Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

O metoda periculoasa?

miercuri, 20 iunie 2012


Keira Knightley cu Michael Fassbender intr-o scena S&M din A Dangerous Method

Am vazut filmul lui Cronenberg intr-o seara de duminica downloadat de pe Itunes. Cum aveam un exemplar din Femeile lui Freud langa mine (cartea Lisei Appignanesi si a lui John Forrester despre femeile care au marcat si influentat evolutia lui Freud), am tras cu ochiul la carte in timp ce ma uitam la film. Daca ma gandesc bine, nu m-a prins foarte tare filmul, dar mi-a generat multa curiozitate. Cum stiam lucrurile care in film sunt accentuate, adica relatia lui Jung cu Freud si "divortul" lor, nu mi s-a parut ca invat ceva nou din film despre ei. Partile cele mai interesante pentru mine au fost cand povestea se concentra pe Sabina Spielrein si Otto Gross.

M-am uitat si pe cartea care a lansat filmul. Fosta teza de doctorat, cartea lui John Kerr este o bine documentata si prost editata analiza a relatiei intre Jung si Freud. Cartea lui Kerr s-a inscris intr-un val mai larg al psihanalizei demistificatoare din anii ‘90, cand psihanaliza era varata in razboaiele memoriei (adica daca memoria in terapie e adevarata sau nu), atacata ca teorie ne-stiintifica si vazuta ca frauda. Cumva asta incearca sa faca si Kerr, sa demistifice originile psihanalizei si sa ne arate fata adevarata a fondatorilor, Freud si Jung. Kerr crede in ipoteza ca Freud a avut o relatie sexuala cu sora sotiei lui, Minna Bernays, iar pe Jung il demistifica ca fiind un manipulator care a folosit-o sexual pe Sabina Speilrein, pacienta lui. Kerr are nevoie de ambele adultere ca sa arate cum Freud si Jung s-au santajat reciproc cu ceea ce stiau unul despre altul.

Cartea, care incepe cu un citat foarte rau a lui William James despre psihanaliza - si anume ca simbolismul si teoriile visului din psihanaliza sunt periculoase - este mult mai deschisa fata de psihanaliza decat o indica inceputul (asa cum e de asteptat de la un editor de carti de psihanaliza; Kerr era editor la The Analytic Press cand a scris cartea). Partea cea mai puternica a demonstratiei este cea care a dus si la producerea filmului, in care relatia lui Jung cu Spielrein este bine documentata si contextualizata cu instrumente de istoria psihologiei si istorie sociala.

Filmul are o intentie clinica, care corespunde cu ceea ce personajele fac tot timpul in film, adica se analizeaza tot timpul. Din punctul asta de vedere, mi se pare ca Cronenberg reda bine timpul psihanalizei timpurii, plin de experimente noi si de posibilitati de explorare clinica, care sunt mai tarziu sufocate de accentul pus pe tehnica. Ce mi s-a parut aici interesant este deschiderea catre analiza mutuala, care a devenit mai tarziu tabu in psihanaliza. Relationalii psihanalitici (Lewis Aron) au devenit interesati de Jurnalul lui Ferenczi, unde analiza lui mutuala cu Elizabeth Severen este detaliata si analizata ca un model interesant de analiza esuata. Dar experimentele mutuale nu erau o exceptie pentru primele comunitati de psihanalisti. In film, Freud il trimite pe Otto Gross sa fie analizat de Jung. Gross il analizeaza pe Jung. Jung o analizeaza pe Spielrein, iar Spielrein aproape ca e invitata sa fie analista lui Jung. Freud analizeaza visele lui Jung, dar nu se ofera spre analiza lui Jung. Analiza mutuala pare din film ca era norma analistilor timpurii.

