Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Nicola Abel-Hirsch: Simbolizarea şi neajunsurile ei

luni, 29 octombrie 2012


De la stânga la dreapta: Daniela Irimia, Nicola Abel-Hirsch, Rita Teodoru

...sau "Disconfort în simbolizare" s-ar putea traduce titlul lucrării prezentate la conferinţă de psihanalista britanică Nicola Abel-Hirsch, calchiind, bineînţeles, titlul freudian Disconfort în cultură (Civilisation and its Discontents în engleză). Dacă Freud stabilea în opera menţionată că disconfortul (sau "neajunsurile") provin din frustrarea sexualităţii şi a agresivităţii, psihanalista britanică se întreabă dacă nu cumva şi simbolizarea provoacă sau produce frustrări şi nemulţumiri. Iar interesul ei pentru această problematică a fost stârnit de unele reacţii adverse (sau reacţii terapeutice negative) faţă de simbolizare cu care s-a întâlnit în practica sa de clinică - vinietele vor ocupa de altfel un loc amplu în prezentarea sa.

Pentru a-şi verifica ipotezele, Nicola Abel-Hirsch studiază mai întâi de toate ce este simbolizarea pentru diverşi autori: Freud, Melanie Klein, Hanna Segal şi Bion.

Pentru Freud mai interesante s-au dovedit simbolurile, decât - precum în gândirea psihanalitică a zilelor noastre - simbolizarea. Prin urmare, a fost interesat de un conţinut, mai puţin de un proces. Freud stipulează existenţa unei mari varietăţi de simboluri - şi cu toate acestea simbolizând pe un spaţiu foarte restrâns, doar câteva teme, la urma urmelor, precum naşterea, părinţii şi pe rudele foarte apropiate, corpul, nuditatea şi mai ales sexualitatea. Trebuie menţionat aici că Freud se referă la simboluri în aria interpretării visului (interpretarea prin simboluri fiind un fel de metodă secundară, de rezervă, complementară cu cea a interpretării asociaţiilor libere ale visătorilor).

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

În schimb, Melanie Klein a fost interesată mai mult de reprezentările simbolice ale copilului, exprimate în joc, şi de relaţia primitivă cu mama, cu corpul mamei îndeosebi. Simbolizarea la Klein este fundamentală pentru dezvoltarea eului şi pentru raportarea la lumea exterioară, pe fondul investirii de către copil, în lumea exterioară, de obiecte substitutive pentru obiectul originar care este corpul mamei, astfel încât în cadrul acestor noi relaţii să nu existe conflictualitate (care totuşi copleşeşte această "soluţie" a deplasării, iar atunci copilul investeşte alte obiecte substitutive). Procesul de simbolizare care poate fi inhibat dacă anxietatea simţită în raport cu corpul mamei, prin atacurile fantasmate asupra lui, devine prea intensă.

Aceste idei ale lui Klein (din scrierile mai timpurii) sunt readuse în atenţie de discipola sa Hanna Segal. Ca şi Klein, Segal a avut o capacitate extraordinară, realmente ieşită din comun în înţelegerea proceselor de simbolizare inconştientă. Precum se ştie, atenţia Hannei Segal s-a îndreptat constant către simbolizarea atât a pacienţilor săi psihotici, cât şi către cea artistică (Segal fiind recunoscută aici cu studii importante), deosebind între ecuaţie simbolică şi simbolizare. În primul caz, pacientul psihotic crede în realitatea nemijlocită, intrinsecă a simbolului (cântatul la vioară, potrivit unui exemplu segalian, este pentru acesta la modul propriu masturbare), pe când un alt pacient vede natura adevărată a simbolului, aşadar ca simbolizând (cântatul la vioară nu este, ci reprezintă masturbarea, în interpretare). În primul caz, proiectarea în obiect înseamnă că acesta nu poate fi înţeles ca fiind ceva separat - or, separarea e o condiţie sine qua non pentru a putea simboliza. O idee în care Segal se întâlneşte cu Bion. Într-un plan mai general, Bion gândeşte simbolizarea ca fiind inclusă funcţiei alfa, scoţând totodată în evidenţă rolul important al emoţiei şi al funcţiei de legătură în gândirea simbolică, precum şi cum aceasta poate fi atacată (în lucrarea Atacuri asupra legăturii din 1959).

