Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Iluminarea lui Tony Soprano

miercuri, 19 septembrie 2012


Un catel iluminat care ne arata cum sa let go

Toni: Crezi ca stii, crezi ca ai invatat ceva. Ca atunci cand am fost impuscat…
Dr. Melfi: Stii ce?
Tony: Bine. Cand am fost in Las Vegas, am luat peyote. Din curiozitate, nu stiu de ce.
Dr. Melfi: Cautai ceva.
Tony: Ei bine, am vazut ceva, nu halucinatii, chestii de tipul Roger Corman. Am fost cam dezamagit, nu prea au fost chestii din astea.
Dr. Melfi: Ce a fost acolo?
Tony: E greu de descris. Ai luat vreodata acid sau prostii din astea?
Dr. Melfi: Nu.
Tony: Tot ce pot sa spun este ca, si sunt destul de sigur, ca asta, tot ce vedem, nu este tot ce este.
Dr. Melfi: Ce mai exista acolo?
Tony: Altceva. Nu pot sa spun mai multe. I do not fucking know.
Dr. Melfi: Universuri paralele?
Tony: Crezi sunt comic acum?
Dr. Melfi: Nu.
Tony: Poate. Asta poate o sa sune tampit, dar am vazut la un moment dat ca mamele noastre sunt… soferi de autobuz… Ei sunt autobuzul, ei sunt vehicolul care ne aduce aici. Ne dau jos, si merg mai departe. Ele continua in calatoria lor, si problema noastra este ca vrem sa ne intoarcem in autobuz, in loc sa let it go.
Dr. Melfi: Asta mi se pare foarte patrunzator.
Tony: Isuse, nu fii asa surprinsa.
Dr. Melfi: Stii, iti vin gandurile astea, si aproape le tii in mana, si apoi, pffff.



[In clipul atasat se afla dialogul pe care il comentez, unde Tony vorbeste cu terapeuta lui, Dr. Melfi]

In sedinta de terapie a lui Tony Soprano se intampla ceva remarcabil. Tony are o iluminare. El articuleaza o experienta pe care a avut-o in Las Vegas si pe care nu a comunicat-o nimanui. Parte din capacitatea lui Tony sa-si exprime iluminarea este abilitatea terapeutei de a continua cu intrebarile, de a urmari cu tenacitate experienta lui Tony. In dinamica terapeut-pacient exista mici momente de ezitare, de evitare a lui Tony, care se asteapta ca terapeuta sa nu il creada--sau sa il creada tampit. Primul survine cand Melfi ii spune ca nu "a luat acid." Tony vrea un moment de comuniune, de empatie, care sa il lase sa isi exploreze memoria. Desi dezamagit, dupa nu-ul autentic al terapeutei, Tony continua investigatia. Momentul al doilea intervine cand Melfi ii raspunde "universuri paralele". E prima data in dialog cand Melfi face o sugestie si Tony o ia ca pe o incercare de ridiculizare sau de umilire. Raspunsul ferm a lui Melfi--si anume ca nu il crede pe Tony comic--il face pe acesta sa reia din nou lantul de asocieri. Tony este capabil de insight. Metafora pe care o produce, cea in care mamele ne dau jos din autobuz, se naste dintr-o stare de confuzie. 

Confuzia, dupa cum spune Donnel Stern, este o stare productiva:
Cand un pacient este in sfarsit capabil sa se gandeasca asupra unei parti din sine care este greu de acceptat, foarte rar sunt gandurile pe deplin formulate, gata sa fie expuse. In loc de asta se simte un fel de confuzie, o confuzie care ascunde posibilitati noi, importante, si poate o confuzie care te face curios, dar care este o confuzie sau o dilema pana la urma. [In Experienta neformulata: De la haosul familiar la dezordinea creativa]

Confuzia lui Tony - si mai ales sentimentul de neputinta exprimat prin 
I don’t fucking know
- il duce lent la formularea de experienta autentica, noua. Insight-ul, dupa cum ne spune Stern, nu este un iepure pe care il descoperi in tufis. Niciodata nu o sa vezi iepurele complet format, fara confuzie. Mai degraba insight-ul, si in special insight-ul intr-o dorinta inconstienta, apare ca o corabie pe care o deslusesti intr-un nor. Incet, si foarte confuz, incepi sa conturezi o idee, pe care cu greu o aveai pana atunci. Tu trebuie sa vezi corabia si tu trebuie sa incepi sa ansamblezi partile ei. Experienta noua este un proces complicat, care se naste din confuzie si un sentiment de lipsa de putere.

Insight-ul este foare important in dinamica intre personajele din The Sopranos. Suntem in ultimul an al serialului si Tony e in terapie de ani buni. Melfi e nemultumita de rezultatele pe care le are cu Tony si ingrijorata ca face munca unui sociopat eficienta. Tony simte ca incepe sa fie respins de terapeuta, care de fapt il va debarca din terapie in curand (in episodul urmator). Insight-ul lui Tony se refera la relatia cu mama. Mama gangsterului, care a fost diagnosticata de Melfi ca fiind borderline, a incercat sa isi ucida copilul de multe ori. Fiul a trait cu sentimentul puternic inconstient de respingere si de dorinta de moarte din partea mamei.

In fapt, terapeuta este echivalent-ul mamei in terapie. Insight-ul lui Tony spune in final ca intelege munca extraordinara pe care a facut-o. Iluminarea lui Tony are un caracter intrapsihic, pentru ca lamureste relatia cu mama si terapeuta. Tony realizeaza cat de mult ii datoreaza mamei si cat de mult a fost marcat de relatia lor. 