O a doua parte interesanta este relatia S&M pe care Spielrein o are cu Jung. Din punctul asta de vedere, relatia anticipeaza textul lui Freud din 1919, "Un copil este batut". Spielrein isi centreaza placerea erotica pe durere, iar Jung este unul din producatorii de durere privilegiati. Spielrein intelege din viata ei erotica legatura intre placere si durere si teoretizeaza un instinct distructiv ca un opus al instinctului sexual. Filmul ii confera lui Spielrein un rol catalizator al unor dezvoltari importante din psihanaliza, cum ar instinctul mortii (Freud) si dualitatea anima-animus (Jung). E unul din putinele filme pe care le-am vazut si in care S&M-ul este luat in serios, ca o relatie serioasa si poate terapeutica intre doi oameni. El este erotizat foarte tare in scenele sexuale dintre Jung si Spielrein.

Partile care mi-au placut mai putin sunt cele care au fost sarite de catre scenarist. Spielrein, dupa aventura cu Jung, devine una din primele psihanaliste certificate (poate chiar cea mai tanara) si mai tarziu este analista lui Jean Piaget si lucreaza cu Vygotski si Luria la Moscova. Mie asta mi se pare foarte interesant. Otto Gross, care e personajul care mie mi-a placut cel mai mult din film, este detaliat putin, aproape e schitat. Gross a fost un psihanalist anarhist, socialist si feminist, care a anticipat serios combinatia de teorie sociala si psihanaliza a Scolii de la Frankfurt. El a teroretizat sexualitati non-normative si este un pre-Wilhelm Reich inainte de orgasmatron si de alte instrumente captivante de eliberare sexuala. Filmul este schematic in castingul pe care il face. Freud este fondatorul de scoala care cauta urmas. El e viclean si foarte politic. Jung e aspirantul care e independent si vrea sa se distanteze de parintele fondator. (Kerr e aici foarte interesant in carte cand sugereaza ca Jung era cumva in centrul psihiatriei, iar Freud avea nevoie de Jung pentru a captura mainstream-ul psihologiei). Spielrein este pacienta sedusa, care devine independenta si razbunatoare dupa abandon. Gross este seducatorul fara scrupule, nebun, cocainoman si opusul creatorilor de scoala cum sunt Freud si Jung.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Cred ca cel mai mult mi-a placut Keira Knightley, care este extraordinara ca Spielrein. Ea face un accent rusesc foarte bun in engleza, iar scenele de psihanaliza sunt convingatoare. Mi-a fost frica ca o sa ii cada accentul rusesc, dar nu s-a intamplat pana la final:) Viggo Mortensen este un Freud ok (imi place cum suna asta "un Freud ok!"), dar se vede ca Cronenberg il distribuie pentru ca este unul din actorii favoriti. Din pacate, Freud-ul lui Cronenberg nu a avut nimic din personajul din A History of Violence, care parca era locuit de resident evil care abia astepta sa iasa la suprafata. Mi-ar fi placut un Freud cu resident evil in el. Vincent Cassel face un Otto Gross foarte reusit si inspira o sexualitate debordanta. Fassbender este un Jung foarte controlat, aristocratic si pare ca reuseste sa redea cumva personajul din epoca. Pentru ca actorul este foarte controlat, lui Jung parca ii lipseste partea de dementa si de mister pe care o asociez eu cu personajul istoric.

Jung "real" in 1910

De fapt, o metoda periculoasa este o soap opera pentru noi, contemporanii lui Cronenberg. Ca sa intelegem ce inseamna diferenta intre istorie si film, uitati-va la Jung ca personaj istoric si Fassbender ca Jung. Uitati-va cum sta costumul pe unul (Jung), prafuit si un pic cam mare si uzat.

Jung "fals" cu Freud, cum il reconstruieste Cronenberg

Pe celalalt (Fassbender) sta ca si cum l-am scos de la o casa de moda cu pretentii. Uitati-va la privirea unuia (Jung real), care e misterioasa si usor intrigata. Uitati-va la privirea celuilalt, care stie ca trebuie sa sara in avion in curand, sa produca Shame. Istoria e atat greu de reprodus, asa incat orice efort de acuratete o face un pic zapacita si tradatoare. M-as fi multumit cu o varianta mai putin interesata de acuratete si mai mult cu una creatoare de interes.

Bogdan Popa

este pasionat de psihanaliză, nu îi plac republicanii americani, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce.

DE ACELAŞI AUTOR

*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!