Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Gandirea schizo-paranoida

miercuri, 18 iulie 2012


Textul meu este un succint rezumat al capitolului "Pozitia schizo-paranoida" scris de Priscilla Roth in culegerea intitulata Teoria kleiniana. O perspectiva contemporana editata de Catalina Bronstein (membru al Societatii Britanice de Psihanaliza) in 2001.


Incepand in 1935 cu lucrarea O contributie la psihogeneza starilor maniaco-depresive si continuand apoi de-a lungul intregii sale vieti, Melanie Klein a explorat ceea ce ea numeste ca fiind doua "pozitii" diferite: pozitia schizo-paranoida si pozitia depresiva. Klein a incercat sa inteleaga si sa descrie dezvoltarea mentala timpurie a bebelusului, precum si originile starilor mentale la copii mai mari si adulti. Ea a inceput cu ideea ca nou-nascutul are caracteristici innascute care vor determina in mod particular felul in care el raspunde si se relationeaza cu noua sa lume. Din experienta ei de analiza a copiilor si adultilor, a dezvoltat o teorie a evolutiei de la haosul si confuzia primelor momente de viata la modul in care copilul poate gandi despre asta, organiza si relationa cu lumea si oamenii. Klein a formulat o teorie care descrie evenimentele din dezvoltare ce au loc intr-un stadiu foarte timpuriu in viata umana, teorie ce s-a dovedit utila in intelegerea comportamentului si tulburarilor copiilor mai mari si adultilor.

Priscilla Roth spune ca nu putem "sti" ce gandesc si simt bebelusii, dar putem teoretiza despre asta bazandu-ne pe analiza adultilor si copiilor mai mari, pe studiile de observare directa a bebelusilor si pe studiile filosofice de teorii ale mintii. Klein a vrut ca termenul de "pozitie" sa fie inteles diferit de cel de "stadiu", cum ar fi cele freudiene: stadiile oral, anal, falic si genital, care se urmeaza unul altuia intr-o succesiune regulata si pe care individul sanatos le traverseaza pe rand. In teoria kleiniana, pozitia schizo-paranoida si pozitia depresiva sunt si raman tot timpul de-a lungul vietii doua elemente structurale ale vietii emotionale. Ele isi au originile in copilaria timpurie, in primele luni de viata. Termenul de "pozitie" se aplica nu doar stadiilor particulare ale dezvoltarii bebelusului, ci se aplica de asemenea modelelor de functionare psihica care functioneaza de-a lungul intregii vieti. Fiecare dintre cele doua pozitii are propriile anxietati specifice, propriile mecanisme defensive si propriile tipuri de relatii de obiect. Fiecare descrie o atitudine a mintii. Conceptul de "pozitie" este el insusi o structura care ne ajuta sa intelegem doua configurari diferite ale relatiilor de obiect, anxietatile care deriva din ele si mecanismele folosite pentru a proteja impotriva acestor anxietati, iar diferentele dintre cele doua pozitii pot de fapt sa fie definite in aceeasi termeni. O persoana in pozitia depresiva este preocupata de regretul cu privire la distrugerea obiectelor sale cele iubite:
Am fost cu adevarat neprietenos cu mama in dimineata asta.
O persoana in pozitia schizo-paranoida simte anxietate pentru sine insasi, pentru propria sa siguranta:
Mama intotdeauna ma suna intr-un moment nepotrivit.
Astfel, anxietatea in pozitia depresiva este legata de vinovatie:
Ma simt intr-adevar rau pentru cat de neprietenos am fost cu ea. Sunt sigur ca s-a simtit ranita.
in timp ce anxietatea in pozitia paranoid-schizoida este persecutorie:
Sunt sigur ca ma uraste acum.
Persoanele ce functioneaza in pozitia schizo-paranoida ii vad pe ceilalti oameni ca fiind fie exclusiv perfecti si, prin urmare, acceptabili fie foarte persecutori si, ca urmare, in intregime inacceptabili. E lesne de inteles, astfel, de ce pozitia schizo-paranoida pare a juca un rol rau intre cel doua pozitii. Exista o tendinta puternica de a vedea fenomenele schizo-paranoide ca fiind in special bolnave si, in cel mai rau caz, imorale. Pozitia schizo-paranoida este ceea ce noi simtim ca nu ar trebui sa se intample si exista un fel de moralitate atasata ei versus fenomenele depresive, o moralitate care e plasata prost si e bazata pe o proasta intelegere. De fapt, pentru toate diferentele lor, cele doua pozitii sunt de asemenea pe un continuum – un continuum al unei crescute integrari, in care fiecare achizitie este bazata pe achizitii ce au fost facute inainte.


