Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Fantasma sau fantezie? (Episodul 2)

marți, 25 septembrie 2012


In episodul anterior am vorbit cu predilectie din perspectiva lingvistica despre diferenta dintre fantasma si fantezie, acesta din urma fiind cuvantul folosit de Freud, care implica - pe langa ceea ce desemnam noi prin fantasma - actiunea de a privi. In cele ce urmeaza, vom face o incursiune intr-un alt domeniu. Dar legatura cu investigatia lingvistica ramane fertila, pentru ca, ceea ce nu am pomenit noi ieri, este ca limbajul lasa sa se inteleaga ca privirea pare sa opereze un salt de natura sau o schimbare de substanta, cum vreti sa ii spuneti, ca in cazul cuvantului grecesc thea care, cu accent pe "e" inseamna privire, dar cu accent pe "a" inseamna zeita. Avand in vedere ca accentele au fost introduse abia in perioada bizantina, e lesne de inteles ca acelasi cuvant thea reunea, pana atunci, ambele sensuri. Exista si alte exemple pe care, pentru fluiditate, le trecem aici cu vederea. In treacat, mai merita sa recurgem la istoria religiilor pentru a ne aminti de multiplele situatii in care divinitatea este reprezentata printr-un ochi: de la ochiul lui Horus la ochiul lumii din scripturile budiste sau la cel de-al treilea ochi al lui Shiva ori la atat de popularul ochi al providentei care a facut cariera in crestinismul occidental, incepand cu Evul Mediu si culminand cu Barocul. Iar pentru cei mai materialisti, ochiul providentei va readuce in minte imaginea placuta de pe reversul bancnotelor verzi.


Discurs asupra metodei

Freud repeta insistent, pana iti face capul calendar, ca psihanaliza nu este o viziune despre lume. Nu totul este interpretabil din punct de vedere psihanalitic, cum mult prea multi tind, eronat, sa creada. Sigur ca nu poti trai asa, ca planta, fara o viziune despre lume, dar, in conditiile astea, Freud atrage atentia ca psihanaliza se racordeaza la viziunea despre lume a stiintei. Acuma intelegem de ce si-a schimbat el teoria de atatea ori pe parcursul vietii: pentru ca viziunea despre lume a stiintei e in permanenta evolutie, nu e dogmatica sa fie imuabila. Daca-l urmam pe Freud, urmam si exigentele cercetarii actuale, care nu mai poate fi decat interdisciplinara. Asa ca, dupa ce am profitat de experienta lingvistilor, e randul sa vedem ce alte stiinte pot sa ne mai aduca o clarificare, cat de mica, in problema noastra. Problema pe care o ridica morala episodului precedent era, in fond, destul de serioasa: cum produce actiunea de a privi (care e componenta biologica a fanteziei) trecerea din planul fizic (ochi, lumina) in cel psihic (ganduri, sentimente, vise)? Merita, insa, sa mai mentionam un lucru: Freud ne avertizeaza ca viziunea despre lume a stiintei este opusa viziunii pe care religia o are despre lume. Sa remarcam finetea si sa nu ne lasam dusi in eroare: nu e vorba aici de existenta sau inexistenta lui Dumnezeu, ci despre un anumit model de gandire, despre un anumit fel de a pune problema. Astfel, desi am intitulat acest paragraf Discurs asupra metodei, pozitia noastra ne separa de Descartes, potrivit caruia corpul si mintea (sufletul) sunt doua substante diferite. Aceasta viziune despre lume apartine religiei. Noi insa vom imbratisa mai degraba intuitia lui Spinoza, pentru care corpul si mintea (sufletul) sunt aceeasi substanta, mintea fiind un fenomen al corpului. Privim, deci, omul ca pe un corp care gandeste, sau intelegem gandirea ca pe o functie superioara a corpului, ori luam mintea drept un fenomen al corpului: alegeti ce exprimare vi se pare mai prietenoasa! Vom vorbi mai pe larg despre aceste lucruri in episodul al treilea, maine. 

Schema prin care Descartes punea pe seama actiunii glandei pineale
legatura dintre cele doua substante, corpul si mintea


Putina fizica, dar interesanta

Nu ne gasim in pozitia expertului in fizica, dar ne gasim in aceea a omului care poate pune intrebari. Cum produce, deci, actiunea de a privi trecerea din planul fizic in cel psihic? Daca vreau, de exemplu, ca un corp sa treaca printr-un geam, trebuie sa il arunc cu suficienta energie ca sa treaca prin geam, energie care, in acest proces, va sparge geamul. Doar ca exista o multitudine de situatii care refuza sa se conformeze acestei reguli. Fotonii, bunaoara, pot trece nestingheriti prin geam cu o energie mai mica, ei nu sunt nevoiti sa sparga geamul. De fapt, ei sunt dincoace, dar sunt si dincolo de geam. Fenomenul asta l-a facut pe Schrödinger sa se intrebe "unde e tunelul?" si, de aici, se numeste tunneling.  

