Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Schita de nuantare a conceptului de transfer din perspectiva relationala

miercuri, 28 noiembrie 2012



Am urmarit cu atentie propunerile Danielei Irimia si, neputand comenta pe scurt cele expuse, am incercat sa formulez cateva ganduri care sa relativizeze si mai mult problematica relationala, intrucat a reflecta nuantat pe tema transferului-contratransferului nu poate decat sa adauge potential de dezvoltare subiectului.

Literatura de specialitate abunda in referiri si descrieri ale transferului in cura psihanalitica. Nimic mai de inteles, transferul fiind inca de la inceputurile psihanalizei considerat forma privilegiata de exprimare in relatia terapeutica (dar nu numai) a inconstientului pacientului. Ilustrarile clinice formuleaza clar si raspicat transferul pacientului, in diversele lui forme: pozitiv, negativ, erotic, agresiv etc. Prezumtia conform careia cel care initiaza schimbul este negresit pacientul pare a fi inca neclintita in modul de a intelege terapia. Contratransferul este, asadar, un efect a ceea ce vine de la pacient.

Desigur, teoria relationala nuanteaza substantial lucrurile. Analistul are un transfer (aici Lacan, desi n-a fost relational, a formulat o ipoteza profund relationala) chiar de la initierea relatiei terapeutice, iar cele ce se intampla in cabinet sunt consecinta interactiunii de cele mai multe ori inconstiente a celor doi. Conditia unei functionari analitice performante fiind chiar abandonarea prejudecatii ca analistul se afla in posesia unui adevar preformulat, care-si gaseste prilejul interpretarii inr-un anume moment al curei.

In toate aceste lupte intre cei care in continuare sustin ideea contratransferului ca raspuns cvasi-total la transferul pacientului si cei care isi permit relaxarea cadrului conceptual prin a admite ca analistul are propriile tendinte specifice in relatie se omite reflectia minutioasa asupra conceptului de transfer (intr-o comunitate profesionala preocupata si predispusa la detalierea pana la fragmentare, uneori, a conceptelor).

Desigur, tratatele configureaza diversele formule in care transferul se manifesta de-a lungul analizei. Transferul pare, asadar, un dat incontestabil, care s-ar developa aproximativ nenuantat la pacient, indiferent de analistul prezent in cabinet. "Transferul erotic al pacientei", " ransferul negativ al pacientului" sunt un fel de "x" si "y" din ecuatiile de gradul doi pe care cu totii le-am elucidat la momentul necesar. Riscul de a gandi matematic si abstract in acest model conceptual pare sa fie enorm.

Din fericire, relationalistii aduc lamuriri si destabilizeaza modelul freudian, atat de cert si lipsit de anxietatea dubiului. Ei vorbesc de modele interactionale in care mare parte a schimbului ramane unul inconstient, ceea ce demoleaza mitul scopului analizei care ar fi acela de a duce in constient cat mai multe continuturi inconstiente, pentru a le integra intr-un mod cat mai neconflictual posibil. Punctul de greutate al analizei se muta astfel dinspre constientizare inspre capacitatea de deschidere catre lume (lumea interna, lumea externa, lumea interna a celuilalt) in relatie.

Conceptul de model operational implicit, conglomerat de-a lungul copilariei din secvente (Searles le numeste micro-secvente) de relatie care alcatuiesc o modalitate complexa de functionare in raport cu lumile (interna, externa) s-ar putea traduce apeland conceptul de transfer astfel: predispozitie transferentiala. Fiecare dintre noi avem un mod general si particular in acelasi timp de a ne raporta la realitate. Un evitant e un evitant in majoritatea covarsitoare a relatiilor lui cu un celalalt, un expansiv, asijderea.

Mi se pare aici util de nuantat afirmatia transanta a lui Lacan privitoare la transferul ambilor participanti la cura. Fiecare dintre ei vine cu o predispozitie transferentiala in relatie, si nu cu un transfer clar conturat, asa cum am putea prelua din enunt.

Ce presupune aceasta dispozitie transferentiala? Ea tine in mod fundamental de identitatea persoanei. Nefiind o constructie solida, ci una flexibila, alcatuita din secvente identificatorii multiple, dispozitia transferentiala este o alcatuire care evidentiaza intr-un spatiu temporal determinat anumite trasaturi, in functie de necesitatile relatiei. Astfel, datorita structurarii fragmentate, intersanjabile a secventelor de identificare, se developeaza pe parcursul unei intalniri terapeutice anumite aspecte problematice, confrontationale, initiate inconstient de unul sau celalalt din participanti. Aceste momente tensionate sau de intalnire pot declansa miscari transferentiale semnificative care vor capata un sens in mintea amandorura. Astfel se contureaza constiinta diferentei, a a asemanarii, a tentativei de compromis intre tendinte conflictuale sau contradictorii.

