Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Cum întrebuinţăm psihanaliza aplicată? Scrisoare deschisă către autoarea eseului "A fi sau a nu fi... nebun"

luni, 13 august 2012



Stimată doamnă,

Dacă am înţeles bine, în eseul sus-numit v-aţi propus să ilustraţi două moduri de funcţionare psihică – cea nevrotică şi cea psihotică – cu două situaţii reale: una în care aţi fost implicată dumneavoastră personal, iar alta, o situaţie publică, în care este implicată o persoană de asemenea publică, aceasta din urmă fiind tratată în analiza dumneavoastră tot ca o situaţie personală, a celui în cauză. În amândouă pildele consideraţi că este vorba despre o situaţie de stres generat de frustrare, mai precis de deposedarea de un bun personal. Concluzia pe care o susţineţi este aceea că modul în care aţi reacţionat dvs. la surpriză şi frustrare ar fi unul nevrotic, în vreme ce persoana publică suspendată din funcţie sau, cum spuneţi,
deposedat de un bun legitim al domniei-sale
ar vădi o funcţionare psihotică.

Mă tem că, intenţionat sau nu, prezentarea dumneavoastră excede scopul anunţat. Să vedem: Ce fel de analiză propuneţi? Aţi dorit să fie o reflecţie, cu instrumentele conceptuale ale psihanalizei? Reflecţie cu privire la ce? După cum apare, cu privire la funcţionarea psihică a unei persoane reale şi cunoscute, având o funcţie publică şi fiind implicată într-un conflict politic de anvergură deja copleşitoare pentru nu puţini români.

În contextul anume pe care îl abordaţi – scena politică românească şi reacţia unei persoane politice faţă de rezultatele referendumului –, psihanaliza aplicată poate oferi un mijloc de a lua distanţă faţă o situaţie puternic polarizată şi conflictualizată, cu o încărcătură emoţională excesivă; un mijloc de a curăţa un pic terenul controverselor de balastul atitudinilor pătimaşe, al judecăţilor de valoare şi de condamnare gata-făcute şi produse pe bandă rulantă (în termeni psihanalitici: expresii ale compulsiei la repetiţie şi ale unor mecanisme de apărare ce frizează patologicul).

Urmare a elaborării psihice la care ar contribui eseul de psihanaliză aplicată, în locul mecanismelor psihice care întreţin conflictul public la un nivel incendiar ar trebui să-şi facă loc judecăţile de degajare, ca să-i parafrazez pe Edward Bibring şi Daniel Lagache. Altfel spus, procesele şi mecanismele psihice întrucâtva "stricate" să fie treptat transformate într-unele mai fiabile, ce înlesnesc distanţarea faţă de trăirile cu potenţial traumatic; mecanismele prin care situaţia şi obiectul fobic (în sensul lui Freud, dar şi al lui André Green din conceptul său de poziţie fobică centrală) antrenează aşteptări anxioase şi treceri la act în cascadă să fie "domesticite", permiţând detaşarea progresivă de repetiţiile alienante.

Pe scurt, în contextul vizat de dumneavoastră, elaborarea psihică (aici, având ca suport teoria psihanalitică) se pune în slujba înţelegerii circumstanţelor în care evoluează diverşii protagonişti şi a domolirii spiritelor prea încinse – de oricare parte s-ar afla ele.

Mi se pare însă uimitor şi foarte păgubos felul în care întrebuinţaţi teoria psihanalitică în încercarea dvs. de psihanaliză aplicată. Abundenţa interpretativă din articolul dvs., cu adresă la unul singur dintre actorii scenei vizate, are prea puţin de-a face cu o elaborare psihică. Dimpotrivă, eseul dvs. aduce mai mult cu o răfuială personală, cu alură intelectuală, ce-i drept, răfuială care îşi ia drept mijloc de reglare a conturilor teoria psihanalitică, transformată într-un soi de obiect contondent cu care este "altoit" preopinentul. Prezentarea nu oferă vreo ipoteză de lucru cu privire la scena politică actuală de pe la noi, nu încearcă să desluşească interstiţiile jocului de putere (ori slăbiciune) al actorilor aflaţi de o parte şi de alta a baricadei, nu oferă vreo lectură cât de cât fertilă a vieţii sociale a momentului, ci constituie o simplă ocară (vag mascată sub faldurile interpretării aşa-zicând psihanalitice) la adresa cuiva, persoană reală.

