Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Hazard si co-creatie in intalnirea psihanalitica (II)



Continui prezentarea lucrarii "The Something More Than Interpretation Revisited: Sloppiness and Co-Creativity in Psychoanalytic Encounter" http://www.changeprocess.org/articles/Boston-Nahum-P-693-729.pdf publicata de Grupul de Studiu al Procesului de Schimbare de la Boston (B. C. P. S. G.) in 2005.

Referitor la studiul unei viniete clinice care ilustreaza ideea de hazard (prezentata de mine in articolul anterior), trebuie sa stim mai intai ca:
In timp ce orice interactiune terapeutica poate fi folosita pentru o discutie despre psihodinamica [e vorba despre inconstientul dinamic \ refulat de care se ocupa psihanaliza traditionala - n. trad.], ea are de asemenea o organizare la nivel local indiferent de tehnica analitica particulara adoptata. Negocierea intentiei si directiei va arata destul de diferit cu tehnici diferite, dar astfel de negocieri vor fi intotdeauna prezente. Iar realitatea caracteristicilor pe care le descriem nu este vizibila daca nu ne uitam foarte atent la nivelul moment cu moment. De fapt, ea este pierduta la nivelul narativ. Vom demonstra asadar ce intelegem prin hazard in procesul co-creat asa cum se produce la nivel local, cu fiecare miscare relationala. Vom ilustra procesul de intentionalitate neclara cu nevoia sa asociata de variabilitate si redundanta. De asemenea, vom comenta cum aceste caracteristici de hazard sunt intrinseci pentru crearea sensului impartasit.
Si acum, cazul! Pacienta a venit in analiza in urma cu patru ani pentru ganduri recurente de suicid in urma unei istorii de abuz sexual in familie. Sedinta de luni a urmat unei sedinte suplimentare, de vinerea precedenta, pe care analistul i-a propus-o simtind starea proasta a pacientei din ultima sedinta programata ce-o avusesera. In sedinta suplimentara, analistul a sugerat ca pacienta s-a simtit obligata sa vina, dar pacienta a dezaprobat.

In sedinta de luni, pacienta a povestit doua vise pe care le-a avut dupa sedinta suplimentara. Cei doi au folosit aceste vise pentru a intra intr-o zona noua pentru amandoi. In primul vis, produs vineri noapte, pacienta era intr-un grup de terapie care i-a amintit de abuzul sexual in grup la care a fost supusa. Grupul de terapie a deranjat-o pentru ca, subliniind victimizarea ei, a facut-o sa se simta mai mult rau decat bine. Al doilea vis a avut loc in noaptea precedenta, duminica, si continea un material in care imperfectiunile analistului il faceau mai uman, de o vulnerabilitate normala, nu ca fiind cineva in control total al propriei vieti. Aici, pacienta a simtit ca analistul seamana mult mai mult cu felul in care este ea insasi. Ziua urmatoare, pacienta a inceput sedinta stand in picioare in loc de a se intinde si spunand ca, in mod neobisnuit, are anumite lucruri despre care vrea sa vorbeasca.

Sambata dimineata, pacienta s-a gandit sa-l sune pe analist ca sa-i spuna ca ea s-a simtit diferit vizavi de el fata de cum s-a simtit vizavi de grupul de terapie. Dar a decis ca ar putea astepta pana la sedinta urmatoare pentru a-i spune. Ea si-a descris al doilea vis in contrast cu primul. Analistul nu a discutat cu ea despre visul de duminica noapte, ci a directionat-o inapoi la ideea de a-l suna dupa visul cu grupul de terapie.