Trei ipoteze bazate pe teoria kleiniana:

Pozitia schizo-paranoida este cea mai timpurie si, pentru trei sau patru luni, singurul mod prin care copilul mic isi poate structura experientele. Exista trei ipoteze bazate pe teoria kleiniana:
  • omniprezenta fantasmei inconstiente,
  • capacitatea inerenta a bebelusului de a avea relatii de obiect,
  • dualitatea instinctelor vietii si mortii.


Fantasmele inconstiente
 

Klein sustine ca, din momentul nasterii, toata experienta noastra e insotita de fantasme inconstiente. Acestea sunt omniprezente si sunt constant active in fiecare individ. Nu sunt nici mai mult, nici mai putin decat viata inconstienta si sunt reprezentarile tuturor experientelor individuale interne, externe, fizice sau mentale. Sunt primitive si, in unele cazuri, fantasme permanente pe care eul le are despre el insusi si relatiile sale cu obiectele interne. Ele devin baza structurii personalitatii.


Relatia cu obiectele
 

Dupa teoria kleiniana, bebelusul relationeaza cu obiectele in realitate si in fantasma incepand de la nastere. Bebelusul deopotriva uraste si iubeste obiectele si o mare pare din aceasta iubire e directionata nu doar catre sanul care hraneste, ci foarte curand catre mama insasi, cumva vag perceputa si distorsionata. El este din nastere orientat catre mama in ura si in iubire. Aceasta ne conduce catre ceea ce Klein numeste ca fiind obiect bun. Priscilla Roth spune ca acesta nu este un termen misterios, nici unul sentimental, nici unul idealizat.
Un obiect bun pur si simplu este persoana de la care bebelusul asteapta satisfactie. Klein spune ca asteptarea obiectului bun, cineva care satisface foamea bebelusului si care este continatorul iubirii acestuia, este constitutionala: bebelusul din nastere asteapta o astfel de persoana. De fapt, studii recente pe bebelusi confirma aceasta ipoteza.


Pulsiunile de viata si de moarte
 

Teoria kleiniana este o teorie a dualismului instinctual: despre contradictii in natura noastra. Urmandu-l pe Freud, Klein a mentionat ca, de la nastere, bebelusul este dotat cu pulsiuni de viata si pulsiuni de moarte; cum sunt acestea legate, deplasate, deturnate, proiectate, reintroiectate, cum sunt gestionate conflictele intre pulsiunile de viata si de moarte sau iubire si ura reprezinta, putem spune, caracteristicile determinante ale relatiilor de obiect ale individului si personalitatii. Nou-nascutul este dominat din nastere de forta pulsiunilor in conflict unele cu altele, pulsiuni care pe de o parte il propulseaza in viata, in recunoasterea obiectelor, perceptia realitatii, organizarea experientei si, pe de alta parte, il invadeaza cu amenintari de disolutie, haos sau boala. Acest conflict intre dorinta lui innascuta de viata, de conectare cu ceilalti si tendinta tot innascuta de a se dizolva, a se deconecta, de a nu fi ii creeaza anxietate.
Anxietatea, chiar si la acest stadiu timpuriu, este frica de pulsiunea de moarte interioara. Aceste trei concepte sunt in legatura unul cu altul: pulsiunile bebelusului de a iubi si a ura sunt intotdeauna traite in termeni de fantasme inconstiente cu privire la relatiile sale cu obiectele. Bebelusul are un eu de la inceput. Este rudimentar intr-o prima faza, dar e prezent de la nastere. Acest eu are abilitati variate de la nastere, dar ele sunt necoordonate si neintegrate. Integrarea eului, coeziunea si coordonarea sa se obtin prin experientele care il abiliteaza sa incorporeze si sa se identifice cu un obiect bun. Aceasta inseamna ca bebelusul poate obtine o reprezentare a lui insusi – o imagine de sine – doar prin formarea unei imagini a lui insusi modelata de persoana pe care el o iubeste. In scopul de a face fata, pe de o parte fortei conflictelor interne (conflicte intre pulsiunile de viata si de moarte care creeaza adesea anxietati coplesitoare) si, pe de alta parte, frustrarile si cererile realitatii externe, eul bebelusului trebuie sa se intareasca treptat si sa se dezvolte. Senzatiile intamplatoare, perceptiile si pulsiunile trebuie sa inceapa sa devina structurate si comprehensibile – aceasta necesita un eu cu o anumita forta si coeziune. Primul scop pentru bebelus, apoi, este organizarea si structurarea eului sau si organizarea experientei sale astfel incat el poate treptat sa perceapa mai mult sau mai putin cu acuratete si sa gestioneze evenimentele interne si externe (Cap. 11). Aceste doua procese – organizarea si structurarea eului sau si organizarea experientei sale – sunt mutual interdependente si dialectic relationate.
Bebelusul este de asemenea capabil de la inceput de a experimenta evenimentele si de asemenea obiectele, simtindu-se atasat de ele ca bun (ex.: satietatea) sau rau (durerea foamei, colicile). Bebelusul incepe sa internalizeze, sa incorporeze, sa se identifice cu experientele bune de la inceput: el le ia inauntrul eului sau. Treptat, eul sau capata coerenta in jurul acestor experiente repetate cu obiectul bun. Cu alte cuvinte, bebelusul incepe treptat sa aiba un sens inconstient de sine si sensul sau de sine este masiv bazat si depinde de "ideea" sa de obiect bun trait in experienta buna. Bebelusul, apoi, trebuie sa-si protejeze acest sens al obiectului bun pe care se bazeaza propriul sens de sine din ce in ce mai mult, sa-l protejeze de sentimentele sale de ura si furie – ura sa innascuta - iar furia creste odata cu frustrarile inevitabile din afara. El trebuie de asemenea sa-si protejeze eul aflat in crestere de pericolele pe care le prezinta pulsiunea de moarte – pericol de fragmentare si disolutie. El trebuie, cu alte cuvinte, sa-si securizeze mintea pentru a-i permite sa se dezvolte si sa capete forta. Structura psihologica complexa care il abiliteaza sa faca asta se numeste pozitie schizo-paranoida.