Citeste despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger

Când, în focul unei dispute private, cineva spune despre altcineva că "e nebun", lucrurile nu par atât de grave: la supărare, omul ajunge să spună vrute şi nevrute – ca să-şi verse năduful, să se răcorească, şi ca să-şi păstreze impresia că e stăpân pe sine şi pe situaţie – fără ca asta să însemne neapărat că cele spuse au valoare şi impact dincolo de momentul disputei.

Când, însă, un asemenea calificativ (nebun / funcţionare psihotică) se vrea argumentat şi inserat într-o construcţie teoretico-aplicativă comunicată public, afirmaţiile făcute referitor la calităţile psihice ale unei persoane capătă, dintr-o dată, altă greutate... Asta dacă acordăm, într-adevăr, valoare de cunoaştere şi putere explicativă teoriei în numele căreia facem interpretările.

Cineva (care nu are pregătire psihologică, necum psihanalitică) spunea mai demult despre o figură a scenei noastre politice, acum mai puţin activă:
Cu omul acesta nu se poate purta o discuţie, la orice îi spui îţi răspunde: măta-i curvă!
Era o mică parabolă ce surprindea cu simplitate felul în care politicianul cu pricina pervertea dialogul, făcându-l dificil, dacă nu imposibil: introducea o afirmaţie cu caracter profund personal, menită să lezeze interlocutorul şi, fie să-i paralizeze gândirea şi orice fel de reacţie, fie să-i provoace reacţii nesăbuite, descalificându-l ca interlocutor valabil.

Un eseu cu aspiraţii la fel de psihanalitice, "surprinzând" te miri ce funcţionări patologice, se poate scrie şi cu referire la adversarii politici de acum ai celui denunţat ca nebun în prezentarea dvs. Ar fi însă la fel de păgubos pentru toată lumea, şi nu ştiu cui i-ar folosi.

Din perspectiva eseului dvs. devine greu de făcut diferenţa între, pe de o parte, reflecţia psihanalitică, respectiv psihanaliza aplicată, iar pe de altă parte psihanaliza sălbatică folosită cu orice alt scop decât acela de a limpezi gândurile şi simţirile.

Întrebuinţată în acest fel, teoria psihanalitică riscă să fie transformată într-un soi de şperaclu, cu pretenţia că ar deschide orice uşă a minţii şi a sufletului... Poate, dar prin efracţie! Şi pervertind, precum politicianul pomenit, dialogul şi relaţia în care dialogul s-ar putea înscrie.

Oricum ar fi, se pune aici o problemă de etică. Considerând că ipoteza dvs. e pertinentă şi că analiza competentă scoate la lumină o funcţionare psihotică a celui în cauză, devine important cum este comunicat şi discutat public acest lucru. Situaţia ar impune, ca pentru orice altă persoană, o anume rigoare deontologică. Dacă, în schimb, tentativa dvs. nu e „decât” un exerciţiu speculativ împărtăşit într-un spaţiu public, ea nu poate avea ca obiect persoane reale, uşor de recunoscut, indiferent cât de simpatice sau antipatice ne sunt ele. Şi asta cu atât mai mult cu cât speculaţia se soldează cu o formă de diagnostic (fie el psihanalitic şi nu psihiatric). Un astfel de exerciţiu reclamă un grad mai ridicat de generalitate, din care lipsesc cu desăvârşire numirile de persoane, cu identitatea lor civilă.

Nu cred că cel vizat în prezentarea dvs. s-ar sinchisi prea mult de interpretările şi concluzia pe care i le aplicaţi. Însă acest lucru nu modifică în nici un fel exigenţele etice la care trebuie să se conformeze un eseu de psihanaliză aplicată.

Altminteri, el nu este decât o formă de psihanaliză sălbatică, efectul fiind unul de aţâţare a conflictelor – a celor intra-psihce şi a celor externe, deopotrivă. Sau, luat altfel, eseul s-ar înscrie în reacţia iepuraşului guraliv din anecdota pre-decembristă:
Ia, acolo, frec şi eu puşca şi vorbesc prostii!

Magda Ionescu

este psiholog, psihoterapeut, traducător şi redactor de carte de psihanaliză.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

29 de comentarii

  1. :)) faina descriere!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu unul am avut cateva obiectii la articolul Ioanei Mărculescu insa nu pentru obiectiile acestui articol pe carein acest moment simt nevoia sa le resping. Premisele lui (chiar daca nemarturisite direct) pleaca de la conceptia eronata cum ca analiza didactica confera universabilitate valabila interpretarilor. Nu este deloc asa. Dupa criteriile adevarului in stiinta psihanaliza nu este stiinta deloc pentru ca nu le satisface deloc. Toata lumea lucreaza cu aproximari si incertitudini fie ca este vorba de psihanaliza de cabinet, fie ca e vorba de psihanaliza aplicata. Asta este conditia psihanalizei.

