Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Matematica si trauma. Un text de Ferenczi revizitat ieri la Budapesta



Paolo Rona, Universidade de São Paulo, 
 Associação dos Fóruns do Campo Lacaniano São Paulo, Brazil

Revenim cu detalii de la Conferinta Internationala Sándor Ferenczi cu tema "Feţe ale traumei" care se desfasoara in aceste zile la Budapesta. De data asta ne concentram pe interventia lui Paolo Rona, psihanalist din São Paulo.


Preocuparea lui Ferenczi pentru matematica

Rona aduce in discutie un text despre matematica din 1920 in care Ferenczi spune despre matematician ca este cineva care are are o autoperceptie a proceselor metapsihice, dar si fizice. E foarte important felul in care Ferenczi leaga matematica de perceptia corporala, referindu-se si la retardarea restului dezvoltarii mentale care, la unii matematicieni, conduce chiar la imbecilitate. Ferenczi considera ca sistemul senzorial efectueaza operatii matematice, ca si inconstientul efectueaza operatiile lui specifice, in timp ce preconstientul se foloseste de logica pentru a repara greselile inconstientului. Intr-un sens diferit de cel care ne vine noua mai intai in minte azi, Ferenczi compara creierul cu un calculator.


Exista o legatura intre matematica si psihoza?

Rona aduce in discutie cativa mari matematicieni care sugereaza o astfel de legatura. Cantor, care sfarseste intr-un sanatoriu, diagnosticat cu psihoza maniaco-depresiva si preocupat sa demonstreze ca Fancis Bacon a fost adevaratul autor al operei lu William Shakespeare. Sau Gottlob Frege care dezvolta un delir de persecutie si convingeri antisemite in ciuda prietenilor sai evrei. Insa piesa de rezistenta a lui Paolo Rona o reprezinta János Bolyai, matematicianul maghiar care a creat conceptul de spatiu hiperbolic si caruia Imre Hermann, unul dintre discipolii lui Frerenczi, i-a dedicat o lucrare in 1945. Dimensiunea psihotica la Bolyai transpare, de exemplu, in preocuparea lui pentru a elabora o limba universala pornind de la limba maghiara, dar deformand-o pe aceasta din urma pana cand o face de nerecunoscut.

Casa din Cluj in care s-a nascut Bolyai in 1802


Uite unde ajungi daca te gandesti la paralele!

János Bolyai, alaturi de Nikolai Lobacevski, a pus bazele geometriei neeuclidiene prin neacceptarea unui postulat de-al lui Euclid care prevede ca printr-un punct exterior unei drepte se poate trasa o singura paralela. De aici rezulta noi spatii, in care nu exista paralele (spatiul proiectiv) sau exista mai multe paralele (spatiul hiperbolic). In textul lui, Imre Hermann relateaza ca tatal lui János Bolyai, matematicianul Farkas Bolyai, care s-a ocupat de educatia fiului sau, l-a rugat sa nu se lege de problema paralelelor, pentru ca o sa-i rapeasca pacea sufleteasca, o sa-i distruga mintea si viata.

Farkas Bolyai, tatal lui János

Sigur ca asta aduce in discutie Oedipul lui János Bolyai, care ar fi putut contesta postulatul paralelelor pentru a-si contesta tatal. Dar facand un detur prin Jacques Lacan, Paolo Rona rastoarna perspectiva si situeaza mai intai paralelele, apoi Complexul Oedip. Paralelele sunt chiar structura care interpreteaza complexul Oedip.


Teoria seturilor si topologia

Pentru Lacan, structurile matematice sunt structurile psihice. Luand in considerarea confuzia limbilor la care se refera Ferenczi (1932), trauma psihica apare atunci cand aceste structuri sunt puse in pericol sau distruse. Atunci cand matematica atinge indeterminarea, ea introduce teoria seturilor si topologia, pentru ca trebuie sa creeze un minim spatiu. Asta face si trauma. Cand structurile matematice ale psihicului se destructureaza, ea creaza seturi. Paolo Rona nu foloseste cuvantul fragmentare, dar despre asta pare ca vorbeste. In acest sens folosea Ferenczi metafora calculatorului: in sensul ca mintea, asemeni masinii de calculat, imparte in unitati. Daca nu exista unitati pe care sa le numesti seturi, totul ar fi indiscriminat. Ar fi sfarsitul lumii asa cum o stim noi. Facand abstractie de o normalitate, fiecare patologie e un calcul.