Spre deosebire de predipozitia transferentiala, care poate fi gandita ca un continuum al relatiei dintre cei doi (ca o tonalitate mai degraba afectiva si mai putin cognitiva asociata cuplului analist-pacient), momentele transferentiale sunt evidente, suprinzatoare, generatoare de miscari afective bruste si finalmente de modificari de sens. In urma consolidarii efectului unui moment transferential reusit, predispozitia afectiv-cognitiva, transferentiala (in principal cea a pacientului, dar nu in mod obligatoriu) se poate modifica in bine. O cura care parcurge un numar important de asemenea momente pare a fi o cura benefica, intrucat in timpul, in interiorul ei s-au produs suficiente evenimente care sa formuleze conflictele celor doi.

Evident, fiecare terapie isi are formula ei relationala. Totusi, necunoscutul nu este atat de profund pe cat ne-am teme, din fericire. E un fapt ca putem intui gradul de functionare a pacientului, masura in care el se afla in modul de functionare al predipozitiei transferentiale sau al transferului gandit ca proiectie cvasi-continua in timp a lumii interne a pacientului. O functionare psihica performanta se situeaza la nivelul predipozitiei (de dorit cea a analistului, cel putin), pe cand una mai putin adaptata va face apel in mod constant la proiectie, identificare proiectiva, etc, semn al unui transfer solid, nediferentiat de realitatea celuilalt.

Poate ca dezideratul unei cure ar putea fi trecerea de la functionarea in regim solid-transferential, la cea in modulul predispozitiei transferentiale. Ideea freudiana de "dizolvare a transferului" ar putea fi astfel ilustrata.

Ioana Mărculescu

este muzicolog şi realizator de emisiuni radio.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*

9 comentarii

  1. E interesanta distinctia asta intre predispozitie si momente transferentiale, dar eu nu am inteles-o. Poate o mai explici odata, Ioana.

    RăspundețiȘtergere
  2. E atat de interesanta incat nu ai inteles-o...o sa incerc sa explic mai pe larg. Iti dai seama ca nici mie nu mi-e complet clar ce vreau sa spun, dar abia am inceput.

    RăspundețiȘtergere
  3. Taus Ciprian29/11/12 10:43

    Articolul dvs a ridicat doua probleme foarte interesante pentru mine.
    Una ar fi aceea ca transferul este foarte adesea privit ca o structura. Acest lucru se datoreaza si faptului ca structura transferului este perceputa si gandita ca fiind identica cu mitul lui Oedip. Propunerea dvs vine ca o incercare de iesire din acest structuralism spre un post- structuralism. Avem o predispozitie transferentiala care tine de identitatea personala fata de care ne raportam de fiecare data cand realitatea terapeutice ne pune in fata unui moment terapeutic. O structura deschisa sensibila la interactiunile din sistemul in care se afla.

    Al doilea punct pe care mi se pare ca textul dvs il ridica este acela al disputei dintre M. Klein si Anna Freud legat de existenta transferului la copil. M Klein spunea ca jocul este modalitate transferentiala a copilului, pe cand Anna Freud sustinea ca transferul la copil nu este posibil pentru ca acesta este inca puternic atasat de parinti. Anna Freud, dupa parerea mea, considera transferul ca o structura tare care nu este functionala decat atunci cand Oedipul este dizolvat, pe cand Melanie Klein imi pare ca adopta mai degraba punctul dvs de vedere si vede transferul ca pe un joc in care nimic nu este definitiv incheiat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felul de a gandi "oedipian", adica prin prisma complexului cu pricina mi se pare ca a fost depasit de mult, dar reflexul apelului la Oedip e inca unul fixat. De altfel, relationalistii nu-si mai centreaza interpretarile pe conflictele generate de oedip, pentru ei complexul e doar una din fazele prin care trece structurarea eului, nicidecum cea centrala, sau principala. Daniel Wildlocher, un psihanalist francez important chiar propune sa regandim complexul Oedip din perspectiva prezentului. Familia de pe vremea lui Freud nu mai exista, asta o stim cu totii.