In pozitia schizo-paranoida, bebelusul isi cliveaza perceptia cu privire la experienta in doua categorii, in acest fel minimalizandu-si anxietatea. El isi divide lumea in "buna" pe care incearca sa o posede si "rea" de care incearca sa scape si sa o localizeze in afara lui insusi, in obiect. "Bun" pentru bebelus este astfel echivalent cu "mine" alcatuit din obiecte bune sau "eu bun". Mecanismele folosite de bebelus pentru a creea aceasta lume bipolara sunt clivajul si proiectia.

Clivajul se refera la felul in care bebelusul (si, mai tarziu in dezvoltare, copilul si adultul) cliveaza imaginea obiectului in doua obiecte simtite ca fiind complet diferite: unul bun si unul rau. Conceptul de clivaj se refera la fantasma inconstienta din mintea subiectului; inconstient, in mintea sa, el cliveaza caracteristicile unui singur obiect si le divide in doua sau mai multe obiecte.

Priscilla Roth ne ofera un exemplu clinic de folosire a mecanismului de clivaj la un pacient adult, exemplu care ilustreaza ce inseamna pentru cineva "sa-si cliveze obiectul": un pacient barbat si-a intalnit psihanalista intr-o pauza la teatru si, nerecunoscand-o, a remarcat-o ca fiind o femeie tanara si foarte atragatoare (in timp ce pe psihanalista lui o considera o persoana in varsta).
Evident, pacientul si-a clivat perceptia asupra analistei: analista sa a devenit doua persoane in mintea sa. Analista in mintea sa era batrana, in nici un caz un obiect sexual, iar la teatru era o femeie de varsta a doua atractiva care i-a trezit fantasme sexuale. El si-a "clivat obiectul" probabil pentru a-si pastra sentimentele erotice cat mai departe posibil de imaginea analistei ca figura materna. Dar el a facut mult mai mult de atat. Pentru a-si cliva obiectul, pacientul a trebuit de asemenea sa-si cliveze propriul eu. Aceasta inseamna ca el trebuie sa desparta doua parti ale experientei sale, una de alta. El nu poate pune impreuna partea din el insusi care isi recunoaste analista la teatru cu partea din el insusi care insista ca analista sa e o femeie foarte in varsta. Pentru a aduce cele doua perceptii impreuna, e necesar sa aduca impreuna cele doua idei: "analista" si "femeie atractiva", iar pentru el, aceste doua idei nu sunt compatibile. Si, astfel, el a creeat un split in propriul eu. Acesta este un moment important pentru ca evidentiaza faptul ca nu se pot splita obiectele proprii fara a produce o splitare in propriul eu. Si o splitare in propriul eu implica o reducere a capacitatilor eului, o reducere a capacitatii de a gandi clar.
Al doilea din cele doua mecanisme de aparare de baza in pozitia schizo-paranoida este proiectia si ea evolueaza odata cu clivajul. Cand bebelusul, si mai tarziu adultul, isi cliveaza propriile impulsuri nedorite, el le proiecteaza in afara persoanei lui, in obiect. Freud a considerat ca bebelusul face fata pulsiunii de moarte deviind-o, iar Klein a fost de acord cu el. Deviindu-si pulsiunea de moarte, inseamna ca bebelusul a clivat-o si a proiectat-o in afara sa – el traieste pericolul ca venind din afara sa si nu din interiorul sau. El atribuie agresiunea, pericolul, ura, altcuiva. Un astfel de clivaj aici se refera la un clivaj in perceptia bebelusului despre sine insusi – el se cliveaza pe sine intr-un self care iubeste si un self care uraste si se debaraseaza de perceptia sa asupra selfului care uraste atribuind propriile sentimente violente si periculoase altcuiva – el le proiecteaza in obiect si considera ca apartin obiectului si nu propriei persoane. Astfel, obiectul este perceput ca periculos de persecutor.