Pacienta a povestit ambele vise, dupa care a ales sa comenteze al doilea vis, subliniind apropierea pe care a simtit-o fata de analist, dar nu stim de ce a facut aceasta alegere. Intentionalitatea este neclara. Nu putem sti nici daca aveam ceva de invatat din primul vis, de vreme ce pacienta nu ne ofera asociatii verbale cu privire la el. Intentionalitatea ei neclara poate sa fie rezistenta sau poate sa fie nevoie de apropiere si chiar foloseste expresii ce redau confuzia ei: nu stiu, presupun

De asemenea, raspunsul nonverbal al analistului poate insemna mai multe lucruri:  

ok, continuati,
dar adaugand fie  
nu am inteles ce vreti sa spuneti, 
fie  
incerc sa fiu alaturi de dvs., 
fie  
mai am nevoie de timp sau de a auzi mai mult, pentru ca nu am nimic de spus deocamdata. 
Intentionalitatea este difuza, neclara, reciproc. Apoi, analistul ii aminteste ca a vrut sa il sune sambata dupa celalalt vis. Aici avem prima surpriza, un exemplu de imprevizibilitate si hazard. Analistul a avut initiativa de a discuta despre celalalt vis, de fapt, despre ceea ce vroia ea sa faca dupa vis. De ce a facut el asta? El a simtit ca a modificat radical directia lucrurilor. Poate fi o cerere de clarificare asupra a ceea ce a gandit ea de fapt atunci cand a vrut sa-l sune sau pur si simplu poate fi o reactie a lui de surpriza ca ea ar fi facut asta. Sau ar putea fi preocuparea lui ca a fortat-o sa accepte o sedinta suplimentara. In orice caz, intentiile lui sunt probabil multiple fara ca el sa stie sau fara a fi clar formulate. Analistul a schimbat discutia de la cel al doilea vis despre care ea incepuse sa vorbeasca si asta e surprinzator, deoarece visul cu analistul vulnerabil pare extrem de incarcat de material transferential.

Pacienta confirma ca intr-adevar a vrut sa-l sune, concentrandu-se astfel pe un singur aspect neclar – acela daca intr-adevar ar fi vrut sa il sune. Analistul intreaba in continuare ce anume ar putea insemna faptul ca ea a vrut sa-l sune. El pare cam incurcat si incearca sa gasesca o formulare mai clara. Isi exprima intentia intr-un mod incomplet, ezitant, abandonand rapid diferite moduri de expresie, un exemplu de redundanta in gandirea sa; facand asta, vine cu o fraza in care intreaba care ar putea fi conexiunea reala, dar pacienta folosise chiar aceasta expresie cand a vorbit, insa despre cel de-al doilea vis, in care spune cumva ca el este vulnerabil asa cum este ea (ea a spus atunci "realmente conectat"). Acum, el a recontextualizat fraza ei. Asta ar putea parea ca o incercare de a stabili o conexiune intre cele doua vise sau chiar de a vorbi despre o conexiune dintre ei doi. Intentia sa ramane neclara in continuare.

Dar expresia conexiune reala deja aduce o imbogatire, o co-creare a unei notiuni ce va ajuta ulterior la organizarea sedintei. Imbogatirea acestei notiuni este un produs comun al hazardului si al incercarilor de a gasi o directie comuna si punct de intalnire in intelegerea impartasita.
Pacienta il intreaba la ce se refera cu sunatul, iar el raspunde evaziv:  
Da, sunatul… 
De aici intelegem incercarea lor de a reduce neclaritatea si de a descoperi intentiile, dar si redundanta si variatiile care blocheaza clarificarea.

Pacienta:  