    Desigur, psihanaliza de cabinet este mai avantajata deoarece pacientul raspunde sau nu raspunde la interpretare pe cand in psihanaliza aplicata autorul cunstructului psihic e departe de analist.

    Am mai spus-o pe aici si o voi repeta: sustin autonomia analistului atata timp cat nu e influentat de un contratransfer neinteles (nu insuficient analizat-- ci nici macar banuit) sau de alte elemente care sa influenteze judecata obiectiva a sa. Oricine poate face psihanaliza aplicata mai bine sau mai rau indiferent daca are analiza didactica sau nu. Sensurile gandurilor umane ce se supun interpretarii analistului nu sunt unice si nici macar supradeterminate ci multideterminate. Faptul ca cineva vede intr-un gest o anume interpretare si altcineva vede o cu totul ala interpretare asta nu inseamna ca una dintre cele doua este gresita ci doar ca cei doi se intampla sa vada senuri diferite anaclizate in acelasi continut (cognitiv in aest caz- anacliza fiind posibila nu doar in registrul pulsional). Care dintre cele doua interpretari este mai importanta asta ramane de vazut. Dar, repet, in nici un caz importanta sporita a uneia ii anuleaza valabilitatea alteia asa cum face ideea principala a acestui articol



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Magda Ionescu15/8/12 15:47

      Aduceţi în discuţie teme importante şi care merită o dezbatere aparte, dar omiteţi tocmai tema intervenţiei mele: etica actului de interpretare în psihanaliza aplicată.

      Replica mea nu se referea la valabilitatea sau nu a interpretărilor din articolul pus în discuţie; nici la cine (cu sau fără analiză personală) poate produce interpretări valabile sau eronate; şi, nici atât, la problema ştiinţificităţii sau nu a psihanalizei.

      Dar şi în alte domenii de cunoaştere care-şi merită mai cu temei decât psihanaliza atributul de „ştiinţific”, problema eticii este una importantă, şi asta nu de azi, de ieri. Şi, cu atât mai mult, tema este prezentă cu referire la aplicaţiile a respectivelor domenii În ce priveşte psihanaliza, a fost însoţită încă de la început de această preocupare, formulată mai problematizant sau mai imperativ.

      Da – aşa cum spuneţi –, condiţia psihanalizei este să lucreze cu aproximări şi incertitudini oriunde s-ar practica, în cabinet sau în afara lui. Ar fi aici, pentru mine, un argument în plus de a da atenţie felului în care este pusă în circulaţie o interpretare (psihanalitică, dar şi, de altfel, una psihologică):

      - În ce împrejurări (unde, când) şi în ce formă comunicăm o interpretare care ţinteşte o persoană reală (publică sau nu);
      - Cui îi sunt comunicate interpretările, când se referă la o persoană reală;
      - Cu ce scop sunt comunicate interpretările la care a ajuns autorul lor;
      - sau, reformulat, în serviciul a ce / al cui este pusă interpretarea: în serviciul celui care face obiectul interpretării (al celui „interpretat”, ca să spun aşa); al celui care face interpretarea... (lista ar putea continua)
      - Pe de altă parte (şi last but not least), cum ajunge teoria psihanalitică să fie folosită pentru a justifica o luare de poziţie publică.

      Ceea ce mi-a atras, de fapt, atenţia în articolul discutat a fost faptul că autoarea, cu bună ştiinţă şi public, ia atitudine, exprimându-se deschis împotriva („...o tara nu trebuie lasata pe mana unui nebun”) celui căruia tocmai i-a făcut o mică psihanaliză ad hoc.

      Da, interpretarea psihanalitică stă (mai mult sau mai puţin, dar permanent) sub semnul precarităţii epistemice. Tocmai de aceea cred s-ar cuveni să fim mai cu băgare de seamă cu asemenea interpretări comunicate public.
      Magda Ionescu

      Ștergere
    2. Articolul Ioanei Mărculescu pe care l-ati discutat nu este unul de psihanaliza aplicata. Este unul de analiza politica in care se strecoara cativa termeni psihopatologici si psihanalitici. Etica psihanalitica pe care o invocati ulerior sau neajunsurile "psihanalizei sălbatice" din prima reactie din articol nu au sens in acest caz.

