Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Psihedelic românesc, Spaţiul Platforma

luni, 19 noiembrie 2012



- …adică nu vreau să ma gândesc la nimic.
- Atunci n-o face!
- Eu cred ca totul pare o joacă de copii.
- Ba tu ești copil.
- Și tu ce ești?

- Un vis. Vrei să te trezesc? Cand nu mai suporți visul, atunci te trezești.
- Mai bine leagănă-mă ca sa adorm…Ia te uită cine vine. Cine e în spatele tău?
- Albastru. Sunt apa. Sunt aerul.
- Atunci ia o piatră în gură, e prima dată când mă vezi.

 Ce am făcut oare în ultimii 30 de ani? Am abstractizat revoluția, am interiorizat sentimentul de inferioritate – al artei, față de cea a vestului, al omului proaspăt ieșit de sub dictatură – față de orice formă de autoritate, am trăit o transă continuă: lipsa de repere, criza arhivelor, fragmentarea memoriei, toate asigură producerea unei transe colective, iluzie, un perpetuu rău de mare în fața propriei istorii manifestate formal în, printre altele, obiecte artistice. Acesta e psihedelicul românesc.

- Viitorul cum arată daca așa arată trecutul?
- Să ne imaginăm, dincolo de pozitiv și negativ. Vis colectiv.

Ultima etapă a expoziției Deschis pentru Inventar, finisajul său, este și stagiul al treilea al proiectului. Expunem o serie de lucrări alese în drumurile noastre prin depozite, lucrări cu sensuri multiple pe care le includem acum în instalații menite să regândească modurile tradiționale de a privi și interacționa cu conținutul artei românești recente, propunând în schimb o colecție de conotații înscrise în dialoguri, dualități, trompe l’oeil – uri ludice, filozofii de stradă, reeșalonare a respectului, reașezare ideologică. Interpretările, ca și privirile, prind formă, se eșalonează spațial.

Lucrări de: Alexandru Antik, N. Apostol, Corneliu Baba, Costel Butoi, Șerban Chelariu, Ion Dumitriu, Sever Frențiu, Ion Gheorghiu, Ștefan Sevastre, Ivan Petrov, Traian Vasai

La Deschis pentru Inventar colaborează: Marina Albu, Emil Avasilichioaiei&Sabin Gârea, Ștefan Bandalac, Raluca Croitoru, Larisa David, Marian Dumitru, Simona Dumitriu, Ileana Faur, Cosmina Ivanov, Iulia Mocanu, Veda Popovici, Diana Ursan.

Expoziția face parte din proiectul Ephemeral Offerings. Pierderea memoriei, arhivă şi ficţiune în contextul artei contemporane româneşti, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri: Asociația Galeria Nouă, Muzeul Național de Artă Contemporană, Universitatea Națională de Arte București
Spațiul Platforma – Calea Moșilor 62-68 (în cadrul MNAC Anexa, etaj 1), București
http://www.facebook.com/events/132643293553433/

www.cafegradiva.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!