Efectul de tunneling printr-o bariera: energia particulei care face tunneling ramane aceeasi,
dar amplitudinea ei descreste. Sursa: Wikimedia Commons 

Problema este insa ca nu doar fotonii fac tunneling. De fapt, cel mai cunoscut exemplu al lui Schrödinger, paradigma lui, consta in bila care trece de partea cealalta a unui deal fara sa-l urce, numai prin fenomenul de tunneling. Retinem, insa, ca se poate trece, fizic, intr-un alt plan si retinem existenta fenomenului de tunneling, care face acest lucru posibil. Momentan putem sa speculam ca ceea ce surprinde privirea tine de realitate, dar se regaseste si in interior ca atare, prin fenomenul de tunneling. Privirea e cea care permite fenomenul schrödingerian de tunneling; ea este cea care lasa fotonul sa intre. Astfel, ea nu face un salt de natura, nu isi modifica substanta, ci face un salt topic. Privirea efectueaza testarea realitatii. Ca sa intelegi ceva despre care nu stii sigur ca este real, trebuie sa iti imaginezi. Trebuie sa ti-l imaginezi, pentru ca altfel nu crezi in realitatea lui. Trebuie sa-ti faci despre el o imagine mentala, sa-l privesti in tine insuti. Insa acest fenomen de tunneling trebuie sa il presupunem si in cazul celorlalte simturi, inclusiv in cazul simtului interoceptiv, care recepteaza senzatii din interiorul corpului. Acest din urma caz ar explica, de exemplu, cum gandirea ar functiona dupa modelul procesului de hranire, asa cum a observat Bion.

Efectul de tunneling ilustrat de rezolvarea ecuatiei matematice a lui Schrödinger 
cu programul Mathematica 8. Sursa: Wikimedia Commons

E timpul aici sa amintim o observatie a lui Freud, evident trecuta cu vederea de majoritatea urmasilor sai intr-ale psihanalizei. Ne referim la faptul ca, pentru Freud, inconstientul este corpul (si Anzieu a simtit nevoia sa atraga atentia asupra acestui aspect al teoriei freudiene). De altfel, Freud intareste aceasta idee spre anii '20 cand isi remaniaza drastic teoria, introducand se-ul in componenta aparatului psihic. Prin aceasta, Freud infirma orice diferenta de substanta intre minte si corp. De altfel, aceeasi atitudine razbate si din terminologia pe care o impune bolilor psihice, aceea de nevroza, termen adus din experienta lui de neurolog. Inseamna ca pentru el boala psihica e corespondentul unor evenimete care au loc la nivelul retelelor neuronale. Sa nu uitam ca prin felul in care descrie componenta neuronala a proceselor psihice in Proiect de psihologie stiintifica (1895), Freud a revenit in atentia comunitatii stiintifice actuale. Pentru the average John, lucrurile astea sunt, in anul de gratie 2012, de la sine intelese. Dar daca John va face o pasiune pentru un anumit gen de literatura psihanalitica, achizitiile stiintei isi vor pierde din importanta in ochii lui. Noi il sfatuim pe John sa-l citeasca pe Freud fara prejudecati si, mai ales, fara post-judecati.


In acest punct, insa, e cazul sa ne punem doua intrebari.


Prima intrebare este despre timp

Cum se face, insa, ca pentru Freud, se-ul este organizat atemporal / in inconstient nu exista timp timp, pe cand eul / constiinta sunt organizate temporal? E timpul sa ne intoarcem la fizica, asa cum si-a intors atentia catre fizica si psihologul, psihiatrul si neurochirurgul american de origine vieneza Karl Pribram. In colaborare cu fizicianul David Bohm, Pribram dezvolta teoria holonomica despre creier, teorie in care ideea lui David Bohm despre ordinea implicata este de maxima importanta. Ca sa fie clar, el intelege implicat in sensul etimologic de a impaturi spre interior (cum e si-n romanescul plic, de exemplu). Astfel, conform teoriei holonomice,
in some sense each region contains a total structure 'enfolded' within it 
modelul holonomic fiind o extensie a felului in care functioneaza o holograma, care contine imaginea intacta in orice punct. Fotonii ne readuc aminte ca nu am iesit de sub incidenta privirii si a imaginilor - nu va ingrijorati, vorbim tot despre fantezie! Bohm considera ca, in ceea ce priveste constiinta / constientul, 
each moment has a certain explicate order, and in addition it enfolds all the others, though in its own way. So the relationship of each moment in the whole to all the others is implied by its total content: the way in which it 'holds' all the others enfolded within it.


