Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Tu gatesti vreodata?

vineri, 3 august 2012



Invit cititorul sa discutam in acest articol despre gastronomie. Dar nu orice fel de gastronomie, ci una psihica, despre bazele unui proces de "hranire" care se cladeste pe oralitatea timpurie si pe relatia dintre hrana si obiectul care hraneste. Proces care permite sau nu constructia unei relatii de obiect si a particularitatilor acesteia.

Copilul: imi vine sa vomit
Terapeutul: ceva neplacut care a ramas in tine vrea sa iasa afara
Copilul: da, o mancare. Mama a gatit-o si nu mi-a placut. Tu gatesti vreodata?
Terapeutul: ai vrea sa stii daca ceea ce gatesc eu o sa-ti placa
Copilul: doar ma gandeam asa ca si tu ai putea sa gatesti

Dialogul aduce in relatie un continut care se vrea a fi deversat in forma sa pura si impulsiva, dar care totusi ajunge in cuvinte. Copilul sesizeaza caracterul brut al acestui afect si incearca sa ii caute semnificatia.

In articolul "Despre observarea comportamentului bebelusilor", Melanie Klein vorbeste despre relatia bebelusului cu primul sau obiect, mama, si afirma ca aceasta este strans legata inca de la inceput de relatiile cu hrana. Atitudinea imediata fata de hrana variaza de la aparenta absenta a lacomiei pana la o mare aviditate. Cum lacomia este inerenta in primele dorinte indreptate spre san, ea influenteaza in mod vital relatia cu mama si relatiile de obiect in general. In timp ce lacomia poata fi amplificata sau inhibata in functie de anxietatea de persecutie, gratificarea este raportata in egala masura la obiectul care ofera hrana si la hrana propriu-zisa.

Unii bebelusi traiesc o puternica suferinta la introducerea biberonului. Ei resimt aceasta ca pe pierderea obiectului bun primar si ca o privatiune impusa de mama rea. Astfel de situatii nu se manifesta neaparat prin respingerea hranei noi, insa anxietatea de persecutie si neincrederea trezita de aceasta experienta pot sa perturbe relatia cu mama si in consecinta sa amplifice anxietatile fobice cum ar fi frica de straini (in acest stadiu primar noua hrana este intr-un anumit sens un strain). Sau dificultatile legate de mancare pot sa apara ulterior sau pot aparea piedici in acceptarea hranei in forma sublimata, adica cunoasterea.

Asadar copilul simte nevoia sa se reasigure ca poate accepta ceea ce va primi, fara ca noua hrana sa se constituie intr-o hrana rea si nedigerabila. Intrebarea referitoare la a gati este o metafora esentiala nu numai pentru trecerea dintr-un plan somatic intr-un psihic, de la corp la gandire, dar si pentru a pregati o intreaga noua experienta cu toate ingredientele ei, atat cele anterioare (experientele traite), cat si cele viitoare (ceea ce va aduce nou). Doar ca aici nu este vorba de o hrana total noua si straina, si nici de un san nou, ci de aceeasi hrana si acelasi san care au produs frustrare, suferinta, confuzie si au starnit furia si ura, voma si respingerea, iar acum se vor redescoperi in functia lor maternanta si securizanta.

Françoise Dolto ne vorbeste despre castrarea orala si efectele ei asupra dezvoltarii copilului, dar si asupra relatiei cu mama. Ea defineste castrarea orala ca pe o privare impusa bebelusului cu privire la canibalismul lui fata de mama, cu alte cuvinte intarcarea sa, la care se adauga interdictia de a manca ceea ce ar fi o hrana mortifera pentru corpul lui, adica interdictia de a manca ceea ce este nealimentar, ceea ce ar putea fi periculos.

Aceasta castrare (intarcare) atunci cand este data in mod corespunzator, conduce la dorinta si la posibilitatea de a vorbi, la descoperirea unor noi mijloace de comunicare, in placeri diferite cu obiecte a caror incorporare nu este sau nu mai este posibila. Toate aceste obiecte constituie suporturi de transfer de la san in vederea unei placeri si mai mari, impartasita cu ceilalti.
Intarcarea, aceasta castrare a bebelusului, presupune ca mama sa accepte si ea, intreruperea acestui corp la corp in care copilul era total dependent de prezenta ei fizica. Aceasta castrare orala a mamei presupune ca ea sa fie capabila de comunicare cu propriul copil altfel decat hranindu-l, luandu-i excrementele, devorandu-l cu sarutari si mangaieri: prin cuvinte si prin gesturi care sunt limbaj. (Françoise Dolto, Imaginea inconstienta a corpului, Opere 2, Editura Trei, 2005)

Plecand de la aceste cuvinte foarte semnificative ale lui Françoise Dolto, ne putem intreba ce anume nu a functionat in legatura precoce, primara dintre mama si copil, producand un surplus de continut si un deficit de simbolizare? Ce anume este inca simbiotic si aglutinat si nu permite un destin diferit si diferentiat? Caci si destinul "pasiunilor", ca sa-l citam pe André Green care il parafraza pe Freud, este comun la origine, dar apoi fiecare individ in parte este liber sa le traiasca si sa le re-traisca intr-o varietate de relatii.

Cristina Călărăşanu

este psihoterapeut de orientare psihanalitică în formare, psihodramatist în formare, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie şi delegat în cadrul Federaţiei Europene de Psihoterapie Psihanalitică.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

3 comentarii

  1. Ioana M.4/8/12 12:20

    Interesant, ca de obicei. Ma intreb, totusi, cata relevanta mai are povestea cu alaptarea cand, stim cu totii, biberonul intra in viata bebelusului foarte curand? Adica din prima luna, chiar...Aceasta teorie ar trebui un pic actualizata, cred.

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Cristina Calarasanu :

    Interesant articol. Felicitari.

    La intrebarea dvs, pot sa raspund ca nu cred ca e vorba de o carenta emotionala sau un surplus de continut. Cred ca e oarecum de asteptat ca unui copil sa ii ia ceva vreme pentru a se obisnui cu "noua" situatie. Mi-e greu sa cred ca exista acea perfectiune tangibila, sincer. Intr-adevar, in momentul in care lucrurile nu evolueaza asa cum este de asteptat, exista o problema. Dar nu e cazul. Cred ca-i foarte important sa ne amintim ca oricat am vrea sa fim, nu suntem perfecti. Si ca invatand, experimentand, gresind, ajungem sa crestem. Sau mai bine zis, ca pana la urma, perfectiunea e ceva abstract.

    @ Ioana M.

    Cat despre actualizarea acestei teorii, sunt de acord!

    RăspundețiȘtergere
  3. http://www.facebook.com/catherinna.tramell
    acum am facebook, cine vrea sa "socializeze" cu mine

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!