Probleme in obtinerea unei bipolaritati schizo-paranoide sanatoase
 

Pericolele in pozitia schizo-paranoida sunt doua si pot fi descrise ca:
  • inabilitatea de a stabili o reala bipolaritate sau
  • o bipolaritate prea rigida si extrema
Primul pericol e acela ca, din anumite motive, clivajul bipolar nu s-a stabilit niciodata in mod optim. Acesta este cel mai serios dintre cele doua pericole: daca n-a putut fi stabilita nici o dihotomie reala intre ce este bun si ce este rau, atunci ceea ce este bun este permanent amenintator, iar rezultatele pot fi catastrofale pentru eu. Confruntandu-se cu amenintari constante asupra siesi si obiectelor sale bune, eul spliteaza intr-un mod daunator – se fragmenteaza in multe parti si apoi partile insele sunt violent proiectate.
Clivajul excesiv, adesea rezultat dintr-o anxietate persecutorie coplesitoare, e foarte diferit de diferentierea binara pe care am discutat-o. Acest tip de clivaj in parti multiple se refera adesea la fragmentare. El poate conduce la un sens terifiant de confuzie si dezintegrare, un sentiment de haos si depersonalizare. In aceasta forma extrema este legat de procese schizofrenice.
Fragmentarea se produce din mai multe motive, dar invidia este adesea un factor puternic. Cauza acesteia: in scopul de a face o diferenta intre bun si rau care e necesara, obiectului bun (sau ideal) trebuie sa i se permita sa existe. Daca sentimentele de invidie ale bebelusului sunt prea puternice, el nu poate permite existenta bunatatii in cel pe care-l iubeste; faptul ca a trait bunatate ii provoaca invidie si il face sa atace si sa incerce sa distruga.
In acest sens, invidia este mult mai periculoasa pentru sanatate decat este sadismul. Cel iubit poate fi recuperat dintr-un atac sadic; cu alte cuvinte, sentimentele puternice de iubire presupun ca increderea in bunatatea obiectului iubit poate fi recuperata. Dar este exact sentimentul de bunatate al obiectului aflat sub atac unde atacul este motivat de invidie. In analizele cu copii si adulti, este extrem de important de diferentiat atacurile asupra analistului cand el e simtit ca fiind rau (atac, frustrare, deprivare, neintelegere) de atacurile cand acesta este simtit ca fiind bun.
Clivajul obiectului si al selfului in doua categorii distincte, bun si rau, organizeaza si structureaza ceea ce inainte a fost experienta haotica; cand mecanismul esueaza, rezulta haosul si confuzia. Confuzia este, dupa Klein, cea mai rea si mai dureroasa stare a mintii. Mintea este proiectata in afara si impartita in multe parti. E, de asemenea, ultimul refugiu atunci cand anxietatea persecutorie devine atat de coplesitor de suportat.

