Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Libertatea e hazardul

miercuri, 11 iulie 2012



Unele datele ale neuropsihologiei par să indice că trăim în determinismul absolut. L-am mai citat pe M. Gazzaniga. Este din acel grup de cercetători care tind să demonstreze cum conştiinţa nu face decât să înregistreze reacţiile noastre şi nu să le determine. Este o teză tipic materialistă ("Existenţa precede conştiinţa"). Chiar dacă această teză ajunge să fie confirmată sută la sută, nu putem reduce rolul conştiinţei la acela al unui simplu înregistrator. Pentru motivul că reacţiile posterioare actului de conştiinţă, chiar reflexe fiind, vor fi influenţate de luările de conştiinţă anterioare. Astfel se creează un soi de buclă în care conştiinţa, prin forţa lucrurilor, joacă un rol. Funcţionarea psihicului ar putea fi caracterizată, în această perspectivă, ca o alternanţă de acte conştiente şi reflexe.

Dar mai există alegere, în această schemă de funcţionare circulară a psihicului? – Până în momentul de faţă nu s-a putut demonstra că alegerea, adică libertatea individului, este exclusă, dar nimic nu ne mai poate încuraja să afirmăm că ea există. Nu facem niciodată alegeri, ci înregistrăm predeterminări, pe care, pentru a salva sentimentul individualităţii noastre (fără de care nu am putea funcţiona), le idolatrizăm ca "acte libere".

Imaginez că, într-o zi, un cercetător echipat cu o aparatură extrem de sofisticată descoperă că există undeva în creier un centru al libertăţii. Pe acolo trec circuitele care decid acţiunile noastre. Acolo toate determinările sunt suspendate, deciziile se iau în funcţie de o anumită ecuaţie proprie creierului respectiv. Este însăşi libertatea. Descoperirea face cu o viteză uluitoare înconjurul lumii. Devine un scop chiar şi pentru presa "profană". Aproape în acelaşi timp, un alt cercetător infirmă descoperirea celui dintâi. Centrul cerebral respectiv există cu adevărat, dar nu este altceva decât un fel de ruletă care, în chip aleatoriu, decide soluţia. Libertatea nu este decât hazard!

Ion Vianu

este psihiatru, romancier, memorialist, eseist, un observator constant şi atent al vieţii intelectuale şi publice de la noi şi de pretutindeni.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*
Foto: http://www.jimal-khalili.com/blog/free-will.html

Un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!