Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Despre analiza mutuala Ferenczi-Severn. O relatare de la locul faptei



De la stanga la dreapta: Gizella Ferenczi, Sándor Ferenczi, Elisabeth Severn 

Ieri s-a incheiat Conferinta Internationala Sándor Ferenczi de la Budapesta, dar relatarile noastre continua. Dupa ce am vorbit mai intai despre Orpha, apoi despre relatia dintre matematica si trauma, alegem acum sa intram in detaliile analizei mutuale dintre Ferenczi si Elisabeth Severn din perspectiva lui Arnold Rachman, care vorbit pe acest subiect sambata dimineata.

Arnold Rachman,
Institute of the Postgraduate Psychoanalytic Society, New York

Arnold Rachman observa ca analiza mutuala practicata de Ferenczi apare intr-un moment in care se consumasera deja cateva analize salbatice:
  1. analiza lui Freud cu Dora a fost salbatica
  2. analiza lui Freud cu Anna, fiica lui, a fost salbatica (cum a abordat el fantasmele oedipiene ale fiicei lui?)
  3. analiza lui Jung cu Sabina Spielrein a fost salbatica 
Severn isi incepe analiza cu Ferenczi in toamna lui 1925, cand Ferenczi era considerat analistul cazurilor severe. Dar ea nu era un pacient obisnuit, ci un soi de psihoterapeut autodidact. Aducea cu ea o relatie incestuoasa cu tatal, care o trata cu cruzime emotionala, care a incercat sa o otraveasca si a dat-o afara din casa. De aici, ea dezvoltase ideatie suicidara, ajunsese la spitalizare cu episoade psihotice (ne putem gandi si ca era borderline sau cineva care a trecut limita si s-a intors inapoi). Marea ei forta, insa, era aceea ca a cautat mereu psihoterapie.

Incercarile de a gasi ajutor in Statele Unite au esuat rand pe rand, pana cand a ajuns la Otto Rank, care emigrase in New York si era din cercul intim al lui Freud. Otto Rank e cel care ii recomanda sa faca o analiza cu Ferenczi. In 1930, analiza ei cu Ferenczi s-a terminat prematur din cauza bolii lui, in urma careia el avea sa si moara, trei ani mai tarziu. Cura a fost, astfel, intrerupta tocmai cand ajunsesera la varful "analizei traumei".

Sursele pe care se bazeaza relatarea lui Arnold Rachman sunt:
  1. Jurnalul clinic al lui Ferenczi
  2. Documente lasate de Elisabeth Severn fiicei sale Margaret (i. e. scrisori ale acesteia din urma, nu si scrisorile trimise de Elisabeth)
  3. The Discovery of the Self, cartea scrisa de Severn in 1944
  4. Un interviu cu Severn realizat de Kurt Eissler in 1952, material care se afla in acest moment in The Library of Congress, accesul la el fiind restrictionat de familia Eissler, urmand sa fie desecretizat abia in 2070.
La inceputul analizei, Ferenczi e surprins de maniera agresiva si masculina in care i se adreseaza Elisabeth. Ea avea propriile idei despre cum trebuie sa fie tratata. Inainte de analiza cu Ferenczi, atitudinea ei fusese interpretata ca rezistenta. La inceput si el a crezut ca este rezistenta, dar apoi a ascultat-o si a inceput sa ii raspunda la nevoi, luand in seama insistenta ei de a fi o parte terapeutica. Cat despre cadru... o vedea in sedinte care durau cateva ore, sedinte care se desfasurau in fiecare zi a saptamanii. Analiza a mers bine, pana cand au ajuns la confuzia limbilor. El vorbise deja despre ipocrizia clinica, expresie prin care intelegea comportamentul analistului care reevoca copilul. Pentru a continua cura, Severn i-a pus lui Ferenczi o conditie: aceea ca si ea sa ii poata analiza lui gandurile. 

