Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Eu vreau sa fiu mare acum

vineri, 28 decembrie 2012



Un nou dialog despre complexul Oedip, de aceasta data din perspectiva puterii si a conflictului care se naste in jurul acestei dinamici psihice.

Copilul: eu vreau sa fiu mare acum, sa fiu ca tata
Terapeutul: ce are tata acum si tu nu ai?
Copilul: putere. Vreau si eu o putere mai mare ca a lui.
Terapeutul: ma gandesc ca ti-ar folosi aceasta putere sa o pastrezi pe mami doar pentru tine.

Putem porni in incercarea noastra de a intelege dialogul de mai sus si dorinta copilului facand trecerea din planul intrapsihic in cel al legaturii. Exprimandu-si dorinta de putere, copilul se sustragere castrarii si vizeaza transformarea legaturii filiale care este asimetrica intr-o legatura fraterna care permite confruntarea de la egal la egal si care este particularizata prin dualitatea iubire / ura, seductie / respingere, putere / supunere. Suntem mai aproape de scena lui Cain si Abel si de o rivalitate care nu are alta cale de iesire decat uciderea, fantasma de moarte.

Iata insa ce spune Andre Green in articolul "Retroactiv, arhaicul":
Respingere a castrarii: pacat al orgoliului eului, nesupunere fata de supraeu. Angoasa de castrare: supunere fata de supraeu si subjugare a eului. Conflictul castrarii ne face sa navigam intre Scila si Caribda. […] Daca acest conflict de castrare este exemplar pentru a ne arata mizele autoritatii, vedem cum, in amonte, conflictul de autoritate domina raportul cu obiectul si pulsiunile in relatia analizandului cu cadrul analitic.” (Andre Green, Psihanaliza cazurilor-limita, Editura Trei, 2006)

Astfel, afirma Green, pe aceasta alternanta supunere-orgoliu care condenseaza doua perechi de opusi, supunere-nesupunere si orgoliu-umilire, se fundamenteaza de fapt o relatie arhaica dintre Eu si obiect. In plus, cele doua perechi de opusi tintesc doi versanti diferiti, unul obiectal, legat de relatia cu supraeul, si celalalt narcisic, legat de Idealul Eului.

Sa fie asadar o dovada a omnipotentei indrazneala copilului? Omnipotenta este conceptul care permite punerea laolalta a aspectelor legate de supunere in raport cu supraeul si a celor legate de orgoliu in raport cu Idealul eului. Radacinile omnipotentei se afla dincoace de expresiile anale sau obsesionale, ele avandu-si originea in realizarea halucinatorie a dorintei.

Putem avansa in aceasta idee, afirmand ca
nu de putine ori se intampla ca perechea mama-copil sa traiasca in omnipotenta simbiotica.
Atunci cand ambii parteneri ai cuplului, mama si copilul, renunta la omnipotenta lor mutuala si reflectata, ei acced, in sfarsit si fiecare, la o putere. (idem)

Ne putem intreba unde este tatal si cum se poate instaura legea si interdictia?

Si ne putem gandi la conceptul Jacques Lacan – numele tatalui – o metafora a legii care separa copilul de relatia fuzionala pe care o are cu mama. Numele tatalui inscrie subiectul ca veriga intermediara in lantul generational. Copilul constientizeaza faptul ca mama doreste pe un altul decat pe el si anume pe tata, prin intermediul discursului acesteia. Aceasta impune copilului o castrare simbolica prin care el inceteaza sa isi mai doreasca mama si care il constituie de fapt ca subiect.

Cristina Călărăşanu

este psihoterapeut de orientare psihanalitică în formare, psihodramatist în formare, membru fondator al Asociaţiei Române de Psihanaliză a Legăturilor de Grup şi Familie şi delegat în cadrul Federaţiei Europene de Psihoterapie Psihanalitică.

DE ACELAŞI AUTOR

Toate articolele acestui autor
*
Foto: The Oedipus Family

Un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!