      Dar daca vreti sa spuneti ca analiza politica facuta nu doar de colega Mărculescu ci si de formatori de opinie de prin trusturile de presa ar trebui facuta mai atent si mai bine elaborat atunci cand se intra pe taramul psihiatric/psihanalitic atunci eu va sustin. De ani de zile ma oripilez cand vad cum CTP foloseste absolut distorsionat termenii psihiatriei. Se poate face analiza politica fara studii psihanalitice desi cred ca aceste lecturi te ajuta sa vezi mult mai profund situatia.

      Ștergere
  3. Felicitări Dnei Magda Ionescu pentru claritatea elaborării răspunsului de mai sus, în sprijinul psihanalizei și de ce nu al timpurilor confuze pe care le trăim, timpuri care cer așezare și limpezime...Toate bune.

    RăspundețiȘtergere
  4. Citind mesajul Anonimului 2, as vrea sa intreb: chiar postati toate comentariile care vi se propun? nu exista nici un fel de filtru pentru publicarea lor? Prin urmare, cineva care publica un articol in revista dvs. se expune automat oricui simte pofta de a i se adresa pe orice ton si oricum "ii vine", mai ales, si poate tocmai, pentru ca se stie sub protectia aonimatului? M.L.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitari doamnei Magda Ionescu pentru calitatea articolului!
      Problema pe care o ridica, aceea a eticii interpretarii psihanalitice, este cu atat mai binevenita cu cat in aceasta revista nu se tine cont deloc de asa ceva.
      Din pacate, acest lucru scade considerabil calitatea revistei.

      Ștergere
  5. M.L.: Revin si va dau dreptate, la o a doua lectura. Anterioarele comentarii anonime erau ofensatoare si au fost radiate.

    RăspundețiȘtergere
  6. urmaresc revista aceasta si o apreciez. ar fi pacat ca din cauza unor comentarii de tipul celui pe care l-am semnalat sa pierdeti din audienta. mult succes in continuare! M.L.

    RăspundețiȘtergere
  7. Magda Ionescu17/8/12 12:34

    baldovin şi Anonim 2:

    Am stat destul de mult pe gânduri, dacă să răspund sau nu, pentru că – într-un prim moment – mi-am spus că angajez de acum un dialog în care fiecare are obiectul lui de discuţie, mai vizibil sau mai latent, dar fără prea mare legătură cu al celuilalt. Să ne urmărim într-o discuţie propriile preocupări, cu propria motivaţie, este inerent până la un punct. Dincolo de care, dialogul riscă să devină unul al surzilor.

    Baldovin: Dvs., schimbaţi – nesemnalat – registrul argumentaţiei şi, după un prim răspuns în care trataţi textul în discuţie drept unul de psihanaliză aplicată, în răspunsul următor vă deziceţi de propria argumentaţie, declarându-l subit analiză politică şi aducând în discuţie o cu totul altă temă (felul în care folosesc jurnaliştii termenii psihiatrici). Mă întreb despre ce vorbim... şi tind să mă las păgubaşă.

    Dacă, totuşi, răspund, am un alt motiv. Din punctul meu de vedere, maniera aceasta de dialog, în care se sare de la o argumentaţie la alta (ca şi cum prima nu ar fi existat), este un fel implicit de a desconsidera textul în discuţie. Nu contează cum e textul (psihanaliză aplicată sau analiză politică – sau şi una şi alta), ci cum să fie abordat dialogul în aşa fel încât să fie introduse şi susţinute propriile opinii, fie că au legătură cu tema, fie că nu.
    Or, şi răspund acum, parţial, şi prea impetuosului Anonim 2 (din postarea ulterior radiadă), dacă am scris şi trimis articolul de mai sus, a fost tocmai pentru că am luat în considerare conţinutul articolului şi, bineînţeles, pe autoarea lui. Una e să fim sau nu de acord cu un aspect decelat de noi din articol, şi alta e să tratăm articolul ca un biet pretext pentru orice ne vine în minte, cu sau fără legătură cu textul. Şi, mai cu seamă (mă adresez acum Anonimului 2), una e să ne disputăm ideile, şi alta să aplicăm lovituri sub centură cui ne vine la îndemână. Nu spun nici o noutate...

    Dacă aş fi crezut că autoarea „nu are instrumentele” (pe cele conceptuale, ale psihanalizei, am subînţeles eu), aş fi scris altceva – dacă aş fi scris... Dimpotrivă, consider că le are, şi am apreciat de destule ori intervenţiile sale aici, ca şi, de altfel, emisiunile sale de la radio.