Sándor Ferenczi

De acum incepe sa se adanceasca transa semiconstienta in care intra in timpul sedintelor. Ferenczi devenise ingrijorat ca Severn intra intr-un episod psihotic. Dar cand intervenea sa rupa tacerea, Elisabeth il admonesta, cerand sa ramana acolo, spunandu-i ca aceasta transa ii e indispensabila daca vrea sa reexperimenteze copilaria ei. Treptat, Ferenczi intelege ca anxietatea lui era aceea care il impingea sa rupa tacerea. Suna neortodox, nu? Dar sa ne amintim ca si Freud in Omul cu sobolani si in Omul cu lupi a procedat diferit fata de tehnica obisnuita.

Ferenczi a admis ca are un transfer negativ matern, observand lipsa de empatie fata de Severn. Plus ca in timpul sedintelor avea o durere puternica de cap. Elisabeth Severn i-a spus lui Ferenczi sa isi analizeze aceasta durere de cap, sa se duca inapoi in copilaria lui. Procedand astfel, Ferenczi isi aminteste ca a fost abuzat sexual de o menajera care l-a lasat sa se joace cu sanii ei, apoi i-a presat capul intre picioarele ei, moment in care el s-a speriat si a inceput sa se sufoce.

Cand Ferenczi moare, analiza lui Severn e intrerupta intr-un moment total nepotrivit, tocmai atunci cand toate partile ei disparate ar fi trebuit sa fie reintegrate. Dupa moartea lui, Elisabeth a plecat de la Budapesta la Londra. A scris The Analysis of the Self, apoi s-a intors in SUA unde a practicat psihoterapia, considerandu-se un analist. Lucrul nu era atat de neobisnuit, pentru ca nu exista formare institutionalizata pana in anii '30 si oricine era analizat de un mare analist, devenea el insusi analist. E suficient sa ne gandim la Anna Freud.

In interviul din 1952, lui Eissler ii este greu sa o faca sa spuna ceva negativ despre Ferenczi. Elisabeth Severn a fost de doua ori sa-l vada pe Freud in timpul acestei analize, iar Freud i-a spus ca Ferenczi face treaba buna si ca nu are pentru asta decat laude. Rachman e de parere ca in aceasta analiza mutuala, atat Severn, cat si Ferenczi au functionat la capacitatea lor maxima.

Ştefan Lungu

este în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului.

DE ACELAŞI AUTOR


Toate articolele acestui autor
*

6 comentarii

  1. Multumesc ca ai intrat in detaliile analizei mutuale a lui Ferenczi cu Severn. Din descrierea ta, mi se pare o prezentare foarte factuala, fara multa interpretare. Iar cand e interpretare, e una clasica. De fapt, cred ca sunt un pic sceptic fata de unghiul pe care il alege Rachman, adica cazul asta intra pentru el la analiza salbatica. Deja daca e pus la analiza salbatica, cred ca potentialul de experiment, de inovatie din ce a facut Ferenczi e serios desconsiderat, pentru ca e vazut ca o faza primitiva, pre-profesionala a psihanalizei.

    Cred ca nu sunt foarte impresionat de unghiul asta in care ruperea tacerii a lui Ferenczi e justificata pentru ca asa o facea si Freud, ne-ortodox. Mi se pare ca lectura asta a relatiei e foarte clasica si interpretarea se face dupa ce gandeste ca e bine Rachman in analiza (analiza clasica cu psihanalistul care nu face auto-dezvaluire). Ma rog, sunt un pic dezamagit, dar multumesc pentru postare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Bogdan, te pot intreba care ar fi fost cealalta perspectiva, alta decat lectura clasica? Am impresia ca aveai alte asteptari si sunt destul de curios asupra lor (daca nu speculez prea mult). Sa-ti spun si care e presupozitia mea - eu inclin sa cred, fara prea multe argumente, ca e si analiza salbatica, si inovatie in acelasi timp.

      Ștergere
    2. Salut Dorin. Eu cred ca experimentele initiale ale fondatorilor sunt de obicei citite intr-o grila moderna, in care ele trebuie sa corespunda cu practica de azi din terapia psihanalitica. Adica, intelegerea noastra a ce faceau oamenii astia e determinata de un limbaj modern, care e important, dar care face obscure anumite potentialitati inerente unui experiment.

