Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Se nasc printr-un loc fara nume

vineri, 6 iulie 2012



Propun cititorului un articol despre dorinta de copil, dar si despre identitate si identificare, despre origine si investigarea originii. Un dialog in care spaima se naste din confuzie, iar istoria incepe in neant.

Copilul: ai putea sa te umfli pana cand o sa ai burta mare
Terapeutul: atunci as naste un bebelus. Cum se nasc bebelusii?
Copilul: cred ca prin genunchi sau prin cap
Terapeutul: ce te face sa crezi asta?
Copilul: sa stii ca am vazut cum se nasc bebelusii. Se nasc printr-un loc fara nume

Copilul ii vorbeste terapeutului despre fantasma sa de maternitate si despre modul in care el isi construieste aceasta fantasma. Orice fantasma de maternitate este in cele din urma o modalitate de a investiga propria origine si conceptie. Pare ca circuitul fantasmatic ramane undeva blocat in pantecul matern, legatura cu exteriorul si daruirea acestui bebelus lumii exterioare fiind extrem de confuza. Copiii vin de nicaieri si se nasc printr-un loc fara nume.

Françoise Dolto afirma despre dorinta copilului de a afla mai multe despre propria origine printr-un raspuns verbal veridic ca ea este semnul inteligentei unui copil. A nesocoti aceasta dorinta, a evita sa i se raspunda copilului, a cataloga aceste intrebari ca necuviincioase, a insela copilul inseamna a "indobitoci" barbatul sau femeia in devenire care este copilul ce pune aceste intrebari despre viata lui, viata al carui secret este detinut, in ochii sai, de catre adulti.
Lucrul despre care trebuie sa se i se vorbeasca unui copil care pune intrebari mamei, tatalui sau oricarui alt adult despre originea lui este dorinta de alianta trupeasca intre un barbat si o femeie – parintii lui […] Ceea ce trebuie sa semnifice cuvintele adultului este alianta triangulara a dorintelor tatalui, mamei si copilului, revelandu-i astfel copilului partea sa de dorinta: de a fi conceput, de a se naste si apoi de a supravietui. (Françoise Dolto, Imaginea inconstienta a corpului, Editura Trei, 2005)

In acest caz aparitia dorintei de copil nu permite intrarea in situatia oedipiana si elaborarea acestei situatii, ci creeaza o angoasa care impiedica constructia unei reprezentari fantasmatice. In cazul fetei, a carei orientare este atat homosexuala, cat si heterosexuala, Oedipul presupune intrarea in viata genitala cu scopul de a seduce pe cineva care sa faca din ea o mama asemenea mamei sale. Pentru ea, care are ca referinta falusul, barbatii au penis, iar femeile copii. Dorinta de identificare cu mama o face pe fata sa tanjeasca dupa prerogrativele pe care tatal i le da mamei. Numai ca ea nu poate intra in Oedip decat cu conditia de a incerca sa transgreseze interdictia incestului, facandu-si tatal sa cada in capcana ei seducatoare.

In fantasme, transgresarea incestului de catre tata sau de catre un frate acorda valoare persoanei si filiatiei ei. In realitate, dorinta este aceea de a placea. Interdictia incestului provoaca la fata sublimarea pulsiunilor pregenitale, iar la baiat trezirea pulsiunilor epistemofilice. Daca pentru baiat este vorba de savoir, scris si ça-voir (a cunoaste), pentru fata este vorba de ça-etre (a parea, a placea).

Pentru a marca asa cum trebuie efectele narcisice rezultat al faptului ca dorinta se izbeste de legea interdictiei incestului - adica atunci cand este acceptata castrarea genitala oedipiana -, numim narcisism secundar nivelul de relatie cu sine pe care il atinge subiectul in momentul in care a trecut dincolo de aceasta etapa structuranta a ultimei castrari. Aceasta ultima castrare este initiatoare in viata sociala. Ea este data de parinti atunci cand pot si stiu sa o faca, sustinuti in aceasta incercare, care ii vizeaza atat pe ei, cat si pe copil, de catre idealul eului parental si de iubirea casta pentru copii lor. (Idem)

Absenta fantasmelor originare lasa loc aparitiei fantasmelor de auto-creare sau non-fantasmelor, asa cum le numeste Paul-Claude Racamier. Si suntem in apropierea acelui "no man’s land" descris de André Green pentru a prefigura aparitia unei structuri de limita fundamentata pe un gol.

Copilul ii cere terapeutului sa isi dovedeasca capacitatea sa maternanta, dar si cunoasterea originii acestei maternitati. O astfel de cunoastere impartasita poate lasa loc copilului pentru a se identifica cu terapeutul si pentru a lasa loc in gandirea sa proprie acestei cunoasteri.

Cristina Călărăşanu

este psihoterapeut de orientare psihanalitică în formare, psihodramatist în formare, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie şi delegat în cadrul Federaţiei Europene de Psihoterapie Psihanalitică.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!