    Dacă aş fi considerat că articolul este – fie preponderent, fie în întregime –, unul de analiză politică, indiferent la ce termeni face apel pentru a-şi susţine argumentaţia, mi-aş fi spus că nu e, nicicum, domeniul meu şi, simplu, nu aş fi intrat în vorbă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ Magda Ionescu
      Nu. Eu niciodata nu am luat acel text al Ioanei Mărculescu drept psihanaliza aplicata. In primul meu comentariu eu am respins argumentatia dvs. impotriva articolului dansei din perspectiva relatiei psihanaliza-psihanaliza salbatica. Asta e esenta articolului dvs.. Ca replica la obiectia mea dvs. ati adus in prim plan o a doua tema, cea a eticii din psihanaliza pe care de asemenea am respins-o cu argumentul ca in articolul recenzat nu se face psihanaliza aplicata ci analiza politica. Nu eu am schimbat registrul argumentatiei ci l-am adaptat la discursul dvs.

      In ceea ce ma priveste cred ca am fost foarte "acuzic" in acest dialog. Doar ca eu am o alta parere in acest caz si mi-am exprimat-o ca atare.

      Rferitor la faptul ca sugerati ca respingeti opinia mea cum ca Ioana Mărculescu a facut analiza politica si nu psihanaliza aplicata eu aduc argumentul ca in acel articol nu se face referire la vreun gest, la vreo epresie sau orice alt continut psihic facut de presedinte si interpretat ("salbatic"). De asemenea nu sunt exprimate acolo nici teorii despre dinamica psihica adica pentru ca acel articol sa fie incadrat la psihanaliza generala aplicata. Care este temeiul dvs. pentru a considera acel articol psihanaliza aplicata?

      Ștergere
  8. @ Magda Ionescu

    Stiu ce spuneti. Interventia mea de astazi este una pe care tin enorm sa o exprim. Este poate cea mai importanta realizare de pana acum. Imi amintesc, atunci cand eram mica, ne jucam de-a v-ati ascunselea. Mereu se schimba persoana care "se punea". Asa de tare m-am ambitionat dupa ce am pierdut o data, ca mi-am propus sa nu se mai intample si a doua oara.

    Pentru prima data, cu adevarat aici.

    Diamonds are forever.

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari Magda Ionescu, foarte bine spus si clarificat! Prea mult se foloseste psihanaliza pentru a-l araca pe celalalt. Pseudopsihanaliza de fapt.

    RăspundețiȘtergere
  10. Magda Ionescu18/8/12 16:39

    @baldovin: M-aţi convins! N-am văzut eu bine, nu ştiu unde mi-a fost capul! Am mai citit o dată, şi nici vorbă de (cum bine spuneţi) „...referire la vreun gest, la vreo expresie sau orice alt continut psihic facut de presedinte si interpretat (...)” sau de „... teorii despre dinamica psihica adica pentru ca acel articol sa fie incadrat la psihanaliza generala aplicata” .

    Pot pentru ca să spun: nu ştiu să furnizez temeiul pentru care l-am tratat drept eseu de psihanaliză aplicată. Acum mi-e limpede că aveţi dreptate, vă mulţumesc că m-aţi luminat pe deplin!

