Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Vasile Dem. Zamfirescu, "Nevroză balcanică", Editura Trei, 2012




Va semnalez aparitia cartii Nevroză balcanică, o incitanta sondare a inconstientului romanilor.

Autor: Vasile Dem. Zamfirescu
Nr. de pagini: 296
Pret: 29.00 Ron
Serie de Autor
Editura TREI

O buna parte dintre eseurile volumului de fata isi propun sa abordeze o tema pe cat de importanta, pe atat de controversata: nevroza colectiva sau etnica. In calitate de psihanalist ader la pozitia unui Geza Roheim sau Georges Devereux care sustin modelarea culturala a inconstientului. Conform reprezentantilor teoriilor biologice, insa, romanii, ca popor latin, ar fi predispusi la isterie.

Din materialele pe care le-am avut la dispozitie reiese o alta ipoteza: specifica pentru romani este prelucrarea defectuoasa a conflictelor narcisice, generata de deficite narcisice timpurii. Astfel de tulburari ale sentimentului valorii proprii se exprima mai ales prin depresie, lipsa bucuriei de a trai, hipersensibilitate fata de lezarile narcisice, rusine, toate suficient de impovaratoare pentru a merita intreaga atentie teoretica si practica, la fel ca problemele "clasice", prezente si ele ca la orice european, si carora li se acorda atentia cuvenita in carte.
Atat de importanta mi s-a parut rezolvarea acestor "simptome", incat in mai multe randuri m-am gandit ca am avea nevoie de un Minister al Stimei de Sine…

Cum se nasc hotararea si gestul eroice, prin deliberare sau spontan? s-ar putea intreba cititorul de azi. Si multe altele. Ca psihanalist, mi-am pus si alta intrebare: cat de departe poate merge exercitiul de sinceritate al unei persoane care a facut doua transe de psihanaliza personala in Elvetia (una freudiana si alta jungiana insumand patru ani) si care se numara printre primii practicanti ai psihanalizei in Romania comunista? Cu alte cuvinte, reuseste Ion Vianu sa nu lase nimic deoparte, sa nu se crute, asa cum isi propune, datorita faptului ca a deschis usa care separa constientul de inconstient?
Andrei Plesu a aranjat lucrurile in asa fel incat ursul-Jung sa poata fi sacrificat. Motivul sacrificiului ar putea fi tatal, alaturi de care visatorul se afla mai tot timpul. Din context reiese ca ar fi vorba despre tatal natural, dar in vis o persoana este utilizata adesea pentru a simboliza alta persoana, pe care cenzura nu o vrea dezvaluita. Pentru fiu, tatal este intotdeauna paznic al legii, dar pentru Andrei Plesu ar putea fi si tatal spiritual - Constantin Noica -  detinatorul si pazitorul programului de acces la cultura mare. 
Alegerea dificila, si de aceea inconstienta, din vis ar fi putut fi cea intre doi parinti spirituali: Noica sau Jung?

CUPRINS

Ce este nevroza balcanica?

I. Conflicte legate de stima de sine
1. Ura de sine la romani
2. Mandria si rusinea de a fi roman
3. Psihologul echipei nationale
4. Romanul la volan
5. Psihanaliza activistilor marunti
6. Lectii de self-esteem
7. Inevitabilul resentiment
8. Un om neiubit
9. Mister si tacere la Blaga
10. O carte rara
11. Un Julien Sorel roman
12. Complexele "tovaraselor de drum"

II. Conflicte "clasice"
1. Creanga pe divan
2. Actele ratate ale politicienilor
3. Romanele psihanalitice
4. Sovaiala lui Ibraileanu
5. Coca si Lolita
6. Visele personajelor literare
7. Feminista si orgasmul vaginal
8. Un pervers polimorf
9. Fiul lui Zeus
10. Un doliu patologic
11. Ganduri despre criza
12. Sex sau Eros
13. Rafail: suflet si spirit
14. "Misoginia" domnului Cartarescu
15. Lifting-ul si inconstientul
16. Identificarea cu agresorul
17. Cine nu l-a urat pe Ceausescu?
18. O prejudecata
19. Cartea cu fantome

III. Conflicte de identitate
1. Noica, psiholog?
2. Obsesia Noica
3. Un vis al lui Andrei Plesu
4. Fascinatia nelimitatului

IV. Dincolo si dincoace de nevroza
1. Maxima moralia
2. Inconstientul regelui
3. Inconstientul interzis
4. Noul feminism
5. Testarea realitatii
6. Resentimentul lui Pascal Bruckner
7. Eros si Thanatos la varsta a IV-a
8. Psihoterapeutul scriitor
9. Povestea unei perversiuni rare

V. Psihanaliza in Romania — momente cairotice
1. Psihanaliza, o terapie scurta?
2. Cum lucra Freud
3. Jung si Freud – un caz de contradictie unilaterala
4. Arhetipurile sinelui si simbolurile sale
5. Fundamentele teoriei arhetipurilor
6. Carti si psihanaliza la Cotroceni
7. Un lacanian solitar
8. Psihanaliza la universitate
9. Un nou inceput
10. Societatea Romana de Psihanaliza la 20 de ani
11. Criza psihanalizei si schimbarea institutiilor psihanalitice
12. Regula abstinentei si contratransfer


Viorel Vrabie
PR Psihologie - Editura Trei
viorel.vrabie@edituratrei.ro 
Mobil: 0726 345 872
Tel./Fax: (021) 300 60 90
www.edituratrei.ro

