oportunitatea pentru o transformare terapeutica a imagoului parental idealizat in idealuri internalizate.
  3. In timpul regresiei terapeutice, in miscarea de retragere a libidoului narcisic, un factor de oprire temporara la stadiul de idealizare poate fi luat, de asemenea, ca pe o anuntare a unui important scop terapeutic; chiar daca un scop de crestere neatins in copilarie a fost iluminat succint in terapie inainte de a disparea din nou din vedere.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

In timpul ultimelor faze din analiza ce sunt caracterizate de prezenta transferului oglinda de la inceputul tratamentului (transferul oglinda primar), poate fi stabilit un transfer idealizant.
In astfel de cazuri – ca si, desigur, in toate cazurile de transfer oglinda secundar – procesul de perlaborare consta in doua faze:
  • una timpurie in care transferul oglinda este centrul analizei si
  • una tarzie (transferul idealizant secundar) in care munca analitica face fata acum idealizarii coerente rezultate.

Georgiana Brănişteanu

este candidat - Societatea Română de Psihanaliză.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

12 comentarii

  1. mirela adriana25/4/12 19:43

    Completez cu ceea ce am inteles citind in Oppenheimer A,2003.Heinz Kohut.EFG, si mi-a placut foarte mult:
    Procesul analitic presupune înţelegere şi explicare. Kohut vorbeşte despre empatie ca principalul instrument al psihanalizei, definind-o ca „o introspecţie de înlocuire a altui mod de cunoaştere a celuilalt”. Prezenţa şi înţelegerea psihanalistului au un efect terapeutic, în ochii lui pacientul trebuie să regăsească „strălucirea din ochii mamei”. Empatia aparţine structurii înnăscute a psihismului uman şi până la un punct este legată de procesele primare, empatia adică „aptitudinea noastră de-a pătrunde în psihismul celuilat ţine de faptul că în structura noastră mentală cea mai precoce, sentimentele, actele, comportamentul mamei noastre erau incluse în self-ul nostru (Kohut, 1966)”.

    RăspundețiȘtergere
  2. Care sunt pericolele in timpul analizei? Poate sa apara un acting out a acestui self grandios?

    RăspundețiȘtergere
  3. mirela adriana25/4/12 21:05

    Transferul idealizant se poate transforma într-un transfer în oglindă şi invers, regresia conduce la idealizări arhaice, transă, sentimente religioase, sau la manifestări grandioase de răceală, afectare etc.De multe ori terapeutul are parte de reproşuri din partea pacientului pentru că nu-i acordă destulă atenţie, descărcări de furie, retrageri emoţionale, letargii etc, provocate de faptul că pacientul simte că pierde controlul asupra terapeutului şi prin urmare al fuziunii cu un selfobiect arhaic idealizat, respectiv imago-ul parental arhaic. De aceea, la rândul lui, terapeutul trebuie să-şi înfrunte propriile rezistenţe induse de transfer pentru a putea să-l recunoască şi accepta, sprijinând pacientul să facă faţă dezechilibului narcisic şi să elaboreze deficitul narcisic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc, dar ma gandeam la ce se poate intampla in viata lui din afara analizei din cauza acestor stari. Isi poate distruge relatii sau altceva?

    RăspundețiȘtergere
  5. Intrebarea dvs. isi gaseste raspuns in capitolul urmator al cartii unde vorbeste exact despre acting-out-uri. L-am studiat chiar ieri, marti, la seminar. Am sa ma uit maine pe material si am sa revin ca e foarte proaspat si pentru mine sau voi ruga pe colega ce l-a prezentat, sa va raspunda.

    RăspundețiȘtergere
  6. Georgiana, imi sunt un pic mai clare ideile lui Kohut acum. Eu am citit putin din el, m-a interesat mai degraba rolul lui sociologic in psihanaliza americana, si ce au facut relationalii cu el. Am luat un curs de narcisism acum un an de zile, si am fost interesat sa vad cum teoretizeaza Kohut rusinea in analiza.

    Legat de relationali: Pentru un psihanalist relational ca Mitchell, Kohut e un fel de precursor care nu a mers indeajuns de departe in a muta accentul de la intra-psihic la interpersonal.