    Şi, într-adevăr, mă las păgubaşă...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ceea ce am inteles eu din aceasta replica este ca se face o avertizare asupra responsabilitatii pe care o poarta cel care isi exprima o opinie intr-un spatiu public, cu atat mai mult cu cat se foloseste de instrumente psihanalitice pentru a-si argumenta opinia; cu atat mai mult, cand face asta intr-un context atat de fierbinte cum este pe cel pe care il traversam. Prin urmare, atentionarea mi se pare perfect legitima si la obiect. Nu inteleg de ce nu se poate recunoaste si accepta PUR si SIMPLU pertinenta unei astfel de atentionari. Eu as zice mai curand, "multumesc". M.L.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Luisa: Va incurajez sa ne scrieti si dvs. despre interpretarea psihanalitica! Articole precum cel al doamnei Magda Ionescu sunt deosebit de utile, nu-i asa? Cafe Gradiva este un spatiu in care autorii articolelor (specialisti intr-un larg spectru de orientari psi) isi asuma fiecare responsabilitatea textelor publicate. Nu ne cenzuram intre noi, insa ne mai contrazicem din cand in cand, dupa cum vedeti.
    Ar fi interesant sa continuam discutia despre interpretarea psihanalitica in psihanaliza aplicata, in psihoterapiile psihanalitice, in cura clasica si in psihanaliza relationala. Avand in vedere ca dvs., Luisa, faceti referire la etica interpretarii psihanalitice, va intreb, pentru a nu se crea eventuale confuzii, in care dintre aceste perspective va situati. Nu este productiv sa vorbim despre interpretare psihanalitica in general fara sa putem face aceste distinctii.
    In privinta psihanalizei salbatice, asa cum a fost ea mentionata de catre S. Freud, ea nu este posibila decat in cabinetul de psihanaliza. In afara acestuia, demersul nu poate fi numit "psihanaliza" si, deci, nici "salbatica".
    Articolul de fata este unul foarte serios. Ne vorbeste foarte frumos, impecabil, profesionist, despre o etica a interpretarii psihanalitice aplicate. In psihanaliza aplicata, interpretarea nu poate fi decat o ipoteza (nu este momentul specific al unui proces ca in clinica) argumentata din perspectiva unei orientari teoretice si construita pe baza unui continut (ex.: un text) care va fi tratat ca "material clinic". Este un exercitiu foarte util din mai multe motive pe care nu le dezvolt acum! Devine inutil si salbatic daca interpretarea nu urmeaza o astfel de perspectiva teoretica (sa zicem, daca nu poti recunoaste perspectiva teoretica, cunoscator fiind) si in loc de asta foloseste termenii de specialitate ca pe niste etichete precum si daca interpretarea nu este tratata ca simpla ipoteza (adica posibilitate/eventualitate) ci ca fiind concluzie (a ce oare?) facand astfel confuzia cu un diagnostic clinic. In clinica, interpretarea are cu totul alte valente si putem vorbi mult despre asta daca subiectul este de interes.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Magda Ionescu & Gabriel Baldovin: Textul Ioanei Marculescu este psihanaliza aplicata deoarece: (1) descrie foarte corect din punct de vedere teoretic diferentele generale dintre cele doua moduri de functionare psihica, nevrotic si psihotic; (2) teoria este aplicata unui continut, "materialul nostru clinic" fiind comportamentul si discursul presedintelui (in locul lui, putea fi luat ca personaj la fel de bine un actor, un psihanalist, un vecin de bloc sau un coleg de serviciu); (3) interpretarea este tratata ca ipoteza ("Si am sa apelez la doua functionari pe care le cunosc: una bine, cea a mea, si una mai putin bine, dar suficient de satisfacatoare incat sa formulez ipoteze, si anume pe cea a presedintelui suspendat.")
    Problema cu textul Ioanei este ca ea nu se tine de cuvant atunci cand ne spune in primul paragraf ca va emite ipoteze. Este pacatul multor prezentari de psihanaliza aplicata si o problema cu care ne confruntam de mult la sedintele de interpretare ale Asociatiei Interdisciplinare de Psihanaliza Aplicata – ce sa facem cu autorul operei, cu regizorul filmului si iata, acum, cu o persoana reala pe care ne-am hotarat asa din senin sa o luam ca personaj cu care ne permitem sa facem interpretari de continut psihic.
    Parerea mea (pe care o spun ori de cate ori am ocazia) este ca atunci cand facem aplicata nu la personaj ci la autor sau orice alta persoana reala care nu a fost pacientul nostru, riscul sa fim salbatici este foarte mare. In ce ar consta salbaticia? In a uita ca, in psihanaliza aplicata, interpretarea nu este decat ipoteza si nu concluzie, nu diagnostic! Pana si diagnosticul clinic isi rezerva marja de eroare, ca sa zic asa, in sensul ca el nu este absolut si intepenit. Nu mai vorbesc de un psihodiagnostic dinamic… Insa, de multe ori, prinsi in febra argumentatiei si in contratransferul fata de film sau regizor sau persoana publica…, uitam de ipotezele multiple sau de linii de interpretare multiple si ne scade capacitatea de mentalizare, ca sa ma exprim si eu salbatic… :)
    De exemplu, eu am de comentat la textul Ioanei faptul ca nu vorbeste despre propriul contratransfer pe care il are fata de obiectul interpretarii sale. El transpare insa prin actingul de a se fi indepartat de promisiunea initiala ca va emite ipoteze pentru ca sa ajunga in final sa afirme cu destula tarie ca avem de-a face cu nebunia omului. Termenul de "nebunie" e de-a dreptul literar parasind campul psihanalitic.
    Insa, ca sa nu pacatuiesc la randul meu inlocuind ipotezele cu convingeri, o alta interpretare pe care o pot da textului Ioanei este ca el se incadreaza in genul unei anumite literaturi stiintifico-fantastice in care primul termen se fixeaza la domeniul psi. Asta imi trece prin minte observand reactiile mele de placere, relaxare si amuzament pe care le traiesc cand citesc astfel de texte. Este amuzant textul Ioanei! Si, cunoscand-o pe ea cat este de jucausa, nu m-as mira chiar sa-l simpatizeze pe Base. De asemenea, Ioana este o persoana cu foarte mult umor, nu este agresiva chiar daca-l face pe om nebun, e creativa si talentata, scrie frumos. :) Ma gandesc ca textul ei a renuntat la o anumita rigoare deontologica in favoarea unei extravagante literare intentionat provocatoare. Adica, nu cumva e facatura literara? :) Dar s-o asteptam si pe ea sa-si spuna parerea ca timida nu este… :)