Ei bine, pentru ca v-am vazut vineri si am simtit ca si cum ar fi fost un fel de constientizare in acel vis.  
Se refera la constientizarea diferentei intre cum s-a simtit cu grupul de terapie din vis si cum se simte cu analistul, idee pomenita de ea mai sus.
Ea exprima o vaga relatie privind legatura dintre cele doua vise. Intentiile lor vagi incep sa se intalneasca. Hazardul interactiunii in legatura cu visul discutat si schimbarea discutiei de la un vis la altul au construit o relatie intre cele doua vise care rezulta ca tema. Cu toate acestea, asta nu a fost intentia initiala nici a pacientei, nici a analistului. Ea a decurs din incercarile lor de colaborare de a clarifica cate ceva din aceasta incertitudine.
Pacienta aduce apoi in discutie idea de presiune simtita in vis in legatura cu grupul de terapie. Se intoarce asadar la continutul visului, in timp ce analistul o intrebase despre ideea de a-l suna dupa vis. Acest "du-te vino" nesigur al lor este un alt exemplu de redundanta. In continuare, analistul merge pe ideea de presiune (concept inca neclar, dar bine marcat in relatie) sugerandu-i ca la grupul de terapie din vis s-a simtit constransa sa faca ceva, sa spuna mai multe lucruri, poate asa cum si el i-a cerut sa vina la sedinta suplimentara de vineri. El a facut trecerea de la presiune la constrangere; acesta este un exemplu de improvizatie. Dar pacienta dezaproba ideea. Prin atitudinea lui, analistul a incurajat-o mai departe de a-si gasi modul ei de exprimare, iar ea a spus ca de fapt constrangere a simtit in legatura cu grupul de terapie care a facut-o sa se simta mai bolnava decat este. Si, in continuare, ea spune:  
Si cred ca adesea este chiar o parte din mintea mea atunci cand vin aici si e o parte rea din mintea mea pe care trebuie sa o accesez.

Treptat, pacienta si analistul au creat insule de legaturi intentionale si directie impartasita.
Prin acelasi proces de folosire a hazardului in scop creativ, aceste insule apoi se unesc pentru a largi spatiile cunoasterii implicite impartasita. Sentimentul pacientei ca ea trebuia sa fie mai bolnava decat este reprezinta un pas catre cresterea sentimentului ei de agency (centru independent de initiativa si actiune), care devine mult mai vizibil la inceputul sedintei de luni cand incepe sa vorbeasca in picioare fiind.
Pacienta si-a recunoscut nevoia de a functiona ca agency. Ea a decis sa nu il sune pe analist sambata dimineata. Apoi a adus doua vise in care ea este conectata cu o alta persoana: in primul, cu abuzatorii sai, sinele bolnav, iar in celalalt, cu analistul sau, sinele sanatos. Pacienta si analistul au discutat visele si asociatiile libere dintr-un punct de vedere simbolic verbal insa, simultan s-au situat si la un nivel local lucrand pentru dezvoltarea sentimentului de agency al pacientei prin intermediul interactiunii implicite moment cu moment pe care noi o numim co-creatie.
Contributia analistului la acest scop a fost de a-i da pacientei posibilitatea sa-si clarifice propria ei experienta si nu sa o accepte doar pe a lui, o ilustrare a tehnicii care construieste functionarea ca agency a pacientului.
Intr-un proces hazardat de incercare a gasirii unei legaturi unul cu altul, ei isi negociaza directiile intentionale impartasite si sensurile la nivel local. Desi acest lucru poate fi vazut doar ca pe o facilitare a dezvoltarii pacientei ca agency, punctul nostru de vedere este ca aceasta facilitare este parte a procesului co-creeat care duce la schimbari in sentimentul de sine al pacientei.
Cu alte cuvinte, nu analistul este cel care o creste pe pacienta ca agency (asa cum si mie imi suna coerent, cat sunt de relationala…) ci, din cate inteleg eu, sentimentul sau posibilitatea de a fi sau a functiona matur, adica de a functiona sau a avea agency, este o proprietate emergenta a unui proces co-creat si deci hazardat. Din aceasta interactiune rezulta si sensuri simbolice mai complexe cum ar fi ca pacienta sa se poata simti in legatura cu un altul intr-un sens pozitiv, cu un self egal cu al celuilalt, fiind in acelasi timp constienta de suparare, neputinta (partea bolnava a mintii mele) pe care ea inca se lupta sa le gestioneze.

Cum opereaza procesul co-creat si hazardat la nivel local pentru a contribui la schimbare? Fiecare pas la nivel local al celor doi, cu redundanta pe care ne-au explicat-o de
"pas inainte si pas inapoi", contribuie la construirea treptata a unei directii intentionale impartasite, adica un sens impartasit co-creat care presupune o mai profunda schimbare decat aceea la nivelul sensului simbolic. Pacienta si analistul isi cauta fiecare legatura cu celalalt, in timp ce isi pastreaza si propria "agenda", creand astfel o intentie impartasita. Aceasta noua intentie reorganizeaza si recontextualizeaza fiecare dintre experientele proprii anterioare.

