Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Gata, nu-ti spun nimic

vineri, 16 noiembrie 2012



Din nou un articol despre Oedip, de data aceasta plecand de la modul in care se evidentiaza uneori supraeul si se confrunta vinovatia, in timp terapeutul devine un tert care se interpune intre dorinta si realitate.

Copilul: aici am desenat un nimic
Terapeutul: si despre ce e vorba in acest nimic?
Copilul: despre o harta in care sunt doi oameni in cautarea unei comori
Terapeutul: precum o mama si un tata in cautarea unui bebelus
Copilul: da, gata, nu-ti spun nimic

Vorbim despre nimic si totusi acesta este plin. Dialogul se deschide pentru ca terapeutul sesizeaza dorinta copilului de a folosi nimicul ca pe un invelis si nu ca pe corolarul unui gol. Intrebat ce ascunde acest invelis, copilul raspunde: o harta. Celor doi protagonisti le revine descifrarea acestei harti, simbol al lumii interne a copilului si a ceea ce se intampla acolo. Este vorba despre o identificare a sa cu tatal si despre dorinta de a-i lua locul langa mama in aceasta cautare a bebelusului. Referindu-se la descoperirea faptului ca bebelusii se nasc, Francoise Dolto spune despre dorinta copilului de a sti cum a venit pe lume ca e o modalitate de a-si apropia dorinta de a ajunge si el asemenea imaginii valoroase, virile sau feminine, pe care o reprezinta in ochii sai tatal si mama lui. Toate acestea il fac in mod firesc sa doreasca sa ia in casa locul adultului de acelasi sex fata de celalalt, deoarece impreuna vor aduce pe lume un copil. Este o perioada plina de fantasme, fruct al unei imaginatii marcate de experientele cunoscute de satisfacere fragmentara a pulsiunilor partiale.

Terapeutul alege sa-i vorbeasca copilului si sa-i semnifice harta sa. Pentru a veni in intampinarea unei intrebari mai vechi a unui cititor, care aducea in discutie daca este util sau mai degraba este riscant sa-i vorbim copilului, amintesc raspunsul lui Francoise Dolto care fusese rugata sa prezinte ce ii da convingerea sa putem sa-i vorbim astfel copilului:
Convingerea mi-o da efectul acestui cuvant […] niciodata nu este prea devreme pentru "a vorbi adevarat".

Am citat aceste cuvinte pentru ca ma regasesc in efectul lor si gandesc terapia ca pe cautarea unui adevar care exista adesea in fals. Poate mai aproape pentru cititor este ideea de sine fals prezentata de Winnicott. Imi aduc aminte de un copil care in timpul sedintei a aruncat inspre mine un avion pe care il construise din hartie. Intrebandu-l ce doreste sa-mi transmita avionul, ce cuvinte poarta el, a scris pe spatele lui: nimic. Un mesaj foarte important, aparent golit de continutul sau, dar plin de incercarea de a face cunoscut acest continut.

Dar daca ne intoarcem la nimicul din dialogul nostru ne putem intreba ce reprezinta el. Ipoteza mea este ca este este reprezentantul supraeului, al tatalui temut si respectat. terapeutul investit cu acest rol patern, al celui care cunoaste dorinta copilului de a-i lua locul tatalui si de a poseda mama, obiect incestuos al dorintei.
Gata, nu iti mai spun nimic
apare ca un mod de a face cunoscuta vinovatia copilului si teama sa de a fi in pericol ca urmare a re-cunoasterii dorintei sale.
Diminuarea sentimentului de vinovatie urmeaza diminuarii refularii sau abordarii de catre pacient a cmplexului lui Oedip si acceptarii de catre acesta din urma a responsabilitatii pentru intreaga iubire si ura pe care acesta o implica. (D. W. Winnicott, Procesele de maturizare, Editura Trei, 2004)

A spune reprezinta un pericol, iar terapia vine sa inlature calitatea cuvantului de a produce angoasa si efect magic. Cuvintele pot deveni pe masura ce procesul terapeutic se desfasoara instrumente ale diminuarii angoase si ale cresterii capacitatii eului de a integra ambivalenta.

Cristina Călărăşanu

este psihoterapeut de orientare psihanalitică în formare, psihodramatist în formare, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie şi delegat în cadrul Federaţiei Europene de Psihoterapie Psihanalitică.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

Un comentariu

  1. Inca nu mi-e clar cum sunt alcatuite fragmentele de discutie, dar mi-a atras atentia, in afara comentariului corect, ideea copilului ca doi oameni se afla in cautarea unei comori. Comoara se gaseste in doi, e adevarat! Asta a propos de ideea ultima a lui Ion Vianu. Nu stiu cum, dar am impresia ca Vianu si Calarasanu merg cumva impreuna. O fi o impresie?

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!