    RăspundețiȘtergere
  14. @Magda Ionescu:
    Nu sunteti deloc pagubasa, vi-ati castigat un admirator :)

    @ Georgiana :
    Pentru ca sa fie psihanaliza teoretica un astfel de text trebuie sa fie psihanaliza. Hai sa vedem punct cu punct in ordinea stabilita de tine daca discursul in cauza e psihanaliza:

    1. Nu doar psihanaliza ci si psihopatologia "descrie .. diferentele generale dintre cele doua moduri de functionare psihica, nevrotic si psihotic" acest prim criteriu invocat de tine nu este specific psihanalizei deci poate fi exclus. Dar in cazul de fata descrierea Ioanei Marculescu e mai mult metafora decat "foarte corect din punct de vedere teoretic" asa cum sustii tu. In fapt, la cate date exista relativ la diferentele dntre aceste doua mari categorii de tulburari psihice practic e imposibil sa faci o descriere corecta a acestora in cateva paragrafe. Orice rezumat isi pierde din claritate si precizie ca si rezolutia unei poze digitale.

    (2) Nu e de asemenea sufucient ca "teoria este aplicata unui continut" asa cum invoci tu. Daca teoria este teologie asta nu inseamna nimic.

    3. Nu stiu despre ce interpretare vorbesti. Fraza citata de tine nu contine nici un fel de interpretare.

    Cele trei criterii enumerate de tine nu sunt relevante pentru psihanaliza. Si, prin urmare, nici pentru psihanaliza aplicata.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ioana scrie in eseu ca a apelat la teoria freudiana.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ma bucur nespus ca am provocat reactii atat de vii. Asta era de altfel si intentia mea. Desigur, propunerea a fost tezista (eu sunt nevrotica si presedintele psihotic). Nici macar nu se sustine ipoteza pana la capat, caci presedintele nostru nu e ceea ce numim in mod obisnuit un om nebun. Daca vreti, contratransferul meu este unul destul de clar si conturat, intrucat revolutia m-a prins in ultimul an de facultate si mi-am petrecut 21 si 22 pe strada, urland impotriva celuilalt presedinte...Asa ca, vedeti bine, capacitatea mea de a uri e deplina. Cat despre atitudinea partinitoare, nu uitati totusi ca va vorbeam si despre spaimele si furiile mele in text, ceea ce scuza un pic "indrazneala" de a categorisi personajul presedintelui cu termenul tare si neechivoc de nebun.
    Sunt surprinsa insa de reactia usor disporportionata (sau asa mi se pare mie) a Magdei Ionescu. La enuntul meu, provocator si ingrosat, recunosc, s-a raspuns cu un ton aparent echilibrat, dar in fond ritos si argumentativ, in apararea psihanalizei si a eticii. Nu cred ca psihanaliza este deasupra lucrurilor, nu are rost sa idealizam o teorie. Pe deasupra, eu nu sunt psihanalista, nu am facut decat sa analizez un personaj public, nu am nicio obligatie contractuala sau etica, iar afirmatia concluziva mi-o asum, chiar daca suna rau si neprofesional. Am trait 22 de ani sub un paranoic si mi-a ajuns.
    Acum ca presedintele nostru se intoarce nu-mi ramane decat sa urmaresc pe mai departe evolutia situatiei. Sper sa nu mi se ofere in continuare subiecte de analiza. Ma tem insa ca asta e o iluzie desarta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimată Ioana M, dacă îmi pun un patrafir și o cruce pe piept și simultan încep să mă dezbrac domol lângă un stâlp de telegraf cântând răgușit ”Isus e sexi” atunci este posibil ca niște drept credincioși să mă apostrofeze; dacă nu sunt fanatici ortodoxi îmi vor spune frumos dar ferm ”Fetițo nu-i frumos și bine să te porți așa, e jignitor pentru noi și mulți alții, mai bine te duci tu acasă, reflectezi puțin, te îmbraci adecvat pentru genul ăsta de prestație publică și poți să cânți cât vrei și despre ce vrei” Morala poveștii este că da, este evident că nu sunteți psihanalist dar v-ați îmbrăcat cu hainele ei pentru a vă striga, destul de îngroșat, opiniile. Nu idealizăm o teorie dar o respectăm; analiză nu este egal cu psihanaliză și nici analiza din perspectivă psi nu este egală cu teoria psihanalitică. Dacă sunteți furioasă și obidită atunci strigați jurnalistic, cu talent, umor și har : Jos Băsescu :))) e mult mai eficient și autentic!
      Felicitări Magdeni Ionescu pentru scrisoarea deschisă și intervențiile ulterioare!