      A gandi in matricea atasamentului inseamna a valoriza bebelusul din prima lui clipa, cu tot ce inseamna asta.

      Anna Freud a ramas un epigon al tatalui sau (asta nu inseamna ca "Eul si mecanismele de aparare" nu e o carte geniala). Cate s-au schimbat de la ea incoace...din fericire...

      Ștergere
  4. Abia astept sa citesc acest articol al Ioanei Marculescu precum si comentariile voastre! In week-end-ul acesta vom fi impreuna la Salonul Relational. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc, Georgiana. Nu cred ca spun chestii noi, doar le reformulez pe cele vechi. Ai sa vezi.

    Bogdane, cand vorbesc de identitate care e strans legata de predipozitia transferentiala, ma gandesc la cum descrie Searles ca se coaguleaza identitatea unei persoane, din "miriade (zice el) de secvente de relatie" care sunt internalizate. El zice ca nu internalizam obiectul, ci tipul de relatie pe care o avem cu acesta. Iata ca si Searles era relational si nu stia...Ori, identitatea astfel alcatuita e o structura extrem de complexa menita sa se adapteze realitatii extern-interne. In fiecare "intalnire" cu un celalalt avem o serie de posibilitati de relationare presetate, achizitionate din experientele anterioare. Avem tendinta de a ne asuma un rol sau altul intr-o intalnire, in functie de ceea ce am trait mai devreme sau mai tarziu in istoria noastra.
    Alegerile pe care le facem sunt inconstiente si intra in categoria functionarii operational-implicite. Nimeni nu sta sa-si aminteasca in relatia cu un profesor, de pilda, care e corespondentul acestuia intr-un trecut oarecare.
    Operatia alegerii se face prin asociere la nivel inconstient. Dar asta nu inseamna ca ne aflam intr-un transfer manifest, solid, ci intr-o modalitate de functionare mult mai adaptata la realitate, in care ne putem da seama ca ne inselam si ca proiectiile noastre ne apartin si atat, de pilda.
    Transferul solid nu tine cont de celalalt decat in mult mai mica masura, de aceea e si mai putin flexibil la argumentul realitatii.
    Sper ca am fost ceva mai explicita de data asta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, eu am inteles din prima. :) Predispozitia exista in fiecare iar transferul asa cum il descrii, ar culmina, sa spunem cu ceea ce a fost numit prin nevroza de transfer, nu? Predispozitia ar fi un transfer dizolvat (cum este in finalul curei) sau un transfer nedezvoltat inca..., nu? Termenul iti apartine? :) Relationalii pun mult accent si pe predispozitia constitutionala chiar, de fapt, studiile de dezvoltare care arata cat sunt de diferiti bebelusii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ai inteles, Georgiana, dealtfel tu esti in tema, asa incat ma ajuti si pe mine sa inteleg ce-am vrut sa zic.

      Intr-adevar, copiii sunt foarte diferiti de la nastere, si asta o spun ca mama de copii diferiti. Un baiat care a devenit pe la aproximativ doua luni reactiv la mediu si o fata care de la cinci zile identificase deja sursa de placere-hrana si imi zambea cu gura pana la urechi.

      Interesant, insa, amandoi sunt acum foarte relationali. Deci, si mediul are o influenta covarsitoare asupra evolutiei copilului.
      Vezi, d'aia imi plac relationalii, mi se potrivesc...

      Ștergere
  7. Uite, acum im dau seama ca tot uit sa explic de ce cred eu ca predispozitia transferentiala e ceva constant, indiferent de evenimentele (sau nevroza de transfer) din cura. Ea poate fi inteleasa ca tonalitatea afectiva profunda pe care se desfasoara relatia. Si asta tine de atasament, de cat esti dispus sa dai ca sa primesti, de cat esti dispus sa suporti ca sa schimbi, de cat poti avea rabdare pana sa capeti ce doresti. La o persoana cu predispozitie transferentiala sigura, pozitiva, deschisa, "increderea fundamentala in relatie" e solida si "greu de ucis".
    A avea un asemenea tip de incredere presupune in primul rand a avea incredere in partea buna a partenerului de relatie, in faptul ca el poate delibera in sensul pastrarii acestei relatii, intocmai ca si tine, ca exista ceva in el care doreste sa ramana in relatie, in ciuda vicisitudinilor temporare.
    De aceea analistul ar fi ideal sa fie asa de deschis si increzator, iar pacientul are de invatat multe de la un astfel de analist.

    RăspundețiȘtergere

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!