Ajungem astfel la cea de a doua idee esenţială a expunerii, la "neajunsurile" sau vicisitudinile simbolizării, ilustrate îndeosebi prin concepţiile lui Bion din lucrarea citată, în treacăt amintite de psihanalista britanică (această a doua parte, afară de ampla vinietă clinică pe care nu o voi povesti aici, mi s-a părut discontinuă şi insuficient argumentată). Opinia Nicolei Abel-Hirsch este că psihanaliştii au în general tendinţa de a exagera, în practică, importanţa simbolizării, ceea ce e nu doar o contraindicaţie tehnică, ci şi etică. Într-o vinietă desprinsă dintr-o carte recentă a Danei Birksted Breen (redactor-şef al International Journal of Psychoanalysis), o pacientă doreşte să-şi facă o operaţie de mărire a sânilor, ceea ce analistul ei consideră - în registrul simbolic, evident - că exprimă o nemulţumire a pacientei faţă de "sânul analitic", văzut ca frustrant şi pasibil să fie înlocuit. Pentru pacientă operaţia ar avea doar scopul de a arăta mai bine (şi, în subsidiar, crede ea, operaţia va contribui şi la bunul mers al analizei), pe când pentru analistul ei aceasta nu e o soluţie, dimpotrivă, va avea un efect negativ asupra analizei.

Desigur, e foarte riscant să ne facem o opinie despre o situaţie expusă lapidar şi scoasă din context, dar aş spune totuşi că, aşa cum a fost prezentată, nu reiese de fapt care intuiţie e corectă, a pacientei ori a analistului. Aş zice că situaţiile de acest gen nu pot fi generalizate, dar aş păstra totuşi ideea că - poate prin chiar natura profesiei - analiştii înclină uneori să vadă simboluri acolo unde este vorba despre lucruri concrete.

3 comentarii

  1. Din cate am inteles eu, concluzia Nicolei Abel-Hirsch inainta ideea ca simbolizarea (ca proces eminamente reflexiv) nu tine loc de simtire sau de viata. A trai ca analist cu iluzia ca daca pacientul isi intelege problemele este "rezolvat" e o nedreptate facuta Erosului acestuia, caci iata, a gandi nu este, cel putin pentru unii, suficient ca sa poata fi fericiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord, doar ca simbolizarea nu e un proces pur intelectual in dezvoltarea copilului, e o investitie afectiva, deci clivarea sau incongruenta pe care o semnalezi nu vad sa decurga din simbolizare, ci seamana a rationalizare sau a vreo alta defensa.

      E drept ca in expunerea sa, NAH mi s-a parut mereu ca merge pe doua registre disjuncte, dar condensate intr-unul singur - un excurs teoretic despre simbolizare la Freud, Klein, Segal si Bion si situatia clinica in care era vorba mai mult despre interpretare (si, mai mult, despre doua puncte de vedere - destul de intelectualizate - asupra simbolizarii, al analistei si al pacientei). Ma intreb daca suprapunerea asta de planuri nu trebuie oare limpezita in doua sau chiar trei discutii / articole complet diferite, cu scopuri diferite.

      Ștergere
    2. Ca sa fiu freudiana, ceea ce nu sunt, simbolizarea este asocierea unei reprezentari cu un afect, deci, dupa cum bine spuneai e si o investitie afectiva aici.
      Ar trebui insa sa vedem cum simbolizeaza analistul si ce pricepe si simte (cel putin intr-un prim timp) analizandul. Pot fi lucruri diferite.
      Este exact exemplul dat in finalul lucrarii: femeia care dorea sa-si mareasca sanii, analista care-i interpreteaza ca doreste sa concretizeze o realitate simbolica, si reactia analizandei care spune, simplu: aveti dreptate, putem vorbi despre asta, dar eu tot imi maresc sanii.
      NAH a pus o problema de bun-simt: limitele analizei.
      Aici as zice ca din fericire, analiza nu egaleaza viata, sau altfel spus, "viata bate filmul".

      Ștergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!