Insa autorii ne atrag atentia ca problema obtinerii de directie impartasita e mult mai complexa decat simpla decodificare a ambiguitatilor de comunicare. Natura relationala profunda a mintii umane presupune ca intentia sau directia motivationala nu sunt doar un simplu lucru in mintea unei persoane care e transmis la o alta. In schimb, directiile impartasite sau directiile pentru pasii urmatori in relatie sunt co-create, negociate intre parteneri moment cu moment. Din cate inteleg, nu este vorba doar de comunicarea intentiilor in mod ambiguu unul altuia, ci de faptul ca aceste intentii chiar sunt ambigue, in sensul ca se modifica pas cu pas prin ceea ce fiecare primeste de la celalalt.

Finalmente, complexitatea mentala si postura de agency a fiecarui partener inevitabil introduce elemente imprevizibile si de improvizatie in felul cum orice directie impartasita va fi elaborata.
Cred ca e foarte important de retinut ca, daca fenomenele produse la nivel local sunt imprevizibile, aceasta nu inseamna ca tot ceea ce se intampla in sedinta la nivel manifest este imprevizibil. Ma gandesc ca o astfel de intelegere ar putea sta la baza justificarilor noastre privind eventuala natura terapeutica a oricarui enactment ceea ce ar reprezenta o posibilitate/risc (?) de defensa a analistului intersubiectivist.

Dupa ce a povestit despre impulsul de a-l suna sambata dimineata, trecand la cel de-al doilea vis, pacienta a adus in discutie idea de acceptare. In vinieta transcrisa, ea isi cauta cuvintele pentru a exprima cum s-a simtit in acel vis si spune ca acceptata este cuvantul care ii staruie in minte.