Psihoterapeut bun Bucuresti - cum il gasesti 


Rigiditate si extrema bipolaritate
 

Un alt potential pericol in pozitia schizo-paranoida este ca aceste doua extreme sa devina rigide si definitiv separate. Aceasta este mai putin periculos decat catastrofa mintii confuzionate, dar limiteaza serios dezvoltarea si impiedica miscarea catre o pozitie depresiva. Cand clivajul este rigid mentinut, obiectele nu pot niciodata sa creasca, personalitatea ramanand fragila si inflexibila.
In pozitia schizo-paranoida, asa cum am vazut, obiectul bun niciodata nu a fost recunoscut ca separat de self; obiectul bun este selful bun prin care vin toate experientele bune. Este diferit de obiectul rau prin care vin toate experientele rele si care apare in momentul in care obiectul bun dispare. Acestea sunt doua obiecte distincte. In pozitia schizo-paranoida exista mama buna care imi apartine integral mie si care imi ofera placere nemarginita. Dar in momentul in care sunt stresat, nu exista nici o mama buna, sunt complet in prezenta mamei rele care ma persecuta. Acestea sunt stari ale mintii care fluctueaza cu rapiditate. Pentru a percepe obiectul mai realist trebuie sa recunosc ca mama care nu este aici cand am nevoie de ea este aceeasi mama care imi aduce confort: mama pe care o urasc este aceeasi cu cea pe care o iubesc. Si trebuie sa recunosc ca ea nu este eu si nu imi apartine intotdeauna. Aceasta necesita o acceptare a durerii, uneori prea mari, realitatea ca sunt dependent de un obiect care e separat de mine. Si ca am atacat si distrus si continui sa atac si distrug aceeasi persoana pe care o iubesc si de care am nevoie. Aceste trairi sunt un inceput al ambivalentei (a avea sentimente ambivalente fata de cineva) si vinovatiei. Si ele deja exista, desi trecatoare si puternic aparandu-ne impotriva lor, in pozitia schizo-paranoida.
Pozitia depresiva este definita de capacitatea de a suporta durerea vinovatiei cu privire la propria atitudine fata de cei dragi. Dar vinovatia exista in forme rudimentare si fragmentare sau proiectate inca din pozitia schizo-paranoida.
Fluctuantele sesizari ale vinovatiei nu pot fi indelung tolerate in pozitia schizo-paranoida; ele sunt anihilate, fragmentate sau proiectate. Este important insa de inteles ca ele exista ca perceptii fugitive si ca negarea si proiectarea lor aduce in mod constant anxietate persecutorie. In dezvoltarea normala, cu un eu mai crescut, realitatea ambivalentei, durerea vinovatiei si pierderea omnipotentei narcisice vor fi treptat mai tolerabile. Cand unei astfel de realitati nu i se poate face fata apoi, integrarea treptata a binelui si raului, inauntru si in afara, eu si non-eu nu poate avea loc. In aceste circumstante, clivajul este largit, dihotomia este puternica si mult mai rigida. De-a lungul vietii, cand sentimente de vinovatie sunt prea greu de gestionat, individul se reintoarce la rigiditatea sau la siguranta pozitiei schizo-paranoide unde el poate sa separe "bun" de "rau" si sa-si mentina cu certitudine absoluta impresia ca el este de partea binelui.

Georgiana Brănişteanu

este candidat - Societatea Română de Psihanaliză.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*
Foto: gormonrosta

7 comentarii

  1. Cititi aceasta postare ca bibliografie pentru sedinta AIPsA de sambata 21.07.2012! Intreg anuntul este aici www.aipsa.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Codruta Zerfas19/7/12 17:46

      Doar cateva completari la ce a spus Georgiana: Printre operatiile de aparare si organizare in faza schizo-paranoida ar mai fi (in afara de introietie, scindare, proiectie), identificarea proiectiva, un proces inconstient foarte complex care desi desfasurat in plan fantasmatic, are consecinte decisive asupra dezvoltrii psihice si asupra manifestarilor comportamentale si relationale. Se refera la proiectarea unor continuturi interne, primitive si fragmentate intr-o zona care a fost aleasa in functie de diferite considerente personale si circumstantial-interpersonale.Prin contributia lui Bion, identificare proiectiva dobandeste caracterul de mecanism psihic universal, o modalitate principala de interactiune cu lumea externa a copilului mic si joaca un rol important si in perioadele ulterioare. Identificarea proiectiva imbina in ea functii de aparare, de facilitare a dezvoltarii si de mijloc esential de comunicare neverbala.


