Responsive Ad Slot

Ultima ora

Stiri

Evenimente

Cauta in revista

Excitaţie şi conştiinţă

joi, 6 decembrie 2012


Freud pleacă de la ideea simplă că sursa oricărei activităţi psihice este excitaţia. Această proprietatea excitatorie aparţine oricărui organism viu. Însă face o distincţie clară între proprietăţile excitatorii ale organismului şi activitatea psihică. Specifică de la bun început că, pentru a avea o minimă activitate psihică, trebuie să existe conştiinţă, pe care o defineşte ca pe organ de percepţie a calităţii datelor senzoriale.


În capitolul al VII-lea al Interpretării viselor (Opere esenţiale, vol. 2, Editura Trei, 2010) face o remarcă interesantă şi anume aceea că acest organ numit conştiinţă ţine de sistemul perceptiv şi că face o prelucrare secundară a percepţiilor. Mai simplu spus, e ca şi cum conştiinţa este un organ de percepţie a percepţiilor. Această definiţie este extrem de restrânsă în raport cu ampla definiţie pe care o dă conştiintei cercetarea modernă şi, ca un exemplu sugestiv, îl menţionez aici pe John Searle.

Interesant este faptul că Freud nu specifică clar dacă această conştiinţă este funcţională la nivel de vis sau la nivel vigil. Ne permitem să înţelegem că această conştiinţă este funcţională în ambele stări şi, de altfel, acest lucru este necesar pentru că altfel nu am mai avea o percepţie şi reamintire a visului la trezire.

În Formulări despre cele două principii ale funcţionării psihice (Opere esenţiale, vol. 3, Editura Trei, 2010), Freud atrage atenţia că viaţa vigilă a organismului are o investire motrică cu ajutorul atenţiei. Însă atenţia este o dezvoltare ulterioară percepţiei. Totuşi, Freud face acest salt şi spune că în această înlănţuire excitaţie - atenţie - reacţie comportamentală apare amânarea datorată frustrării, de unde se naşte şi gândirea. Întrebarea esenţială este cum se face saltul de la percepţie la atenţie şi cum este capabil organismul de amânare a reacţiei motrice când vrea să se descarce de suprastimularea excitatorie? Răspunsul la această întrebare nu cred că este oferit nici de frustrare şi nici de anxietate.


Răspunsul cred că este oferit de visare. Aşa cum văd eu acest model, lucrurile au următoarea desfăşurare: organismul uman încă de la bun început este dotat cu două caracteristici esenţiale pentru a supravieţui, una fiind capacitatea sa de excitaţie şi reacţie la aceste date senzoriale, iar cea de-a doua este capacitatea sa de visare în timpul somnului. Una din ipotezele mele este aceea că facem o falsă presupoziţie atunci când considerăm că conştiinţa unui bebeluş reacţionează la fel de rapid ca cea a unui adult. De fapt, visarea este datul biologic pe care se construieşte conştiinţa. Să mă explic: în starea vigilă, copilul are diverse experienţe senzoriale care declanşează o reacţie motrică sau ccea ce noi numim reacţie comportamentală. La început această reacţie comportamentală este de natură automată. Copilul are de la naştere o capacitate de percepţie şi o mimimă memorie de lucru pe care ulterior o stochează. Însă percepţia calităţilor acestor experienţe nu se petrece instantaneu, ci abia odată cu visarea. Prin visare, copilul este capabil să aibă o percepţie a percepţiei organice. Această conştiinţă autoperceptivă este reutilizată la trezire, el fiind astfel capabil să lege reacţiile sale motrice în ceva mai închegat, pe care îl poate numi comportament. Aici nu cred că sunt foarte departe de modelul lui R. J. Stoller atunci când vorbeşte despre elaborarea schemei corporale şi a identităţii sexuale.

Dezvoltarea acestei capacităţi de autopercepţie duce la o amplificare a capacităţilor sale atenţionale şi în special a celor vizuale, care capătă o importanţă din ce în ce mai mare în reacţia copilului la experienţele trăite. Prin dezvoltarea atenţiei, copilul devine capabil să perceapă că există două surse de excitaţie declanşatoare a comportamentului său, una fiind cea produsă de organism, iar cealaltă sursă este externă şi legată de comportamentul altcuiva. Obiectul este perceput iniţial prin excitaţia produsă şi prin reacţia acestuia la comportamentele copilului. Acest lucru va amplifica autopercepţia de la nivel de visare, nu doar calitatea excitaţiei poate fi împărţită în plăcută şi neplăcută, dar se poate face şi o distincţie între comportamente plăcute şi neplăcute. Acum copilul este pregătit să halucineze satisfacţia. Însă această halucinaţie este, de faptul, produsul conştiinţei autoperceptive a copilului care aduce în stare vigilă experienţele din timpul visării. Astfel se pun bazele a ceea ce ulterior numim fantasmă. Însă această fantasmă o definesc mult mai larg, incluzând aici visul, halucinaţia, fantezia, reveria, imaginaţia.

Fantasma va prelua treptat controlul asupra experienţelor trăite. Prin fantasmă, copilul este capabil de autopercepţie iniţial, iar ulterior ajunge la ceea ce numim conştiinţă de sine, care implică autoconştientizarea. Când copilul, în faza orală, bagă toate obiectele în gură, nu avem parte doar de o experienţă comportamentală în raport cu un celălalt; mai degrabă consider că este o experienţă de autopercepţie comportamentală. Mult mai evident este acest lucru atunci când vorbim de jocul copilului, când acesta transformă prin fantezie şi imaginaţie orice obiect asupra căruia acţionează. Acest lucru nu este doar o exprimare a vieţii fantasmatice, ci un efort de a micşora distanţa dintre visare şi stare vigilă. Consider că aceasta este natura amânării de care vorbea Freud şi care, astfel, capătă o fundamentare neuro-psihologică concretă în a elabora ceea ce ulterior vom numi aparat de gândire.

Acest lucru reflectă foarte bine şi tehnica terapeutică, prin aceea că, prin intermediul visului şi al fantasmei, terapeutul încearcă să dezvolte capacitatea de autoreflectare a pacientului şi urmăreste să-l conducă pe acesta spre un mai bun control şi o mai bună înţelegere asupra experienţelor trăite. Se încearcă o reducere a distanţei dintre visare şi gândire, dintre percepţie şi atenţie. Terapeutul va încerca să afle care este visul din spatele comportamentului, să aducă acest vis la nivelul autopercepţiei şi, în final, la nivelul autoconştientizării. Asociaţia liberă şi narativitatea sunt doar o altă formă de exprimare comportamentală.


Ciprian Taus

este psiholog in formare psihanalitica.
DE ACELAŞI AUTOR


Toate articolele acestui autor
*
Foto: A Mile A Day

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

...si semnati-va cu nume sau pseudonim

Atentie, se interpreteaza!