Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Grupalitate: Aparari in fata filmului

marți, 9 octombrie 2012



Atunci cand suntem in situatia de a urmari un film, indiferent de stilul sau, de regie sau de spectacol, ne vom afla in relatie cu emotii si cu trairi, cu sentimente, cu angoase. Spiritul artistic al unui film, calitatea lui artistica ne va impresiona. Trairea este convertita in acel 
ce-mi place acest film, 
dar nu stiu de ce imi place. Vom urmari filmul cu sufletul la gura, incercand sa spunem cum un personaj o va lua pe o cale sau alta, in speranta ca se va termina cu bine. Uneori vom fi singuri, alteori cu cei apropiati, altadata impreuna cu necunoscuti. Cu usurinta vom descoperi ca acel film ne impresioneaza. Alteori, atentia se va duce spre modul in care este construit filmul sau locul lui in istoria cinematografiei sau spre jocul excelent al unor actori. Lumea fiecaruia este activata intr-un fel sau altul. Implicit si angoasele sunt activate. Fata de aceste angoase va fi necesar sa ne situam cumva. Odata ce un film te-a prins, nu mai poti evada. Vom avea nevoie de aparari. Sa vedem cateva frecvente in grupurile care se ocupa de film.  

Una din aparari este celebrul happy-end fara de care nimic nu este vandabil. Cum functioneaza happy-end-ul? Destul de simplu. Dupa ce filmul se termina, se adauga cateva minute in care finalul devine placut idealului. 
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti
este o fraza celebra. Cea mai frapanta, prin claritate, aplicatie a acestui principiu este in Avatar, unde filmul se termina prin distrugerea lumii si care reprezinta un final clar de film, in care fantezia este distrusa, iar lumea reala se impune. Scena arata ca una de final. Ceea ce urmeaza este o aplicatie a happy-end-ului in care eroul "castiga". Acesta este pretul pe care il plateste un film pentru a avea incasari. 

Cand ne uitam la un film, acesta ne da acces la angoasele profunde. Cand il privim in grup, vederea lui are o dubla functie. Pe de o parte este o asigurare grupala ca nimic nu poate sa se intample negativ. Pe de alta parte este o accentuare a angoasei. Fantasma proprie se developeaza (in sensul in care developam un negativ de film) in relatie cu filmul. Implicit, fantasma fiecaruia va reactiona si va rezona cu fantasmele celorlalti participanti. Legatura lor este asigurata de reactii care joaca rolul de transmitere – un hohot de ras al vecinului, un zgomot, cineva care iese din sala etc. Ele sunt traduse din perspectiva fantasmei proprii. Rasul impreuna, lacrimile comune etc. vor deveni forme de exprimare ale propriei fantasme.

Fata de aceste angoase profunde spectatorii sunt pusi in situatia de a trai starea estetica, a frumosului. Arta este frumosul, arta este modul de exprimare a ceea ce este angoasa in forma sa profunda. Cand ne pastram in sfera dorintei curatate de angoase ne vom regasi in planul telenovelei, a kitsch-ului, a filmelor XXX, a expresiei unei dorinte insasi. Aceste planuri nu activeaza un nivel estetic, ci unul al dorintei. Fata de aceasta arta exista critica. Prin critica se pun in valoare niveluri de expresie a semnificatiei artistice. Acest plan este cel al artei in care psihanaliza nu are ce cauta. 

O alta expresie a apararii fata de angoasa dezvoltata de film este teoria psihanalitica. Gasim deseori interpretari ale semnificatiei unei actiuni, unui film etc. Cand acest plan este rupt de angoasa, de traire, de sentiment planul sau devine o intelectualizare in sine. O interpretare gen
aici este vorba de relatia de obiect
sau 
aici personajul este o pura expresie a supraeului anal
devin abstractiuni care rup legatura cu filmul din punct de vedere emotional. Ceea ce "se taie" este angoasa. Teoria psihanalitica devine atunci o victorie a la Pyrrhus in care afectul este invins, iar trairea anulata. Putem sa asociem acest gen de aparare ca fiind o analiza aplicata salbatica a unor continuturi care nu au de-a face nici cu filmul si nici cu spectatorul. La extrem vorbind, nu au de-a face nici cu psihanaliza. Este ca si cum cineva ar intra intr-un magazin de jucarii si ar comanda un obiect tranzitional pentru copilul sau. 

Cand vorbim de tehnica, ne indreptam spre un domeniu in sine. Tehnica de invatare a ceva este un alt mecanism de aparare fata de angoasa. Daca avem o tehnica, vom avea de-a face cu o schema care va evita angoasa. Ceea ce dispare este aceiasi traire care este sacrificata pentru tehnica. 

Daca am evita orice aparare, ne-am afla intr-o situatia "pura". Dar a ne propune sa le evitam devine o aparare in sine. 

Claudiu Ganciu

este psihodramatist, psihoterapeut de orientare analitică şi psihoterapeut în psihanaliza legăturii.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!