      Evolutia spre pozitia depresiva se produce atunci cand procesul de asimilare a obiectului bun predomina asupra tendintelor de scindare. Daca in pozitia schizo-paranoida mintea individului se afla sub dominatia elementelor scindate, disjunctive, numite elemente beta ( Bion), in pozitia depresiva, mintea individului incepe sa dezvolte principii de functionare de tip alfa, cele care produc intregirea elementelor scindate partiale, aparand organizarea mintii de tip unitar. Supra-eul tiranic, prezent de la nastere, se imblanzeste sub actiunea ingrijirilor si activitatii de continere a mamei.Apar astfel sentimente bune de compasiune, recunostinta si reparatie si se consolideaza in acest fel pozitia depresiva. Se numeste pozitie depresiva de la sentimentul de tristete pe care cineva il resimte in urma pierderii cuiva drag. Ceea ce este trait drerpt pierdere ( dupa varsta de 4-5 luni) este iluzia de posesie omnipotenta a obiectului bun. Reprezentarile obiectelor interne si eterne, devenind unitare, aspectele bune si rele sunt integrate, puse impreuna in obiectul intreg. Astfel obiectul exclusiv bun dispare, in locul lui aparand o sinteza de bun si rau.

      Ștergere
  2. Multumesc, Georgiana Branisteanu pentru articole si in special pentru acesta.

    Codruta Zervas, de asemenea multumiri pentru completare, care mi se pare conceputa intr-un mod foarte "didactic", de aceea extrem de utila.

    C.A.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc si eu, C.A., pentru aprecieri precum si colegei mele Codruta pentru completarea extrem de serioasa, de profesionista, la rezumatul prezentat de mine!
    Va asteptam pe toti cu drag la sedinta AIPsA de maine (www.aipsa.ro), ultima inainte de vacanta de vara!

    RăspundețiȘtergere
  4. Abia acum am vazut si eu articolul asta si mi se pare foarte instructiv. Am o intrebare sa-ti pun, Georgiana. Si reiau citatul: " In analizele cu copii si adulti, este extrem de important de diferentiat atacurile asupra analistului cand el e simtit ca fiind rau (atac, frustrare, deprivare, neintelegere) de atacurile cand acesta este simtit ca fiind bun. "
    Ma gandesc ca e un risc important aici de confuzie. Un analist defensiv in sensul masochist se poate speria de invidie si ar putea prefera sa gandeasca impasul din relatia cu pacientul ca datorandu-se unei greseli personale, sau invers, un analist mai narcisic sa fie incapabil sa admita ca a gresit si sa considere ca pacientul e un invidios care si-ar dori sa-l distruga, adevarul fiind altul.
    Poate ca pana la urma a gasi un sens bun, care lasa loc de mers mai departe in relatie, in ciuda unei invidii banuite ca fiind distructiva e o solutie preferabila.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Invidia este ura fata de obiectul bun. Daca nu este suportata, probabil ca in sensul asta il putem numi masochist pe analist - nu isi permite sa fie idealizat de catre pacient (desi idealizarea este o operatie ulterioara, nu este atat de primitiva si necesita un eu mai crescut dar eu folosesc acum termenul ca sa simplific cumva si sa fie mai clar ce vreau sa spun). Ura fata de obiectul iubit este o ura primitiva, in prezenta obiectului, asa cum o explica Klein: fantasma de a distruge sanul vidandu-l, luandu-i tot continutul bun. In analiza, lucrul asta se simte atunci cand ai un pacient cu profunde leziuni narcisice care nu suporta nici sa fie iubit, de exemplu reactionanad cu furie la un gest care poate trada "bunatatea" analistului.
      Atunci cand analistul nu suporta ca a gresit, adica nu suporta sa NU fie idealizat, avem de-a face cu defense mai nevrotice, probabil de ambele parti...
      Deci..., ura fata de obiectul bun este mai primitiva iar diferentierea despre care ma intrebi presupune din partea analistului un simt clinic si relational destul de bun pentru a localiza exact relatia cu pacientul - la cat de primitiv nivel se joaca ea?

      Ștergere
  5. A pune egal intre invidie si ura nu mi se pare chiar potrivit. Sigur, invidia generaza ura.
    Eu ma intrebam daca nu cumva in prezenta acestei invidii primare analistul nu se blocheaza, fiind si el prins in cercul vicios al neputintei. Poate ca ar fi mai bine sa ma explic preluand o secventa clinica de la Bion, sigur o stii, cea cu norii de probabilitate. Zilele urmatoare, poate.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!