      De pilda, in ce zice Rachman (ma rog, din prezentarea lui Stefan), exista deja cateva idei moderne despre analiza mutuala (e analiza salbatica si incalca regula auto-dezvaluirii). Dar poate ce a facut Ferenczi cu Severn e important pentru ca a aratat cateva lucruri care poate au fost considerate mai putin importante in practica psihanalitica. Si anume, poate ca a aratat importanta spontaneitatii si a autenticitatii in analiza, care trebuie sa mearga dincolo de reguli. Poate ca a aratat ca exista o anumita eficacitate in auto-dezvaluire. Poate ca a aratat ca analiza poate fi gandita ca un proces mai complicat si mai relational, decat e vazuta de obicei (adica "doctorul vindeca un pacient prin anumite interventii").

      In acelasi timp, poate ca "greselile"- sau punctele moarte-din analiza mutuala pot sa clarifice unde nu trebuie mers in analiza. Jurnalul lui Ferenczi poate sa fie o sursa foarte buna de cum trebuie evitate anumite lucruri, pentru ca in cazul lui nu au functionat.

      De asta, dupa mine discutia trebuie deschisa spre ce putem sa invatam astazi din experiment, si mi se pare (din nou, din ce spune Stefan) ca prezentarea a facut in principal o analiza a lui "a ce s-a intamplat." Eu nu prea cred in istoria lui "a ce s-a intamplat," si ma intereseaza ce ne spune noua un experiment istoric si ce putem sa invatam din el.

      Ștergere
    3. Am banuit ca te asteptai la o concluzie mai radical relationala :)

      Eu cred ca relatarea lui Stefan este corecta, nu aici ar fi problema, ci in faptul ca doar dintr-o relatare, oricat de buna, nu ne putem face totusi o opinie asupra unui caz si a unui moment psihanalitic atat de complexe. E mult prea sumar.

      Oricum, eu n-am inteles ca tine ca Rachman trece aceasta analiza mutuala Ferenczi-Severn la capitolul "analize salbatice". De fapt am priceput exact pe dos, ca e dintr-odata altceva decat cele trei analize salbatice enumerate. Analiza cu Severn poate fi eronata, dar nu din cauza ca ar fi salbatica, adica nu pentru ca psihanalistul prescrie rigid niste concepte, pentru ca e tocmai dimpotriva. Dar mi se pare interesant ca ai inteles contrariul. Poate ca ne lamureste Stefan ce a spus de fapt Rachman.

      Acum, cu faptul ca analiza asta ar putea fi importanta pentru a arata importanta spontaneitatii si autenticitatii in practica psihanalitica nu pot decat sa fiu de acord. De altfel, si Freud era de acord cum proceda Ferenczi cu Rachman, cum se spune chiar in articol.

      Pe de alta parte nu cred ca spontaneitatea si autenticitatea au fost considerate vreodata mai putin importante in practica psihanalitica. Stii ca asta-i obiectia mea mai veche la unele exagerari mari, cum mi se par, a anumitor vederi relationale, asa cum au fost acestea expuse la Gradiva. Dimpotriva. Cum sa fie considerata autenticitatea neimportanta? Nu tocmai acesta-i scopul formarii si experientei psihanalitice?

      Ca sa-ti spun drept si pana la capat, eu nu cred ca poate exista asa ceva precum "analiza mutuala". Ce ar fi aceea? E totusi o distanta lunga de la pozitia "doctorului care vindeca un pacient prin anumite interventii" si simetria perfecta in relatia analitica. Sunt doua extreme, cele doua, intre care spontaneitatea si autenticitatea despre care vorbesti ar fi bine sa fie gasite. Asa cred.

      Ștergere
    4. Pai Ferenczi asta zice a facut, analiza mutuala. Deci exista!

      Ștergere
  2. Ioana M.5/6/12 15:34

    Uimitor cat de vizionar putea fi Freud. Ce distanta intre cel care o incurajeaza pe Severn si patriarhul rigid al psihanalizei. Cati "copii" au contribuit la aceasta idealizarea "maestrului"...

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!