4 comentarii

  1. Astept sa citesc aceasta carte. Ar fi o confirmare a propriilor trairi de-a lungul ultimilor mei ani de formare, analiza personala, lucrul cu miscarea, dansul, corpul. Confruntarea cu 'mostenirea' culturala e mult mai dureroasa decat cu cea a propriei famili. O simti la nivel de celula, atom, electron daca as putea spune asa. Prima si cea mai dureroasa experienta a fost cand a trebuit sa observ copiii in scoli. De multe ori m-am simtit ca intr-o masina de spalat sau ca pamantul ai caror poli se schimba. Si nu o data, ci de mai multe ori. Multumesc pentru aparitia ei.
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  2. @Mihaela: Ne puteti povesti despre experienta observarii copiilor in scoli? Ce a fost cel mai greu? Ati depasit dificultatile?

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Georgiana Branisteanu. Da, cu placere.

    Observarea copiilor in scoli a fost parte din formarea mea ca terapeut consilier pentru copii. Am observat copii din categorii de varsta diferite (4-5 ani, 7-8 ani, 11 ani) in curtea scolii si in clasa. A fost o reintalnirea cu propria copilarie. O prima teama a fost legata de relationarea cu ei, ce voi face, cum voi reactiona, ce le voi spune daca vor veni la mine. Nu era o observatie de genul stau intr-un colt si nimeni nu ma vede. Copiii sunt curiosi, vin la tine, te intreaba cine esti, ce faci acolo, din ce tara esti (in cazul meu).

    Dificultati - nu puteam fi prezenta ca observator, traiam in trecut, in durere. Primul lucru care m-a izbit a fost explozia de culoarea care era peste tot, creativitatea, libertatea, lipsa regulilor care sa te ingradeasca. Regulile erau de genul 'ce sa faci vs ce sa nu faci', 'sa te ajute sa mergi mai departe vs sa te opreasca'. Totul era diferit de ce traisem eu in scoala, o scola gri, in care stateai in banca cu mainile la spate, in care erai oligat sa 'manaci' ce si se oferea. Copilul interior iesise la suprafata si odata cu el traumele lui, traume legate de lipsa resurselor, de inegalitati, de diferente. La prima observatie nu m-am putut concentra, nu puteam fi prezenta, as fi vrut sa ies afara sa urlu. Eram un vulcan in eruptie, furie, frustrare, invidie. Imi era greu sa-mi scriu observatiile pentru curs, sa fac corelatii cu diferitele teorii pe care le studiam, mi se pareau nerelevante pentru cei care traisera si invatasera intr-o tara comunista. Imi era greu sa relationez cu colegele si profesorii, parca eram dintr-o alta lume. Mi-a fost dificil sa fac fata furie mele de o intensitate f mare, sa ma simt vulnerabila, sa renuntat la toate mecanismele mele de aparare. A fost un proces de deconstrcutie si reconstrcutie, un proces care continua si acum, dar la un nivel diferit, mult mai calm, mai asezat.

    Da, le-am depasit. Cum? Terapie personala, supervizare, workshopuri de dezvoltare personala si multa munca cu mine. Odata inceput lucrul cu copiii am realizat ca tb sa-mi vindec propria-mi copilarie daca doresc sa pot contine problemele lor. Faptul ca abordarea mea era terapie prin joc/desen/nisip m-a ajutat enorm de mult. Imi hraneam si copilul interior caruia i-a placut intotdeauna jocul. Vindecandu-mi copilul intreior, redandu-i jocul, aducandu-l la viata, am putut sa creez spatiul pentru terapeutul din mine. Un rol important l-a avut si supervizoarea care lucrase ca psihoterapeut prin arta in anii 90, intr-un spital din Brasov. A avut incredere in mine si m-a incurajat sa-mi folosesc intuitia atunci cand doream sa folosesc si miscarea in procesul terapeutic. In acel moment nu incepusem formarea ca psihoterapeut prin dans si miscare, formare pe care o fac acum. Am lucrat si cu copii de origine romana.

    Multumesc,
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc si eu, Mihaela, pentru ca am citit despre experienta inceputului tau de practica in care m-am regasit si cred ca multi terapeuti... Cel mai important este, cred, sa nu te clivezi prea tare in interior astfel incat sa nu mai poti fi in contact cu copilul din tine pe care il ai de vindecat si am observat ca il vindecam cu fiecare pacient sau client cu care lucram. E foarte interesant ca la fiecare caz sa dai peste lucruri din tine pe care credeai ca le-ai depasit si de fapt sa le depasesti in relatia actuala cu pacientul. Asta face ca relatia sa fie foarte vie si pentru tine si pentru pacient. Eu tot astept sa ajung la acea "maturitate" cand lucrurile incep sa se repete si nu mai am cu ce sa ma mai surprind dar vad ca aceasta linie a orizontului se tot indeparteaza. Cred ca e mai bine asa, sa simti cat de mult mai ai pana inainte dar asta sa nu te sperie. Din ceea ce ati scris, am simtit ca si dvs. ati ajuns la acelasi nivel de elaborare, depasind dificultatile inceputului (cand fie simti ca lucrurile sunt imposibile, fie te aperi crezandu-te un mic geniu) dar fiind si constient de faptul ca parti din tine sunt inca in lucru. Stiti care cred ca este riscul pentru noi, varsta aceasta mijlocie? Sa ne dorim foarte tare sa ajungem batrani din cauza ca ne-am chinuit mult sa crestem.

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!