Ştefan Lungu

este în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului.

DE ACELAŞI AUTOR


Toate articolele acestui autor
*

4 comentarii

  1. Hmm, citind titlul ma dusesem cu gandul la vesnica tortura a elevilor si angoasele pe care le induce matematica...insa pot comenta chiar si asa implicatiile psihologice ale matematicii, mai ales pentru un om inteligent poate dar ne-geniu:

    1)invatarea de matematica este ceva totusi departata de natura umana si felul in care functioneaza mintea, impunand o abstractizare imensa, de exemplu e mai usor sa inveti o limba straina, caci ai fost programat sa inveti sa vorbesti, sau sa citesti o carte de psihologie, caci te poti raporta la tine insuti cel putin, dar ce te faci in fata unei teoreme?

    Pe de alta parte oare tot ce e ne-natural e nociv? de exemplu, faptul ca eu stau si scriu mesaje unor oameni pe care nu ii vad, sau aud muzica dintr-o cutie, e normal?

    2)matematica impune seriozitate din partea elevului, care ar trebui sa invete constant si care nu poate ajunge in Rai pocaindu-se pe ultima suta de metri ca sa spun asa, care nu poate compensa niste goluri chiar mici, goluri care se aduna, si nici, si aici e foarte important lipsa de orice interes din partea profesorilor...

    mi-aduc aminte ce tortura a fost in liceu pentru mine sa invat in clasa a9-a inductia matematica, mi-aduc aminte ca am luat nota mica si ce scandal am avut acasa, cat a trebuit sa suport sa fiu 'dezamagirea familiei' ,rebutul de care aproape ca se rusinau, pentru ca apoi luand cu rabdare materia, singura in vacanta si acordandu-mi timp sa constat ca defapt era chiar banal si ca daca as fi gasit un strop de interes, un strop de rabdare sau macar as fi avut meditatii acasa m-as fi descurcat fara sa sufar atata

    o experienta asemanatoare am avut si in clasa a-10a la trigonometrie, profesoara nu ne-a explicat cum e cu cercul trigonometric, ne-a trantit direct niste formule, eu creadeam ca asta inseamna si le-am tocit dar mai mult de 5 nu luam...apoi iarasi m-am lamurit cum sta treaba, dar in vara...

    cat despre legatura dintre 'social akwardness' si matematica mi se pare o prejudecata nefondata, serios acuma faptul ca intre genii erau si nebuni, nu inseamna ca toate geniile sunt nebuni, sau ca oamenii care studiaza stiinte exacte sunt nebuni...doar nu credeti in cliseul ala stupid cu tocilarul care invata dar are o stima de sine scazuta...

    cat despre tatal meu de exemplu e adevarat ca nu e genul sociabil si descurcaret, si e de un egoism feroce(eu fiind aproape corigenta dar el tot nu vroia sa miste un deget, iar din partea mamei nu auzeam decat predici despre vointa, motiv pentru care am si acum un gust acru) dar nu din cauza matematicii ci din cauza educatiei si a faptului ca fiind preocupat de invatatura(lucru care ii absorbea energia aproape total) si traind in comunism a putut sa nege aspecte neplacute ale realitatii, devenind ne-realist ca sa nu folosesc un termen mai dur.

