Ultima ora

Viata lumii

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Otto Gross, profet al revoluţiei sexuale




1. Amanta lui Jung

Nu mă aşteptam să-l regăsesc în admirabilul film al lui David Cronenberg, A Dangerous Method, pe sulfurosul doctor Otto Gross. Mă aşteptam la Freud, desigur, care a stabilit relaţii conflictuale cu cinematografia încă de când Pabst a început, cu ajutorul lui Karl Abraham, să filmeze Secretele unui suflet. Şi mă aşteptam bineînţeles şi la Jung, patriarhul din Küssnacht, pentru o vreme prinţul moştenitor al lui Freud. Şi la Sabina Spielrein, a cărei corespondenţă cu Freud şi Jung, descoperită în anii '70, adaugă o notă romantică şi explozivă raporturilor dintre cei doi bărbaţi.

Legătura cu Jung, importanţa pe care ea o acorda instinctului distrugerii şi în cele din urmă moartea sa într-o sinagogă, împuşcată de nazişti, suscită curiozitatea istoricilor şi interesul romancierilor şi pe al cineaştilor. Înainte de A Dangerous Method, care e o adaptare a piesei lui Christopher Hampton, scenaristul Legăturilor primejdioase, Sabina Spielrein inspirase deja două filme: Prendimi l'anima (The Soul Keeper / L’Âme en jeu) de italianul Roberto Baenza (cu Emilia Fox şi Iain Glen) şi Ich hiess Sabina Spielrein (My Name Was Sabina Spielrein) de suedeza Elisabeth Márton (ambele nedistribuite în Franţa, dar disponibile pe DVD).

2. Calcule negustoreşti

În schimb, Otto Gross a fost doar foarte recent tradus, la Editura Sandre, cu Psihanaliză şi revoluţie, prefaţată de cel mai erudit germanist, Jacques Le Rider, care vede în Otto Gross dublul lui Otto Weininger, cel căruia i-a şi consacrat prima sa carte: Cazul Otto Weininger. Amândoi fiind evrei austrieci, morţi de tineri, unul în mizerie la Berlin, celălalt sinucigându-se la Viena, în casa lui Beethoven. Amândoi deşteptându-i lui Freud amintiri urâte.

Otto Gross cu deosebire, acest psihanalist turbulent care pleda pentru un "imoralism erotic" şi care păstra din sejururile sale în America de Sud un gust excesiv pentru cocaină, morfină şi opiu. Geniu sau schizofren? Freud va ezita, considerând totuşi că, prin extravaganţele sale teoretice şi practice,
el a văzut ramura pe care se bazează civilizaţia (scrisoare a lui Freud către Jones). 

Curele de dezintoxicare îl poartă pe Otto Gross la spitalul din Burghölzli, unde devine un apropiat al lui Jung şi Sabina Spielrein. Jung va încerca să-l analizeze, dar Otto e cel care-l va influenţa pe Jung, incitându-l să nu se opună puterii de seducţie a Sabinei. Filmul lui Cronenberg este, în această privinţă, conform realităţii. Mulţi ani mai târziu, Jung se va căi şi îi va scrie lui Freud că
Gross şi Spielrein au fost experienţe amare.
Ca şi pentru Freud, pentru Jung refularea sexualităţii este condiţia esenţială a culturii.
Trebuie că există unele dezavantaje pe lume, scrie Jung. La urma urmelor, cultura este rezultatul unor lucruri neplăcute.
Şi Freud, şi Jung sunt oameni ai secolului al XIX-lea. Nu e şi cazul lui Otto Gross, care refuză aceste calcule negustoreşti ale câştigurilor şi daunelor impuse de civilizaţie. Şi refuză să fie un director de suflete care să le solicite pacienţilor săi
renunţări care nu vor face decât să le agraveze starea.
El se revendică de la Freud, desigur, dar mai ales de la Nietzsche. Boema müncheneză din Schwabing şi cea din satul Ascona din Alpii Tessinului unde pot fi întâlniţi anarhiştii, spiritele şi iluminaţii de toate soiurile, iată locurile sale preferate.

O noapte cu Franz Kafka

Tatăl său, Hans Gross, ilustru criminalist austriac şi prieten cu Freud, hotărăşte să-l aducă pe fiul său Otto cu orice preţ pe calea cea dreaptă. Va reuşi chiar să facă să fie arestat de poliţia prusacă la Berlin. Îl readuce în Austria şi îl internează într-un azil psihiatric particular din Tulln. Ceea ce provoacă un enorm scandal, mult peste graniţele Imperiului Austro-Ungar, întrucât Otto Gross a devenit un simbol al revoluţiei sexuale şi al mişcării expresioniste. Însuşi Guillaume Apollinaire, ca şi Blaise Cendrars în persoană îi vor lua apărarea în mod public, ulceraţi de această tentativă de omor a fiului de către tată.

Sigur, Otto Gross recunoaşte că le-a procurat otravă unor pacienţi ai săi pentru ca ei să-şi încheie socotelile cu viaţa. Dar care medic cât de cât uman n-a făcut-o? Moartea tatălui în 1915 îl eliberează pe Otto la propriu şi la figurat.

Continuă să îl înalţe pe Freud în slăvi, subliniind în acelaşi timp necesitatea de a dinamita ordinea socială existentă. Şi îşi reia analiza cu Wilhelm Stekel, celebrul psihanalist vienez care se va sinucide, şi el, trăgându-şi un glonţ în cap sub portretul lui Freud.

Înainte de a muri în 1920 de foame şi de frig, pe un trotuar berlinez, Otto Gross trece prin Praga, unde îi întâlneşte pe Franz Werfel, Max Brod şi Franz Kafka. Peste noapte, între două injecţii, Otto îi va explica lui Kafka doctrina sa. Şi se va servi de un pasaj din Biblie pe care Franz nu-l ştie.
Dar din laşitate şi oboseală, nu i-am mărturisit... de altfel, cred că şi cu mintea limpede n-aş fi înţeles ce-mi spunea,
îi va povesti Kafka Milenei. Dadaiştii zürichezi şi berlinezi, pe de altă parte, îl consideră pe Otto Gross profetul lor.

Este înhumat la 13 februarie 1920 în cimitirul evreiesc din Berlin. Oare se va încumeta vreun regizor să îmbrăţişeze aşa un destin pe cât de improbabil, pe atât de fascinant - şi mai actual de fapt decât pare?

Bucuros aş fi vorbit despre asta cu Raoul Ruiz, dar el e deja alături de Otto Gross.

Traducere de D. L. Bîtfoi

Roland Jaccard

este scriitor. Nihilist, a fost un apropiat al lui Cioran şi Louise Brooks. A scris mult despre psihanaliză. Trăieşte la Paris.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

2 comentarii

  1. "admirabilul film al lui Cronenberg"? mie mi s-a parut jenant de prost..prost si vulgar. ma rog, bun de vazut pentru cei care vor s-o vada in desuuri pe domnisoara asta care-o joaca pe Sabina Spielrein.

    RăspundețiȘtergere
  2. In mod cert, e geniu. Si stie asta ;)

    RăspundețiȘtergere

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!