    Cartea din care citezi tu este inca din faza lui foarte freudiana (1971), in care accentul este inca pus pe interpretare verbala ca factor de schimbare major in terapie. Mai tarziu, si-a schimbat metoda, si daca te uiti la "Cele doua analize ale domnului Z", acolo zice cum ca o tehnica noua, psihanaliza selfului, e mai buna decat cea freudiana. Acolo s-a produs scandalul in templu, cum ar zice Ioana, pentru ca a contrazis fatis ideea ca tehnica clasica da rezultatele cele mai bune.[Principalul atac in self-psychology a fost la ideea de complex a lui Oedip, care, sugereaza Kohut, nu e vitala sa intelegi deprimarea, bulimia si alte probleme de tipul asta]. Daca vrei mai vorbim de asta si revin cu mai multe detalii. De la el s-a produs si o schimbare mai mare de la ideea de 'psihanaliza' la ideea de 'terapie psihanalitica.'

    Acum, in ce dezvolti tu aici, se gasesc cateva din ideile lui mari de mai tarziu. Cea mai importanta este ca idealizarea este necesara si vitala in terapie. Mai tarziu, el dezvolta ideea de self-object ca fiind foarte necesara pentru dezvoltarea psihica pe tot parcursul vietii. Cu alte cuvinte, cu totii avem nevoie de obiecte care sa ne dezvolte sinele. Apoi, ideea asta de 'oglindire' este cheie pentru terapie, pentru ca ai nevoie de un terapeut care sa iti reflecteze starile si care prin care poti sa diferentiezi continutul tau psihic de al celuilalt. De aici, si stadiile astea pe care le identifica intre tipuri diferite de transfer.

    In plus, ideea de 'rana narcisica' e sugerata aici, care inseamna ca exista deficiente de dezvoltare psihica (rani narcisice) care pot fi imbunatatite. Daca narcisismul este principala psihopatologie umana, atunci nu vina si complexul lui Oedip sunt importante, cat alte tipuri de emotii cum sunt rusinea, furia, angoasa, frica. Asta inseamna ca in practica un terapeut nu mai e interesat [in principal] de dorinta inconstienta pentru mama si tata, cat de vindecarea ranilor narcisice care se manifesta prin emotiile astea negative. Aici empatia devine vitala pentru vindecare.

    Daca vrei, vorbim de Kohut, pentru ca inca ma intereseaza.

    RăspundețiȘtergere
  7. mirela adriana26/4/12 14:22

    @Anonim
    Presupun ca unul dintre scopurile analizei este acela de a neutraliza aceste acting-uri out. Din cauza deficientelor Self-ului persoanele cu tulburari narcisice se fac 'vinovate' de acting-uri out. Si intr-adevar distrugerea relatiilor face parte dintre ele. Mai mult, inabilitatea de angajament în relaţie este un indicator al tulbării de personalitate narcisică.
    Dereglarea relatiilor interpersonale implica:
    •comportament arogant şi mândru (Ronningstam & Gunderson, 1990);
    •pretenţiozitate (Cooper, 1998; Dowson, 1992; Ronningstam & Gunderson, 1990);
    •capacitatea de empatizare deteriorată (Cooper, 1998);
    •control interpersonal şi ostilitate (Morey & Jones, 1998);
    •lipsa angajamentului faţă de alţii (Cooper, 1998; Ronningstam et al. 1995).

