Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Cadrul psihanalitic in munca psihologului institutional

joi, 4 octombrie 2012



Voi pleca de la un comentariu la articolul despre situatia analitica. Comentariul apartine lui "tot 2" si suna asa:
e simplu de tot. 1. situatia analitica presupune, inainte de toate, un cadru. 2. asocierea libera e posibila sau nu in functie de capacitatea aluia / alora de a asocia. chestia asta se exerseaza, nu e un dat. se capata, devine. inseamna timp. 3. sunt carti destule pe marginea tehnicii psihanalizei de grup. propun sa nu descoperim apa rece.

Vom trece peste punctul 3 care se refera la suficienta textelor de tehnica de psihanaliza de grup. E o opinie pe care nu o impartasesc, dar fiecare evalueaza dupa cum considera. Eu consider ca este un domeniu insuficient acoperit. Asadar, va propun sa descoperim impreuna "apa rece".

Va propun sa privim lucrurile dintr-o perspectiva simpla – ce face psihologul din institutii. Sa ne gandim la cel care, avand o abordare psihanalitica, vrea sa creeze un cadru pentru a lucra si a-si aplica tehnica. Psihanaliza legaturii considera ca se poate aplica in institutii. Sa vorbim ceea ce defineste psihanaliza – cadrul. Dar ce este un cadru? Cand spunem ca este necesar un cadru, pare intr-adevar simplu. Insa daca incercam sa definim cadrul, lucrul acesta se complica destul de mult. Un cadru este un timp, un spatiu, niste bani? Aparent, da. In fapt, ele sunt niste trasaturi externe ale cadrului. Faptul ca cineva vine in acelasi loc, un interval de timp fixat si plateste o suma de bani poate la fel de bine sa fie un cadru sau poate sa nu fie un cadru.

Daca o persoana se simte obligata sa functioneze astfel, sa mearga undeva pentru un interval de timp fix, sa plateasca o suma, acest lucru este o impunere si nu un cadru. El nu este intern, ci ramane pur extern. Cand ceva te obliga, obligatia ramane externa. Daca cineva vine pentru ca apare o obligatie, mai vorbim de un cadru? Sa revenim la psihologul nostru cu abordare psihanalitica. Unde nu prea este un "timp", cu spatiul se descurca mai bine, iar angajatii nu isi achita sedintele. Faptul ca un psiholog "aterizeaza" intr-o institutie, intr-o fabrica, de exemplu, creeaza o obligatie de participare la sedinte. Aceasta obligatie devine una de regulamentul de functionare interna – pentru ca asa e "ordinul".

In acest context se creeaza repede doua fantasme specifice celor doua pozitii – fie psihologul e inutil, nu poate face nimic, nu are nici un rost prezenta lui acolo, corespunzator pozitiei depresive. Cea de-a doua varianta este ca psihologul este cel care este trimis intr-o situatie de spionaj de catre sefi pentru a sesiza comportamentele indolente, inacceptabile ale angajatilor, fantasma specifica pozitiei schizoid-paranoide. Cand un psiholog se intalneste cu angajatii, aceasta intalnire se afla in afara unui cadru. Iata o exceptie deja. Aceasta intalnire este ca si prima sedinta de psihoterapie – in afara unui cadru. Mentinerea cu orice pret a cadrului prin impunerea unui orar de intalniri devine un lucru inutil pentru ca un cadru nu se realzeaza cu o forta externa care obliga.

Poate ca aceia care lucreaza in institutii, cu relatia angajat-angajator, stiu mai bine ce inseamna sa te confrunti cu necesitatea unui cadru pentru institutii, pentru grupul institutional. Angoasele sunt mereu la suprafata in intalnirea cu psihologul. Decisiv devine ceea ce simte el. Daca se simte membru in institutia respectiva, va avea de suferit profund, pentru ca statutul de coleg il va face sa resimta angoasa interlocutorilor ca fiind si a lui. Daca nu se va simti membru in institutia respectiva, va suporta mai usor angoasa, insa va aparea o alta problema – cine este el atunci? Solutiile pe acest palier sunt diverse, dar cred ca veti de acord ca sunt atat de complicate aspectele de tehnica in ceea ce priveste cadrul incat merita sa privim lucrurile asa cum sunt.

Dar cum intelegem partea de obligatie a cadrului, ar fi atunci o intrebare? Printr-o functie paterna, prin faptul ca exista niste reguli care sunt urmate de toata lumea, inclusiv de psihoterapeut. Iar aceasta functie paterna a cadrului nu poate sa fie clar separata de functia sa materna, de continere, cadrul e stabil si asigura continuitatea.

Poate ca sunt cititori care se ocupa de institutii si pot sa ne relateze experienta lor.

Claudiu Ganciu

este psihodramatist, psihoterapeut de orientare analitică şi psihoterapeut în psihanaliza legăturii.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!