Constiinta e, astfel, un proces in care cotinuturi anterior im-plicate devin ex-plicate si continuturi anterior ex-plicate devin im-plicate. Iar legatura clara cu fizica cuantica, Bohm o face astfel: 
One may indeed say that our memory is a special case of the process described above, for all that is recorded is held enfolded within the brain cells and these are part of matter in general. The recurrence and stability of our own memory as a relatively independent sub-totality is thus brought about as part of the very same process that sustains the recurrence and stability in the manifest order of matter in general. It follows, then, that the explicate and manifest order of consciousness is not ultimately distinct from that of matter in general. [s. n.]
(David Bohm, Wholeness and the Implicate Order, Routledge, Londra, 1980)


Daca asa stau lucrurile, reiese concluzia simpla ca timpul este ceva specific functionarii constiintei. Si pentru ca la nivelul constiintei se realizeaza contactul cu realitatea, ce se intampla este ca noi luam felul ei de functionare drept o lege a realitatii. In realitate, insa, s-ar putea sa nu existe timp, asa cum inclina sa creada destui fizicieni contemporani. Oricum, chiar daca admitem ca in realitate exista timp, in inconstient nu exista timp pentru ca inconstientul este corpul. Mai concret, inconstientul este informatia im-plicata stocata integral in toate celulele corpului, ca intr-o holograma, pe cand constiinta, activand unele sau altele dintre informatii (ca raspuns la un stimul), face aceasta informatie ex-plicata, astfel generand timpul. Constiinta este un organ de simt, iar timpul tine de modalitatea in care ea percepe. Ceea ce inconstientul im-plica, constiinta ex-plica. Modelul hologramei descrie cosntiinta ca pe o lentila. 



A doua intrebare este mai prozaica: despre mancare, sex si bataie 

Fizica e fizica, substanta unica e substanta unica, explicarea fanteziei dupa modelul fotonului care face tunneling e o pista necesara, dar ne lovim de urmatoarea problema: cum sunt integrate in aceasta paradigma foamea, sexualitatea si agresivitatea? Am plecat de la foame si am incercat sa gasim o reprezentare mentala / imaginara a foamei, insa noi nu am fost capabili sa gasim una care sa traduca direct senzatia de foame. Singurele reprezentari mentale care ne-au trecut prin cap au fost de tipul comportamentelor corporale: sunt mort de foame, sunt lesinat de foame, gestul de a te tine cu mainile de burta, imi ghioraie matele de foame, etc. 


Din ce stim noi, nu exista o reprezentare directa a foamei, asa ca am plecat de la abordarea fiziologica pe care o stim despre foame. Tinand cont de faptul ca, in principiu, corpul este homeostazic, foamea va fi perceputa ca un deficit. A fi satul va fi fi perceput ca o saturatie. Problema care se pune acum este cu ce anume sesizam aceste modificari de tip fiziologic, pentru ca atentia nu este inca implicata sau cel putin nu acel gen de atentie pe care o vedem strict legata de perceptia vizuala? Ni s-a parut un lucru util sa facem aceasta distinctie. Raspunsul pe care ni l-am dat la aceasta problema a fost ca organul de perceptie al impresiilor senzoriale este constiinta. De acum devine foarte clar ca ne inscriem in modelul freudo-bionian de explicare. Ceea ce ni se pare acum foarte interesant e faptul ca modelul aparatului digestiv folosit de Bion pentru explicarea aparatului psihic ne ofera o noua intelegere. Cand apare foamea, senzatia de deficit se translateaza la nivel psihic ca ne-san. Saturatia prin hranire elimina deficitul, ne-sanul, si ne da sanul. Modelul dupa care facem trecerea de la impresia corporala la impresia psihica e acelasi pe care vrem sa-l utilizam in cazul atentiei, si anume modelul fenomenului de tunneling descris de Schrödinger. Aceasta miscare de la stimulul fizic la cel psihic poate fi conceputa ca o translatie.


Morala episodului al doilea

De ce am pastrat atentia in afara acestei discutii pana acum? Pentru simplul motiv ca atentia vizuala stim ca se dezvolta ulterior in fiziologia corporala. Asta ne face sa ne gandim ca eul si realitatea externa se construiesc mult mai tarziu. Aici intrezarim o diferenta intre eu si constiinta, care inceteaza, astfel, sa se mai confunde. Asa se explica si de ce nu avem o reprezentare imaginara directa a foamei: pentru ca atentia si fantezia dezvoltandu-se ulterior, integreaza aceste fenomene psihice arhaice prin prisma fanteziilor ulterioare care sunt legate foarte puternic si de dezvoltarea sexuala. Observam o stransa legatura intre dezvoltarea organica si cea psihica: sistem cardio-respirator, sistem digestiv, sistem osteo-muscular si cel sexual. Poate ca cel mai important vestigiu al acestei dezvoltarii este angoasa care insoteste aceste achizitii si care este semnalul de alarma al constiintei. Angoasa, oricum, are acelasi model de organizare ca aparatul digestiv: deficit / saturatie sau fuga / lupta.

In episodul de maine va propunem o schimbare de perspectiva. Dar nu vrem sa stricam surpriza cu alte detalii. 

Ciprian Taus

este psiholog in formare psihanalitica.
DE ACELAŞI AUTOR


Toate articolele acestui autor
*

Ştefan Lungu

este în formare în psihoterapia şi psihanaliza copilului şi a adolescentului.
DE ACELAŞI AUTOR


Toate articolele acestui autor
*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!