    Revenind la Kohut:
    Aceste vorbeşte despre două categorii de tulburări narcisice, „tulburările narcisice de personalitate” şi „tulburările narcisice de comportament”.
    Tulburările narcisice de personalitate sunt caracterizate de deficienţa unuia din polii Self-ului, însă această tulburare primară este relativ compensată de dezvoltarea celuilalt pol al Self-ului.
    Kohut consideră că narcisismul are o evoluţie proprie, iar caracterul său patologic ar decurge dintr-o fixaţie la unul din polii Selfului arhaic: Self-ul grandios sau imago-ul parental idealizat.
    Cu un Self patologic grandios agresiv, cu un simţ superior de unicitate, persoanele cu tulburare narcisică de personalitate au probleme serioase în relaţiile interpersonale, deşi prezintă o uşoară adaptare socială, ele sunt lipsite de empatie, extrem de invidioase, dispreţuiesc pe ceilalţi, sunt şi au dispoziţii foarte schimbătoare.
    Kohut (1977) a introdus termenul „tragic man”, omul tragic, o contribuţie în plus la descrierea personalităţilor narcisice, care se referă la persoana cere suferă de grandiozitate reprimată şi disperare. Această persoană ştie şi înţelege că nu şi-a îndeplinit ambiţiile şi nu s-a împlinit, că a eşuat în expresivitate şi în creativitate. Acesta trăieşte sentimente puternice de ruşine.
    În tulburările narcisice de comportament nu este posibilă compensarea deficienţei unuia dintre polii Self-ului prin dezvoltarea celuilalt, iar eforturile de reanimare a Self-ului depăşesc spaţiul psihic prin trecere la act, cum este cazul comportamentelor perverse, delicvente şi/sau adictive.

    @Georgina si Bogdan
    Si pe mine ma intereaza Kohut, asa ca doresc sa vorbesc si eu cu voi:)

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Georgiana: Nici n-ai idee ce m-am bucurat sa aflu cate ceva despre Kohut. Sa continui seria asta, te rog.

    Ma gandesc ca un copil pornit cu un deficit narcisic pre-oedipian va avea nesansa unui start prost in Oedip, iar probabilitatea de a adanci leziunile narcisice va fi mare. Poate ca freudienii se apara de suferinta primara neluand in calcul primii doi ani ai copilului.

    De ce oare trebuie neaparat sa cautam o problematica unica ca si cauza a patologiei? Ca si cum n-avem la indemana o intreaga copilarie pentru a suferi traume si deficite...

    RăspundețiȘtergere
  9. @Mirela si Bogdan: Multumesc mult pentru adaugiri! Asa cum banuiam, am lansat o tema in care ma puteti lamuri foarte mult.
    @Anonim (cum va cheama?): Pe langa ceea ce a explicat Mirela Anghelache referitor la functionarea acting-out-urilor distructive si autodistructive despre care vorbeste Kohut, as mai putea adauga faptul ca, in subcapitolul "Acting-out in transferul narcisic si problema activismului terapeutic", el pledeaza pentru interventii active dar empatice ale psihanalistului atunci cand depisteaza astfel de situatii in cura. Aici este Kohut relational si il iubesc eu mult. "Toate consideratiile mentionate anterior [in care vorbeste despre acting-out-uri in psihozele borderline si acting-out-uri isterice], in special cele referitoare la exprimarea directa a ingrijorarii analistului in cazul unui pericol, se aplica din cand in cand in situatiile de acting-out in cadrul analizei tulburarilor de personalitate narcisica. Cu toate acestea, acting-out-ul trebuie inteles in cazul de fata ca forma de comunicare ce nu depaseste o intelegere complet arhaica a lumii, o intelegere ce nu permite distinctia intre actiune si gand. Asadar, in vreme ce uneori aste necesar - si eficient - sa alertam Eul pacientului ca (in interesul autoconservarii) o schimbare a actiunilor este indicata, nu trebuie pusa in discutie moralitatea actiunilor sale ci, dintr-o perspectiva practica si realista, avand in vedere obiceiurile sale prevalente, faptul ca se pune in pericol prin ceea ce face."

    RăspundețiȘtergere
  10. buna ziua. unde as putea gasi o descriere mai exacta a transferului idealizant. ce este, cum este el de fapt?

    RăspundețiȘtergere
  11. Heinz Kohut: "The Analysis of the Self: A Systematic Approach to the Psychoanalytic Treatment of Narcissistic Personality Disorders", University of Chicago Press, 2009;
    Otto Kerenberg: "Relatii de iubire. Normalitate si patologie", Editura Trei, Bucuresti, 2009;
    Corneliu Irimia: "Idealizare si dragoste. Eseuri de psihanaliza", Editura Fundatiei Generatia, 2003
    Jacques Lacan: "Les quatre concepts fondamentaux de la psychanalyse", Seuil, Paris, 1973

    RăspundețiȘtergere
  12. sarut mana, multumesc mult pt recomandari!:o)

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!