Cand pacienta a introdus idea de acceptare, s-a produs o schimbare in campul intersubiectiv si nu putea fi prevazuta ca fiind rezultat al momentului de tacere [de dinainte]. Se poate vedea ca nu exista nici o structura narativa consistenta la nivel local si nici o modalitate de a spune ce se va intampla cu miscarile relationale. Nici chiar cel mai pătrunzător analist nu poate sti ce va spune pacientul in urmatoarea propozitie. Chiar daca subiectul general este clar, forma exacta pe care acesta o va lua este imprevizibila.
In ciuda acestei imprevizibilitati a interactiunii terapeutice, analistul si pacienta impartasesc sensuri, construiesc cunoastere impartasita a cum sa fie impreuna, negociaza directii si se simt in legatura unul cu altul. Deducerea intentiilor fiind atat de neclara si procesul atat de imprevizibil, cum poate fiecare individual sa stie ce sens este exprimat?
Noi am gasit cheia acestui puzzle care se afla in recurenta si redundant care caracterizeaza interactiunile. Foarte mult timp e consumat in tatonari, repetitii, variatiuni ale unei teme, pana cand apar directiile colaborative. Procesul interactiv e caracterizat de schimburi pas cu pas si negocieri ale sensului.
Cum este posibil ca intr-o scurta interactiune cei doi parteneri sa se puna de acord care este intentia impartasita daca aceasta nu este explicit articulata? Raspunsul se gaseste in starile repetate ale pacientului si analistului, iar aceste repetitii nu sunt redundante in sensul de a fi nenecesare sau plictisitoare, ci sunt esentiale pentru crearea intentiei relationale impartasite. Si se pare ca este un proces lent.
Exista cateva argumente pentru care aceasta redundanta a miscarilor relationale este necesara. Comportamentele observabile care alcatuiesc miscarile relationale in timpul fiecarui pas pot doar partial sa transmita teama rezultata a fiecarui partener. Comportamentul nu poate indica intentiile una cate una. Indicarea este hazardata. Vedem, de asemenea, in aceasta vinieta, cum aceeasi intentie poate fi transmisa intr-o mare varietate de moduri. In plus fata de variabilitatea inerenta si procesele receptive, aici putem vedea ca intentiile sunt foarte adesea nu pe deplin construite si de aceea sunt adesea exprimate numai ca tentative. Intelegerea intentiilor din partea receptorului este, de asemenea, partiala si ezitanta. De aceea, intrebarile implicite sunt comunicate intre parteneri in forma
Vreau sa vorbesc despre x, dar tu vrei?
si
Putem vorbi despre asta avand in vedere felul cum suntem impreuna?
Ce forma va avea intentia cand vom incepe sa o articulam?
Aceste exprimari ale intentiilor relationale nu sunt simple raspunsuri cu da sau nu. In schimb, necesita o serie de raspunsuri de la cealalta persoana, asa cum cei doi continua sa negocieze si sa construiasca intentia. In schimb, fiecare raspuns nu este o simpla continuare cu da sau nu deoarece necesita de asemenea raspunsuri:
Da, pot, dar tu poti intr-adevar?
sau
Nu sunt sigur, as dori sa stiu ce doresti tu.
sau
Acesta este lucrul pe care l-ai avut in minte?
Prima persoana trebuie sa raspunda din nou si asa mereu, repetat. In afara repetitiei in schimbul dintre ei, rezulta intentia impartasita. Aceasta viziune asupra hazardului si redundantei procesului co-creat ne ofera o modalitate de modelare mai specifica asupra felului cum intentiile relationale sunt create de sistemele dinamice. Cand analistul a inteles ce vroia sa spuna pacienta prin presiune, ea insasi a devenit mai clara cu privire la ea si a spus cum se simte ea diferit cu analistul fata de felul cum s-a simtit cu grupul. Schimbarea in analist catalizeaza schimbarea in pacient. Capacitatea ei de a-l face pe analist sa inteleaga a sporit propriul ei sens de competenta comunicativa, un sens de sine schimbat.
Desi individul e privit ca sursa de activitate si directie intentionala, directiile rezultate sunt continu selectate, reasamblate, recontextualizate de catre contextul relational. Faptul ca intentiile sunt co-create nu inseamna ca ele nu au nici o legatura cu trecutul. Posibilitatile relationale ale fiecarui individ sunt aduse din trecut. Exista reprezentari cu privire la sensuri, iar acestea sunt formate in timp. Trecutul poate fi privit ca pe o constructie narativa care se schimba in functie de scopurile terapiei, dar abordarea narativa opereaza la un nivel explicit, constient, al dialogului reflexiv. Organizarea psihica depinde de trecut, influenteaza prezentul, dar este si intr-o continua updatare. Cunoasterea relationala implicita este achizitionata permanent in decursul evenimentelor la care individual participa si este modificata la nivel de detaliu cu fiecare intalnire relationala, inainte de a aparea schimbari la nivelul discursului narativ. Tesatura psihica a pacientului este schimbata punct cu punct odata cu accesarea si recontextualizarea in prezent a fiecarui vechi aspect internalizat. Astfel, schimbarile de detaliu marunt, nevizibile, se acumuleaza intr-o schimbare mai larga a cunoasterii relationale implicite.