    M

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca e psihanalist e clar. I-as recomanda sa mai coboare putin din copac si sa mai vada ce inseamna psihologia adevarata in ziua de astazi..behavioral decision theory,cum afecteaza configuratiile ( hard-wired) din creier anumite modele de procesare ( a se citi neurostiinte),etc. Teoriile psihodinamice au lasat doar tampiti pe lumea asta..si marea parte nici macar nu sunt testabile...ar mai trebui sa isi aminteasca ca sunt in secolul 21 in care exista studii asupra biasurilor,modele de computatiile,evidence based therapy ( da chestia aia numita statistica e folosita)..si sa mai da uitarii curentul asta dezvoltat de un drogat pe nume Freud.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate ca matematica nu implica atat de mult o abstractizare pentru a apartine naturii umane si poate ca daca stam sa ne gandim putin la complexitatea ei, la faptul ca printre segmentele ce o alcatuiesc, prin clasa a 11-a ai descoperit cu o autentica uimire si infinita dedicare analiza matematica, geometria analitica, in aspectul ei de arta creatoare de forme si nuante noi, nu ar mai parea atat de greu de definit, de reprezentat. Si pana la urma, oare chiar ne nastem “programati” sa invatam doar limbi straine, sau sa citim doar carti de psihologie ? Pare destul de preconceputa aceasta parere. Mai degraba ne nastem sa invatam cat mai multe…cam asta ar fi rolul experientelor de viata, de orice natura, nu ?
    Pentru ca stim cu totii, in mai mica sau mai mare masura, de mai curand sau din trecut, matematica nu reprezinta doar cifre si procentaje , ci prin esenta, atunci cand realizezi ca dupa multi ani in care credeai ca e ceva care te poate distruge (si de ce nu, de multe ori era aproape s-o faca), apare o noua perspectiva in care tu, cel care te speriai de aceasta forta nebanuita cu care actionau toate "teoremele" acelea de neinteles, vezi mai departe de inscrisurile din manualele rasfoite si recitite la nesfarsit, in cautarea unui raspuns teoretic si de ce nu, superficial pe alocuri. Acum, desi uneori poate ca a durut mai rau ca niciodata, la o limita a insuportabilului pentru tine si pentru ceilalti, intelegi ca ea, matematica este o parte vitala pentru natura umana, pentru ca desi la o prima impresie poate parea greu de descifrat, de pus in cuvinte “umane”, limbajul mintii pana la urma, e fondat pe conexiunile dintre doua puncte…A si B. Si aici…din nou ajungem la matematica, dar si la minte totodata.

    Ce e dureros, e ca experientele astea indelungate, in care simti ca pierzi totul si ca n-ai sa mai poti pune nimic la loc, in care si ceilalti ajung sa nu mai creada in inteligenta (si aici poate c-ai fi putut folosi alta descriere, dar ar parea ca e o urma de vanitate  ) matematicii, se intampla, insa si ele cu un scop…acela de-a aduce odata cu venirea lor, momentele acelea de eliberare din lanturile rigide ale unui numar negativ(ist).

    La urma urmei, matematica in sine se defineste ca stiinta care studiaza structuri abstracte –sau nu- cu ajutorul logicii, a relatiilor cantitative de spatiu, sau/si de forma. Nu pare atat de diferita de restul stiintelor teoretice. Poate doar ca are cumva, un avantaj (sau dezavantaj, in functie de caz, bineinteles) ca este capabila sa combine doua tipuri de abordare cruciale : logica mintii si spatial experientei. Asta, nu e deloc un lucru rau, pana la urma…nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  4. Inca ceva legat de geniu si de superficialitate. As putea interpreta aceste doua concepte, ca fiind doua fete ale aceleiasi monede. Sa ma explic de ce.

    Atunci cand au existat momente in care totul parea pierdut si "teorema" se indeparta din ce in ce mai mult de sensul ei autentic, aceasta vasta creativitate genialo-superficiala (o, si inca in ce masura) a reusit, ca prin replierea la o intelegere simplificata simbolic, sa scoata la suprafata, impreuna cu viitorul rezultat dorit (si cel sanatos), infinite cai de a actiona/percepe/reprezenta cuvintele, iar asta, s-ar putea traduce in ideea ca a fi creativ, de cele mai multe ori implica a avea capacitatea de a ma preschimba in mii si mii de forme, precum un cameleon ( si aici metaforele pot continua), care isi foloseste atuurile cu care a fost inzestrat din nastere, nu numai pentru a supravietui in "salbaticie", ci si pentru a ii da un sens. A construi ceva din nimic, inseamna sa fiu un vesnic Sisif, insa a construi intens, genial sau deopotriva, superficial, inseamna sa fiu atat artist, cat si matematician, arhitect, pictor, poet, si lista poate continua la nesfarsit. Acest talent creativ, face diferentierea majora, pe care astazi o resimti atat de mult.

    Cuvintele sunt de prisos in momentele de acest gen.


    Multumiri geniilor, oamenilor de stiinta, teoreticienilor, artistilor si...deopotriva superficialilor.

    RăspundețiȘtergere

Atentie, se interpreteaza!