      Ștergere
  17. @ Petruta Gheorghe: "pilda" dumneavoastra m-a dus cu gandul la sfanta Paraschiva care alerga prin ciulini in pielea goala pentru ca era, zicea ea, urmarita de satana.
    Daca stau bine sa ma gandesc, imi pot permite sa afirm ca sunt jurnalista, asa ca puteti lua textul meu din aceasta perspectiva, la fel de bine cum pot spune ca sunt mari sanse sa devin psihanalista intr-un viitor acceptabil.
    Intentionez sa continui sa-mi pun intrebari si sa provoc reactii si pe mai departe. Sper sa-mi fiti aproape.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca intentionati sa deveniti psihanalista in viitor ar trebui sa va obisnuiti de pe acum sa respectati codul deontologic al psihologului (si cu atat mai mult al psihanalitului) care spune, printre altele, la art. 13

      I.3. Psihologii nu se angajă public în prejudicierea imaginii celorlalti.....si nici nu se angajeaza în remarci sau comportamente ce aduc prejudicii demnitatii celorlalti.

      Altfel riscati sa vi se ridice licenta. Oricum, ceea ce scrieti acum va vor reduce considerabil sansa de a fi considerata un analist bun, capabil sa-l respecte si inteleaga pe Celalalt.
      Gasiti intreg codul deontologic pe site-ul copsi.ro.

      Ștergere
    2. Erata:"va vor reduce considerabil sansele" nu "sansa" in ultimul paragraf. Graba.

      Ștergere
  18. @iris: Va invit sa renuntati la jigniri si atacuri la persoana daca doriti sa mai comentati aici. Un ton civilizat e recomandabil.

    RăspundețiȘtergere
  19. o sugestie daca-mi permiteti: poate ar trebui regandit tipul de interventie al "moderatorului" acestui site in comentariile care apar la un articol. faptul ca unii nu se pot abtine si se folosesc de un text pentru diverse rafuieli care de regula nu prea au legatura cu textul cu pricina e suparator. Poate ar trebui sa aiba drept la replica doar cei care au intr-adevar ceva de spus (fireste, in acord sau in dezacord cu textul) dar LA OBIECT si civilizat. E de apreciat ca intentia dvs. este aceea de a lasa loc pentru o exprimare cat mai libera, dar se pare ca multi dintre cei care citesc acest site nu pornesc de la acelasi fel de a intelege oportunitatea unei interventii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu dv. Intamplarea face ca tocmai sub acest articol sa apara, din motive diferite, doua "comentarii" nepotrivite, intre timp retrase, dar in general ceea ce propuneti este chiar norma la Cafe Gradiva.

      Ștergere
  20. Parerea mea este ca uitam un lucru evident, acela ca lipsesc 93% din comunicare. Ca si novice in ale psihanalizei, consider ca unele persoane care au adus comentarii aici s-au indepartat de la subiectul articolului si au facut o dezbatere rigida privind psihanaliza ca si disciplina. Plceand de la presupunerea ca scopul acestui site e sa dezvolte acest domeniu facandu-l cat mai cunoscut printre oamenii obisnuiti si sa creeze o comunitate de pasionati ai acestui domeniu, din comentariile citite am tras concluzia ca o lupta de orgolii se poate da foarte usor intr-un limbaj mai apretat si facand apel la diferite autoritati cum ai fi nu stiu ce cod. Ca si pasionat al psihanalizei, consider ca nu disciplina in sine nu atrage noi oameni interesati de domeniu ci oamenii care vorbesc despre psihanaliza indeparteaza si prezinta psihanaliza intr-o lumina nefavorabila.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca fiecare vorbeste despre propria psihanaliza (si nu analiza). Sunt convinsa ca modurile de intelegere a teoriei difera de la om la om, de la minte la minte, de la suflet la suflet. De aceea psihanaliza e dupa mine o arta, nu o stiinta...

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!