Peyote, care este un halucinogen care diminueaza din apararile eului, l-a pus pe Tony in pozitia sa simta o experienta noua. El stie ca a incercat sa se urce in permanenta in autobuz, dar mai stie acum ca trebuie sa let it go, sa faca mai putin dureroasa incercarea permanenta de capata dragostea mamei. Las Vegas-ul, care este un loc halucinogen in sine, fara a i se mai adauga peyote, l-a pe pus pe capul familiei mafiote din New Jersey in pozitia de a simti o experienta eliberatoare.

Insight-ul lui Tony nu este numai intrapsihic, ci are de asemenea legatura cu relatia pe care o are cu doctorul Melfi. Tony stie inconstient ca o sa fie debarcat de terapeuta si se pregateste pentru momentul asta. Tony, prin darul pe care il ofera terapeutei, ii comunica ca o sa fie in stare sa se descurce dupa despartire, ca o sa poate sa traiasca cu ruptura asta. Tony stie ca o se vrea sa se urce in autobuz din nou--ca o sa vrea sa se intoarca in cabinetul doctoritei--dar intelege ca asta e o problema cu care va trebui sa traiasca.

David Chase, creatorul lui Tony Soprano, are din inteligenta extraordinara a limbajului pe care o arata Winnicott. Winnicott, printr-o simpla metafora, poate sa articuleze momente esentiale ale comunicarii umane. De pilda, ca sa descrie momentul de furie al copilului cand simte ca este abandonat de mama, spune ca 
mama a murit. 
Iata pasajul pe larg in Joc si realitate:
Este o situatie de zile sau de ore sau de minute. Inainte ca limita sa fie atinsa, mama este inca vie. Dupa ce s-a trecut de aceasta limita, ea este moarta. Intre cele doua momente, exista un moment pretios de furie, dar el e pierdut rapid si poate niciodata simtit, intotdeauna potential si incarcat de frica de violenta.

Dupa cum spune Thomas Ogden (in This Art of Psychoanalysis), Winnicott in cinci propozitii lucreaza extraordinar cu o metafora, care este 
cea mai profunda gandire pe care o avem. 
Winnicott ia metafora comuna in care absenta mamei e simtita ca moartea ei si o transforma intr-o metafora noua. In formularea lui Winnicott, nu numai mama moare, dar copilul din relatia veche moare. El construieste o metafora in care spatiul fragil in care se afla copilul, spatiu al vitalitatii emotionale, este sustinut de o furie "pretioasa". Metafora este completata prin incorporarea ideii ca vulnerabilitatea copilului este distrusa de el sau ea insasi, daca el sau ea crede ca vitalitatea pune in pericol viata mamei.

Iluminarea lui Tony Soprano are genialitatea limbajului articulat de Winnicott. Tony, adica David Chase, descrie in patru propozitii sentimentul contrar a ceea ce sugereaza Winnicott. Tony ne spune ca exista un moment care poate fi negociat, cel in care mama moare, sau, in metafora lui Tony, cel in care autobuzul pleaca. Ca Winnicott, Tony Soprano stie ca exista un moment in care mama moare. Momentul asta, sugereaza Tony, este un sentiment pe care il vom avea toata viata. Tony, ca Winnicott, ne spune ca exista un spatiu care poate sa faca momentul asta mai putin dureros, care este spatiul de dupa plecarea mamei. Daca Winnicott e interesat de spatiul vital, al furiei, care este creat inainte de plecare, Tony Soprano ne vorbeste despre cum putem sa ne descurcam cu inevitabilitatea plecarii, cu spatiul pe care il cream dupa despartire. Pentru Tony, incepem cu adevarat sa intelegem ce ni se intampla daca stim sa let go.

Cam atat.

Bogdan Popa

este pasionat de psihanaliză, nu îi plac republicanii americani, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce.
DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

8 comentarii

  1. Morala ar fi ca exista viata dupa moarte?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca se poate intelege si asa. Morala este ca mamele sunt soferi de autobuz si noi vrem sa ne urcam in permanenta in el.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si bietii soferi de autobuz? Ei merg pe jos?

    RăspundețiȘtergere
  4. De fapt, ma rog, mamele sunt autobuzul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine, atunci te intreb altfel. Ce se intampla cu autobuzele cand sunt goale?

    Uite, acum imi dau seama de diferenta esentiala de a gandi o mama ca pe un autobuz care te ia dintr-un loc si te aduce in altul, cat de confortabil poate, si o mama care e inteleasa ca un sofer de autobuz. Adica nu neaparat o continatoare, ci doar o persoana care conduce obiectul continator, si care poate fi "dezlegata" de jobul ei, sau care se dezleaga singura.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu stiu, Ioana. Dar am impresia ca tu stii mai bine raspunsul la intrebarea ta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Desi pare retorica intrebarea, nu este. Desigur ca am un raspuns, dar nu sunt sigura deloc, fir-ar sa fie...

    RăspundețiȘtergere
  8. Super interesant articolul.
    Cu privire la intrebarea "de ce autobuzele sunt goale?", vreau sa-mi exprim opinia mea.
    Daca pana la momentul respectiv, scopul mamei, sau viata mamei era legata de "ajutarea" copilului, din momentul in care copilul sau partea din adult infantila ajunge la maturitate prin castrarile date de diferite persoane in experientele de viata sau in terapie, reprezentarea interna a propriei imagini( a mamei-autobuzul) moare. Insa el ajunge la un moment de autonomie si coboara, merge mai departe singur.
    Mama ramane goala in acel moment pentru ca s-a definit prin intermediul copilului. Reprezentarea ei interioara moare, la nivel simbolic. Nu ramane decat sa se umple de noi viziuni scopuri, etc. Cred ca imaginea e destul de subtila pentru ca dezvaluie aspecte la nivel intrapsihic si pentru mama simbolica si pentru copil.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!