Procesul creativ pe care noi l-am delimitat la nivelul primar al interactiunii moment cu moment nu altereaza influenta trecutului asupra interactiunii prezente; in schimb, trecutul configureaza momentul prezent prin constrangerile continute in cunoasterile relationale implicite pe care ambii parteneri le aduc in intalnire (ex.: transferul si contratransferul).
Aceste cunoasteri relationale implicite contin asteptari provenite din trecutul fiecaruia, dar si provenite din istoria relatiei prezente. Un rol esential in desfasurarea procesului terapeutic este ceea ce autorii numesc proces recunoscut.
Prin proces recunoscut noi intelegem sesizarea de catre ambele parti a faptului ca o conectare specifica impreuna s-a produs in raspunsurile unuia catre altul in serviciul miscarii de-a lungul scopurilor impartasite.
Caracteristica esentiala a acestor momente este faptul ca fiecare recunoaste realitatea celuilalt, precum si realitatea impartasita a ceea ce se intampla acum intre noi. Aceasta recunoastere are loc la mai multe nivele, atat constient, cat si la nivel local. Atunci cand procesul este recunoscut, starea intersubiectiva capata o mai mare coerenta. Procesul de recunoastere este elementul directional al procesului de dezvoltare si al celui clinic.
Scopul nostru pe acest material clinic a fost sa examinam nivelul local al interactiunii unde are loc procesul de negociere a intentiei impartasite. Alte teorii, unde interesul este pe nivelul narativ, pot gasi in vinieta desfasurarea unei fantasme narative sau inconstiente despre ambitie sau conflicte legate de agresiune sau schimbul ce contribuie la rezultarea unui sens de sine. Ele se pot concentra pe sensul transferential al acestor probleme de dezvoltare in procesul analitic in termenii unei importante frici de agresiune pe care asocierile libere o releva. Apoi, pot identifica insight-ul ca mecanism prin care este rezolvat conflictul si este diminuata frica. In plus, analistul care a integrat aceste multe citiri alternative ale posibilelor directii intentionale pentru interactiunea lor poate avea mai multe posibilitati de a-si ajuta pacienta. Cumva, noi simtim ca deschiderea analistului fata de hazardul procesului terapeutic si nevoia de directii comune cu pacienta in procesul de dialog si negociere este necesara pentru rezultarea cu succes a directiei impartasite si, prin urmare, a succesului analizei. Nivelul local al dialogului pacient-analist este matricea cruciala pentru acest proces de co-creatie si recunoastere.
Analistul poate sa acorde prioritate asociatiilor libere pe care sa nu le intrerupa prin comentarii timpurii cu privire la gandurile pacientei de a-i telefona. Tot la fel, el ar putea analiza indepartarea defensiva a pacientei de asocierea libera in doua pauze lungi de tacere ce au avut loc, probabil prin interogarea cu privire la ceea ce se intampla in punctul in care ea este tacuta. Alternativ, el poate alege sa se intoarca la vis pentru a analiza problemele transferentiale cum ar fi conflictele cu privire la sexualitate si agresiune. Sau poate alege sa elaboreze fantasma ei de a fi foarte bolnava ca o cale pentru un afect intens in relatie cu o reprezentare de sine ca sexuala si ca agresiva, rea si condamnata. In final, el ar putea acorda atentie dislocarii / deplasarii, explorand reactiile transferentiale printr-o focusare pe grupul de terapie. Toate aceste abordari pot informa munca analistului. Orice abordare este aleasa, cumva, este inevitabil ca analistul simultan interactioneaza cu pacienta la nivel local. Si orice abordare va avea implicatii la acest nivel. Nu poate fi ignorant in orice viziune a tratamentului, indiferent de orientare.
Am explorat hazardul, care este o proprietate inevitabila a dialogului intersubiectiv. Consideram ca este un aspect extrem de interesant si productiv al teoriei sistemelor dinamice pentru tratamentul psihanalitic. Este de asemenea un element esential al procesului co-creat care duce la o mai mare coerenta intersubiectiva. Noi nu privim hazardul ca pe o eroare in dialog, ci ca pe o sursa de elemente potential creative care pot modifica directia de evolutie a diadei in moduri neasteptate, chiar de neimaginat dinainte.
Hazardul este considerat pentru psihologia a doua persoane ceea ce este asocierea libera pentru psihologia unei persoane. Fiecare adauga detalii specifice neasteptate care fac ca fiecare diada sa fie unica. Dar exista o importanta diferenta:
Asociatiile libere sunt asumate ca conducand si formand retele pre-existente de sensuri. Hazardul, prin contrast, nu este parte a vreunei organizari stabilite, chiar daca este influentat de trecut.
Hazardul, ca si asocierile libere sau alte evenimente care apar fara a fi anticipate, poate fi folosit creativ doar atunci cand e incadrat unui bine stabilit sistem terapeutic sau intr-o diada care functioneaza bine. Fara directionarea si constrangerile unor astfel de sisteme dinamice, elementele de improvizatie pot vira catre haos.

Georgiana Brănişteanu

este candidat - Societatea Română de Psihanaliză.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Atentie, se interpreteaza!